Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘rugati-va pentru fratele alexandru’

        Nu cred că este necesar să-l prezint pe gânditorul şi omul Constantin Noica. Cine a avut curiozitatea sa afle cite ceva despre domnia sa, a şi făcut-o; iar cine nu, nu şi nu e nici-o supărare. Se ştie că singurul zeu căruia Noica I s-a închinat, a fost ‘zeul culturii’. De aceea  este surprinzător acest titlu al unei frumoase cărţi, pentru modul său de gândire – RUGAŢI-VĂ ! 

Prefaţă.

             “Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o mănăstire de maici din Moldova a fost ocupată de trupele sovietice biruitoare. Maicile au căutat refugiu în alte locuri. La întoarcerea lor au găsit în altar un bilet pe care stătea scris : ‘Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său’. De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.

            Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase – dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru ? Ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau ai devenit un non-conformist ? ai robit ca ceilalţi în câmpul muncii, sau ai scris cărţi şi le-ai trimis în străinătate ? – ci, numele îi priveşte pe ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni,pentru cei ce ştiu, fizicieni, matematicieni, şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc prin viaţă fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură; pentru omul European care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care va triumfa asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru !”

            Ce-ar mai fi de spus după o astfel de introducere ? Chiar, Noica ce-ar mai fi avut de relatat în această carte, suplimentar faţă de această superbă punere în temă , care cuprinde cam tot ce-ar fi de spus ? “Când un învingător îţi cere să te rogi pentru el, înseamnă că-ţi oferă Victoria sa “! Asta mai e de spus ! El nu are cum să folosească  această victorie pentru că ştie că vremelnic fiind, această victorie nu poate să-i folosească la nimic în lipsa ta, cel învins. “Nu mai are importanţă, de la un moment dat, ce vor statele şi stăpânirile de tot felul în faţa persoanei umane […]; aceasta a intrat într-altă creştere, sub o altă lege!”

            Cartea descrie o parte a detenţiei dintre 1958 si 1964 pe care Noica a suferit-o alături de aproape întreaga elită a ţării noastre România, după consolidarea pe deplin a regimului comunist, ilegitim si criminal. Experienţa despre care Noica refuza să vorbească. Dar iată, experienţa relatată în acest volum, apărut în 1990 la Humanitas, fosta Editură Politică. Palidă reparaţie morală. Palidă, dar cu atât mai necesară.

            Cartea este scrisă în spirit creştin, parcă anume izvorâtă din îndemnul martirilor care au pierit în temniţele comuniste : “Să nu ne răzbunaţi !” Ei adevăraţii ‘sfinţi deghizaţi în puşcăriaşi ştiau că Victoria le va aparţine, fie şi postum.

            “-V-au bătut nu-i aşa ?

            – Da! consimt eu, după o ezitare […]

            – De ce v-au bătut ?

            -M-au bătut fără motiv!”

De fapt, anchetatorul avea un motiv întemeiat : Noica refuzase să ia o ţigară de la el ! Îl sfidase ! Şi sfidându-l pe el, sfidase întreg sistemul noii orânduiri luminoase, chezăşia fericirii întregii umanităţi, aici pe pământ, nu aiurea în cine ştie ce rai post-mortem!

               Nu se poate relata, relatarea cuiva care a fost întemniţat. Iar relatarea suferinţelor îndurate absolut nejustificat, în temniţele comuniste, este cu atât mai greu de relatat. Este imposibilă această relatare. Ce să povesteşti din relatările trăite pe viu mai întii ? Convertirea la creştinism a evreului Steinhard ? Reeducarea în spiritul noilor vremuri ? Experimentul Piteşti, unde victimele deveneau la rândul lor călăi ? Exterminările de la Aiud, Sighet, Gherla, Poarta Alba şi cine mai ştie pe unde ? Holocaustul de la Canal ? Faptul că închisorile comuniste deveniseră cele mai importante Universităţi din ţară, unde se învăţa pe ascuns orice, de la teologie la filosofie, de la cultură greacă şi romană la întreg şirul de împăraţi chinezi ?

            Nu ştiu. Dar ştiu că deţinuţii trebuiau să înveţe un lucru elementar : “comuniştii judecă prost, dar condamnă bine !

            Pe măsură ce în exteriorul infernului comunist, protestele internaţionale se intensificau,condiţiile de detenţie se îmbunătăţesc !!! “Astăzi ni s-au dat în loc de 100 gr. de pâine, 125! […] Cele 25 gr. de pâine în  plus, nici măcar nu înseamnă eliberare. Nu înseamnă nici măcar calorii destule, dar, […] atârnă greu şi hrănesc bine ! “

            Deţinuţii încep să fie văzuţi şi de câte un medic. Asta în eventualitatea că vor fi puşi să-şi îmbunătăţească detenţia, prin muncă. Pentru că nu e aşa ?

“ARBAIT MACHT FREI !”

Dar dacă scapi prilejul şi vrei să te consulte un medic pentru că chiar te simţi rău, primeşti răspunsul cuvenit : “ – Prostule, dacă n-ai cerut la schimb; acum stai şi boleşte până mâine!” A doua zi, Noica avea să fie operat. “- Cred că scapă!” l-a auzit pe chirurg ca prin ceaţa. Şi a scăpat. În convalescenţă, ca nu cumva să se plictisească, a trebuit să conspecteze Operele Complete ale lui Marx si Engels. 17 volume, plus alte cinci de Istoria Filosofiei scoasă de sovietici şi tradusă în româneşte. Dar într-o bună zi, deţinutul Noica a fost convocat tocmai de colonelul care îl luase în primire cu ani în urmă.

“- Ce aţi face dacă aţi fi liber ? Mi-a trecut prin cap să răspund : ‘aş citi cel de-al 18-lea volum din Marx si Engels’ , dar m-am temut să nu mă considere provocator. !

            Noica a cerut o ţigară ! După care, a fost înştiinţat : “Mâine veţi fi liber.”

Înainte de a pleca, Noica avea să-şi amintească versurile lui William Blake :

‘There is a smile of Love

And there is a smile of Deceit,

And there is a smile of smile

In Which these two smiles meet.”

            Peste ani, Noica avea să-l întâlnească pe colonelul respectiv, pe stradă. Au vorbit câteva minute. Colonelul ţinea un debit de tutun şi trăgea un picior. Peste alţi ani, despre colonelul acela nu se va mai şti nimic. Fusese doar o unealtă a altor ticaloşi, cu adevărat mari. Noica avea să devină un arhetip cultural, inclusiv prin “Şcoala de la Păltiniş”.

            Cine fusese învingător ?   – Fratele Alexandru desigur !  –  Rugaţi-vă pentru Fratele Alexandru. –  El este adevăratul învingător prin care lumea se mai poate salva!

Read Full Post »