Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘spania’

Şi a fost aşa: trezire matinală, duş, mic dejun, bla bla, la drum. Deocamdată, dis de dimineaţă, cerul este senin. După ce-i culegem pe toţi muşterii acestei excursii în autocar ne îndreptăm spre ultima destinaţie a acestui mic voiaj din Andaluzia, Cordoba. După mai puţin de o oră facem un mic popas pentru „reglaje” matinale 🙂 Cerul începe să se întunece dar, chiar nu-mi (mai) pasă. Chiar şi dacă bunul Dumnezeu ne va strica această zi cu ploile Sale, impresia generală rămîne: a fost o excursie de vis!

Ghidul se numeşte Giorgio iar şoferul Juan. Doi profesionişti. Dacă este să le dau note ghizilor care ne-au condus în diversele locuri vizitate, cel mai prost se situează Polina, iar cel mai bine, Giorgio. Bun ghidul de la Tanger dar nu mai ştiu cum se numeşte; bun şi Andres. Restul au fost buni fără să strălucească şi îi includ aici şi pe ghizii locali. Desigur, o menţiune specială pentru Alina, cea care a avut grijă pe tot parcursul să nu ne lipsească pe cît posibil, nimic. Mulţumim frumos dragă Alina, şi sper că n-ai uitat ce ţi-am spus la aeroport: să ne chemi la nunta băieţelului tău, încă nenăscut 🙂 Big HUG!

N-am mai pozat pe drum, nimic. Nici nu prea mai avem ce: aceleaşi peisaje stîncoase, aceleaşi păduri de măslin, aceeaşi reţea de autostrăzi întretăiate de pasaje supra şi sub terane, inclusiv la intrarea în Cordoba, aşa cum a fost şi la intrarea în toate oraşele vizitate. Oraşul nou nu mă impresionează cu nimic. Şosea, copaci, blocuri, hoteluri, bla bla. La o intersecţie autocarul face la dreapta şi nu după multă vreme oprim. Jos cu voi, că pînă aici aţi plătit 🙂 Bon. De aici începem să facem turul oraşului.

20151014_105119

Plaza de la Coregidor

20151014_105618

20151014_105639

20151014_105959

delicatese…

20151014_110139

case, străzi, balcoane

20151014_110550

20151014_110748

20151014_110958

un patio

20151014_111518

Plaza del Potro (cal) menţionată de Cervantes în Don Quijote

20151014_111548

20151014_111714

20151014_112032

din npo la drum…

20151014_112525

20151014_112636

cel mai mare specialist în omletă, domnul Santos

20151014_113625

magazinul de pielărie

20151014_114105

20151014_114219

20151014_114431

cartierul evreiesc

20151014_120006

20151014_120255

În sfîrşit, ajungem la intrarea în Mezquita de Cordoba.

20151014_120714

O descriere profesionistă a locului, o puteţi citi aici http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-spania-maura-2/23822/

Giorgio ne arată unde putem merge la toilet „gratis” 🙂 şi ne dă întîlnire peste 10 minute. Între timp, el va cumpăra biletele de intrare la obiectiv (opt euro / persoană) incluse în preţul acestei ecursii (67 de euro, transport dus întors, + ghid).  Mai întîi intrăm în grădina apărată pe trei laturi de zidurile masive.

20151014_130511

Umbră deasă provenită de la palmieri. Un lanţ uman – zeci de metri – aşteaptă răbdător să pătrundă în incintă. Aici nu durează prea mult: 15 – 20 minute. La Sagrada Familia am stat aproape o oră, iar la Vatican aproape două. Dar, a meritat!

În sfîrşit, intrăm. Imediat lîngă intrare, alt prilej de buluceală: pliantele gratuite oferite în spaniolă, germană, engleză, arabă. Cele în franceză ori s-au terminat, ori nici n-au existat. Bon. Încerc să mă familiarizez cu interiorul. O vastă incintă pătrăţoasă, nu prea înaltă, al cărei tavan se sprijină pe o pădure de coloane. 400? 500? Mai multe? Mai puţine? Contează?

Prima impresie este de copleşitor. În partea pe unde se intră, domneşte un clar-obscur tulburător. În lumina zgîrcită disting pe toate laturile diferite capele.

