Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘simona halep’

După ce s-a aflat unde a dispărut domnul Ponta în urma usturătoarei înfrîngeri din confruntarea cu domnul Iohannis pentru fotoliul de la Cotroceni, toată lumea s-a întrebat cînd va catadicsi să se reîntoarcă în ţară măcar, că la îndatoririle sale de prim ministru oricum nu se grăbeşte, numindu-i ca locţiitori pe generalul UNPR, domnul Oprea şi pe cine altul? domnul Dragnea.

Ei bine, misterul s-a elucidat:  “tipul de la Mediafax care e acreditat pe Guvern, Alexandru Moise, scrie pe fb: „Nişte surse de la Otopeni mi-au spus că Ponta a aterizat la 13,10, dupa ce a zburat cu Fly Dubai. El a fost scos de companie printr-un traseu special, lăturalnic, care este folosit de obicei pentru scoaterea urmăriţilor general care sunt aduşi cu cătuşe, de exemplu. Repatriaţii sub escortă acolo fac vama şi controlul actelor, nu pe traseul obişnuit, folosit de călători” :)))))”

Am citat de pe contul FB al unui jurnalist cît se poate de serios, Mircea Marian.

Discreţie sau laşitate, e clar că domnul (încă) prim ministru nu mai are aplombul de altădată şi în loc să stea pe sticlă non stop rînjind la jurnalişti ca înainte de înfrîngere, acum se ascunde de ochii lumii ca un răufăcător de duzină.

Abia acum este limpede felicitarea trimisă de Simona Halep domnului Ponta, imediat după  ce Iohannis a fost declarat învingător: “Vă mulţumesc pentru amabila dv. felicitare pe care mi-aţi trimis-o în urma ocupării locului doi în clasamentul WTA. Acum ştiţi şi dumneavoastră cum este să fii pe locul doi.”

Uriaşă această micuţă machedoancă!  🙂  Uriaşă în demnitatea cu care luptă în arena tigreselor din tenisul de mare performanţă, uriaşă în modestie şi acum, uriaşă în doza de ironie fină de care a dat dovadă. Bravo, Simona Halep!

Cît despre locul doi ocupat de domnul prim ministru este numai temporar. Se aud voci din UDMR care ar îndemna la negocieri cu liberalii ceea ce ar duce la posibilitatea ca o moţiune de cenzură să treacă dar, ce-i şi mai important, se aud voci din PSD care cer congres pe 20 decembrie. E posibil ca domnul Ponta să petreacă acest Crăciun, într-o notă de dicreţie absolută. S-ar putea ca nici măcar el să nu ştie ce va face de Crăciun.

Reclame

Read Full Post »

N-am putut urmări ieri meciul dintre Simona Halep şi Serena Wiliams. O pană nenorocită de curent m-a ţinut fără lumină şi fără legătură cu lumea din jurul prînzului şi pînă la ora nouă seara. Imediat ce a venit curentul m-am interesat de scor şi evident, am fost uşor dezamăgit. Chiar credeam că Simona o va învinge iar, pe Serena. N-a fost să fie, asta e!

Astăzi am căutat amănunte, am citit textul care i-a ţinut pe cei interesaţi  în direct cu desfăşurarea meciului, am citit cîteva articole dar n-am fost mulţumit de cele aflate. Pînă acum, cînd pe un portal specializat a apărut descrierea conferinţei de presă de după meci. Merită citit acest articol pentru a vă face o idee despre ce înseamnă un om demn, o femeie sigură pe ea dublată de o sportivă pe care nu mă sfiesc s-o numesc de excepţie (pentru tenisul din România). Articolul, AICI.

Ce-ar mai fi de spus? Nimic mai mult decît au spus atît Simona dar, şi Serena. Felicitări ambelor sportive de mare valoare, una aflată pare-se pe final de carieră, cealaltă aflată în plină ascensiune. Şi visez la ziua în care atitudinea Simonei – aceea de a nu încerca să scape de Serena deşi putea – să fie trăsătura comună a românului obişnuit. Va veni şi ziua asta cîndva, cumva? Vor fi vreodată românii în marea lor majoritate, incapabili de “micuţe învîrteli”?

