Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘shakespeare’

BULELE ZILEI

 – M-am săturat ! Mă întorc acasă flămînd după opt ore de muncă şi mîncarea nu e  gata! Mă duc la restaurant. 

– Iubitule, nu te enerva. Aşteaptă cinci minute.

– Ce, ai să pregăsteşti mîncarea în acest răstimp?

– Nu, dar mă îmbrac şi merg cu tine.

*

– Sînt foarte îngrijorată. Niciodată soţul meu n-a întîrziat atîta. Nu şi-o fi găsit altă femeie ?

– Dar de ce să te gîndeşti la ce-i mai rău ? Poate l-a calcat vreo maşină …

*

– Domnule Bulă, aveţi un copil de 4 kg.

– Cu hornul meu, nu se putea altfel !

– Domnule Bulă, mai aveţi un copil de 3,5 kg.

– Cu hornul meu, nu se putea altfel !

– Domnule Bulă, mai aveţi un copil de 3 kg.

– Cu hornul meu, nu se putea altfel !

– Ar fi cazul să vă curăţaţi hornul, deoarece toţi sunt negri.

 CITATELE ZILEI

 – Pentru ca lumina să strălucească atât de intens, întunericul trebuie să fie prezent.

– Curţile de justiţie seamănă în general cu un tufiş; când oile caută adăpost acolo, împotriva vremii rele, e sigur că vor pierde o parte din lâna lor.

În tinereţea unui stat înfloresc armele; la vârsta mijlocie a unui stat, învăţătura; după aceea ambele, împreună, pentru un timp oarecare; la vârsta declinului unui stat înfloresc meşteşugurile şi comerţul.

– Puţină filosofie duce sufletul la ateism, dar aprofundarea filosofiei îl duce spre religie.     FRANCIS BACON

*

Laşii mor de mai multe ori înainte de a muri. SHAKESPEARE. Julius Caesar, II,2

Read Full Post »

„Am intrebat-o pe Amalia daca stia ceva despre Vallone. – Sigur ca stiu, a raspuns. Sper ca nu v-a venit ideea sa va duceti acolo, pentru ca era periculos si cind erati dv. mai mic, darmite acum … acolo se poate intimpla sa si mori. Luati seama ca eu ii telefonez doamnei Paola, hm…” De fapt, Vallone nu este evocat decit ca un loc abrupt in care jocurile copilariei l-au condus la confruntari cu alte cete de copii, loc populat cu legende invaluite in ceata despre iele. De la birou, Yambo primeste spaltul noului catalog si il studiaza atent. Ii creste tensiunea vazind ca Sibilla subevaluase o carte rara, dar se linisteste : fusese un test al Sibillei, o gluma, ca sa vada daca citeste atent spalturile si daca memoria ii functioneaza. Linistit, Yambo face – cu ajutorul Amaliei – introspectiuni tot mai adinci in trecut. De-abia gasise calea, iar locul acela viran, – memoria sa – trebuia re-populat. Mai intii, cu ispravi de-ale bunicului sau, care inainte de a fi negustor de carti, fusese jurnalist. Intimplari cum ar fi de exemplu, rabdarea de care acesta daduse dovada timp de 21 de ani, pentru a razbuna umilinta suferita din partea unui fascist. Apoi, cu lucrurile povestite prin cintece. Unde este impresionat, desi inca nu stie de ce, de un cintecel „O.mica domnisoara palida, vecina scumpa de vizavi… ” Yambo isi pune intrebari peste intrebari : „… avusesem revelatia sexului – dar iubirea ? Paola a fost prima femeie din viata mea?” Infrigurat, Yambo rascoleste cutii cu poze, caiete de scoala, caiete de si cu amintiri. Descopera poezii scrise de el insusi, despre memorie! si dragoste. Dar si un poem intitulat „Partizanii” – cu un scurt fragment – „…inca e aici / blocajul meu / pe calea spre Vallone. / Asa ca-nchid caietul  / memoriei. Caci au trecut / noptile luminoase-n care / prin paduri, partizanul / veghea la pasarele sa nu cinte / pentru ca draga lui sa poata dormi„. Intrebari peste intrebari. Fusese indragostit? Visase si el la ‘mica domnisoara palida din vecini’ ? Despre lucrurile astea, de la Gianni, prietenul sau, trebuie sa afle. Si afla o cum nu se poate mai banala poveste de iubire adolescentina tinuta in secret. Yambo iubea nebuneste o fata cu nume exotic, Lila Saba, bineinteles blonda, face tot soiul de copilarii pentru a-i atrage atentia, dar din cauza unor probleme pe care tatal fetei le avusese, fata pleaca mult inainte ca Yambo sa apuce sa-i destainuie ceva. Mai rau. Cu citeva zile mai inainte de accident, Gianni ii spusese ca aflase ca acea frumoasa fata blonda murise, chiar pe vremea cind ei deveneau bacalaureati.”Ma trudisem 40 de ani in jurul unei fantasme” – spune Yambo. Chiar daca Lila era diminutivul de la Sibilla. „Mai am ceva de facut la Solara? […] Ma gasesc din nou in fata unei bariere de ceata.” Totusi inainte de a se hotari sa plece, Yambo mai scotoceste printre cutii. Si minune! Gaseste exemplarul intruvabil al operei lui Shakespeare. „Nu era nici o indoiala, si de data asta nu era o gluma a Sibillei : acela era in-folioul din 1623, complet, cu putine pete si cu margini late. […] Bunicul nu era expert in carti vechi, dar nu era un om incult. […] Inima imi batea sa-mi sparga pieptul, dar nu dadeam importanta”. Nici nu mai avea cum sa dea importanta. „Strabat un tunel cu pereti fosforescenti. Ma prabusesc catre un punct indepartat, care-mi apare de un gri atragator. Este experienta mortii? Din cite se stie, cei ce au trait-o si apoi s-au intors indarat povestesc exact contrariul, treci mai intii printr-un traiect obscur si vertiginos si ajungi la un nimb de lumina orbitoare. Asadar nu sunt mort, sau aia au mintit”. Aceasta parte a acestei carti este stranie. Yambo nu mai intreaba pe nimeni nimic. Acum, pur si simplu isi aminteste. Tot. „Sunt aproape de iesirea tunelului, se strecoara aburi care se indesesc dincolo de ea. […] Aceasta e ceata : nu citita, nu povestita de altii, ceata adevarata, iar eu sunt inlauntrul ei” M-am intors. […] In jurul meu ceata se ridica sa dea lumii un tuseu de o inconsistenta pufoasa. […] Dar a inghitit deja totul. […] Nu inteleg daca levitez in ea sau merg prin ea, dar si pe pamint nu-i decit ceata […] Merg asa cum mergeam pe sub porticurile de la Solara, unde nu erai niciodata sub cerul liber, si porticurile erau joase ca arcadele unei pivnite”.

Read Full Post »