Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘romania’

Telefon matinal de la Robert. Dragul de el 🙂 Înainte de a pleca, am stabilit cu rigurozitate diferenţele de fus orar, tocmai ca să ştie la ce oră să ne sune. N-a greşit decît cu 12 ore 🙂  În loc să ne sune d.a. ne-a sunat a.m. Tare ne-a bucurat telefonul său. Şi el e bine mersi şi ne duce dorul… Poate la anul, ne vom vedea. Poate…

Înainte de a pleca ne-am interesat de prognoza meteo. Pînă acum, vremea a fost impecabilă. Sper ca astăzi, meteorologii să o fi dat în bară, pentru că în prognoză spunea ceva de vreme rea cu ploaie, iar eu văd un soare generos şi cer senin. Dar cum ne-am obişnuit cu schimbările bruşte de vreme, nu se ştie… Măcar pînă acum, nu a plouat!

De ce insist aşa de mult pe meteo (nu pe MTO 🙂 )? Simplu: acest lucru este important pentru turişti: ploaia incomodează întotdeuna (am păţit-o de exemplu, la Catedrala Notre Dame de Paris); la fel şi vîntul. E foarte important să fie soare dacă vrei să faci plajă, dar nu la fel de binevenit este soarele dogoritor dacă ai de parcurs kilometri; în acest caz, un cer semiacoperit de nori, ar fi mai mult decît benefic. Şi mai amintesc numai de faptul că schiorii apreciază ninsoarea şi gata! 🙂  Gata şi nu prea pentru că de mîine, începe noiembrie  octombrie şi se cam apropie iarna.

Noiembrie  Octombrie (mulţumesc domnului GOE care mi-a atras atenţia) despre care Noica spunea: „tocmai mă gîndeam că noiembrie  octombrie e cea mai frumoasă lună a anului, e „timpul pur”, singurul pe care omul nu l-a poluat cu sărbătorile şi însemnele lui: e un timp suspendat între anotimpuri, cînd nu începe şi nu se afîrşeşte nimic, cînd nu e nici „sărbătoarea recoltei” nici început de an universitar, nici o mare sărbătoare sfîntă. E timpul nemarcat în vreun fel, singurul care te cheamă să trăieşti în nedeterminat.”

Frumos spus, dar adevărat?

Iar s-a oprit curentul; se pare că pe la 7,30 dimineaţa, acesta este un soi de ritual al acestui hotel 🙂  altfel civilizat şi ospitalier.

Tocmai se anunţă că preşedinta Maltei, doamna Marie Louise Coleiro Preca, l-a invitat pe papa Francisc să efectueze o vizită oficială în aceste insule, ai căror locuitori au un cult deosebit pentru papa Pius al XI-lea şi bineînţeles, pentru papa Ioan Paul al II-lea. Acest lucru este foarte important pentru că se ştie puterea Vaticanului.

Între timp, am ajuns în portul Sliema

DSC04668

DSC04669

de unde cu nava Atlantis

DSC04735

vom face înconjurul insulei Malta. Pe drum am primit lămuriri strict necesare. Adică: pe navă vom primi explicaţii de la echipaj, ghidul nostru – Daniel, de data asta – neavînd autoritate. Vom vedea că va fi lăsat şi el să spună cîteva cuvinte la fiecare obiectiv întîlnit în calea noastră, explicaţii pe care le-am înregistrat pe camera de luat vederi transformată ad-hoc în reportofon deci vor fi o sumedenie de filmuleţe aşa că, cine vrea, poate să vadă Malta măcar aşa.

Masa de prînz va fi servită atunci cînd va hotărî căpitanul navei, funcţie de vreme, fie în plin marş (aşa se numeşte mersul unei nave) fie la ancoră, dar flămînzi, nu vom rămîne 🙂  Nava are două punţi, cea superioară  – în aer liber dar acoperită – numărînd 22 de rînduri a cîte 14 locuri iar cea de jos, perfect închisă, numărînd 22 de rînduri a cîte 10 locuri. Rai pentru vicioşi!  🙂  locuri amenajate pentru fumători!

DSC04667

Am pornit la drum cu circa 300 de locuri ocupate din cele peste 500. E soare, cald, cer senin şi o boare de vînt ne mîngîie cu delicateţe. La fel ca în GRECIA, primim explicaţii în (greacă) malteză, engleză, germană, franceză, italiană şi mai scurt dar la obiect în română, de la Daniel.