Read Full Post »

Zi mohorîtă şi mult prea friguroasă pentru această perioadă a anului. Ba, ceea ce începuse ca o boare s-a transformat brusc în lapoviţă iar acum, mai spre seară, ninge cu fulgi mici, lesne răzleţiţi de un vînt tăios care bate pieziş. În calorifere se plimbă o apă călîie pe post de căldură dar, cşşşşt că aud că prin alte cartiere caloriferele sunt numai decor mort!

Simona Halep s-a calificat spectaculos în finala Turneului Campioanelor, unde o va întîlni iar, pe Serena Wiliams, campioana campioanelor pe care Simona a bătut-o cu un scor extrem de sever  tot în acest turneu, un incredibil 6-0 6-2! Serena a făcut primul său ghem abia după ce Simona i-a luat opt (8!) ghemuri la rînd! Altă joacă va fi în finală…

Simona va trebui să confirme, Serena e dornică de revanşă, greu pentru ambele. Vedem.

Oricum performanţa Simonei este de admirat: este prima tenismană româncă ajunsă într-o astfel de finală, este cea de a şaptea jucătoare din toată lumea calificată în finală la debutul în acest prestigios turneu şi dacă ar cîştiga, ar fi cea de a patra jucătoare din istoria tenisului care ar reuşi această performanţă ca debutantă!

Azi a fost şi ziua Armatei Române, prilej cu care preşedintele şi prim ministrul s-au reîntîlnit face-to-face după mai multă vreme. Rece vremea, rece atmosfera. Doar cîţiva zăltaţi au huiduit fără mare convingere, cînd preşedintele şi-a încheiat discursul şi s-a retras. În nota sa caracteristică, premierul a afirmat că nu s-a huiduit. Îl mai crede cineva?

Problema este că a mai rămas o singură săptămînă pînă la primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale. Ce vor alege românii? Nimeni nu ştie deşi se tot vehiculează sondaje peste sondaje de opinie. Toate mincinoase şi manipulatorii, ca de obicei.

În acest context, problema mea este una singură: Johannis este parte a proiectului USL, proiect născut în laboratorul Grivco. Vărsarea PDL în PNL este de asemeni, parte a acestui proiect. Retragerea lui Crin A. în umbră şi propulsarea lui Johannis în funcţia de preşedinte al PNL, parte activă în evenimentele din 2012, este tot parte a acestui scenariu. Dacă va cîştiga Johannis (presupunînd că nu va fi declarat incompatibil), Ponta rămîne Prim Ministru. Ceea ce înseamnă pur şi simplu, că planul din 2012, va fi încununarea Proiectului Grivco: prim ministru de la PSD, preşedinte de la PNL.

A fost şi ziua Regelui Mihai, care a împlinit 93 de ani. Cum nu-s regalist, mă abţin de la comentarii. Oricum, mie instituţia regală îmi pare a fi complet desuetă şi depăşită. Mult mai mult mă preocupă cine va fi noul preşedinte al ţării decît complicatele şi stupidele reguli ale succesiunii în cadrul Casei Regale.

Altceva? Un singur lucru: trecem la ora de iarnă aşa că, potriviţi-vă ceasurile cu o oră în urmă. Veţi dormi o oră în plus, leneşilor! 🙂

Read Full Post »

– guest post –

Saptamana care s-a incheiat a stat sub semnul sportului: de la aristocraticul tenis la popularul fotbal, trecand prin inceputul Turului Frantei, week endul sportiv a avut ceva ptr fiecare amator de sport din Romania si din lume.

Ptr romani insa inclin sa cred ca tenisul a intrecut in ultimele luni in popularitate fotbalul prin prisma rezultatelor Simonei Halep. Cum este oare posibil asta?

