Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sagrada familia’

Sagrada Familia – 2 

Despre un scurt istoric al acestui aşezămînt fabulos, am scris AICI.

După ce înconjurăm cu omnibusul pe trei laturi această uluitoare construcţie

şi după ce stăm cuminţi la rînd mai bine de o jumătate de oră, intrăm.

Mai întîi, filmez o machetă a Sagradei Familia, aflată lîngă intrare.

Lumea forfoteşte. La intrarea în Basilică, pe patru coloane sunt patru inscripţii care amintesc de cele patru  Evanghelii ale Noului Testament: Ioan 13-27, Marcu 14-45, Luca 22-60, Matei 27-19.

Intrăm şi brusc, rămînem fără grai.

.

.

.

Interiorul este fabulos decorat şi este incredibil de luminos. Am impresia că dacă exteriorul Basilicei este dedicat în majoritate Vechiului Testament, interiorul este dedicat exclusiv Noului Testament şi luminii cristice: eu sînt calea şi lumina a spus Iisus, iar acest lucru se simte din plin, aici.

La subsol se află o capelă unde presupun că se ţin slujbele.

N-am fost preveniţi, deci; trebuia să trecem şi printr-o situaţie neplăcută. Cei care vor să urce cu unul dintre ascensoarele Basilicii, trebuie să spună ora la care doresc ascensiunea. Cum nu am priceput ce voia catalanul acela de la casa de bilete, mi-a trecut cu de la sine putere o oră pe biletul de intrare, oră care trebuie respectată cu sfinţenie. Nu poţi să urci mai devreme de ora fixată, nicicum. Cerberii care păzesc ascensorul îşi etalează în faţa bieţilor turişti neinformaţi, întreaga splendoare a tiraniei scoasă la iveală din micimea omenească de drogul suprem: PUTEREA! Puterea cerberilor de a nu te lăsa sa urci mai devreme de ora fixată nici măcar dacă la un moment dat, nu este nici-un amator de urcarea o leacă mai aproape, de cer.

În fine, ieşim din Sagrada Familia şi pornim să completăm turul de oraş cu omnibusul bleau.

ps. vă rog să priviţi clipurile. În două dintre acestea, veţi putea asculta orga care porneşte automat pentru cîte două minute, la fiecare oră exactă a zilei.

Read Full Post »

În tren spre Barcelona

Astăzi mergem iar la Barcelona hotărîţi să vedem Sagrada Familia în interior. Ca şi ieri, mai întîi luăm autobuzul pentru Blanes. Plecările sunt foarte bine puse în acord cu mersul trenurilor-navetă cu care ajungem la Barcelona. Şoferul autobuzului este şi ghid, controlor, încasator. Dacă nu ai apucat să iei bilet din autogară, nu-i nimic, plăteşti aici acelaşi preţ. Deşi majoritatea călătorilor au bani potriviţi, şoferul poate să dea rest la orice bancnotă şi o şi face cu calm. Imediat ajungem în gară şi ne urcăm în tren. Biletul (combinat) l-am procurat din autogară deci, nu sunt probleme. Chiar dacă nu ai avut timp să-ţi procuri bilet, tot te poţi urca în tren pentru că eşti controlat de bilet la ieşire, nu la intrare. Dacă nu ai bilet, nu poţi ieşi din gară pînă nu achiţi contravaloarea călătoriei. Cel puţin, aşa am înţeles eu.

Iar avem parte de spectacol. A venit moşulică şi ne cîntă iar, din muzicuţă. Numai că astăzi are bietul de el, concurenţă: în primul vagon şi-a făcut apariţia un mandolinist. Noi suntem în vagonul trei deci concertul mandolină-muzicuţă se va da în vagonul doi. 🙂 Nici unul nici celălalt, nu par a fi români. Din goana trenului văd pe geam pe partea stîngă Mediterana iar pe partea dreaptă staţiunile care încă sunt pline de turişti. Între staţiuni se văd cîmpuri cultivate cu roşii pe jumătate coapte şi livezi de măslini. Sînt surprins de numărul mare de anunţuri EN VENDA atîrnate pe clădiri mai noi, mai vechi, hoteluri sau nu, unele aflate în curs de construcţie. Criza? Ajungem la Piaţa Cataluniei, coborîm din tren şi urcăm la suprafaţă. Astăzi vom face turul oraşului Barcelona cu circuitul de omnibuse bleau.

