Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Sfantul mormant’

      Dacă nu am spus nimic pînă acum, este vremea : şepcile pe care ni le-a făcut cadou în prima zi ghidul nostru, domnul Iosif, îşi arată utilitatea : cei şapte-opt care le poartă, sunt adevărate repere pentru ceilalţi care zgîind ochii te miri pe unde, se răzleţesc de grup. Evident, domnul Iosif defilează în fruntea noastră, cu un mic steguleţ al României (fără stemă) ridicat în sus. După tentativa de masă de prînz eşuată, ne reunim pentru a merge la Mormîntul Sfînt. Mai înainte de aceasta, am vizitat un magazin de obiecte bisericeşti  de unde doritorii, au putut să cumpere lumînări. Alţii, au cumpărat icoane scumpe sau cruciuliţe din aur sau din argint. Ghidul ne tot învîrte pe străduţele înguste unde negustorii îşi etalează marfa, o laudă şi încearcă să te determine să cumperi măcar ceva acolo, cît de cît; unii, chiar reuşesc.

Dar noi avem altă treabă şi nu după multă vreme, de după un zid, în faţa ochilor noştri se vede o construcţie masivă. La început, nu ştiu ce să cred. Unde suntem ? mă întreb ? – Eeeeem, suntem în faţa Sfîntului Mormînt. Aici sunt restul de staţii, adică eeeem, despuierea de haine (X), Baterea în cuie (XI), locul unde Iisus a murit pe cruce (XII), locul ungerii cu mir şi în sfîrşit, punerea în mormînt ne spune ghidul. Deocamdată eu nu văd decît o lespede mare (staţia a XIII-a) deasupra căreia căreia sunt atîrnate de un cadru, opt lampadare (care semnifică numărul Bisericilor adăpostite în Biserica Sfîntului Mormînt. Văd este un fel de a spune pentru că, misterul este amplificat de semi-lumina în care sunt învăluite locurile acestea.

Aici, m-am rătăcit de grup. Locul este plin ochi cu diverse grupuri de turişti. Aveam să recunosc o parte dintre limbile vorbite – inclusiv rusa – dar cea mai mare parte, nu. Ce contează ? Am altă urgenţă acum. Unde o fi domnul Iosif ? Dar Silvia ? Mă uit de jur împrejur. Lîngă intrare, pe dreapta, văd o scară care urcă în sus. Cine urcă, trebuie să şi coboare, îmi zic. La dreapta, văd că se deschide o altă încăpere şi mă îndrept într-acolo. În mijlocul încăperii vaste, o capelă înconjurată de turişti. Privesc, privesc, şi găsesc : pierduţi într-o mare de turişti ruşi, Iosif, Silvia şi încă vreo cîţiva membri ai grupului, stau la rînd pentru a pătrunde în interiorul capelei, respectiv staţia a XIV-a. Aici este Mormîntul lui Iisus Hristos şi în  acelaşi timp, locul Învierii Sale, dar ca de obicei, despre Învierea Sa nu prea căpătăm amănunte… De aceea, întreaga construcţie se numeşte Biserica Mormîntului ŞI Învierii Domnului Iisus Hristos. De aici se aduce Lumina de Paşte în fiecare an, în urma minunii care se întîmplă negreşit : apariţia la miezul nopţii rînduite a focului care la început nu arde şi care apoi, se transformă în Flacără Vie de la care creştinii iau Lumină.

Pentru a putea pătrunde în Mormînt, trebuie să ne exersăm fie şi măcar pentru o clipă, umilinţa : trebuie să ne aplecăm adînc pentru a putea pătrunde acolo, pe o scară destul de abruptă, în jos. Nu putem zăbovi prea multă vreme; sunt prea mulţi cei care aşteaptă, iar ieşirea se face tot pe aici. Avem vreme numai să filmăm mormîntul, pereţii, să ne închinăm la icoane şi cam atît. Odată ieşiţi din catacombă, pe partea stîngă a capelei construite deasupra mormîntului aprindem lumînările cumpărate dinainte. Apoi, mergem din nou, spre locul ungerii cu mir (pentru înmormîntare). Pe rînd, turiştii dar mai ales turistele, au un moment de devoţiune. Se prosternează pe piatra ungerii şi ating de ea obiecte despre care se spune că vor fi sfînţite. Cum eu habar nu aveam despre asta, Silvia mi-a luat şapca şi a lipit-o de piatră; aveam să aflu chestia asta, ulterior; încă nu ieşisem complet din transă. În fine.

Văd şi alţi membri ai grupului apropiindu-se. Domnul Iosif ne îndrumă către scările de la intrare, scările – foarte abrupte! – care ne vor duce spre staţiile X, XI şi XII.  Aici, iar se zăboveşte pentru că, din nou fiecare turist îngenunchează şi se reculege; de asemeni, se aprind lumînări pentru cei vii şi pentru cei morţi, la fel ca la bisericile noastre. Coborîrea se face pe trepte la fel de abrupte; firesc, doar această construcţie este ridicată pe Golgota, zis şi Muntele Căpăţinii. Aici, pe aceste locuri, istoria menţionează etape diferite. Pe vremea VT locul era folosit drept cimitir. În 135 d. Hr. Împăratul Adrian a construit aici un lăcaş închinat lui Zeus, iar pe locul mormîntului, un altar al lui Venus. Este uriaşul merit al Împărătesei Elena, mama lui Constantin cel Mare că aceste locuri arată acum, aşa cum arată. Elena, a construit aici prima Biserică Creştină, în 326, înlăturînd construcţiile lui Adrian. Întreaga creştinătate datorează enorm Împărătesei Elena, de la ridicarea martirajului comis trei secole împotriva creştinilor, pînă la adoptarea creştinismului ca religie oficială în Imperiul Roman, de către Constantin în 313 (cred), şi nu numai. Elena a întreprins vaste cercetări, cercetări care au permis descoperirea crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul, ridicarea unor lăcaşuri de cult şi atîtea altele…

Odată grupul reunit, facem un tur al uriaşului aşezămînt. Prima biserică din 326 denumită Anastasis (Învierea) a fost distrusă şi reconstruită de mai multe ori. Ce este de reţinut este faptul că, în prezent, aici oficiază zilnic, următoarele comunităţi creştine : greco-ortodoxă, armeană, catolică, latină(romană), ortodoxă-siriană, coptă şi etiopiană. Am avut parte inclusiv noi să asistăm la o slujbă oficiată de ordinul franciscanilor (sper să nu mă înşel; rasa încinsă cu frînghie, corul, organizarea riguroasă). În Biserica Greco-Ortodoxă*, un punct este indicat ca fiind Centrul Lumii. Poate că este, de unde să ştiu eu asta ? Dar, îmi aduc destul de bine aminte că tot grecii pretindeau că la Delphi este “Omphalos” – adică buricul pămîntului, deci ?

*În camera părintelui superior grec, este expusă mîna dreaptă, înnegrită şi uscată, a Mariei Magdalena.

Read Full Post »