Tenisul si fotbalul sunt doua sporturi cat se poate de diferite. Nu doar ca tenisul este un sport individual dar este si scump, este mostenitorul jocurilor regilor Frantei si Angliei, iar popularitatea lui in ultimii 150 de ani se datoreaza in buna parte lui Eduard al 7-lea, un entuziast al acestui joc. Fotbalul in schimb este sportul maselor largi populare, este sportul de echipa prin excelenta. Asta nu inseamna ca fotbalul nu a cunoscut personalitati individuale de exceptie. De la Pele, la Beckenbauer, la Maradona, Hagi si Beckham, sunt numerosi jucatorii care au intrat in legenda datorita calitatilor lor exceptionale. Dar acesti jucatori au reusit sa aiba un impact asupra jocului doar in masura in care au avut colegi de echipe aproape tot la fel de buni ca si ei. Un jucator de tenis, fie el Federer, Agassi, Nadal sau Becker nu are nevoie decat de propria persoana si performantele tin pana la urma de forma fizica si de circumstante.

Romania a urmarit cu sufletul la gura nu mondialul Brazilian ci turneul de la Wimblendon unde Simona Halep a reusit sa ajunga in semifinale. Intr-o tara in care mediocritatea este salutata si invarteala marunta este considerata normala, o tara in care guvernul se chinuie sa creasca numarul de studenti la facultatile private (adevarate fabrici de diplome) natiunea admira o fata care a reusit sa ajunga intre primele cinci jucatoare ale lumii sfidand normele nationale si apeland la munca si seriozitate. Simona Halep este imaginea pe care noi romanii dorim sa o proiectam despre noi insine si nu cea pe care o vedem in fiecare zi in oglinda personala si colectiva. Succesul ei este si succesul nostru, victoriile ei sunt un symbol al unei iertari mentale colective.

Nu a mirat pe nimeni faptul ca Romania nu s-a calificat la acest campionat mondial. Ptr ca echipa nationala sa fi jucat in Brazilia ar fi fost necesar un miracol de care nici toate moastele si icoanele facatoare de minuni din tara nu ar fi fost in stare sa il faca posibil. Putem deci sa ne intrebam cum se face ca o tara ca Costa Rica, sa ajunga in sferturi iar Romania sa chibiteze pe margini? Are Costa Rica o liga nationala mai puternica decat cea din Romania? Categoric nu. Dar federatia Costa Ricana pune pret pe cinste si munca, pe cand federatia Romana de fotbal prefera blatul si invarteala care umple buzunarele. Cu o astfel de reteta, cu un campionat mondial care se zbate in cea mai mocirloasa mediocritate, Romania va privi la televizor multe alte campionate mondiale si europene.

Sigur, sportul este si un vehicol politic. In Brazilia si Argentina de pilda, fotbalul nu este doar un sport, ci o cvasi religie, un mijloc de a tine in frau o populatie care se confrunta cu grave probleme economice. O populatie care isi tine rasuflarea in timpul unui meci, care e mai atenta la freza unui sportiv sau comenteaza ad nausem o faza de joc va da mai putina atentie activitatilor politice ale guvernantilor. Iar in Romania, in lipsa calificarii Nationalei de fotbal la campionatul mondial, guvernantii se agata de Simona Halep in speranta ca imaginea ei buna se va transforma si asupra lor. Cum poate fi altfel calificat gestul lui Victor Ponta care se si grabise sa-si reserve un bilet ptr finala feminina de la Wimblendon in speranta ca va fi prezentat sustinandu-si din tribune compatrioata.

Romania consuma o enorma energie in pasiunea sportiva nu ptr ca romanul ar fi mare amator de activitati fizice dar ptr ca este mai usor sa comentezi fotbal, tenis, gimnastica, etc, sa te implicit, sa ai o opinie, decat sa te implici direct in spatiul civic. Romanul sta lipit de ecranul televizorului cu o bere in fata uitandu-se la un meci dar nu se deranjeaza sa mearga la vot. A vota inseamna un efort de integritate civica, un efort pe care romanul de rand nu este inca gata sa il faca. Romanul admira curajul si tenacitatea unei sportive dar nu are puterea sa aplice aceleasi calitati in viata personala si cea colectiva.

Clemy

 

Read Full Post »

– guest post –

Simona Halep va juca sambata finala turneului de tenis de la Rolland Garos, o performanta cu merite istorice ptr ca din 1980, nici un roman nu a ajuns atat de departe intr-un turneu de mare slem.

