Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Tel-Aviv’

     Privesc pe geamul autocarului, îngîndurat. Ghidul nostru, domnul Iosif, încearcă să ne spună alte şi alte lucruri. Drumul către Ierualim venind dinspre Betlehem, nu este prea lung. Lungă este numai incapacitatea noastră de a reveni dinspre locurile istorice către actualitatea zilnică.

     Vom mai merge la Biserica Adormirii Maicii Domnului ? Nuuu, spun în cor, turiştii. Mi se pare aproape firesc. Este destul de greu să vezi Biserica Adormirii Maicii Domnului, după ce încă nu ai rumegat suficient, splendoarea şi semnificaţia Bisericii Nativităţii.

     Mai ales că bieţi oameni fiind, nu putem uita că ne aşteaptă Revelionul. Este  cum nu se poate mai limpede, că nu mai avem prea multă vreme la dispoziţiţie, pentru a ne odihni o leacă, pentru a ne curăţi de mizeriile anului care tocmai se încheie şi pentru a ne pregăti cum se cuvine, pentru intrarea în noul an.

     Se pare că în prima zi a noului an, vom avea program de voie. Totuşi, domnul Iosif ne propune o variantă. Opţional, cine doreşte poate să meargă la Marea Moartă situată la cota minus 428 şi la Ierihon, oraşul cel mai vechi de pe lume, datînd de circa opt mii de ani. Preţ, 35 de euro de persoană. Nu sunt destui amatori. Ar trebui ca măcar vreo 20 dintre noi să se înscrie, pentru a acoperi cheltuiala cu motorina, ciubucul şoferului, etc. Numărăm de trei ori dar, nu ies la socoteală decît 14 amatori. Cineva vine cu o idee : dacă doritorii ar  plăti să spunem, cîte 50 de euro, s-ar putea găsi de închiriat un maxi-taxi cu şofer ?

     Domnul Iosif promite să facă tot posibilul apoi, ne captează atenţia. – Eeeem, după ce veţi merge în camerele dumneavoastră pentru odihnă, ne vom reîntîlni la ora 21 pentru a merge la locul în care vom petrece Revelionul.

     Da! Aşa este, numai că mie a început să-mi dea tîrcoale, foamea. Pînă la ora  de întîlnire, mai sunt destule ore. Restaurantul hotelului este închis. Alte restaurante se pregătesc pentru revelion. Toate dughenele şi buticurile au tras obloanele. Găsim totuşi, o mică pizerie deschisă. Nu mă omor eu cu firea după pizza dar, asta e! Înainte de a comanda ceva, întreb : – Primiţi dolari sau euro la plată ? – Nuuuu, îmi spune cu regret o fată înaltă şi foc de frumuşică. Nu avem această opţiune la casa de marcat. Ghinion? Nu! Îngerul nostru păzitor ne conduce paşii aproape de faleză unde descoperim un microrestaurant cu vreo şapte mese. Meniu ? Shaorma, falafel şi pui, în trei variante de mărime a porţiei. Pe două grătare electrice verticale, înfipte în nişte ţepuşe de metal rotitoare, se prăjesc nişte bucăţi de carne de toată frumuseţea. Îi spun Silviei : – Dacă nici aici nu ne primeşte dolari, asta e! ne întoarcem la hotel, ne spălăm, dormim o leacă şi gata. – Voi români ? – Da! zic eu cu speranţa înfiripîndu-se în suflet. – Stai să întreb la şefa. Vine şi şefa. – Nu aveţi schekeli ? – Deloc şi murim de foame. – Bine, zice şefa, dolari.

     Acuma, nu pot nega că ne era o foame respectabilă dar, pot jura că am mîncat cea mai bună shaorma din toată viaţa mea. Auzisem eu că la Tel-Aviv se mănîncă o shaorma formidabilă. Ei bine, aşa este! Carnea era prăjită pînă la crocant la exterior şi suculentă la interior; nebunia de tot felul de garnituri la alegere condimentate suav şi bine mirositoare alunecau pe gîtlejurile noastre instantaneu, iar berea răcită tocmai atît cît se cuvine a întregit acest prînz în mod perfect. Bonul de casă a fost emis în schekeli dar, mi-a calculat la paritatea oficială şi am plătit 35 de dolari. A meritat cu vîrf şi îndesat.