Dar nu după multă vreme coborîm, la Sagrada Familia, obiectivul principal al călătoriei noastre, opera de care se leagă numele şi renumele mondial al Marelui Gaudi. Dar despre asta pe larg, în postarea următoare.

Read Full Post »

Sagrada Familia – 1

După epidemia de holeră din vara anului 1865, librarul şi editorul Josep Maria Bocabella înfiinţează o asociaţie pusă sub protecţia Sfîntului Iosif, deosebit de venerat în Catalunia: Asociation Espiritual de Devotos de San Jose. După un pelerinaj la Roma, în această asociaţie încolţeşte ideea de a se construi la Barcelona un templu închinat Sfintei Familii. Oameni hotărîţi, aceştia încep strîngerea de fonduri iar în 1881, este cumpărat un teren la periferia oraşului pentru acest nobil scop. Este solicitat arhitectul Francesc de Paula del Vilar care întocmeşte planurile unei biserici în stil neogotic. Piatra de temelie este pusă în 1882, în ziua Sfîntului Iosif. Nu după multă vreme, arhitectul intră în dezacord cu asesorul proiectului, Joan Martorell i Montels şi demisionează. Imediat, este propus să continue lucrarea, Antoni Gaudi i Cornet care entuziasmat, acceptă imediat şi trece la lucru neîntîrziat. Această Catedrală (ridicată De Papa Benedict al XVI-lea la rang de Basilică), avea să-l ţină pe Gaudi ocupat întreaga sa viaţă. Dacă în cea mai mare parte a timpului, Gaudi se împarte între mai multe proiecte (Casa Batlo, Parcul Guell, şi multe altele) după ce termină Casa Mila, Gaudi se dedică integral Sagradei Familia.

Legenda spune că la finele lucrării, comanditarul nemulţumit că Gaudi nu-i respectase indicaţiile, îi cere acestuia să amenajeze un spaţiu în care fiica sa,  să-şi poată instala un pian. Gaudi a măsurat camera respectivă iar, şi a decis: fiica dumneavoastră va trebui să cînte la flaut, nu la pian.

După care a hotărît să renunţe definitiv la comenzile de la particulari şi să lucreze numai la Basilică. Nu ştiu dacă legenda este adevărată sau nu dar, după moartea ultimului membru al familiei sale – tatăl său, au început să-i moară unul cîte unul, prietenii. Puternic marcat, Gaudi renunţă la viaţa de salon pe care o ducea, se mută pe şantierul bisericii unde mănîncă şi doarme, renunţă la hainele sale scumpe şi donează asociaţiei întreaga sa avere. Înainte cu o săptămînă de a împlini 75 de ani, este lovit de un tramvai şi condus la spital. Nimeni nu-l recunoscuse, fiind îmbrăcat ca un muncitor. Refuză să fie dus la alt spital şi tratat cum se cuvine, susţinînd că el este numai un om obişnuit. Avea să moară după cîteva zile.

Mult înainte de a muri, Gaudi avea să traseze planurile definitive după care urma să se construiască această minune a lumii. Lasă nenumărate machete şi desene ale sale, care vor fi distruse în timpul războiului civil. Planurile vor fi refăcute după fotografiile făcute de colaboratorii săi apropiaţi.

– – –

Coborînd de pe versantul meridional al Montoya Pelada unde se află Parcul Guell, ne învîrtim pe străzile înguste ale Barcelonei şi nu trece prea multă vreme pînă zărim printre blocuri uriaşele turle ale Basilicii. Autocarul ne lasă în partea din spate a Sagradei Familia, unde este o intrare pentru grupurile organizate.