Simona Halep, pe care fostul mare jucator de tenis American Brad Gilbert a poreclit-o “jalapeno” (sau “ardeiasul iute” intr-o traducere aproximativa), dovedeste prin rezultatele pe care le-a obtinut in ultimul an ca munca si seriozitatea te pot duce foarte departe in viata. Talentul nu este totul in sport. Din contra. Talentul fara munca si dedicatie nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Dar faptul ca Simona Halep nu se incadreaza in portretul robot al sportivului autohton (care pune mai mult pret pe talent decat pe antrenament, caruia ii place sa apara in revistele glossy cu o masina ultraluxoasa, etc). Spre deosebire de multi sportivi autohtoni, Simona Halep nu da vina pe soarta ptr nereusite, nu acuza arbitrii si nu cere interventia divina ptr a o ajuta sa castige un meci.

Performanta Simonei Halep ar trebui sa fie un motiv de mandrie si bucurie ptr toti romanii dar, din pacate, sunt destui cei care stramba din nas in fata acestei performante. Cei care sunt gata sa ii diminueze meritele Simonei sustin ca constanteanca nu ar fi ajuns atat de departe in turneu daca Serena Williams sau Li Na ar fi ramas in competitie. Aceasta este o speculatie nedreapta. Cei care fac aceste afirmatii uita ca singura, fara antrenor, Simona Halep a ajuns in sferturi la Melbourne, si ca anul trecut a castigat nu mai putin de sase turnee. Aceste performante au facut-o pe Simona sa fie cap de serie in turneul de la Paris si, deci, sa beneficieze de un culoar favorabil. Dar si eliminatele in fazele incipiente ale competitiei (Serena Williams si Li Na) au beneficiat de conditii asemanatoare si asta nu le-a impiedicat sa fie batute mar de jucatoare aflate in afara primelor 50 in lume. In plus, norocul face parte din viata si toti trebuie sa profitam la maximum de oportunitatile care ne apar.

Ideea ca daca un jucator se afla pe primele doua locuri in clasament este de neanvins este absolut falsa. Orice jucator, fie chiar si numarul 1 mondial, poate pierde oricand in fata unui jucator mai bine pregatit si mai ambitios. Clasamentele nu sunt batute in cuie, jucatorii pot evolua sau pot regresa. Istoria sportului, a tenisului in special, este plina de astfel de exemple. Sorana Carstea de pilda, o alta jucatoare extrem de talentata, si pe care multi analisti o vedeau ca o viitoare stea a tenisului cu cativa ani in urma, se afla pe un mediocru loc 26 in ierarhia ATP desi are potential de a se afla printre primele 10 jucatoare din lume. Cum se face ca doua tinere la fel de talentate se afla in situatii atat de diferite ? Raspunsul este simplu: dorinta de a invinge, munca si seriozitatea. Comentatorii de fotbal spun adesea despre o echipa adversa in fata caruia au pierdut “ca si-a droit mai mult Victoria”. Foarte adevarat. Nimeni nu vrea sa piarda doar ca ptr victorie trebuie sa te pregatesti, sa te antrenezi, sa nu-ti pierzi noptile prin cluburi si showuri de moda, sa ai grija de forma fizica si sa iti asculti antrenorii. Dar intr-o tara in care invarteala, castigul marunt, norocul chior si lipsa de apetenta ptr munca sustinuta sunt cornice si celebrate, o astfel de atitudine vine sa deranjeze ethosul national.

Simona Halep nu se gandeste la ce fac adversarele ei ci este preocupata doar la jocul propriu si se pregateste cu seriozitate ptr fiecare meci si ofera astfel o lectie de profesionalism pe care multi sportivi romani nu vor sa o invete. Aceeasi lectie ar trebui invatata si de comentatorii care sunt nemultumiti de faptul ca vechea si clasica idee a romanului talentat dar care nu are noroc este distrusa cu fiecare rezultat bun al Simonei Halep. Acesti oameni uita proverbul care spune ca “Norocul si-l face omul cu mana lui”, proverb care s-ar putea traduce astfel: munceste si fii ambitios si rezultatele bune vor veni indiferent care este profesia aleasa. Si ptr ca Simona Halep intruchipeaza atat de bine acest mare adevar sa ne mandrim cu ea si sa-i uram mult curaj si succes in finala.

Clemy

 

Read Full Post »