Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Solomon’

      După ziua (şi noaptea) petrecută la Tiberias, am revenit la Tel-Aviv pentru restul de trei zile pe care le mai avem de petrecut pe Pămîntul Sfînt. De data asta, camera noastră are vedere la Mediterana. Văzută de la etajul 10 al hotelului, priveliştea este magnifică. Filmez atît camera cît şi Mediterana. Văd pe geamuri cîţiva stropi stingheri de apă, ceea ce înseamnă că astă-noapte a plouat. Puţin şi discret, ca de obicei. Acum, cerul este la fel de albastrui ca şi marea şi cu greu distingi linia de demarcaţie aflată la orizont.

     Avem destulă vreme ca înainte de a pleca din nou către cetatea veche a Ierusalimului, să facem o mică incursiune pe plajă. Sigur că este răcoare, dar văd cu uimire cum destul de mulţi oameni populează nisipul de la marginea apei. Unii, fac jogging. Alţii, pur şi simplu îşi spală rufele la cele cîteva guri de apă potabilă situate pe plajă. Aceştia sunt imigranţii care pătrund în Israel, via Egipt. Cîţiva pensionari, citesc ziarele aşezaţi comod  pe băncile unor chioşcuri care străjuiesc marginea plajei. Noi, ne uităm cu încîntare la un stol imens de porumbei, care răscolesc nisipul, în căutare de firimituri de pîine. Nimic nu pare să tulbure această dimineaţă. Imaginea porumbeilor, simbol al păcii, îmi va reveni în memorie, după nu prea multă vreme.

     Nu multă vreme după ce intrăm în Ierusalim, se vede Muzeul Cărţii, unde se păstrează, studiază şi se restaurează mare parte dintre manuscrisele descoperite la Qumran. Acest muzeu, nu are o instalaţie de aer condiţionat cu ventilaţie, care ar putea dăuna exponatelor. O salbă de furtunuri montate pe acoperişul în formă de amforă, îl udă atunci cînd este nevoie, răcorind clădirea. Risipă de apă ? Nici vorbă! Toată apa este atent reciclată.

     Domnul ghid ne atrage atenţia că trecem pe lîngă Valea Crucii; de aici era procurat lemnul din care se făceau crucile pentru supliciul răstigniţilor. Case cu două şi trei caturi mărginesc străduţele înguste şi curate. Peste tot, se văd furtunurile care irigă plantele şi arborii, cu picătura la rădăcină.

     De data aceasta, intrăm în Cetatea Veche prin Poarta Jaffa. Străbatem cartierul armenesc. Acelaşi peisaj : buticuri, locuinţe, capele şi ziduri. Ziduri. Străduţe. Ziduri. Ghidul tocmai ne spune că armenii, au fost primul popor care s-a creştinat. Armenii. Alt popor de toată stima şi admiraţia chiar dacă, şi printre armeni mai sunt destule lichele.

    Vom merge la Mormîntul Regelui David. Locul este un loc de rugăciune sfînt atît pentru evrei, cît şi pentru creştini, Hristos fiind cel de-al patruzecişidoilea urmaş al regelui David. Şi aici, femeile intră separat pe o parte, bărbaţii pe cealaltă. Mîndru nevoie mare, mi-am acoperit capul cu acea chipa, care mi-a fost dăruită la Zidul Plîngerii. Oboseala începe să-şi spună cuvîntul. Nu mai ascult explicaţiile domnului Iosif despre povestea lui David cu soţia lui Uriah. Nici despre fiul său Absalom, sau despre urmaşul său, Solomon. Voi reciti acasă, VT.



     Urmează să vedem apoi, Cenaclul (sala de mese), locul unde Iisus a luat împreună cu ucenicii săi, Cina cea de taină. Nici această construcţie nu este cea originală, distrusă în anul 614. Ce vedem noi acum, este o construcţie care datează din secolul al XII-lea. În vremea stăpînirii otomane, Cenaclul a fost transformat în moschee, turcii fiind cei care i-au adăugat ferestrele  frumoase şi au incorporat coloanele sculptate.

     Pentru că la Biserica Adormirea Maicii Domnului este în plină desfăşurare o slujbă, hotărîm să mergem la Betlehem, urmînd să o vizităm la întoarce. Pentru a putea vedea locul naşterii Mîntuitorului,  trebuie să intrăm pe teritoriul autorităţii palestiniene, unde vom fi preluaţi de o ghidă româncă, Gabriela,  măritată cu un localnic. 

     Ghidul nostru nu poate intra aici, din motive politice. Nefiind un stat suveran, autoritatea palestiniană nu reuşeşte să impună legea în faţa nenumăratelor grupe de terorişti care vînează cetăţenii israelieni, pentru a-i folosi ca monedă de schimb pentru teroriştii aflaţi în inchisorile israeliene. Sper să nu se lăcomească şi la noi, bieţi turişti români.

