Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sarmale’

Traversăm strada, mergem puţin perpendicular pe drumul principal şi nimerim exact în Cîmpia lui Abraham, cîmpul de bătaie pe care englezii au repurtat o victorie zdrobitoare asupra francezilor pentru că învinşii dormeau din greu după ce chefuiseră straşnic. Ca să vezi cum se face istoria! Recunoaştem locurile pentru că pe aici ne-a adus şi Bus City, aici am nimerit şi noi în căutarea Citadelei după ce am străbătut Promenada Guvernatorilor începînd de lîngă Castelul hotel Frontenac. Care va să zică, am devenit de-ai parcului/casei 🙂

Bate un vînt nesuferit şi vremea iute se zburleşte. Suntem păţiţi că tot pe aici ne-a prins ploaia aceea năzdrăvană care ne-a alungat în urmă cu cîteva zile cînd căutam Citadela din urîciosul Quebec 🙂 în primitorul Levis.

Norii au acoperit imediat cerul şi acum este frig de-a binelea. Tot aşezat pe o bancă aşezată pe iarbă, scriu la masa de pick nick şi iar îmi aduc aminte de imbecila lozincă afişată în parcurile copilăriei, tinereţii şi pînă în 1990, în anii maturităţii mele: NU călcaţi pe iarbă! Idioate vremuri! (de parcă acum ar fi timpuri normale)

Am revenit pe stradă şi am pornit la vale către Castelul Frontenac. Îmi aduc aminte că în faţa Parlamentului, aproape de o fîntînă frumoasă, erau cîteva corturi unde indigenii organizaseră o expoziţie.

Hai şi noi acolo. Numai că. Băştinaşii şi-au luat corturile şi s-au dus… Curat nomazi, coane Fănică 🙂

Bine că ne-a sunat Robi să ne amintească de invitaţia la mici. Da, la micii mici, adică la mititeii noştri de toate zilele festive (sau de vot pentru pesedişti) în romanica. O frumoasă legendă spune că mititeii au fost inventaţi de un cîrciumar care a rămas fără maţele în care înfăşura cîrnaţii „patricieni”. Inspirat, a ordonat ca acei cîrnaţi să fie fripţi fără maţ. Şi aşa cică, au apărut mititeii pe lume. Nu ştiu dacă este adevărat dar, tare îmi plac legendele 🙂 Probabil că mai degrabă, ca şi alte mîncăruri „româneşti” şi mititeii provin din bucătăria oriental-turcă (ca sarmalele, de exemplu).

Vorbim cu Robi, ne înţelegem cum să ne întîlnim dar, problem 🙂

Şi a fost aşa: ne-am suit în L 11 şi în loc să-l luăm spre casă l-am luat în sens invers deşi ŞTIAM că au staţie comună, dar, aşa a fost să fie 🙂 Apoi mi-am amintit că lui Robi îi este mai uşor să ne ia de la Gara Fluvială, adică de unde ne-a dus prima dată în Levis cu feribotul daaaar, nu am luat în calcul timpul. Şi după ce ne-am prins că s-a buli-tronco-nisit 🙂 încurcătura, şi ne-am lămurit că mai avem de aşteptat Rob-taxi 🙂 am dat fuguţa la o bericioaică, să nu stăm degeaba cum stau pensionarii votanţi de pesede, în parc. Oricum ar fi, aţi uitat că în lipsă de bere, riscăm să ne deshidratăm? Ori aiasta, nu se poate! 🙂 Bon. Mai înainte de bericică, am dat o raită pe la magazinele din jur. Toate ţipau în cor: SCUMP SCUMP SCUMP 🙂 Chiar nu pricep: cumpără cineva ceva vreodată, de la, (vorba lui Robi) escrocii ăştia?

Am văzut şi un inuit veritabil, cred. Sper din tot sufletul să nu fi fost un actor de prost gust. Te roooog, inuitule; fii veritabil, pleeeeeze!

Era un bărbat în vîrstă, venerabil, cu o talie de atlet, îmbrăcat în cel mai frumos costum tradiţional pe care îl avea (cred) cu doi cîini albi, superbi,  tolăniţi la picioarele sale (huski sau malamut, nu ştiu, îi confund mereu, deşi ştiu că sunt înrudiţi), cu o pălărie de vînător pe capul său cu plete colilii şi cu o puşcă gata pregătită pentru. Pentru ce? Că el acum nu mai vîna, el acum poza. Oricum, pînă să-l abordeze cineva, avea privirea aţintită în zare…

Dacă tot m-a învăţat Robert să cer voie, am cerut. Am primit încuviinţarea să-l pozez şi pînă să se răzgîndească, l-am şi imortalizat 🙂  Săracul. Să fi văzut ce dezamăgit a fost… De fapt, el se aştepta ca unul dintre noi dacă nu amîndoi să facem poze împreună cu el, ca să ne poată taxa, aşa cum am văzut că i-a taxat pe alţi turişti. Ştiţi ceva? Acum îmi pare rău că nu ne-am fotografiat împreună cu el. Poate altă dată…

Sper să fi ieşit poza, că acum tableta şi-a dat duhul şi mai pot fotografia numai cu ochii 🙂

Revin la hidratare 🙂 Berea a sosit, opt dolari un pahar mic mic mic, dar berea este rece, foarte gustoasă şi exact atît cît trebuie de gulerată. Cerem plata că se apropie cu paşi repezi ora de întîlnire cu Rob-taxi. Scoate Silvia cardul, vine fata cu maşinăria, nu merge. Înţelege fata de ce, butonează, şi acum, scăpăm de povara celor 16 dolari. Cum eu am rămas la numerar, nu pricep nimic. Tare vetust am mai rămas. 🙂

Oricum, ca să las – un ciubuc mic să nu fim băgaţi în ibric şi consideraţi NIMIC – 🙂 cer încă o bere. Vine un tip cu berea, îi ofer o bancnotă de 10 dolari şi tipul face ochii mari: pentru mine? Nu, pentru bere, spun. Şi începe tipul să sporovăiască ceva din care cu greu pricep că el nu face decît să care berea, că banii, doar la fete ajung. Săracul. Îl înţeleg. 🙂  Normal că banii ajung numai la fete. (glumesc dar, amar. Sînt sigur că acel tinerel avea nevoie de acea bancnotă). Pînă la urmă a venit fata cu nota de plată, a pricepul că nu-i cer rest şi mi-a zîmbiiiiit!  🙂

Ce vreau să menţionez este următoarea chestie: NU Quebecoşi trebuie denumiţi unii dintre locuitorii de aici. Căpoşi este numele lor.

Reclame

Read Full Post »