20151014_123631

20151014_123652

20151014_123810

Pe versantul opus intrării sînt amenajate vitrine de sticlă cu vestigii istorice.

20151014_124947

20151014_125013

În timp ce fotografiez, începe să se audă timid, orga. Scot imediat aparatul de filmat şi dau roată, imortalizînd catedrala în sunet discret de orgă.

Încep să mă apropii de sursa muzicii divine şi descopăr într-o baie de lumină altarul principal, stranele corale şi cele două orgi. Sunetul se amplifică din ce în ce mai mult, cred că se cîntă pe cîteva registre simultan, şi deşi credeam că nimic nu mă mai poate impresiona după ce-am văzut atîtea splendori pe lumea aceasta, încep să înţeleg că mare şi adevărat e Dumnezeu. Pe măsură ce sunetul orgii se amplifică, valuri de emoţie mă inundă, mă cuprinde un uşor tremur, şi cînd fixez în sfîrşit orga, sînt copleşit de măreţia momentului. (ulterior, Alina care a văzut acest clip mi-a spus că am fost cum nu se poate mai norocoşi pentru că aici, orga se aude rar…)

Mulţumesc Doamne pe numele tău adevărat (şi de nerostit) Shem Ha – Mephorash, pentru această minunată redescoperire a frumuseţilor lumii orînduită de Tine!

Read Full Post »

Urcaţi în autocar părăsim oraşul şi începem să urcăm pe o şosea serpentinată. Normal! Alhambra fiind cetate fortificată se află la înălţime. O scurtă descriere a acestui splendid edificiu se găseşte aici https://ro.wikipedia.org/wiki/Alhambra

În principal sînt mai multe zone, accesul la diversele părţi componente se face prin bariere, este o zonă unde accesul este gratuit dar, dacă vrei să vezi splendorile Alhambrei trebuie să scoţi de la 7 pînă la 14 euro din buzunar, depinde ce anume vrei să vizitezi. Deocamdată, Alina ne dă vestea cea bună: avem confirmare pentru Cordoba. Ar fi fost păcat să nu putem vedea Catedrala de acolo pentru că Alhambra şi Catedrala aceea sînt singurele vestigii importante ale artei arabe rămase în Andaluzia. Deocamdată primim de la Alina cîte un dispozitiv care ne va permite să o auzim chiar dacă nu sîntem chiar lîngă ea. Mai aflăm că toate fîntînile din Alhambra sînt alimentate de izvoare naturale. Las pozele să vorbească.

20151013_140327

20151013_140838

20151013_140949

20151013_141000

20151013_141234

20151013_141251

20151013_141514

20151013_141521

20151013_142455

Ce-am văzut pînă acum a fost secţiunea gratuită. Pentru a vedea restul palatelor şi grădina de flori am plătit cîte 14 euro plus tva 10%. A meritat cu prisosinţă!

Mai întîi stăm la o coadă respectabilă pentru că se permite accesul a maximum 300 turişti / oră.

20151013_143214

printr-o grădină cu portocali

20151013_144453

avem acces în palate

20151013_144501

20151013_145502

20151013_145831

20151013_145924

20151013_145951

20151013_150017

20151013_150021

20151013_151120

20151013_151331

20151013_151959

20151013_152109

20151013_153135

20151013_153345

de la ferestre o superbă panoramă

20151013_154408

20151013_154805

20151013_154916

ne îndreptăm spre ieşire

20151013_155046

unde ajungem într-o piaţetă unde sînt magazine de suveniruri; pauză de refrişare.

20151013_160229

20151013_160859

20151013_161028

ultimele imagini de la grădinile Alhambrei

20151013_161940

20151013_162016

20151013_163433

20151013_163438

20151013_164301

20151013_164645

20151013_164720

20151013_165230

20151013_165341

Ora 17 şi un pic; plecăm spre hotel. A fost obositor să ne învîrtim cale de vreo trei ceasuri prin Alhambra dar a fost o experienţă minunată. Este unul dintre acele locuri unde doreşti să revii. Dacă în general îi credităm pe chinezi pentru meşteşugul răbdării, uităm întotdeauna de minunatele arabescuri ale artei islamice. Musulmanii neavînd voie să picteze chipuri, au cizelat pînă la perfecţiune „arabescul” şi cum cultura musulmană presupune oroarea de vid, nu pot să lase spaţii goale pe un perete indiferent cît i-ar costa să-l umple cu acele delicate desene sculptate. Nici nu ne-am urcat bine în autocar, şi a început ploaia. Numai că:

– Am terminat noi ce-am avut de făcut pentru azi?