     După ce ne-am dichisit şi ne-am îmbrăcat gigea, am coborît în holul hotelului. Lumea se adună, vin pînă la urmă şi întîrziaţii, ne suim în autocar şi la drum. Unde mergem ? Nici ghidul nu ştie prea bine. N-a mai fost acolo niciodată. Cert este că părăsim Tel-Avivul şi intrăm într-un orăşel satelit. Nici şoferul nu a mai fost pe aici şi la început, rătăceşte drumul. Începem să ne amuzăm. – Ajungem oare anul acesta la locul unde vom petrece Revelionul ? – Ajungem, ajungem, ne spune ghidul preocupat. Şi chiar ajungem. Sincer să fiu, mă aşteptam la altceva dar, nu am de gînd să las nimic să îmi strice cheful. O idee generoasă nepusă în practică cum se cuvine, poate să conducă spre eşec.

     O sală încăpătoare de mese adăpostea cam vreo o sută şi cincizeci de evrei de origine română care petreceau revelioanele împreună, iar agenţia a gîndit că întrei ei, noi românii ne vom simţi ca acasă. Aşa a şi fost. Ne-am simţit ca acasă. Adică exact ceea ce unii dintre noi, am fi vrut să evităm. Nu contează. Pînă la urmă, chiar ne-am distrat chiar dacă a trebuit să insistăm să ne schimbe vinul iar din bucate nu prea am mîncat mai nimic. Dacă am mîncat cu mare plăcere preparate kosher toată săptămîna, sarmalele şi cîrnaţii de aici nu mi-au plăcut defel. Peştele a fost bun, la fel şi brînza şi evident că am înfulecat nişte portocale de la mama lor de-acasă.

     Deşi a fost cam înghesuială între mese, lîngă orchestră a fost lăsat un spaţiu unde s-a încins dansul. Au cîntat şi vreo trei foste glorii ale shou-bizzului românesc. Pe la trei dimineaţa, totuşi petrecerea s-a spart. Înapoi la autocar, înapoi la hotel pentru că mai avem cîteva ore de somn şi mergem la Marea Moartă. Domnul Iosif a reuşit să închirieze un maxi-taxi pentru cei 14 amatori de a-şi începe anul cu o excursie, nu cu o zi de leneveală. Aş fi putut să pariez că avea să reuşească!

Read Full Post »

      După ziua (şi noaptea) petrecută la Tiberias, am revenit la Tel-Aviv pentru restul de trei zile pe care le mai avem de petrecut pe Pămîntul Sfînt. De data asta, camera noastră are vedere la Mediterana. Văzută de la etajul 10 al hotelului, priveliştea este magnifică. Filmez atît camera cît şi Mediterana. Văd pe geamuri cîţiva stropi stingheri de apă, ceea ce înseamnă că astă-noapte a plouat. Puţin şi discret, ca de obicei. Acum, cerul este la fel de albastrui ca şi marea şi cu greu distingi linia de demarcaţie aflată la orizont.

     Avem destulă vreme ca înainte de a pleca din nou către cetatea veche a Ierusalimului, să facem o mică incursiune pe plajă. Sigur că este răcoare, dar văd cu uimire cum destul de mulţi oameni populează nisipul de la marginea apei. Unii, fac jogging. Alţii, pur şi simplu îşi spală rufele la cele cîteva guri de apă potabilă situate pe plajă. Aceştia sunt imigranţii care pătrund în Israel, via Egipt. Cîţiva pensionari, citesc ziarele aşezaţi comod  pe băncile unor chioşcuri care străjuiesc marginea plajei. Noi, ne uităm cu încîntare la un stol imens de porumbei, care răscolesc nisipul, în căutare de firimituri de pîine. Nimic nu pare să tulbure această dimineaţă. Imaginea porumbeilor, simbol al păcii, îmi va reveni în memorie, după nu prea multă vreme.

