Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rideau’

A venit amfibusul (greşesc în mod voit grafia că mă irită ph în loc de f). Din 48 de locuri sunt ocupate 31. 6 europeni, 3 chinezi, opt africani restul arabi. Este ora 17 şi două minute iar şoferul ar trebui să pornească dar el, tot mai aşteaptă ca înecatul, poate mai urcă cineva la bord. Nu mai urcă nimeni. Amfibusul are o singură cale de acces, prin spate, unde o uşă rabatează iar o scară metalică face legătura cu trotuarul. Cred că a pus o bandă cu vorbărie. Nu se pot abţine de la tolocăneală, DELOC. 🙂 Uite ce-i la stînga, uite şi la dreapta, mulţi copiii, nu ascultă nimeni. Stai că am vorbit aiurea. Nu este o bandă tolocănitoare. Avem un ghid. Defilăm pe roţi prin faţa Parlamentului în partea opusă celei în care am cutreierat cu Robert către Catedrală. Ghidul vorbeşte în franceză. Ne arată în dreapta Insula Victoriei, o prăpădenie mică şi nelocuită 🙂 Stînga şi dreapta blocuri de locuinţe, birouri şi muzee. Foarte multe muzee. Şi parcuri. De fapt, întraga Ottawa este înconjurată – cu dragoste – de pădure ; să nu uităm că la origini, această falnică citadelă a fost doar o umilă aşezare de forestieri, care doar într-un secol şi jumătate a ajuns ceea ce este acum. Mai mergem puţin şi tadaaam, se putea fără? iată şi cîteva vile. Observ încă o dată că în Canada, peisajul NU se poate lipsi de aceste două lucruri omniprezente: vila şi pădurea.

Şi înţeleg abia acum de unde vine fascinaţia lui Robert pentru vila din pădure. De mic a avut o pasiune pentru plante. Amenajase singur o mică grădină în faţa blocului, chiar şi aici grădinăreşte cînd are ceva timp (foarte rar), şi chiar a făcut chiar aici în Canada, un curs de silvicultură! Pentru vile, cred că fascinaţia i-a fost inculcată aici că acasă în România nu l-am auzit vorbind despre aşa ceva, niciodată.

Ghidul ne arată cum folosim colacul de salvare în caz că, exact cum fac stevardiţele în avion. Eu pricep că ne pregătim de bîldîbîc pe apă 🙂 Aşa şi e.

Din nou, cuvintele sunt aproape de prisos. Imaginile vorbesc mult mai bine. Şi clipul făcut de Robert este mai grăitor. Interesantă este senzaţia trăită. Pare nefiresc să mergi prin oraş cu autobuzul care apoi plonjează în fluviul Ottawa apoi navighează de zor. Face şi Silvia poze. Eu privesc. Tare frumos. Spun din nou: Vedi Ottawa, poi mori! Toată lumea din autobuz este fericită.

Nu contează rasa, etnia, religia, NIMIC. Toţi se bucură şi trăiesc clipa în calitate de simple fiinţe umane, NORMALE.

Aş fotografia cîţiva copilaşi africani fericiţi dar Robert mi-a tăiat cheful. Din nou, ştie el ce ştie şi-l ascult. El este aici de opt ani şi jumătate şi mi-a spus ceva despre faptul că abia după ce depăşeşte zece ani va fi ceva mai bine integrat şi acceptat, sau cam aşa ceva. Pînă atunci n-are voie să greşească iar greşelile noastre i-ar putea fi imputate. Aşa că aici, el este ŞEFUL. Fără glumă!

Compania care organizează turul cu amfibusul se numeşte Lady Dive Tours. Ok. N-am nimic împotrivă 🙂

Ghidul a pornit rîzînd cu gura pînă la urechi să vadă dacă suntem entuziasmaţi. De-al naibii spun: Nice. Thank you. Şi a zbughit-o instantaneu 🙂 Toată lumea pozează pozează pozează şi se distrează. Doar un copiluţ de vreo 2-3 anişori pare plictisit. Îl ia mami a lui în braţe şi-l face să privească pe geam. Frumos tablou !

