Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sfantul petru’

     Am descărcat imagini luate în timpul excursiei din Israel şi am să încep postarea lor, însoţită de bucăţele de text scris atunci, la cald, modificat acum în mod nesemnificativ. #

      În drum spre Capernaum, facem o scurtă oprire la o mănăstire benedictină. Încă una veţi întreba ? Da! Încă una,  pentru că pe Pămîntul Sfînt, numărul mănăstirilor, bisericilor, sinagogilor, moscheilor şi în general a oricărui locaş de cult, ESTE justificat de mare, oricare ar fi ordinul de mărime al numărului lor. Cel puţin, aşa cred eu.

     Şi aici domneşte o pace tulburată  numai parţial de invazia turiştilor; în curtea de la intrarea  mănăstirii, sunt expuse nişte prese antice de ulei; desigur că şi în vechime, producerea uleiului de măsline aducea venituri substanţiale. Văd multe femei care se roagă pe la icoane; chiar şi bărbaţii, de regulă mai puţin bisericoşi, au o expresie de oameni pentru care credinţa, a căpătat brusc o valoare de întrebuinţare sporită. Chiar văd pioşenie pe chipurile lor şi nu este prima dată cînd văd acest lucru. Apropierea de cele sfinte, se pare că dă serios de gîndit şi de simţit; conferă acceptarea ideii că poate omul nu este chiar atît de mare, de tare şi de important cum cred unii sau alţii. Vorba cîntecului : “Ca să v-aduceţi aminte că şi-n Cer aveţi Părinte”…

     Într-o micuţă curticică interioară, la umbra unui copac falnic, un havuz cu margini de piatră adăposteşte cîteva zeci de peşti exotici uluitor de mari şi de frumoşi. Peşti. Simbolul secret al vechilor creştini pe vremea cînd erau prigoniţi şi martirizaţi; cu acest simbol se recunoşteau ei, atunci. Acum, creştinii îşi fac cruci şi cam atîta tot.

#

Vor urma imagini din Capernaum, cetatea lui Iisus, unde Hristos a propovăduit timp de doi ani şi jumătate, găzduit fiind, în casa sfîntului Petru.

Read Full Post »

     Iar suntem în limită de timp. Nu ştiu de ce intrarea în Bazilica Transfiguraţiei de pe Muntele Tabor (Tavor) este permisă turiştilor numai pînă la orele 15. Ne grăbim să mai prindem porţile mănăstirii deschise. De la cota minus două sute (Marea Galileii sau Lacul Tiberiada sau Lacul Kineret cum a fost denumit în vechime) vom urca pînă la cota 575. La poalele muntelui se află un sat de beduini care au abandonat nomadismul şi s-au stabilit aici. Case falnice cu două-trei caturi subliniază dorinţa de stabilitate a acestor foşti păstori nomazi. Saltul este uriaş : de la cîteva corturi improvizate (aveam să vedem şi astfel de “aşezări”) la o localitate în plină dezvoltare, în centrul căreia este bineînţeles o frumoasă moscheie, localitate prevăzută cu şcoală şi grădiniţă pentru copii, diferenţa temporală atinge lejer cîteva sute de ani, dacă nu chiar ceva mai mult.

     Şoseaua urcă şi tot urcă, peisajele îţi taie răsuflarea iar ghidul ne vorbeşte despre acest loc. Numai Evanghelia lui Matei (17, 1-10) vorbeşte despre acest episod, Schimbarea la Faţă. Nici acest episod biblic nu are o localizare unanim recunoscută de specialişti. Numai că o mînă de “pelerini bizantini au gîndit că muntele Tabor se potriveşte acestei descripţii din paragraful biblic şi au construit o biserică pe vîrful acestui munte… De atunci, mulţi arheologi au abandonat ideea, dar Bazilica Schimbării la Faţă construită în 1924, este o frumoasă evocare a acestei povestiri” – am citat din cartea “Călătorie în Ţara Sfîntă”, autor dr. Randall D. Smith.