– Daaaaaa!

– A început ploaia?

– Daaaaaa!

– Foarte bine! Aşa să fie şi mîine J

Mai facem o scurtă oprire la Venta Riofrio. Luăm un sandviş cu porcul acela special. Nimic spectaculos. Apropo: dacă nu ştia Alina ce să ceară, plecam fără să-l gustăm pentru că nu era expus pe nicăieri aşa cum erau expuse dulciurile, de exemplu. Cer şi un pahar de vin roşu local, ca să mă dumiresc. Cald şi nici teribil de bun. Asta e!

Andres, un tip hîtru care cînd era vremea de vreo oprire punea să răsune el ştie de unde un cucurigu repetat 🙂 dă drumul la o bandă de magnetofon, cred, de unde răsună pe rînd, imnurile ţărilor din care provin participanţii la excursie. Aşa a fost şi pe lacul Tiberiada. Frumos!

Numai că sîntem cam amorţiţi şi abia aşteptăm să ajungem „acasă” la hotel, să păpăm ceva bun şi să pilim ceva mai de soi. Tocmai am plătit excursia de mîine şi cum plecarea este la 07,10 nu ne putem întinde prea mult. Ne revanşăm noi, mîine 🙂

Read Full Post »

Ghinion? Nu, Granada 🙂

În drum spre Granada, primim explicaţii din nou despre faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar 80% din acest ulei se produce în Andaluzia. Judecînd după pădurile de măslini care se întind de-a stînga şi de-a dreapta autostrăzii, n-am nici-o îndoială că aşa e. Mai aflăm că măslinul a fost adus aici în urmă cu şase mii de ani! din Orientul Mijlociu şi că a fost aclimatizat şi la şes, şi la deal, şi la munte; există cam şase sute de soiuri de măslini iar exploatarea lor se face în cooperative agricole. Măslinele de masă se culeg acum, în octombrie, iar măslinele pentru producţia de ulei se culeg în ianuarie. În Malta, altele erau regulile.

Granada are temperatură continentală, ceea ce înseamnă că spre deosebire de Malaga de exemplu, iernile pot fi foarte reci iar verile foarte fierbinţi.

De data asta, grupul majoritar de turişti este  format din spanioli, pe locul doi românii în număr de nouă, iar restul autocarului s-a umplut cu un melanj internaţional compus din  ruşi, cehi, irlandezi, norvegieni, venezueleni, ugandezi, ba chiar şi doi americani; şi poate că mi-a scăpat mie vreo naţiune dar, ce mai contează? Andres, ghidul,

20151013_095933

vorbeşte bineînţeles limba spaniolă şi un soi de spangleză şi un soi de spanfrancă şi pricepe fiecare ce poate din ce spune dumnealui 🙂 De fapt, a fost un ghid simpatic, aproape exuberant şi deosebit de amabil. De data asta, românii au noroc că Alina merge cu noi şi ne mai spune şi ea cîteva vorbe cînd tace Andres, adică rar 🙂 Mă temusem de ploaie dar avem iar, noroc de vreme frumoasă.

Vom face o scurtă pauză pentru că traversăm o zonă în care putem găsi şi gusta păstrăv şi sturion, diverse tipuri de cafea, dulciuri, sau de ce nu, jambon făcut din porcul iberic sălbatic, cam 150 euro per kilogram; şi alte bunătăţuri ca de exemplu caşcaval. Deci pauză comercială la Vento Riofrio 🙂 Am intrat, am văzut, n-am gustat. Poate or fi bune, nu zic nu, dar cum am luat micul (uriaş) dejun în urmă cu vreo oră, sînt plin.

20151013_095728

20151013_095830

20151013_095843

20151013_095901

20151013_095905

20151013_101106

Pornim la drum. Peisaje frumoase: dealuri, stînci, vegetaţia sălbatică alternează cu ogoare cultivate, iar pădurile naturale alternează cu pădurile de măslin.