Ne îngrămădim cu toţii la ferestre şi care filmează, care fotografiază, care se zgîieşte dar cu toţii suntem fără grai. Greu de cuprins cu o biată minte de muritor dimensiunile pămînteşti şi spirituale ale Basilicii. Silvia ne tot explică şi ne explică dar noi, cu gurile căscate nu pricepem mai nimic. Desigur că am uitat aproape tot ce a spus, sigur că nu mi-am notat aproape nimic dar, norocul meu este că am o carte despre Gaudi, din care mă mai inspir acum.

Am înţeles totuşi că toate clădirile din jurul Basilicii au fost răscumpărate, iar cînd proiectul se va finaliza, vor fi demolate pe locul lor urmînd a fi construite patru fîntîni care vor întregi proiectul, fîntîni care vor simboliza cele patru elemente primordiale: apa, pămîntul, aerul, focul.

Am dat un scurt ocol pe partea dreaptă pînă am ajuns la intrarea principală, respectiv faţada Naşterii Domnului, singura care era finalizată la moartea arhitectului.

Foarte mulţi amatori să intre în interior, stau la un rînd care pare uriaş (în realitate, nu se stă decît mai puţin de o oră pînă se cumpără tichete de intrare). Facem şi aici poze, clipuri, căscăm gura iar dar, în program nu este prevăzută şi vizita în interior. Pentru acest lucru va trebui să venim pe cont propriu – şi vom veni. Deocamdată, suntem conduşi la unul dintre nenumăratele magazine de suveniruri, din jurul Basilicii, avem ceva timp liber apoi, vom merge pe Muntele Montjuic. O voce spune: n-ai ce să vezi în interior. Serios? După ce am vizitat-o şi i-am arătat un clip, a căscat gura de uimire regretînd amarnic. Dar despre asta, voi relata ceva mai tîrziu. Deocamdată, redau cîterva detalii din exterior

cel mai tînăr vizitator 🙂

şi o machetă care dă o idee despre cum va arăta Basilica, finalizată; reamintesc dimensiunile: peste o sută de metri lungime, peste patruzeci lăţime, 172 metri înălţime.

Read Full Post »

Ola!

Aseară tîrziu am revenit din Catalunia (nu din Spania! – voi explica mai tîrziu ce şi cum) copleşiţi de toate frumuseţile pe care am reuşit să le vedem.  Am peste 13 ore de film, peste 400 de fotografii şi mai mult de 100 de pagini de note şi impresii + două cărţi (una despre Gaudi şi una despre Dali). Pînă voi reuşi să fac ordine în această grămadă de informaţie, am să pun pe blog, cîteva poze cu detalii din exteriorul Bazilicii Sagrada Familia – opera capitală a Marelui Antoni Gaudi – la care lucrul a început în 1883 şi încă se mai lucrează. Optimiştii spun că această adevărată minune va fi definitivată în anul 2025. Pesimiştii spun că lucrările se vor încheia în anul 2040. Eu cred că lucrul nu se va termina în acest secol.

Şi iată o machetă care dă măcar o idee cum va arăta Basilica atunci cînd edificiul  va fi gata construit. Pentru a vă putea imagina dimensiunile acestui aşezămînt extraordinar, dau cu aproximaţie cîteva date : lungimea Basilicii depăşeşte o sută de metri, lăţimea peste patru zeci; cînd va fi finalizat, turnul central va avea 172 de metri înălţime, adică va depăşi cu 40 de metri înălţimea Catedralei Sfîntului Petru din Roma, de lîngă Vatican.

Pentru mai multe fotografii frumoase şi foarte frumoase, vă invit pe blogul lui Costin Comba.

Read Full Post »

Gaudi

În urmă cu un an de zile, visam cu ochii deschişi, AICI pe blog, despre lumea lui Gaudi. Cum peste foarte puţină vreme acest vis mi se va împlini, am reluat acea carte la recitit pentru a fi cît de cît, familiarizat cu locurile respective. “Deţinem puţine informaţii despre formaţia sa”- spune autorul despre Gaudi. Şi adaugă : “Ştim că a făcut studiile secundare în oraşul natal, Reus, la călugării de la Escuelas Pias, că se mută la Barcelona în 1869 pentru a studia arhitectura, dar este admis la Scoala provincială de arhitectură abia în 1873, la vîrsta de 22 de ani. Pentru această perioadă, ca de altfel şi pentru restul vieţii, trebuie să ne bazăm pe mărturiile discipolilor săi care i-au ascultat şi transmis cuvintele”.

Spirit răzvrătit, Gaudi respectă cu mare greutate regulile stricte ale şcolii, ba, la un moment dat, pentru că nu doreşte să asculte indicaţiile unei profesoare, părăseşte sala de examen. Se pare că primele sale lucrări sunt felinarele din piatră şi din bronz plasate în Placa Real dinBarcelona. A lucrat ca desenator într-o agenţie, este puternic impresionat de raţionalismul francez dar spune adesea că “ trebuie să studiem Evul Mediu pentru a extrage de acolo, bunul simţ! Şi să continuam goticul salvîndu-l de flamboiant”. Ocazia vieţii sale, a fost “concursul organizat în 1882 pentru terminarea catedralei medievale din Barcelona… anul următor, Juan Martorell i Montels, cînd i s-a propus conducerea şantierului la viitoarea biserică Sagrada Familia, situată pe un teren periferic din Eixample, a refuzat, propunîndu-l în schimb pe Gaudi, care pe atunci în vîrstă de 31 de ani, a acceptat misiunea ce avea să-l ţină ocupat toată viaţa”.

Încă din 1878, Gaudi avea să definească întreg conceptul său arhitectural, astfel: “Ornamentaţia a fost şi va fi colorată. Natura nu ne înfăţişează nici un obiect care să nu fie colorat; în vegetaţie, geologie, topografie, regnul animal, totul este un contrast mai mult sau mai puţin viu de culori. De aceea, orice element arhitectonic trebuie să fie colorat”. Această concepţie va fi aplicată riguros de Gaudi, în întreaga sa operă. Fie că a fost vorba despre uluitoarea Sagrada Familia, fie că a fost vorba despre Parcul Guel, fie că a fost vorba despre casele de locuit, fie că a fost vorba numai despre mobilierul conceput special, întreaga lume a lui Gaudi este intens colorată indiferent de materialele de construcţie folosite. Gaudi s-a identificat atît de mult cu opera sa, că ajunsese să locuiască chiar pe şantierul uriaşei biserici. Trăia atît de modest, că atunci cînd a fost lovit de acel tramvai, a fost mai întîi confundat cu un vagabond. Puţin a lipsit ca în timpul războiului civil din Spania, un grup de revoluţionari turmentaţi să dinamiteze turnurile catedralei. Totuşi, Gaudi şi opera sa nu s-au bucurat de aprecierea care le este acordată actual. De-abia după ce opera sa a fost cunoscută de Salvator Dali – marele paranoic a fost revalorizată şi adusă la cotele de popularitate mondială de care se bucură acum pentru ca acum, dacă spui Barcelona, spui automat Sagrada Familia şi prin urmare, spui Gaudi.

Un cadou de la Alex

 

Read Full Post »

Gata!  : am primit confirmarea că avem asigurată cazarea pentru şapte nopţi pe Costa Brava, la un hotel de 4 stele – spune agenţia de voiaj. Vom vedea noi la faţa locului, ce şi cum; plecarea este începînd de mîine, într-o lună de zile.

Acum. De cîte ori am ceva timp liber fie buchisesc într-un ghid de conversaţie român-spaniol, fie caut pe internet locuri prin apropiere care se pot preta la excursii de o zi (avem asigurată o excursie cu ghid vorbitor de limba română la Barcelona dar restul zilelor fiecare familie este pe cont propriu, ori noi nu facem parte dintre sedentarii care stau o săptămînă întreagă cu nasul la soare aşteptînd cuminţei, mesele tip pensiune).