     Un popas obligatoriu, întrerupe ascensiunea noastră. De aici va trebui să ne continuăm drumul cu nişte maxi-taxi, pentru că autocarul nu prea mai are loc pe serpentinele în ac de păr care au mai rămas de parcurs. Bineînţeles că întîrziem. Batem la poartă. Într-un tîrziu, o măicuţă tînără vine şi ne ia la descusut. Şi aici, numele ghidului nostru domnul Iosif, este un soi de pass-partout. Intrăm. Aşezămîntul este format din mai multe clădiri, este impresionant ca dimensiuni, dar noi nu vom vizita altceva decît biserica mănăstirii. Nici aici, ca şi la Biserica Românească din Ierusalim, pangarul nu este separat de restul bisericii. Pe o masă din lemn, sunt expuse diverse obiecte bisericeşti; cele mai căutate sunt “mărturiile” un soi de plăcuţe din tablă de cositor, care au diverse imagini (şi semnificaţii). Odată cumpărate, (opt dolari bucata) se ating de Icoana Făcătoare de Minuni şi apoi, fie se ataşează de această icoană, fie sunt duse acasă şi puse în altarul familiei.

     În timp ce măicuţa vorbeşte, filmez interiorul frumoasei biserici; mă apropii şi de pangar unde Silvia cumpără cîteva mărturii. – Filmează maică biserica, nu mă filma pe mine, spune măicuţa privindu-mă drept în ochi fără sfială dar şi fără reproş. Vorbeşte o impecabilă limbă română, aşa cum mi-aş dori să îi aud vorbind pe mulţi dintre  compatrioţii noştri români. Aflu că potrivit unei convenţii la toate mănăstirile greco-ortodoxe slujesc cîte două sau trei maicuţe românce, iar potrivit unui legămînt, acestea odată ce au părăsit România, nu se mai întorc; slujesc pe alte meleaguri, pînă la trecerea lor la cele veşnice.

     Nu ne grăbeşte nimeni, ne putem reculege în voie, putem să ne închinăm sau să adăstăm o leacă în stranele de pe lîngă pereţi. Măicuţa despre care am vorbit, ne adună şi ne spune un scurt istoric al aşezămîntului, insistînd pe puterile tămăduitoare ale Icoanei Făcătoare de Minuni. De asemeni, ne spune că negreşit în ziua sorocită Schimbării la Faţă, muntele este acoperit de nori, exact aşa cum spun Cărţile Sfinte. Nu cred că exagerează. Privirea sa limpede nu ştie să viclenească sau să amăgească. Gura sa rosteşte numai adevărurile în care ea crede cu tărie, adevăruri pe care ni le însuşim şi noi, fie şi numai temporar.     

     De acum încolo, nu mai avem motive de grabă. După ce vom lua un prînz întîrziat, vom merge întins către Tel-Aviv, unde ne vom caza la acelaşi hotel de unde plecasem. La popasul unde am schimbat autocarul cu maxi-taxi, un mic bazar oferă ca peste tot, suveniruri. Sau, curmale, suc natural de portocale, bomboane şi alte chestii numai bune de stricat foamea. Inspirat, aştept. Plecăm. – Eeeem, nu peste multă vreme vom opri la un restaurant pentru a prînzi. Asta şi facem. Trecem circumspecţi pe lîngă un Mac Donald. Dacă aici este vorba să prînzim, eu mă lipsesc bucuros. Mai sunt voci care îmi ţin isonul. – Eeeem nu aici vom prînzi, că am mai avut reclamaţii. Vom prînzi la Restaurantul Sahara.

     Autocarul opreşte într-o parcare din care o alee lungă ne conduce către intrarea în restaurant. Cam întuneric şi afară, cam semi-umbră şi înăuntru dar, văd mai multă lume care se ospătează de zor. Şi miroase bine. Prind curaj. – Eeeem, aici, sunt două meniuri. Unul de 15 dolari care cuprinde piept de pui la grătar cu cartofi şi cu orez, sau unul mai sofisticat de 25 de dolari. Cu două excepţii – turişti care au zis că nu mai este mult pînă la masa de seară de la hotel (inclusă în preţ) şi cu alte vreo două care au luat meniul de 25, toată lumea a mers pe prima variantă. Pînă să ne aducă puiul, pe masa noastră au aterizat farfurioare cu : salata verde cu roşii felii, humus, sos picant, morcovi sote, vinete coapte, boabe de porumb şi un coşuleţ cu lipia aia specifică, tocmai scoasă din cuptor. Totul a fost de-li-cios! Vin la pahar au ? Au. Roşu ? Roşu. Bun ? Garantez că DA!

      Nu ştiu cum de-mi vine în minte excrocul de lîngă Sfîntul Mormînt, care pentru 15 dolari nu ne-a dat decît un sandviş prăpădit denumit pompos shaorma şi cîte un suc pricăjit. O să povestesc eu şi ce înseamnă o adevărată shaorma dar, ceva mai încolo.