20151013_095716

20151013_095720

Primim o scurtă lecţie de istorie a formării Spaniei dar nu mi-am notat mai nimic; astfel de informaţii sînt de găsit pentru cei interesaţi, pe mister goagăl. Trecem de Santa Fe (sfînta credinţă) oraşul din care a pornit bătălia regilor catolici de recucerire a Granadei. Ajungem în oraşul ţintă, Granada (rodie). Coborîm din autocar şi ne ţinem după Alina ca puii după cloşcă. Ea, chiar aşteaptă să aducă pe lume, un Alin 🙂 După ce scapă de grupul nostru, intră în concediu prenatal. Ajungem într-o piaţetă denumită Bibrambla, inima vechii cetăţi. Aici stabilim punctul de reîntîlnire după care primim timp liber pe cont propriu. Avem de vizitat Capela Regală. Cîteva poze:

20151013_123426

20151013_112130

20151013_112319

20151013_112410

Intrarea, 4 euro de căciulă sau de batic 🙂 Este de fapt un panteon în care sunt înmormîntaţi Rey Fernando y Reina Isabel, Rey Felipe y Reina Juana, în două sarcofage aşezate în centrul capelei; pe o scară îngustă se poate coborî în criptă unde se odihnesc întru veşnicie Rey Fernando El Catolico, Rey Felipe I El Hermoso (cel frumos), Principe Miguel de Portugal, Reina Isabel La Catolica, Reina Juana de Castilia. Impresionant! Adevărată bijuterie arhitectonică. Păcat că atît foto cît şi film sînt aici, strict prohibido. Mai multe informaţii AICI Poze pe străzile centrului vechi

20151013_112430

20151013_112554

20151013_112744

Apoi, Catedrala. Tot 4 euro dar aici, avem voie să facem poze. Construcţia a fost finalizată după 180 de ani de eforturi, iar informaţii mai amănunţite am găsit pe internet. Am făcut aici cîteva poze spre aducere aminte.

20151013_114943

20151013_115631

20151013_115736

20151013_115750

20151013_115805

Nici aici nu ai de ce să zăboveşti prea multă vreme dacă n-ai de gînd să te rogi bunuluii Dumnezeu. Atît la Capelă cît şi la Catedrală, intrarea se face printr-un loc, ieşirea prin altul. La capelă a fost simplu să ne orientăm, fiind mică. De la  Catedrală, fiind mare, am ieşit pe o stradă  necunoscută nouă.

– Şi acum? Întreabă Silvia.

– Cum a descoperit Columb America?

– A crezut că pămîntul este rotund.

– Evrika!

Dăm tîrcoale catedralei şi ajungem de unde am plecat.

– Deşteptul mamei 🙂

– Şi mă mai fac.

– Facem!

– Precis că da şi evident că adevăr adevărat grăişi 🙂

Timpul ca de obicei, este nemilos. Mai avem 40 de minute pînă la reîntîlnirea de grup, pentru a merge la Alhambra. Silvia cutreieră magazinele, eu prefer umbra unei terase. Umbră? Evident: este un soare arzător şi un cer incredibil de senin deşi de dimineaţă, cînd am căutat rubrica meteo Granada, se anunţa ploaie şi frig. Se adevereşte aşadar că mai mari mincinoşi decît pescarii, doar tovarăşii meteorologi mai sînt 🙂 Păi?

De cîte ori sîntem plecaţi de acasă, eu unul, sufăr dintr-un singur motiv: îmi lipsesc ciorbele Silviei. Dacă într-o zi nu leorbăiesc o strachină de zeamă, pare că n-am mîncat nimic. Ei bine, aici, în Piaţa Bibrambla, la Restaurante Manolo, am găsit o minunată supă de pui dreasă cu ou fiert şi cu şuncă. Gro-za-vă! Depun mărturie 🙂

Read Full Post »

Urcăm pe nişte serpentine înguste pe unde autocarul n-ar fi avut loc

20151012_131659

20151012_131713

(aşa s-a procedat şi în Israel, la Muntele Tabor) pînă la o panoramă. Cum am avut noroc să stau chiar în faţă, am profitat şi am pozat tot tot tot. 🙂

20151012_131709

20151012_131756

20151012_131812

20151012_131743

La un moment dat, şoferul a rîs arătînd înspre mine: paparazzi! şi toată suflarea a izbucnit în rîs 🙂 Oprim la Europa Point de unde am văzut Marocul, cerul fiind senin. Timp la dispoziţie pentru fotografii? O veşnicie: 10 minute 🙂 Poze, plecăm.