     Ghidul a coborît la barieră. Şoferul arab (deşi creştin) fiind, nu are a se teme deci, merge cu noi, înainte. Imediat după ce am depăşit zidul despărţitor, a venit Gabriela care rîde la noi şi ne spune voioasă că suntem bineveniţi, pentru că am adus belşugul (ploaia) pe meleagurile lor. Suntem în teritoriile palestiniene, denumite Cisiordania. Betlehem este socotit al doilea loc sfînt ca importanţă, după Ierusalim. Se află la altitudinea de 740 de metri şi este în pregătiri pentru Crăciun. Pe 6 ianuarie este Ajunul, pe 7 ianuarie Crăciunul iar pe 19 ianuarie Crăciunul armenesc. Locurile acestea par a fi în sărbătoare dar, vă asigur că nu este chiar aşa!

###

BLOGUL ZILEI  :  http://mariahulber.wordpress.com/

 

Read Full Post »

     – Dacă un evreu este în străinătate şi vine vremea de rugat, trebuie să se roage cu faţa îndreptată spre Israel; dacă se află în Israel, trebuie să se roage cu faţa spre Ierusalim;  dacă este în Ierusalim, trebuie să se roage cu faţa spre Zidul Plîngerii, ne spusese domnul ghid.

     Ce fac evreii dacă se află la Zidul Plîngerii, am văzut. Cu Cartea Sfîntă în mînă, cu pălăria bine-cunoscută sau cu capul acoperit cu kipa(chipa), fac temenele şi citesc, uneori ore în şir. Acele temenele au se pare rolul de a ilustra că omul nu este decît o biată frunză în vînt, la voia Domnului. Prietenul Teofil mi-a trimis un comentariu calificat, pe care îl înserez aici :

Salut

Zidul Plangerii este de fapt zidul de vest al Templului construit (reconstruit) de Regele Irod cel Mare (Hordus – Herod). Nu are nici o legatura cu Templul lui Solomon sau Ezra, simplu a fost reconstruit pe acelasi loc.Evreii nu au avut nici un drept de a se ruga la acest zid timp de aproape un milieniu si jumatate de la distrugerea templului. Primul care le-a recunoscut dreptul de a se ruga la acest zid a fost sultanul Suleiman ( in ro. Soliman I-ul 1494-1566) Magnificul. In anul 1841 inca o data evreilor le-a fost interzis sa se roage printr-un firmam al lui Ibrahim Pasha, firman anulat de facto in 1898 de sultanul Abdul Hamid al II-lea. Dupa 1949, Zidul trece sub autoritatea Iordaniei si iarasi evreii nu se vor putea ruga langa acest zid pana in 1967 cand zidul trese definitiv sub autoritatea Israelului. Teologic vad rugaciunea langa “Zidul Plangerii” un sacrilegiu si o incalcare a primei si/sau celei de a doua porunci. La Evrei prima, la Crestinii Catolici tot prima si la Crestinii Ortodocsi a doua:“Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.”
Fara indoiala ca zidul poate fi interpretat ca un fel de “chip cioplit”! Si aici traditia primeaza teologia pura si istoria! Important este ceea ce crede sau simte credinciosul!

Mulţumesc frumos, dragă Teofil !

     Cu micile întîrzieri de rigoare, grupul se reuneşte şi mergem spre autocarul care se află în apropiere. Seara s-a lăsat de-a binelea. Trecem pe lîngă un grup de tineri în uniformă, care au şi arme la ei. Sunt soldaţi în termen. Cîteva fete ne fac vesele cu mîna. Le răspundem şi noi, tot cu o mină binedispusă. Aveam să aflăm că acele arme chiar sunt încărcate cu muniţie de război, fiecare soldat nedespărţindu-se de arma sa pe întreg  timpul satisfacerii serviciului militar obligatoriu.

     Suntem obosiţi dar cred eu, fericiţi. Nu este puţin lucru să ajungi pe Pămîntul Sfînt, nu este puţin lucru să vezi locurile pe care le ştii din Cărţile Sfinte, nu este puţin lucru să înţelegi la faţa locului, modul de viaţă al unui popor străvechi care a biruit toate vicisitudinile istoriei, un popor adînc încercat de soartă, un popor de învingători în pofida tuturor duşmanilor şi denigratorilor săi. Am văzut pe marginea drumului, nişte vehicule militare vechi, expuse ca un soi de monumente. Chiar sunt monumente ridicate în cinstea soldaţilor care şi-au dat viaţa cu eroism, în timpul războiului de independenţă din 1948; a nu se uita că mare parte dintre aceşti soldaţi, veneau direct din lagărele de exterminare; deviza lor a fost : noi, oricum suntem DEJA, morţi. De-abia acum moartea noastră poate fi cu adevărat de folos. „Şi s-au adăugat neamului lor!”

     Domnul ghid, neobosit, ne tot dă explicaţii. Multe sunt lucruri noi, multe sunt în reluare, de parcă ar vrea să se asigure că nu vom pleca din ţara sa tot atît de neştiutori, cum am venit. Nici-un pericol în acest sens. Absolut nici-unul ! Vom pleca mult îmbogăţiţi de aici.

     Vremea se scurge şi la un moment dat, domnul ghid ne spune : – Eeeeem, acum trecem pe lîngă o mănăstire catolică, denumită Latrun. În apropiere, se află o unitate militară. He he heeee, despre această mănăstire îl întrebasem eu, la Biserica Rusească a Înălţării, dar acolo nu mi-a spus prea multe. Ce spune acum, ştiam deja de la prietenul Teofil.

     Parcurgem restul drumului, ajungem la hotel, cină îmbelşugată ca de obicei, cîteva berici şi fuga la somnică; a doua zi, avea să ne aştepte : -eeeeem, o zi grea. Vom umbla mai mult decît azi dar, vom umbla mai mult cu autocarul şi mai puţin pe jos.

Read Full Post »

     Îeşind de la Mormîntul Maicii Domnului, coborîm încetişor restul Muntelui Măslinilor, traversăm o stradă şi începem să urcăm către Cetatea veche. Parcă a fost mai uşor la coborîre dar, va cam trebui să ne obişnuim; întreg Israelul este numai o zonă colinară; deal, vale, deal, vale, deşi ei spun că aceştia ar fi munţi. În fine.

    Intrăm în vechea cetate prin Poarta Sfîntului Ştefan (Fapte 7, 55-60), botezată în timpul stăpînirii otomane, Poarta Leilor; de altfel, cam peste tot locurile poartă mai multe denumiri; fiecare nou stăpîn al acestei cetăţi denumind locurile cam cum avea dumnealui, chef. Multe locuri au fost distruse în numele “civilizaţiei” noului stăpînitor; multe au fost  reconstruite, multe sunt pierdute pe veci. Hm!

     Scurt istoric. Iniţial, Ierusalimul a fost o fortăreaţă canaanită denumită Jebus. (Prietenul Teofil face o necesară corecţie, pentru care îi mulţumesc). Inserez comentariul său, aici :

„O singura greseala evidenta si foarte clara. Numele istoric primul mentionat in scripte este Salim sau Salum. Iabus este numele tribului cananit care traia in locatia geografica respectiva. Regele-preot al Iebusitolor Malkeitsedec este amintit in Biblie ca primul preot a lui Yahve. Ai sursa numelui in prima inscriptie arheologica care aminteste numele ierusalimului.” 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/he/a/a0/EA-287_end.jpg

    În jurul anilor 1000 î. Hr, regele David a cucerit-o şi a hotărît să o transforme în capitala regatului său. Regele Solomon a ridicat aici Cel dintîi Templu  De aici au condus următorii regi iudei şi aici au fost îngropaţi.  În anul 586 î.Hr. Ierusalimul a fost distrus de babilonieni, iar evreii au fost duşi în exil (Psalmi 136). În urma unui decret dat de regele Cyrus al Persiei, evreii au putut să se întoarcă şi au reclădit templul (Ezra 1). Acest templu a fost extins de Herod cel Mare şi a rezistat pînă la distrugerea sa de către romani, în anul 70 d. Hr.

     Cetatea are în momentul de faţă 7 porţi, construite în timpul lui Suleiman cel Mare, între 1538 şi 1542. În afară de poarta Sfîntului Ştefan, mai sunt următoarele : Poarta Damascului, Poarta Sion, Poarta gunoaielor, Poarta lui Herod, Poarta de Aur, Poarta de la Apus.

     Scurtă vreme după ce intrăm în cetate, domnul Iosif ne spune că vom vizita casa în care potivit tradiţiei, s-a născut Fecioara. Poate cu altă ocazie pentru că acum, este închis. Locul este acum, în stăpînirea unor greci care au  program de voie, şi cărora nu le pasă cîtuşi de puţin de cei care ar dori să viziteze aceste locuri. Asta E! Vom vedea pe parcurs faptul că, diversele locuri cu încărcătură istoric-legendar-religios-tradiţională aparţin te miri cui, fie ca etnie fie ca religie. Facem o scurtă pauză de cafea. Dughenele din jur, nu-mi inspiră nici cea mai mică încredere. Mizerie agresivă şi fatalism secular. Cine are nevoie de W.C. nu trebuie să întrebe unde este. Se simte de la distanţă.

     Nu stăm prea mult pe aici. Mergem întins către Via Dolorosa. Ca de obicei, grupul turistic din care facem parte Silvia şi eu, are parte de ghid dedicat meseriei. Domnul Iosif turuie la foc automat, ecusonul îl prezintă ca fiind vorbitor de Jewish, idish, romana, english, german. Nu ştiu cum vorbeşte celelalte limbi, dar româna o vorbeşte neaşteptat de bine şi de nuanţat. Parcă are trei suflete în dumnealui, pentru că ne tot mînă din urmă, ca nu cumva să scăpăm ceva nevizitat, mult peste ceea ce prevede programul. Cum am mai spus deja, vorbeşte aproape fără oprire dar, nu-i prea place să fie întrebat. Dacă totuşi cineva riscă întrebări suplimentare, primeşte răspunsuri exacte dar, pe un ton descurajator. HM. Aveam să aflăm către sfîrşitul călătoriei de ce. Deodată, domnul Iosif ne anunţă : – Acum, eeeem, vom începe să mergem pe drumul pe care Iisus l-a parcurs purtîndu-şi crucea : Via Dolorosa.          

Read Full Post »