Tocmai am ieşit din portul Sliema la extremitatea căruia se află un dom, ultima construcţie ridicată de Cavaleri, construcţie folosită ca biserică. De cîte ori treceau pe lîngă acest dom, marinarii strigau : Sliema Maria! pentru că „sliema” în limba malteză înseamnă AVE!

Deşi am ieşit din port nu ne vom depărta prea mult de mal, pentru că altfel n-am vedea nimic. Facem ceea ce se numeşte „navigaţie costieră”.

Tangajul se simte deşi apele sunt calme, pentru că există un soi de valuri submarine, aşa zisă „hulă de fund”. Care huleşti? mă! 🙂 Mă uit împrejur şi nu văd semne de rău de mare. Deocamdată! 🙂

Sensul de mers este de la Sliema – în apropiere de Valetta -,către Delimara, adică spre est, unde este un far construit de britanici în 1855 şi ieşit din uz în 1990. Tocmai trecem prin dreptul localităţii Marsaxlokk unde pe 2 decembrie 1989, în largul mării, s-au întîlnit preşedintele Bush cu preşedintele Gorbaciov, ultimul preşedinte al defunctei URSS. Ce s-a întîmplat, se ştie: imperiul sovietic s-a destrămat, ţările din estul europei şi-au recîştigat libertatea şi demnitatea. Măcar unele dintre ele pentru că după 25 de ani, Rusia dă semne de nervozitate şi încearcă să-şi reimpună punctul de vedere. România unde e? şi ce vrea? Chiar dacă apartenenţa la NATO şi la UE ar putea constitui un mediu prielnic democraţiei, poporul nostalgic învinge la urne poporul care vrea altceva.

Dar noi ne continuăm netulburaţi viaţa, şi călătoria…

Anunțuri

Read Full Post »

DSC04192Am ajuns acasă aseară şi după ce ne-am desfăcut bagajele şi ne-am recuperat papucii şi alte comodităţi, am făcut un duş rapid şi cu o bere bună dinainte, am trecut în revistă fugitiv cîteva bloguri şi bineînţeles, FB. Jale: cînd am plecat eraţi dezbinaţi şi manipulaţi, acum sunteţi şi mai dezbinaţi şi mai… (ca să-l parafrazez pe marele Brîncuşi).

Ziua de ieri a fost plină de aşteptări: după trezire aşteptarea micului dejun, după micul dejun aşteptarea autocarului care ne va transporta la aeroport, după ajungerea la aeroport aşteptarea îmbarcării, după aterizare aşteptarea bagajelor, apoi aşteptarea autobuzului 783 (care ne scuteşte de umilinţa – şi pericolul – la care ne-am putea aştepta de la mafia taximetriştilor); abia urcaţi în autobuz ne-am dumirit că am ajuns în romanica: şoferul autobuzului a ţinut musai să ne certe că blocăm uşa din faţă deşi, autobuzul era full! 🙂 Gata cu apucăturile decadente din occident unde dacă greşeşti cumva eşti ajutat şi îndrumat, în nici-un caz admonestat aşa cum este normal într-o societate pontizat-abramburicat-iliescizată. Să trecem.

Am descărcat pozele şi clipurile; altă jale: poze neclare şi clipuri fără sonor. Ei şi? Amintirile noastre + cele cîteva note pe care le-am luat la faţa locului, mă vor ajuta să povestesc cîte ceva despre această fabuloasă experienţă: Malta! Sincer, locurile văzute şi poveştile auzite de la supercalificaţii ghizi ai agenţiei Malta Travel, ne-au întrecut toate – repet: toate – aşteptările! Un bob zăbavă şi încep. Mai întîi, aşa cum se cuvine, voi povesti cum am ajuns pe zbuciumatele meleaguri malteze.

Bine v-am găsit! 🙂

Read Full Post »

Pentru interesaţi Revista Presei alcătuită de Teofil.

Dacă vă interesează ce se mai întîmplă prin Europa, citiţi AICI.

Al doilea episod dedicat românofobiei este disponibil AICI. O zi bună tuturor!

Copacul din pădure

Jalnică este starea Justiției române dacă un președinte al unei Curți de Apel (și nu al unei obscure judecătorii uitate de Dumnezeu într-un târg din Bărăgan) își îndeamnă colegii la fals în acte publice și nu știe că o hotărâre a unei instanțe din care lipsesc motivele condamnării, iar în cazul nostru ale revocării din CSM a judecătoarei Alina Ghica, este nulă de drept.