20151012_132838

20151012_132442

o moschee

20151012_132413

20151012_132417

20151012_132957

20151012_132920

Mai urcăm ce mai urcăm, admirăm peisaje mirifice

20151012_133351

20151012_133718

20151012_134006

20151012_134014

şi deodată, am văzut aşezată direct în drum, o maimuţică.

20151012_134147

Am ştiut: am ajuns la Peştera Sfîntului Mihail. Timp la dispoziţie? O eternitate: 20 minute 🙂 Peştera este frumos luminată în culori care alternează, roz, bleau, roşu, alb, rezultatul fiind un spectacol cromatic uimitor.

20151012_134452

20151012_134935

20151012_135006

20151012_135202

20151012_135227

20151012_135311

20151012_135339

Am mai văzut aşa ceva în Elveţia, o grotă amenajată în cel mai înalt gheţar din Europa, la Klein Matterhorn.

Presupun că peştera are o acustică bună pentru că văd o mulţime de scaune aşezate ca într-o sală de concerte (sau de teatru). Bun. Am intrat, am început să coborîm treptele amenajate din beton ferm, am pozat, am găsit ieşirea, maxibuzul, maimuţele 🙂

20151012_135546

începem să coborîm pe altă parte decît am urcat. Trecem prin oraşul aşezat pe Stînca Gibraltar; nu ştiu dacă-s două oraşe cel de jos şi cel de sus, sau este un singur oraş cu două cartiere mai mari. Nici nu contează, de fapt. Aici sînt mai multe case, se mai vede şi cîte un magazin, cîte-un hotel. În vale de tot, locuinţa guvernatorului

20151012_142205

iar după ce trecem de ea, s-a cam terminat şi această excursie. A meritat să facem atîta efort? Desigur! Cîteva imagini

20151012_141529

20151012_141638

20151012_141648

20151012_141728

La parcare mai aşteptăm vreo oră ca să putem pleca. Mai mergeţi în oraş ca să luaţi masa? Nu dragă Polina, mulţumim frumos. Dacă acest  timp liber ar fi fost într-o singură repriză, l-am fi gospodărit mult mai bine. Dar aşa, zise el cu glas sfîrşit, dar aşa, pe aicea vom păpa, doar un sandviş prăpădit 🙂

În autocar, episodul cu nesimţitele alea se repetă: cum termină Polina explicaţiile în limba germană, cum încep ele să turuie. Cum tace Polina, cum tac şi ele. Ce-i de făcut? Ignor.

La vamă s-a modificat schimbarea: autocarul trece gol iar noi defilăm prin faţa cerberilor cu „docomentele” la vedere. Imediat ce am intrat în Spania ne-a întîmpinat un prăpădit care cerşea. Părea epilectic. Din partea noastră a primit o casoletă cu sandviciuri. Acum chiar gata cu incursiunea pe teritoriul britanic: uite-aşa şi aşadar, am văzut şi Gibraltar. Şi apropo: şoferul autocarului tot şoferiţă a fost. Pam, pam 🙂

Adaug aici un scurt fragment dintr-o carte

Omul de Neanderthal

„Descoperirile făcute în peşterile din Gibraltar dovedesc că în urmă cu 24 000 de ani alte specii de oameni s-au uitat dincolo de mare, către muntele Jebel Musa, vizibil pe tărmul celălalt, al Africii: primele oseminte de oameni de Neanderthal descoperite, în 1848, aparţineau unei femei care trăia într-o peşteră din marginea Stîncii Gibraltar. Cum descoperirile originale nu au fost imediat  identificate drept rămăşiţe ale unei specii umane diferite, doar opt ani mai tîrziu, cînd oase asemănătoare au fost descoperite în Valea Neander, din Germania, această specie a primit un nume: omul de Neanderthal ar fi trebuit de fapt să se numească Femeia de Gibraltar.”