     Pînă să ajungem la hotel, trecem pe lîngă un viaduct antic, situat în dreptul vechii cetăţi Cezareea. Aproape nimeni nu mai are urechi pentru ce ne spune ghidul aici. Nici măcar că de aici a condus Pilat din Pont pe vremea lui Iisus, această ţară în numele Romei. Nici că aici a fost întemniţat Sfîntul Pavel( Fapte 25). Nici că aici i-a predicat Sfîntul Petru centurionului Cornelius (Fapte 10). 

 BLOGURILE  ZILEI

Nora Damian

Teofil

Incertitudini

Rahoveanu

Argentina Gribincea

 

 

Read Full Post »

     În drum spre Capernaum, facem o scurtă oprire la o mănăstire benedictină. Încă una veţi întreba ? Da! Încă una,  pentru că pe Pămîntul Sfînt, numărul mănăstirilor, bisericilor, sinagogilor, moscheilor şi în general a oricărui locaş de cult, ESTE justificat de mare, oricare ar fi ordinul de mărime al numărului lor. Cel puţin, aşa cred eu.

     Şi aici domneşte o pace tulburată  numai parţial de invazia turiştilor; în curtea de la intrarea  mănăstirii, sunt expuse nişte prese antice de ulei; desigur că şi în vechime, producerea uleiului de măsline aducea venituri substanţiale. Văd multe femei care se roagă pe la icoane; chiar şi bărbaţii, de regulă mai puţin bisericoşi, au o expresie de oameni pentru care credinţa, a căpătat brusc o valoare de întrebuinţare sporită. Chiar văd pioşenie pe chipurile lor şi nu este prima dată cînd văd acest lucru. Apropierea de cele sfinte, se pare că dă serios de gîndit şi de simţit; conferă acceptarea ideii că poate omul nu este chiar atît de mare, de tare şi de important cum cred unii sau alţii. Vorba cîntecului : “Ca să v-aduceţi aminte că şi-n Cer aveţi Părinte”…

     Într-o micuţă curticică interioară, la umbra unui copac falnic, un havuz cu margini de piatră adăposteşte cîteva zeci de peşti exotici uluitor de mari şi de frumoşi. Peşti. Simbolul secret al vechilor creştini pe vremea cînd erau prigoniţi şi martirizaţi; cu acest simbol se recunoşteau ei, atunci. Acum, creştinii îşi fac cruci şi cam atîta tot.

     Nu stăm nici aici prea multă vreme; mergem întins spre Capernaum, oraşul lui Iisus cum stă scris pe o placă albastră pe poarta de la intrarea în cetate. Am trecut în goană pe lîngă locurile în care Iisus a făcut binecunoscutele minuni : săturarea celor cinci mii de oameni cu doi peşti şi cinci pîini,(Ioan 6, 9-14) locul unde Iisus a umblat pe mare, (Ioan 6, 16-21). – Eeeem, vedeţi pe partea dreaptă locul unde Iisus a săturat mulţimea cu doi peşti şi cinci pîini, iar pe stînga, vedeţi sus acolo? Este o mică peşteră din care iese un copac. Acolo, eeeem, venea Iisus să se odihnească la sfîrşitul zilei. Trebuie să-l cred pe domnul ghid dar, eu nu am văzut acea mică peşteră. Silvia, a văzut-o. O cred şi pe ea.

     Capernaum. Locul eate împrejmuit. Poarta de fier pe jumătate deschisă ne permite intrarea într-o curte plină de arbori. Filmez. Citez un scurt comentariu făcut de mine în timp ce filmam : „pentru mine noţiunea de iarnă a căpătat pe aceste plaiuri cu totul şi cu totul altă dimensiune; este pur şi simplu uluitor să vezi aproape toţi copacii înfloriţi, măslinii, portocalii şi lămîii cu rodul numai bun de cules; aşa ceva nu se poate petrece iarna deşi aici văd clar, că aşa este”. Chiar aşa. Cînd am citit pe internet că aici sunt prevăzute peste 20 de grade Celsius am crezut că este o exagerare. Ei bine, nu este! În cîteva zile am făcut un salt de la plus 24 de grade (Israel), la minus 16 ( Bucureşti).