He he. Altă premieră în excursia asta 🙂 Ne întoarcem pe altă rută, alte cartiere, parcuri tematice (indigeni), Canalul Rideau, iar acum străbatem pădurea din jurul Ottawei.

Frumos, dar eu sînt deja sastisit. Prea multă informaţie de procesat în aceeaşi zi, prea multe splendori de admirat, prea copleşitor este totul. Spun unii şi alţii că România este cea mai frumoasă ţară din lume. Bieţi neumblaţi prin alte locuri şi îndoctrinaţi cu naţionalism de proastă factură, vai de capul lor. Dacă Canada este departe, să meargă măcar în Elveţia. Și să compare. Ce vreau să spun este că mai sunt şi alte ţări foarte frumoase, care chiar merită superlative. De ce ierarhii cînd este loc pentru toate tipurile de frumuseţi, montane-forestiere-de şes-de deal-de mare-deşert etc? România este într-adevăr foarte frumoasă dar, NU – este – singura.

Încă un pix a decedat. Da’ mai am! 🙂 Am ocolit ce-am ocolit şi am ajuns la Catedrală. Acum chiar este gata periplul pămînt – apă – pămînt, efectuat cu amfibusul la Ottawa.

Ghidul revine. Sînt scriitor? Nu, dar poate voi deveni. Mai ştii? 🙂

Ghidul ia microfonul, şoferul caţără amfibusul pe mal. Plăcută experienţă. Gata pe apă. De ce tot revenea ghidul? Pentru că la urmă, cînd coboram din amfibus, stătea la baza scării cu o tipsie de plastic în mînă, cerşind TIPS.

Totuşi un mic incident, mi-a dat o mică sîcîială, chiar la sfîrşit. Am pornit către spatele amfibusului ca să cobor primul şi să fotografiez Tandemul.

Un pui de arab de vreo zece ani mi-a barat calea cu braţele întinse lateral. Era antrenat să facă asta pentru că mă privea crunt, drept în ochi. Mă provoca să-l cert. O privesc pe maică-sa, ea îl priveşte pe bărbatul său care îl trage pe puşti din calea mea. End story dar tot am un gust amar…

Am ajuns la hotel. Robert se duce să caute ceva de mîncare, mie nu-mi trebuie nimic. Se întoarce cu nişte şaorma pe care o înfulecă de zor, cum altfel? în Tandem cu Silvia 🙂

Digresiune. Am zeflemisit eu GPS (fierătanie/dihanie-cu-voce-de femeie-afectată-nu afectuoasă) căreia Robert îi spune cu simplitate tehnologia, (ca şi tabletei de altfel), dar trebuie să recunosc că este al naibii de utilă fie că eşti şofer fie simplu pieton. A priceput pînă la urmă şi ţăranu’ de orăşanu’ 🙂 că dacă ai GPS n-ai musai nevoie de hartă sau de ghid, ai nevoie numai de un telefon dăştept. Cînd voi ajunge acasă îmi voi lua şi eu o drăcie dăşteaptă şi voi renunţa la anticul meu Nokia, analfabet funcţional. Atît.

L-am întrebat pe Robert cît este abonamentul şi mi s-a părut o bagatelă. Şi-mi aduc aminte cum mi-a explicat că nu are nevoie de cablu. Sigur că are dreptate, telefonul este suficient iar el la televizor n-a privit niciodată cu aviditate. Nici Măcar în România. Găsea el ceva de grădinărit sau de meşterit ca să-şi umple timpul liber.

Gata cu Ottawa. Ar mai fi de văzut Muzeele, o mulţime de Muzee interesante, ar mai fi de văzut parcul tematic cultural al uneia dintre comunităţile indigene şi desigur şi alte şi alte şi alte lucruri sau locuri interesante cum ar fi de exemplu, Cascada Rideau. Chiar dacă nu le voi vedea, pot spune cu mîna pe inimă: am fost acolo. Şi chiar am fost!

Reclame

Read Full Post »