David Abulafia / Marea cea mare /Humanitas / 2014 / p.31

 

Read Full Post »

Odată ritualul matinal terminat (trezit, privit pe geam, duş, mic dejun) ne adunăm la autocar şi purcedem la drum. Vremea e neguroasă, ba ne plouă, ba stă, vom trăi şi vom vedea. Soarele se căzneşte să apară dintre norii negri, nu prea reuşeşte, asta e, mergem mai departe. Bine măcar că e cald, vreo 20 de grade Celsius, şi se va face şi mai cald. Şi de data asta adunăm ceva amatori de hoinăreală de pe la alte hoteluri, pînă cînd autocarul este full. Mare parte din drum coincide cu cel de alaltăieri, autostrada către Tarifa, iar după ce străbatem şase-şapte tuneluri ajungem la o intersecţie de unde luînd-o la dreapta vom ajunge la Gibraltar. Pare că vom fi norocoşi, soarele a răzbit norii deşi mai cad cîteva picături răzleţe de ploaie. Ajungem la vamă. O bruneţică frumuşică îmbrăcată în uniformă se urcă în autocar şi ne ia la ochi privind atentă ca nu cumva mutra cuiva să nu corespundă cu poza din buletin / paşaport. Corespunde. Hopaaaa, problem. Două turcoaice cu rezidenţă în Spania nu primesc liber în M. B. Coboară tustrele pentru lămuriri, timp în care ghida, Polina, o nemţoaică trecută bine de cea de a doua tinereţe începe să ne mitralieze în limba germană. Nu pricep o iotă. Începe să vorbească în engleză. Pricep că avem la dispoziţie o grămadă de magazine, terase, etc, unde vom petrece clipe memorabile, cheltuind ca nababii şi deci umplîndu-ne pînă la refuz traistele cu băuturi, bijuterii, ţigări, artizanat, etc, şamd, iar pentru amatorii de papa bun oferta este pe măsură. Cînd începe să turuie instrucţiunile utile, adică modul în care vom ajunge la Stînca Gibraltar şi la Peştera Sfîntului Mihael, două hitleriste din spatele meu încep să turuie de acoperă vocea Polinei şi nu pricepem nimic. Le atrag politicos atenţia şi mă privesc ofuscate. Un românaş cumsecade, care ştie limba lui Goethe le spune pe limba lor nu ştiu ce dar gestapovistele tac. Buuuun. Cîteva imagini din Gibraltar:

20151012_110631

20151012_110312

20151012_110607

20151012_123635

20151012_123331

20151012_123505

20151012_123409

Ajungem la parcarea de unde din autocar(e) vom fi transferaţi în maxibuzele cu care vom ajunge sus. Dar nu chiar acum. Mai întîi facem o plimbare pe cont propriu în oraşul vechi preţ de vreo 100 de minute. Bine că a ieşit soarele. Din parcare ajungem mintenaş la nişte trepte care ne conduc spre reţeaua de străduţe înguste ale centrului vechi. Cunoaştem peisajul: magazin, magazin, magazin, terasă, etc, şamd, în jos, în sus, la stînga şi la dreapta.

20151012_113147

20151012_114129

20151012_114201

20151012_120119

20151012_121304

Ne tentează ceva? Niet! Bazar de proastă calitate. (A luat Silvia totuşi, o sticlă de gin bun, direct de la mama lui de acasă 🙂 ).

20151012_115745

Ceea ce ne salvează cumva plimbărica este aspectul îngrijit al clădirilor, deci ne putem clăti ochii, o leacă.

20151012_113204

20151012_113715

20151012_114219

20151012_115302

La un moment dat, dăm de o drăcie: un soi de mecanism de produs monedă personală 🙂

20151012_113850

Adică bagi în drăcia aia o monedă de un euro şi una de cinci eurocenţi şi învîrţi o manivelă

20151012_121404

care angrenează nişte roţi dinţate pînă cînd deodată, maşinăria scuipă pe o farfurioară o chestie lunguiaţă: un bănuţ oval de vreo 2 cm. pe unu şi jumătate pe care se vede imprimată silueta unei maimuţe (simbolul gibraltarului) şi cuvîntul Gibraltar – citeţ – plus alte cîteva cuvinte neinteligibile (pentru mine). Pe verso, nimic.