     Mă separ de grupul de turişti care cuminţi ca nişte şcolari ascultă explicaţiile domnului ghid. Eu prefer să dau o raită de jur împrejur. Garduri şi ziduri. Ziduri şi garduri. Şi ruine. Locul colcăie de turişti de diverse naţii. Se văd ruinele unei vechi sinagogi, se văd urme ale unor locuinţe, se văd vestigii antice ale arhitecturii tipic iudaice. Aici era un sat de pescari despre care se presupune că erau în număr de cinci mii. Tot aici era o garnizoană militară romană, care era însărcinată atît cu paza cît şi cu strîngerea taxelor. Deasupra locului casei Sfîntului Petru, a fost ridicată o biserică catolică.

      După ce s-a împrietenit cu Iisus, Sfîntul Petru l-a găzduit timp de doi ani şi jumătate. Revenind la grup, tocmai prind o explicaţie. După părerea domnului ghid, la început sinagogile nu erau locuri de rugăciune ci, locuri de învăţare. Un fel de şcoală-bibliotecă unde se păstrau sulurile pe care era scrisă Cartea Sfîntă. Vremea iar ne mînă din urmă. Acesta este singurul dezavantaj al unei excursii în grup. Nu poţi să zăboveşti unde ai tu chef sau, să grăbeşti plecarea dintr-un loc care nu te prea atrage. Avantajele în schimb, sunt după părearea mea, mai multe şi mai importante.

     – Eeeem, spune domnul ghid, acum trebuie să ne grăbim puţin pentru că am rezervat locuri pentru o scurtă croazieră pe Lacul Tiberiada. Cine doreşte trebuie să achite 10 euro. Croaziera este făcută cu nişte bărci din lemn după modelul unei bărci de pe vremea lui Hristos, care a fost găsită în terenul mlăştinos de la marginea lacului. Asemănarea este în proporţie de peste 70 %. Doar cîţiva mai curajoşi acceptă această provocare.

     Se putea altfel ? brusc vremea se strică, vîntul începe să urle, stropi de apă ne biciuiesc feţele. Băştinaşii sunt uluiţi. Pe aici nu mai plouase de ani de zile. Care din grupul nostru are pile la Bunul Dumnezeu de ne asigură cam aceleaşi condiţii de navigaţie ca atunci cînd a mers pe apă Iisus ?    

     Jumătatea de oră a trecut destul de repede dar extrem de plăcut. Barca este încăpătoare, poate lua la bord cam o sută de oameni dar merge şi cu mai puţini. Rătăciţi printre români, 5 indonezieni. O frumoasă surpriză ne aşteaptă şi pe unii şi pe alţii. Steagul fiecărei ţări este ridicat în vîrful catargului şi o bandă magnetică redă imnul fiecărei ţări. Indonezienii cîntă şi ei. Noi, nu prea. Apoi, din difuzoare se revarsă muzică evreiască. Evident, echipajul are CD-uri, hărţi, suveniruri de vînzare.

     Dar, altceva ne  încîntă acum pe noi. O ceată de pescăruşi însoţeşte barca strigînd ascuţit. Noi, le aruncăm  bucăţele de pîine sau biscuiţi. Nici-o singură bucată nu a atins apa! Toate au fost ciugulite din zbor! Fe-no-me-nal. Gata şi aici. –Eeeeem, acum trebuie să ne grăbim ca să mai prindem deschis la Mănăstirea de pe Muntele Tabor. Ce să facem ? ne grăbim.

     Trebuie să spun totuşi, că imediat ce am ajuns la mal, soarele a răzbit norii şi tronează maiestuos pe cerul senin.

###  Primesc de la Teofil ###

este de fapt, Kfar Nahum, adica Satul lui Nahum (Naum). Nu stim cine a fost acest Nahum, in nici un caz profetul. Important de mentionat ca pe locul respectiv se afla cea mai veche sinagoga din lume. Sigur, sinagoga in care s-a rugat si Iisus.

Important de mentionat ca sinagoga inseamna si inceputul judaismului rabinic INAINTE de caderea Templului din Ierusalim (70. d,Hr) Sinagoga dateaza din aprox 150-140 i.Hr. adica mai mult de un secol inaintea nasterii lui Iisus.

Sunt multe lucruri de spus, cel mai important ar fi ca rugaciunea in sinagoga era un obicei absolut al celor numiti Farisei, care din nefericire istoria i-a nedreptatit.

Sa nu uitam ca Saul ( Sf.Pavel) a fost un fariseu si ceilalti apostoli s-au rugat in aceasta sinagoga deci au fost si ei la randul lor farisei. Despre Iisus ce sa mai spun.

Read Full Post »