     Nu multă vreme după ce intrăm în Ierusalim, se vede Muzeul Cărţii, unde se păstrează, studiază şi se restaurează mare parte dintre manuscrisele descoperite la Qumran. Acest muzeu, nu are o instalaţie de aer condiţionat cu ventilaţie, care ar putea dăuna exponatelor. O salbă de furtunuri montate pe acoperişul în formă de amforă, îl udă atunci cînd este nevoie, răcorind clădirea. Risipă de apă ? Nici vorbă! Toată apa este atent reciclată.

     Domnul ghid ne atrage atenţia că trecem pe lîngă Valea Crucii; de aici era procurat lemnul din care se făceau crucile pentru supliciul răstigniţilor. Case cu două şi trei caturi mărginesc străduţele înguste şi curate. Peste tot, se văd furtunurile care irigă plantele şi arborii, cu picătura la rădăcină.

     De data aceasta, intrăm în Cetatea Veche prin Poarta Jaffa. Străbatem cartierul armenesc. Acelaşi peisaj : buticuri, locuinţe, capele şi ziduri. Ziduri. Străduţe. Ziduri. Ghidul tocmai ne spune că armenii, au fost primul popor care s-a creştinat. Armenii. Alt popor de toată stima şi admiraţia chiar dacă, şi printre armeni mai sunt destule lichele.

    Vom merge la Mormîntul Regelui David. Locul este un loc de rugăciune sfînt atît pentru evrei, cît şi pentru creştini, Hristos fiind cel de-al patruzecişidoilea urmaş al regelui David. Şi aici, femeile intră separat pe o parte, bărbaţii pe cealaltă. Mîndru nevoie mare, mi-am acoperit capul cu acea chipa, care mi-a fost dăruită la Zidul Plîngerii. Oboseala începe să-şi spună cuvîntul. Nu mai ascult explicaţiile domnului Iosif despre povestea lui David cu soţia lui Uriah. Nici despre fiul său Absalom, sau despre urmaşul său, Solomon. Voi reciti acasă, VT.



     Urmează să vedem apoi, Cenaclul (sala de mese), locul unde Iisus a luat împreună cu ucenicii săi, Cina cea de taină. Nici această construcţie nu este cea originală, distrusă în anul 614. Ce vedem noi acum, este o construcţie care datează din secolul al XII-lea. În vremea stăpînirii otomane, Cenaclul a fost transformat în moschee, turcii fiind cei care i-au adăugat ferestrele  frumoase şi au incorporat coloanele sculptate.

     Pentru că la Biserica Adormirea Maicii Domnului este în plină desfăşurare o slujbă, hotărîm să mergem la Betlehem, urmînd să o vizităm la întoarce. Pentru a putea vedea locul naşterii Mîntuitorului,  trebuie să intrăm pe teritoriul autorităţii palestiniene, unde vom fi preluaţi de o ghidă româncă, Gabriela,  măritată cu un localnic. 

     Ghidul nostru nu poate intra aici, din motive politice. Nefiind un stat suveran, autoritatea palestiniană nu reuşeşte să impună legea în faţa nenumăratelor grupe de terorişti care vînează cetăţenii israelieni, pentru a-i folosi ca monedă de schimb pentru teroriştii aflaţi în inchisorile israeliene. Sper să nu se lăcomească şi la noi, bieţi turişti români.

     Ghidul a coborît la barieră. Şoferul arab (deşi creştin) fiind, nu are a se teme deci, merge cu noi, înainte. Imediat după ce am depăşit zidul despărţitor, a venit Gabriela care rîde la noi şi ne spune voioasă că suntem bineveniţi, pentru că am adus belşugul (ploaia) pe meleagurile lor. Suntem în teritoriile palestiniene, denumite Cisiordania. Betlehem este socotit al doilea loc sfînt ca importanţă, după Ierusalim. Se află la altitudinea de 740 de metri şi este în pregătiri pentru Crăciun. Pe 6 ianuarie este Ajunul, pe 7 ianuarie Crăciunul iar pe 19 ianuarie Crăciunul armenesc. Locurile acestea par a fi în sărbătoare dar, vă asigur că nu este chiar aşa!