Acesta este cazul lui Valentin Mitea, președintele Curții de Apel Cluj, cel care a lansat valul revocărilor în cazul Alinei Ghica. Cotidianul România Liberă a intrat în posesia unor scrisori electornice trimise de acesta colegilor săi de la celelalte curți de apel în care le sugera acestora ce anume să scrie în motivele recuzării. Cine a a avut curiozitatea să citească motivațiile scrise de diversele judecătorii în cazurile Alina Ghica și Cristi Danileț a putut constata că acestea păreau trase la xerox iar judecătorul Mitea nu…

Vezi articol original 455 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Dincolo de toate festivismele prilejuite de această zi, aş vrea să aflu de ce, de ce, de ce, toţi sau aproape toţi românii care s-au afirmat pe deplin ca valori internaţionale, s-au afirmat pe meleaguri străine.

Aş vrea să aflu de ce, de ce, de ce, milioane de români chiar în acest moment, trăiesc şi muncesc pe meleaguri străine.

Aş vrea să aflu de ce, de ce, de ce dar, ştiu prea bine, că nu voi afla.

Este cineva capabil să-mi dea un răspuns la această întrebare ?.  Aştept. În timp ce aştept, ascult cu inima strînsă

#

Un interviu lămuritor cu Neagu Djuvara, din 2008

stiri-esential-5266378-interviu-neagu-djuvara-suntem-guvernati-esalonul-doi-partidului-comunist.htm

#

Cammely mi-a adus aminte aceste versuri :

Scrisoarea III de Mihai Eminescu 

O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

#

La Mulţi Ani tuturor românilor care iubesc România!
La Mulţi Ani tuturor cititorilor şi comentatorilor acestui blog!
Să vă dea bunul Dumnezeu tot ce merită inimile voastre curate şi sufletele voastre luminoase.
Să vă bucure copiii şi nepoţiii voştri cu fapte mîndre şi cu gînduri măreţe!
LA MULŢI ANI !

Read Full Post »

Motivaţie

Adevărata motivaţie a bătăliei dintre Băsescu pe de o parte, şi întreaga haită antipedelistă  pe de altă parte, tocmai a fost devoalată de Gorbaciov, unde altundeva ? la iRealitatea, în cadrul unui interviu. Laura Chiriac, brava colegă de manipulare a domnului Prelipceanu, întreabă în ce mod se vor modifica relaţiile bilaterale dintre România şi Rusia, după ce elemente ale scutului antirachetă vor fi instalate pe teritoriul ţării noastre. Ca un veritabil laureat al premiului Nobel Pentru Pace, Gorbaciov începe răspunsul ca un om îndelung deprins să mimeze democraţia : – România este un stat suveran . Poate să facă ce vrea. După care scoate măciuka kaghebistă la vedere şi loveşte dur : – Dar gîndiţi-vă bine ce faceţi. Desigur că exact în acel moment interviul a fost întrerupt şi s-a reluat emisiunea omului căruia nu-i tremura – ha ha ha –  foaia de hîrtie pe dosul mîinii, cînd i-a spus preşedintelui Băsescu : – Nimeni nu m-a pus să fac aşa ceva ( să arate clipul acela mincinos în care preşedintele ar fi lovit un copil) nimeni altul decît celălalt manipulator de serviciu seară de seară, adică Răzvan Dumitrescu. Eu am mutat la Cronica Cîrcotaşilor. Atît de greaţă îmi este de filoruşii ăştia imbecili, că parcă îmi vine să pun mîna pe ceva şi să fac o nefăcută. Acum este limpede şi ce căuta Geoană incognito la Moscova, şi de ce păturiciu a finanţat campania antibăsesciană, şi de ce securiştii lui felix au declanşat torentul de imundităţi pe antene, e limpede şi de ce cîteva cotidiene au riscat desfiinţarea prin decredibilizare, doar doar vor reuşi să scoată piratul din cărţi. Aproape că au reuşit. Cît pe ce să intrăm iar, în sfera de influenţă rusească şi eventual să rupem înţelegerile cu NATO şi UE. Deocamdată am scăpat. Ce se va întîmpla la următoarele alegeri, vom vedea. Ne va scoate iar, diaspora, din încurcătură ? Sau aşa cum am spus anterior, vom reuşi să redresăm ţara prin forţele oamenilor cărora nici pomenile electorale nu le plac, nici conturile dubioase nu-i atrag. Eu, aşa sper. Încă.