Dar. Mi-am amintit că prin anii ’80 am cumpărat de la Editura Sport-turism cîteva cărţi de călătorie printre care şi cartea care dă titlul acestei postări, carte scrisă în 1843! De Theofile Gautier (cîteva date despre, AICI). Şi cum am vrut să văd ce parfum avea Barcelona în acele vremuri, am căutat cartea, am răsfoit-o şi am rămas nedumerit. Asta pentru că Theophile Gautier nu a acordat decît mai puţin de o pagină acestui oraş, ultima pagină a cărţii sale, pagină pe care o redau lecturii dumneavoastră, în continuare :

“Ne  aflăm la Valencia de vreo zece zile, aşteptînd trecerea unui alt vapor, căci vremea proastă încurcase toate plecările şi toate legăturile. Ne satisfăcusem curiozitatea şi nu mai doream decît să ne întoarcem la Paris, să ne revedem rudele, prietenii, iubitele noastre bulevarde şi mult îndrăgitele rîuri; Dumnezeu să mă ierte, dar cred că nutream şi dorinţa secretă de a asista la un vodevil; pe scurt, viaţa civilizată, dată uitării timp de şase luni, ne chema cu toată puterea. Ne venise pofta să citim cotidienele, să dormim în paturile noastre şi să ne satisfacem nenumărate alte fantezii beoţiene. În sfîrşit trecu un pachebot venind dinspre Gibraltar, ce ne luă şi ne duse la Port-Vendres, trecînd prin Barcelona, unde am stat doar cîteva ore. Înfăţişarea Barcelonei este foarte asemănătoare cu cea a Marsiliei şi specificul spaniol aproape că nu se mai simte; clădirile sunt mari, regulate şi, dacă n-ai vedea uriaşii pantaloni de catifea albastră şi bonetele mari şi roşii ale catalanilor, ai putea crede că te afli într-un oraş francez. Cu toată Rambla sa plantată cu arbori şi cu toate frumoasele-i străzi aliniate, Barcelonaare o înfăţişare oarecum încorsetată şi ţeapănă, ca toate oraşele strînse prea tare într-o centură de fortificaţii.”

Iată cum arată Rambla, în zilele noastre :

„Catedrala este frumoasă, mai ales ales în interior, care e întunecat, misterios, aproape înfricoşător. Orgile sunt de factură gotică şi se închid cu nişte mari panouri acoperite cu picturi : un cap de sarazin se strîmbă îngrozitor sub pandantivul care le sprijină. Din nervurile bolţii coboară nişte fermecătoare lustre din secolul al XV-lea ajurate ca nişte relicvarii. Ieşind din biserică, intri într-un frumos claustru, datînd din aceeaşi epocă, în care domnesc reveria şi liniştea; arcadele claustrului, pe jumătate ruinate, au îmbrăcat culorile cenuşii ale vechilor construcţii din nord.

Strada Plateria (a bijutierilor) te orbeşte cu vitrinele sale ce strălucesc de atîtea bijuterii, printre care se remarcă mai ales nişte uriaşi cercei, mari cît ciorchinii de struguri şi de-o bogăţie greoaie şi masivă, oarecum barbară, dar de-un efect impunător, ce-s cumpăraţi îndeosebi de ţărăncile avute… “

Cum nu poate fi vorba despre Sagrada Familia, am presupus că este vorba despre Catedrala Sfînta Eulalia şi căutînd pe internet, am găsit cîteva vorbe despre şi cîteva imagini pe care le puteţi vedea AICI.

BLOGUL ZILEI :  http://aliceee-traveler.blogspot.com/2011/08/vacanta-la-barcelona-concluzii-si.html

Are cineva sugestii despre ce excursii de o zi am putea face plecînd din Costa Brava?

Les agradeszco anticipadamente! 🙂

Read Full Post »