###

BLOGUL ZILEI  :  http://mariahulber.wordpress.com/

 

Read Full Post »

     Peisajul a început să redevină interesant. Apropierea de Mediterana (pe partea stîngă a şoselei) deschide un orizont albastru, larg. Am ajuns în preajma Muntelui Carmel (Viile Domnului) unde începînd de la ţărmul mării pînă sus, pe vîrf, se întinde oraşul Haifa. Este cel de-al treilea oraş important al Israelului după Tel-Aviv şi Ierusalim; important centru economic, financiar, turistic, fiind în acelaşi timp cel mai important port de industrie grea al ţării. Este singurul oraş din Israel care are o linie de metrou, linie care porneşte de la poalele muntelui, pînă în vîrf. Doar la Ierusalim mai este în fază avansată o linie de tramvai/metrou care va lega principalele puncte ale oraşului.

     Nu după multă vreme ajungem în partea centrală a oraşului Haifa. Aici, avem ocazia să contemplăm de jos în sus Templul Bahai şi minunatele sale Grădini Suspendate. Haifa este centrul mondial al acestei religii. Bahai este o îmbinare între hinduism, budism şi cele trei mari religii monoteiste, islam, creştinism, iudaism. Are certe accente filosofice, credincioşii ( majoritar bogaţi ) nu se roagă, nu se închină, nu au icoane şi văd strălucirea Domnului în lucrurile frumoase ( ca de exemplu aceste grădini).

     În timp ce filmam ( de pe mijlocul străzii!) atît templul cu grădinile dar şi cîteva cadre generale, am simţit la un moment dat, o umbră lîngă umărul meu stîng. Era un autobuz local al cărui şofer a încetinit şi a trecut pe lîngă mine încet, să nu mă sperie şi să nu mă deranjeze. Chiar am simţit că nu mai suntem în România : am scăpat fără să fiu claxonat, admonestat, înjurat, poate şi mai rău de atît… Nu zăbovim prea multă vreme aici. Autocarul începe să urce pe serpentine greu, încet; destinaţia noastră, este Stela Maris. Aici, este o frumoasă capelă dedicată celui mai vechi profet din VT, Sfîntul Ilie. Pe acest loc se spune că Sf. Ilie a cîştigat o luptă cu preoţii zeului Baal, la îndemnul său Dumnezeu trimiţînd un fulger care a prefăcut în scrum, altarul lui Baal şi pe cei 450 de preoţi ai săi.

     De aici, mergem pînă în apropiere unde se află un vechi observator, de unde se deschide o perspectivă magnifică asupra golfului. Pe suprafaţa Mediteranei mici vapoare ca de jucărie, stau la ancoră, intră sau ies din port; nu este totuşi nimica de joacă pe aici. Cîteva vedete militare purtătoare de rachete, controlează traficul, atent.

     Începem să coborîm. Ne vom opri la prima Poartă a grădinilor Templului Bahai. Imaginea este la fel de magnifică deşi, Templul nu este în acest moment acoperit de splendida sa cupolă aurită (este supusă unui proces de restaurare). La intrare, am fost supuşi unui control de rutină a pazei templului. Dreptul lor doar este proprietate privată iar în Israel, gardul sau zidul despărţitor, este ridicat la rang de principiu. Pe trotuarul de vizavi, trei portocali ne îmbie cu fructele lor, coapte deşi suntem în 29 decembrie. Numai că cele mai accesibile dintre portocale au fost deja jumulite de cohortele de turişti de dinaintea noastră, iar la cele din vîrf, pas de ajunge!