20151012_121445

Pînă la urmă, am mirosit excrocheria: îţi laminează moneda de cinci eurocenţi sub forma de maimuţică, iar piesa de un euro ia-o de unde nu-i! Vorba ceea: dai un ban dar măcar ştii că ai scăpat de el 🙂 Acum îmi vine să rîd cînd mă gîndesc la cît am alergat să fac rost de moneda de cinci eurocenţi 🙂

20151012_113620

20151012_113807

Revenim la grup, o văd pe Polina şi o întreb la ce oră plecăm spre Stînca Gibraltar. Mă întreabă de la ce hotel sînt, cercetează nişte hîrtii şi-mi spune că eu (şi nici Silvia) nu mergem cu ea. Intru în panică. Cum aşa? ceilalţi par să ştie ce au de făcut? nu prea. Domnul acela cumsecade încearcă să lămurească problema în limba germană. S-a rezolvat? Niet! Panicat, telefonez Alinei, i-o dau pe Polina la telefon şi după ce găvăresc ele între ele vreo două minute, problema s-a rezolvat. Noi, românii, fuseserăm alipiţi la un grup care urmau să primească explicaţii în limba engleză. De aceea spusese Polina că nu mergem cu ea: ea conducea grupul vorbitor de germană. Bine şi aşa. Lămurit, telefonez Alinei să-i cer scuze şi să-mi asum vina. De fapt, vina a fost a celor două nemţoaice (hitlerista şi gestapovista) care-au acoperit cu nesimţire cu pălăvrăgelile lor, explicaţiile Polinei. În sfîrşit. Ce mai contează? Sîntem în maxibuz.

Read Full Post »

Cîteva imagini ale hotelului unde am locuit pe Costa del Sol, staţiunea Benalmadena

Intrarea 20151011_150054

imagini de peste drum

20151011_150128

20151011_150035

strada văzută dinspre hotel

20151011_150133

the bottle shop

20151011_151011

golful din spatele hotelului

20151011_150840

imagine de la balcon

20151011_115613

şezlonguri

20151011_152139

plante

20151011_142928

20151011_142934

20151011_143007

faţada dinspre mare

20151011_144803

20151011_145317

 

Read Full Post »

Acum ne-am reîntîlnit cu restul grupului la malul fluviului Guadalquivir

20151009_160511

lîngă un turn care-mi aminteşte de turnul alb din Salonic, şi anume Turnul de aur. Ghidul a negociat preţul biletelor şi ne-a redus cheltuiala cu doi euro de persoană. Contează?

Dacă am crezut că doar întîmplarea a făcut ca şoferul autocarului de azi să fie de fapt o şoferiţă, n-am încotro şi trebuie să recunosc (cu plăcere) că aici în Al Andaluz prezenţa femeii este adînc implicată în viaţa societăţii: la cîrma vaporului care ne plimbă pe fluviu vreme de o oră, este tot o femeie. Vaporul trece pe lîngă diverse clădiri şi primim explicaţii în cîteva limbi de circulaţie. Ori nu aud, ori nu pricep ce spune ghidul, cert este că n-am înţeles mare lucru. Ei şi? Vremea este splendidă şi ne bucurăm cît de mult putem de savoarea plimbării.

20151009_162605

20151009_162623

20151009_163714

20151009_164033

20151009_164116

20151009_164203

20151009_164532

Deşi cînd am cercetat pe internet condiţiile meteo se cam anunţau nori şi ploaie, avem parte de soare şi deconfort meteo, ambient care permite pantaloni scurţi şi tricouri fără mîneci. Întreb din nou: raiul pe pămînt? Răspund fără ezitare, DA! 🙂

S-a terminat ora de plimbare. Autocarul  ne aşteaptă conştiincios la îndemînă, în faţa turnului, deci ne aşternem la drum spre casă. Doar numim “acasă” orice domiciliu temporar, nu? Mergem întins cale de vreo 130 de kilometric apoi facem popas în acelaşi loc unde am oprit şi la venire. 25 minute. Cu puţin noroc vom ajunge la Malaga pe la ora 20 şi peste încă una oră, la hotel. Aşa a şi fost şi după o cină împărătească – inclusiv  homar şi scoici – ne-am regalat cu ceva beţivăneală de soi şi la somn cu noi că şi mine avem treabă.

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »