Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sorin vieru’

Am răsfoit adesea acest volum îngrijit de domnul Gabriel Liiceanu. Nu ştiu de ce, am amînat inexplicabil să mi-l ofer. Pînă de curînd. Adică. După ce-am citit pe nerăsuflate cîteva volume ale Părintelui Nicolae Steinhard, am aflat că blîndul monah avusese o ieşire destul de ireverenţioasă, la adresa Scolii de la Păltiniş. Chiar aşa? m-am întrebat! Ia să vedem. Şi cum acest articol este cuprins la anexe în Epistolar, am dat fuga la Humanitas şi am cumpărat cartea. Evident că pînă să ajung acasă am citit articolul respectiv. Nedumerit de tonul folosit (nu de conţinut, respect dreptul la opinie) am răsfoit volumul.

Şi am descoperit o bogăţie: (citez de pe copertă) „Aşa cum spune şi titlul, cititorul are în faţă o carte alcătuită din scrisori. Nu e prima de acest gen din literatură şi, desigur, nici ultima. Ceva o singularizează totuşi: prilejul care i-a dat naştere, grăuntele în jurul căruia s-au aşternut atîtea gînduri şi atîtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însă întotdeauna salvate de frumuseţea expresiei. Acest „grăunte” este o altă carte: Jurnalul de la Păltiniş. Despre el vorbesc în  scrisorile lor, cu patimă şi însufleţire, cu omenească încrîncenare şi neomenească detaşare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: Radu Bogdan, E.M. Cioran, Petru Creţia, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Ianoşi, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Andrei Pippidi, Andrei Pleşu, Mariana Şora, Marin Tarangul şi Sorin Vieru.”

Acest epistolar îi dezvăluie (cu acordul lor) pe aceşti eminenţi intelectuali în toată splendoarea gîndirii lor argumenţiale, în splendidul duel al inteligenţei puse în slujba ideilor, conceptelor şi principiilor din sfera umanioarelor. Dincolo de tonul mai mult sau mai puţin academic care poate fi găsit în opera acestor intelectuali, Epistolar le dezvăluie şi latura umană, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, cu mînii sau bosumflări, cu certuri şi împăcări, cu meandre ale gîndirii care se învîrt în jurul unor păreri divergente, păreri expuse întotdeauna cu eleganţă şi subtilă elevaţie.

Plus de asta, Epistolar este cea mai bună cheie care descifrează pe deplin, părţile aparent mai obscure (destinate tocmai acestor iniţiaţi) care au scăpat publicului care s-a delectat în decursul a peste trei decenii, cu Jurnalul de la Păltiniş. O carte (adică două) de neratat!

Read Full Post »

Răspund provocării lansate de psi  pentru TEMA DE LUNI cu o evocare a primei mele întîlniri cu un autor pe care îl apreciez enorm, Gabriel Liiceanu. Cunoşteam deja în linii mari cărţile sale, cărţile lui Andrei Pleşu şi cărţile mentorului dumnealor, filosoful Constantin Noica. Adică cei despre care se spune că au format nucleul Şcolii de la Păltiniş.

Sigur că prin refugiul filosofului de la Păltiniş au trecut mulţi alţii dar, nu am de gînd să-i menţionez. Sunt prea mulţi… parcă, peste trei mii de oameni. Trebuie menţionat totuşi, logicianul Sorin Vieru.

Această întîlnire a avut loc la ediţia Bookfest din anul 2005, ediţie care s-a desfăşurat pe holurile Teatrului Naţional Bucureşti. Dar nu despre lansarea unei cărţi a domnului Liiceanu a fost vorba la această întîlnire ci, despre lansarea unei cărţi postume a filosofului neştiut, Alexandru Dragomir. Cartea se numeşte Cinci plecări din prezent – execiţii fenomenologice şi a fost îngrijită de domnul Liiceanu.

Nu era prima carte apărută la Humanitas semnată postum, de Alexandru Dragomir. Prima, se numeşte Crase banalităţi metafizice. Apoi, a mai urmat un volum denumit Caietele timpului în care Alexandru Dragomir, a încercat să rezolve dpdv filosofic o problemă pe care Heidegger – al cărui doctorand fusese -, o lăsase neatacată în opera sa de căpătîi, Fiinţă şi timp,  operă tradusă în limba română de Gabriel Liiceanu în colaborare (pentru ultima parte) cu Cătălin Cioabă,  din care nu a apărut decît primul volum. Nu se ştie dacă cel de-al doilea volum a fost scris, sau nu.

Revin la această întîlnire. Îmi aduc aminte că au vorbit domnii H.R. Patapievici, Andrei Cornea, Cătălin Partenie şi bineînţeles, Gabriel Liiceanu. Dacă nu mă trădează memoria, domnul Pleşu nu a mai ajuns la această lansare. Auditoriul a fost destul de numeros. Pierit, printre cei care se delectau cu spusele acestor veritabili oameni de cultură, mă aflam şi eu, împreună cu Silvia şi cu sora mea mai mare, Adriana (care fusese colegă de liceu cu domnul Liiceanu). După ce laudatio a luat sfîrşit, am fost anunţaţi că urmează şedinţa de autografe. Habar nu am de ce, am avut un moment de slăbiciune. Am fost copleşit de spectacolul acela scînteietor de inteligenţă şi de rafinată erudiţie deşi repet, eram la curent cu mare parte a temelor puse în discuţie. Am rugat-o pe Silvia să ceară maestrului autograf în numele meu, pe acel volum. Eram la un pas în urma ei. Domnul Liiceanu, a ridicat ochii şi m-a zărit. Nici acum nu ştiu ce l-a făcut să înţeleagă că eu eram acel Tiberiu, care solicita autograf prin interpuşi. După ce a scris autograful: “Domnului Tiberiu Orăşan, cu gîndul bun al lui – semnătură – “ s-a ridicat în picioare şi mi-a înmînat volumul direct, mie. Cum o fi înţeles că eu am avut atunci un moment de timiditate, n-am să înţeleg, niciodată.

Am autografe pe cărţi de la mai mulţi autori dragi mie, printre care nu amintesc decît un nume cu adevărat greu: domnul Neagu Djuvara. Dar emoţia trăită atunci, nu poate fi egalată. Sper numai, ca la viitoarea lansare a unei cărţi pe care o aştept, să nu mai am aceleaşi emoţii.

– – –

pe această generoasă temă, au mai scris : vero  redsky  abisuri  marina virusache cristiangheorghe diana Scorpio72 Cita Rokssana  d\’agatha  carmen

Read Full Post »