     Vremea se menţine superbă; ieri abia către seară am avut nevoie de un puloveraş subţire dar astăzi la Haifa, Mediterana îşi face simţită prezenţa : o briză uşoară se transformă pe neaşteptate în vînt, vînt care trece prin cămaşă ca prin sită aşa că o geacă, este tocmai bine-venită. La drum. Suntem în partea de sus a oraşului Haifa. O imensă varietate de vile, majoritatea cu două niveluri. Oraşul este curat şi aflăm că marea majoritate a funcţionarilor de stat, sunt ex-ofiţeri. Probabil de aici, disciplina şi rigoarea. Domnul ghid ne dă nişte amănunte despre organizarea de tip kibutz; din 220, au mai  rămas vreo 40. Socialismul nu a putut triumfa nici aici. Este o întreagă tărăşenie politică cu aceste kibutzuri. Statul a hotărît să reducă subvenţiile, hotărîre desigur, contestată de unii politicieni. Populismul populează politica după cum se vede, peste tot!

     Trecem pe lîngă un Mall reconstruit după ce fusese distrus de Saddam, cu o rachetă care de fapt viza rafinăria din apropiere. Trecem pe lîngă o autostradă pe care contra cost, automobilele sub-traversează Muntele Carmel, evitînd traficul din Haifa. Vremea se cam înourează. Acesta este motiv de mare bucurie pentru că de ani buni seceta îşi cam  face de cap. Stăbatem un sat de agricultori din Valea Betlehemului. Pot să aduc mărturie că este mai degrabă un mic orăşel format din vile, multe dintre ele cu un cat sau chiar două. Domnul Iosif tocmai ne spune ca în Israel, s-a născut o nouă varietate de israelian = cel muncitor, pe lîngă afacerist. SE VEDE! Prosperitatea etalată de aceste sate, o demonstrează.

   Un înţelept evreu a spus că dacă VREI, legenda dispare şi rămîne realitatea! Are MARE dreptate!

###

 Primesc de la doamna Salomeea :

Tibi, salut
Ca cititoare a Gradinii de hartie” am ajuns la blogul tau,
si urmaresc cu placere impresiile de calatorie din Israel.
Ma bucur ca ti-au placut locurile de aici , unde fiecare bucatica de pamant e o bucatica de istorie.
Imi permit sa te corectez asupra ultimei propozitii :
” Daca vrei , nu este o legenda” sunt cuvintele lui Theodor Herzel, cel care a avut viziunea fondarii statului Israel.
O semnificatie asemanatoare gasim intr-adevar si in vorbele unuia din inteleptii evrei, din antichitate:
“Nimic nu sta in fata vointei (omului)”

Mulţumesc doamnei Salomeea, pentru binevenitele completătări.

Read Full Post »

     Vremea este în continuare, incredibil de frumoasă. Autocarul goneşte către ieşirea din Tel-Aviv, către autostrada spre Haifa. O reţea de pasaje supraterane ajută la fluidizarea traficului. Pe stînga, se vede o termocentrală ale cărei turbine sunt răcite de apele rîului Yarkon. Pe dreapta, un parc imens cu terenuri pentru sport, cu piste de alergare, muzee (geologic, zoologic, botanic…). Apoi un lac artificial cu bărci mai mari şi mai mici unde este şi o şcoală de navigaţie. Tot aici, se organizează concerte rock în aer liber. Şoseaua este foarte bună şi peste tot este curat. Bineînţeles, pe marginea şoselei se văd binecunoscutele furtunuri care formează uriaşa reţea de irigaţie a ţării; din loc în loc, pompe care pun apa în mişcare, aşa cum am mai spus, după un program computerizat. De altfel, Israel are o industrie bine pusă la punct de soft care aduce anual cam şapte mld de dolari în vitieria ţării. Tocmai trecem printr-un mic oraş satelit al tel-Avivului, Herzliya, unde principalele companii de soft din lume, au reprezentanţe. Aveam să facem o scurtă oprire în acest orăşel, pe drumul de întoarcere spre casă. Dar, pînă atunci, mai e!

     Deocamdată, noi mergem către Haifa, următoarea noastră destinaţie. Cum peisajul este monoton, domnul Iosif ne umple timpul cu multiple explicaţii. Abia apuc să notez cîte ceva. Nu este separaţie între politică şi religie deşi alegerile sunt democratice. De Sabat cam totul este oprit; transportul în comun, trenurile, mare parte a magazinelor, etc. circulă totuşi, taxiurile. Patronii care nu doresc certificat de Kosher din partea Ministerului Religiilor, sunt liberi să-şi deschidă magazinele. La hotel, aveam să vedem că circulă numai un lift din cele două. Şamd. Ascult numai cu o ureche. Sînt în continuare adînc marcat de cele văzute cu o zi înainte. Sînt îngîndurat totuşi, mai notez cîte ceva.

     – În Israel, sunt patru categorii de cetăţeni; ultraşii, cam cinci la sută. De la cei aproximativ patru sute de pe vremea lui Ben Gurion, această categorie de cetăţeni care ar trebui să ţină treaz spiritul iudaic studiind neîncetat Legile lui Moise, au ajuns cam 50 de mii şi a devenit o adevărată problemă. Aceştia nu au drept de muncă, primesc o mică pensie de la stat ( 70-150 de dolari ) şi sunt întreţinuţi de familie (soţiile lor lucrează), sau de comunităţile de evrei din SUA sau din Canada; pe aceştia i-am văzut la Zidul Plîngerii cu mîna întinsă, pe aceştia i-am văzut lîngă Biserica Română, pe aceştia aveam să îi văd în diferite locuri încercînd să ne vîndă diverse fleacuri. Culmea, aceştia nici măcar nu recunosc statul Israel! ei susţinînd că statul se va înfiinţa cînd va veni Mesia! Se încearcă corijarea acestei situaţii limitînd numărul anilor de studiu la maxim cinci, şi acordîndu-le drept de muncă deşi aceştia, nici nu vor să audă de aşa ceva.

     – Emmmm, apoi sunt naţionaliştii moderni (cam 20 la sută) care susţin că fiecare milimetru de pămînt (cel promis evreilor de Moise) trebuie recuperat de la palestinieni; de aceea nu acceptă nici-un compromis, de aceea unul dintre ei l-a ucis pe Ytzac Rabin. Aceste două categorii de cetăţeni sunt activi în viaţa politică, au reprezentanţi în Parlament şi se opun din răsputeri adoptării constituţiei care este deja scrisă. Nu cred că greşesc dacă percep în glasul domnului Iosif, o totală dezaprobare.

     – Eeeem a treia categorie de cetăţeni sunt tradiţionaliştii dar cea mai mare parte sunt a patra categorie de cetăţeni, nepracticanţii. Eeeem, în Israel, sunt 5 minorităţi : arabi musulmani, arabi beduini, arabi creştini, druzii şi cerchezii. Druzii au o religie secretă, despre care nu se ştie mare lucru; numai preoţii lor ştiu religia şi o transmit studenţilor lor; sunt cam o  sută de mii în Israel şi încă vreo cinci sute de mii prin Liban şi prin alte părţi. Cerchezii provin dintre cetăţenii exilaţi de guvernul rus. Sunt musulmani şi deşi sunt arabi, nu le este recunoscut acest statut ( de către arabi!) pentru că nu au rădăcini în Orientul Mijlociu.           # Primesc un adaos de la prietenul Teofil. #

Cerchezii sunt musulmani dar nu sunt arabi de nici o culoare. Ei sunt cei mai indo-europeni dintre toate popoarele estului. Pot spune ca sunt arieni. Nici in clin sau in maneca cu semitismul ( a fi arab implica a fi semit! ) fac parte din cultura Maikop din Caucaz care datează din anul 4000 î.Hr. fiind poate cea mai veche cultură din lume, chiar inaintea celei sumeriene. Povestea lor este fenomenala au fost crestinati de Sf. Toma, nu s-au “aranjat” cu crestinismul s-au intors la samanism pentru secole si s-au islamizat dupa. Nu au fost surghiuniti de tzar ci s-au refugiat in Imperiul Otoman fiind asezati unde i-ai gasit. Sunt soldati foarte buni si fac parte din armata Israeliana la fel ca druzii, cel putin asa am auzit eu.