Read Full Post »

Astazi este ziua nationala a Romaniei. Ar trebui sa fie o zi de sarbatoare. Cum sarbatorim aceasta zi ? Cu o parada militara unde presedintele Basescu va trece in revista trupele care vor defila. Parada la care primarul care este, si il numesc aici pe Marean Vanghelie,  pregateste actiuni de protest la adresa presedintelui, cu ajutorul unor haite de haidamaci. Si mai sarbatorim cu un miting organizat de fiul unui general securist, si il numesc aici pe Mircea Geoana, un miting prin care va incerca sa-i convinga pe cetatenii din Timisoara, sa uite de victimele din decembrie ’89 si sa-l voteze pe el, fiul acelor criminali. Presedintele in exercitiu, candideaza pentru un nou mandat. A condamnat comunismul ca fiind ilegitim si criminal. A pus la dispozitia CNSAS milioane de dosare ale turnatorilor. Incearca sa reformeze societatea romaneasca. I se pregatesc huiduieli. Si Mircea Geoana este si el pretendent la demnitatea de  sef al statului. Isi proiecteaza un triumf in locul in care a inceput Revolutia Romana, orasul martir Timisoara, revolutie confiscata ulterior de pucistii lui Iliescu. Din gasca caruia prostanacul este partea papusata. Este ziua Nationala a Romaniei. Bucura-te daca mai poti, natie romana. Dintre aceste doua personaje trebuie sa-ti alegi presedintele. Voteaza ! Si merita-ti soarta.

UP DATE .  Timisoara demonstreaza inca o data, ca merita intregul RESPECT  al Romaniei !  Clanul complotistilor pesedo-penelisti, este HUIDUIT copios, asa cum merita ! TIMISOARA  A VOTAT ! Azi in Timisoara, dumninica 6 decembrie 2009,  IN TOATA  TARA  !

UP DATE 2. Miting de solidaritate cu Timisoara, in Piata Universitatii- Bucuresti. E limpede ? ASTAZI !  este ziua inceputului-sfirsitului manipularii mogulistice. Si  inceputul victoriei pe care o vom consfinti pe 6 decembrie 2009. Basescu a cistigat alegerile ! Si noi, impreuna cu el. LA MULTI ANI ROMANIA ! Este ziua ta !

Read Full Post »

OSCAR WILDE

      Artistul este creatorul de lucruri frumoase. Scopul artei este să reveleze arta şi să-l facă nevăzut pe artist. […] Nu există carţi morale sau imorale. Cărţile sunt fie bine scrise, fie prost scrise. Doar atît. […] Viciul şi virtutea sunt pentru artist material pentru o artă. […] Orice artă este în acelaşi timp aparenţă şi simbol„.

     Am selectat aceste cîteva gînduri ale lui Oscar Wilde, din prefaţa acestei cărţi, pentru că mi se pare că motivează destul de bine resorturile care l-au determinat să o scrie. „Portretul lui Dorian Gray a rămas cartea cult a generatiilor de ireverenţionişti, adevarata Biblie a celor certaţi cu decalogul corectitudinilor de orice fel. Fascinaţia dublului, seducţia cerebrală, luxul lascivităţii sau cultul artificialului sunt faliile mereu lunecoase pe care Wilde şi-a aşezat acest roman, carte folosită ca probă în teribilul proces care i-a grăbit sfîrşitul” – scrie Alina Purcaru pe pagina de garda.

     Cert lucru, această carte este densă şi foarte îndrăzneaţă pentru vremurile în care a fost scrisă. Avînd o construcţie relativ simplă, eşti sedus de la început de o amînare savant pusă în scenă, a unor lucruri pe care le tot aştepţi să se întîmple, iar cînd se întîmplă, eşti mereu surprins de deznodămîntul fiecărei întîmplări în parte.

     Doi prieteni, un pictor de talent, Basil, şi un ilustru reprezentant al clasei celor favorizaţi de soartă, a căror unică preocupare este să facă timpul să dispară în mod cît mai plăcut, lordul Henry, privesc un tablou în mărime naturală. Tabloul, neterminat încă, reprezintă un tînăr de o frumuseţe extraordinară, care pare să fie întruchiparea graţiei şi a bunului simţ. Dorian Gray, căci aşa se numeşte tînărul, este fructul de taină al unei iubiri vinovate. Crescut de un bunic autoritar, reuşeşte totuşi să-şi păstreze puritatea copilărească. În ultima şedinţă de pozat, tînărul este puternic impregnat de concepţia cinică despre viaţă a lordului Henry. O dată terminat, tabloul este apreciat ca fiind o capodoperă. Henry se oferă să-l cumpere cu orice preţ, dar Basil hotărăşte că tabloul aparţine de drept, lui Dorian Gray.