     Apoi, domnul ghid începe să ne explice ce este cu Transiordania, Cisiordania, Fîşia Gaza, etcaetera, dar nu mai am chef să ascult cu atenţie aceste probleme dureroase, aceste probleme politice, aceste răni sîngerînde ale istoriei palestiniano-israeliană. Nu de asta am venit aici. De altfel, nici restul turiştilor nu pare acaparat de aceste chestii arzătoare pentru poporul israelian. Mai degrabă, iscodesc drumul ca să vadă : mai e mult pînă la Haifa ? Nu, nu mai este mult!

Read Full Post »

     Cele 37 de puncte amenajate pentru controlul paşapoartelor, rezolvă cu operativitate formalităţile de obţinere a vizei de intrare în Israel. Cîteva răspunsuri limpezi la întrebări bine ţintite netezesc calea către punctul de recuperare a bagajelor(de cală) care decurge de asemenea, lin. Este totuşi o mică încurcătură cu paşaportul cuiva din grup, al cărui nume – coincidenţă sîcîitoare – figurează pe o listă “neagră”.

     Vine şi ghidul vorbitor de limbă română care ne urcă urgent într-un autocar, ne împarte cîte o hartă şi cîte o şapcă de culoare roşie (cu cozorocul dungat la margine cu albastru) şi  inscripţionată (cu galben) astfel : pe cozoroc, MENORA – sfeşnicul cu şapte braţe, drept în frunte numele firmei care s-a ocupat în Israel de noi ( ELAND), lateral stînga pe cupola şepcii JERUSALEM, iar pe bentiţa din spatele şepcii, ISRAEL, şi purcedem la drum. Aeroportul Ben Gurion este la 12 km de Tel-Aviv pe drumul care merge către Jerusalem deci teoretic ar fi trebuit să ajungem repede la hotelul Mercure,  numai că domnul Iosif, ghidul nostru, are de gînd să profite de vremea frumoasă şi să ne arate Jaffa – cartierul vechi -, deşi la program scria că avem timp liber la dispoziţie… Bine şi aşa!

     Domnul ghid ne dă explicaţii : pe lîngă Shekeli, putem plăti atît în dolari americani cît şi în Euro; să ne păzim actele şi banii; să nu cumpărăm de la vînzătorii ambulanţi; apa de la chiuvetă este potabilă; apa minerală este majoritar plată dar, găsim şi soda (sifon); în buticurile foarte mici, plata se face aproape fără excepţie, în Shekeli; la nevoie, şoferul – domnul Ahmed – ne poate vinde apă minerală la un dolar sticla de jumătate de litru ( se miră cineva?) Şi altele… Apoi, domnul Iosif începe să turuie date istorice, biblice şi legende. Vorbeşte prea repede şi prea mult pentru a-mi putea nota ceva. Are un tic verbal simpatic : – Eeeeem, după moartea lui Alexandru Macedon, generalii săi îşi împart imperiul, eeeeeem, în trei părţi… Eeeeeem, după trei sute de ani, eeeeem, după perşi vin romanii, eeeem, în anul 67 ÎH şi se folosesc de portul Jaffa, eeeem, etcaetera, etcaetera, etcaetera… – După moartea Mîntuitorului (nu aminteşte şi de Învierea Sa!), eeeem, Sfîntul Petru este găzduit de Simion, un evreu sărac; eeeem, aici, la Jaffa, Sf. Petru săvîrşeşte o minune : eeeeem, o învie pe fata primarului, Tabitha. Eeeeeem…

    Jaffa ( sau Yoppe ) este un soi de Lipscani (din Bucureşti) : magazin lîngă magazin, străzi înguste care urcă şi coboară, case vechi, pe scurt, o înghesuială pitorească. După ce plecăm de lîngă casa lui Simion care era atît de sărac încît Sf. Petru a fost nevoit să se culce flămînd, urcăm pe străduţe înguste către locul cel mai înalt din Jaffa, de unde se vede panorama – splendidă a Tel-Avivului. Vizităm o bazilică, o închisoare antică, trecem pe lîngă ruinele unui templu egiptean, pe lîngă “puntea dorinţelor”, şi ajungem în vîrful colinei unde este amenajat un parc circular străjuit în centru de un frumos monument. De obicei, aici vin beduini cu cămile, pe care turiştii se pot fotografia contra cost. S-a cam întunecat deci, facem deplasarea către hotel.