     Pe nesimţite, Dorian începe să se transforme. Dintr-un tînăr visator, vesel şi fără griji, devine cinic şi cît se poate  de pragmatic. Are un acces juvenil, se îndrăgosteşte de o tînără de 17 ani, actriţă în devenire, care îi împărtaşeşte iubirea. Pe punctul de a se căsători cu ea, îşi invită prietenii s-o vadă jucînd. Numai că tînăra actriţă, sub vraja iubirii, nu îşi mai joacă rolul cu dăruire. Crede că adevaratul rol al vieţii sale, este numai iubirea pe care o va împărtăşi cu Dorian. Dezamăgit, acesta rupe logodna şi pleacă. În mod absolut melodramatic, tînăra se sinucide. Acum se petrece o uluitoare transformare a lui Dorian Gray.

     La început, se lasă cuprins de remuşcări, însă în urma unei vizite a lordului Henry, devine insensibil. Din acest moment, pe seama lui Dorian, încep să circule tot felul de zvonuri. Nimeni nu ştie precis nimic, dar toată lumea bănuieşte că tănărul Gray devenise un individ imoral, corupt şi corupător. La un moment dat, Dorian priveşte tabloul. Cu stupoare, observă că dacă trăsăturile feţei sale rămăseseră la fel ca în momentul în care fusese imortalizat, tabloul se modifica pe măsură ce şi sufletul său trecea din infern în infern. Tabloul, în loc să mai oglindească puritatea tînărului de odinioară, reflecta acum întreaga statură căzută a unui individ decăzut, dedat la droguri, care frecventa incognito spelunci, şi cu porniri ambigui.

     Într-una dintre aceste escapade, este înşfăcat de fratele tinerei actriţe şi ameninţat cu moartea. 20 de ani îl pîndise fratele tinerei pentru a o răzbuna. Dorian, cu un remarcabil sînge rece, îl roagă pe acesta să-l privească la lumină. Înfăţişarea sa îl scapă : el încă avea trăsăturile din momentul în care fusese pictat. Îmbătrînirea în rele, era preluată integral de către tablou ! Îngrozit, Dorian începe să înţeleagă că este definitiv damnat. O întîmplare complet neprevazută, îl pune faţă în faţă cu pictorul. Acesta încearcă să-i explice în ce mod ajunsese sa-l idealizeze, dar în urma unei discuţii violente, Dorian îl ucide. Fără pic de remuşcare, după ce doarme netulburat, Dorian îl roagă pe un fost prieten să-l ajute să scape de cadavru. Apoi, îşi reia viaţa de huzur.

     Pînă cînd la un moment dat, în timpul unei vînători, încercînd să facă o faptă bună, îl roagă pe un vînător să cruţe viaţa unui iepuraş. Acesta refuză, trage, dar se descoperă că în loc să omoare iepurele, acesta ucisese un om. Hăitaş ? Nici pomeneală! Acesta era nimeni altul decît fratele actriţei, care înţelegînd că fusese tras pe sfoară, căuta alt prilej de răzbunare. De-abia acum înţelege Dorian Gray că viaţa sa nu mai poate continua decît dacă distruge acel tablou blestemat. Se întoarce acasă, înşfacă un cuţit şi se repede asupra tabloului. Numai că maleficul tablou are alte puteri, mai mari decît îşi inchipuie Dorian Gray. Cuţitul îndreptat spre inima tabloului, se îndreaptă de fapt direct către inima sa.

     “Cînd au pătruns înăuntru, au văzut pe perete un splendid portret al stăpînului lor, aşa cum îl văzuseră cu cîteva ore mai inainte, în toată minunăţia tinereţii şi a frumuseţii sale. Pe podea zăcea un mort îmbrăcat în haine de seară, cu un cuţit înfipt in inimă. Era încovoiat, plin de riduri şi cu o faţă respingatoare. Nu l-au recunoscut decît după inele”.

     De fapt, “Portretul lui Dorian Gray”, ascunde dureroasa nostalgie a lui Oscar Wilde, dupa propria sa puritate pierdută, sublimată magistral în propria sa arta.

     Cred că ar mai fi de spus ceva : în decembrie ’89 , noi, cu toţii, am pictat un portret al României care ar putea să renască. Să renască frumos. L-am pictat în imaginaţia noastră. Ce s-a întîmplat în aceşti 20 de ani, ştim cu toţii. Tabloul pictat de noi a devenit hidos, în timp ce speranţele noastre au rămas intacte : încă încercăm să credem că fiecare dintre noi, ar putea deveni un Dorian Gray, în stare să învingă tabloul devenit un coşmar. Măcar votînd, NU visînd! NU ?  Eu aşa cred.

Read Full Post »

Older Posts »