    Tel-Aviv este un oraş modern, relativ recent construit. Deşi străzile sale nu sunt prea largi, circulaţia este destul de fluentă, cu excepţia momentelor în care pe lîngă cei patru sute de mii de localnici, vin la lucru încă vreo sase, poate şapte sute de mii de oameni, marea majoritate în automobilul personal. Există un plan de reglare a acestor ambuteiaje, se putea altfel? prin instituirea unor taxe aplicate automobilelor care intră în oraş. De la zero Shekeli pentru cele care transportă patru persoane, către 28 pînă la 70 de Shekeli pentru cele care transportă trei, două sau o singură persoană. Se amenajează o parcare gratuită la marginea oraşului şi o navetă de autobuze de la aceasta, pînă în centru.

     Trecem pe lîngă hoteluri luxoase destinate oamenilor de afaceri importanţi şi foarte importanţi. Trecem pe lîngă primăria oraşului. Aici, a fost asasinat Yitzak Rabin, de către un tînăr student evreu ultranaţionalist, culmea! fost membru al serviciului de siguranţă.

     Hotelul nostru este la cîteva minute de faleză, şi la alte cîteva minute de o zonă frecventată de căutătorii şi de furnizoarele de plăceri carnale. He he heeee, nici nu-mi închipuiam că evreii sunt pudici din cale-afară… Camera este curată, patul este confortabil, este televizor şi frigider, noptiere, dulap, o masă pentru scris; ce-ţi mai poţi dori? Nişte bere în frigider, desigur. Ghidul ne spusese că nu prea avem nevoie de Shekeli în Israel, că putem cumpăra cu Euro sau cu dolari americani. Putem pe naiba! Toată lumea vrea Shekeli. Cu chiu cu vai găsim un Change unde pentru 50 de dolari căpătăm vreo sută şi şaptezeci de Shekeli. Aproape nimeni nu vrea să primească bancnotele americane de 100 ; ştiu arabii, de ce!  Vinul este destul de scump ( de la 30 de dolari)  în sus iar berea, între nouă şi 20 de Shekeli.

     Odată aprovizionarea făcută, mergem la masă. Kosher desigur. Dar vă asigur că este foarte gustoasă, iar sistemul All Inclusive, este raiul mîncăcioşilor.

UPDATE. Primesc de la Teofil :

Salut
cîteva completări istorice, poate cunoscute , poate nu, despre Yaffo.

1. Etimologia numelui vine de la fiul lui Noe, Yefet care este întemeietorul mitic al oraşului. Probabil oraş cananit ocupat de “popoarele mării” (Filistinii erau parte din aceştia) şi recuperat de regele David de la Filistini.
2. Unul dintre cele mai vechi porturi din lume. Arheologic vorbim de secolul al -XXIII-lea î.Hr.
3. Menţionat în analele egiptene pe numele Ya-pu din sec al XV-lea î.Hr. “scrisorile de la Amarana” un fel de Wikileaks antic.
4. Se afla pe teritoriul tribului Dan aproape de locurile în care a început răscoala Maccabeilor.
5. Port important pe timpul regelui Solomon, port prin care îşi primea lemnul din Liban, necesar construcţiei templului din Ierusalim
6. Pronunţarea corectă a numelui oraşului este “Ia’fa” în arabă şi “Iafo” în ebraică/aramaică.
7. Apare de 4 ori în Vechiul Testament şi de două ori în noul Testament.

###

Astăzi este BOBOTEAZA

Read Full Post »

     Suntem deja la bord. Avionul este full! Avem o mică întîrziere; pe de o parte cîţiva întîrziaţi (piloşi?), pe de altă parte aripile avionului au parte de un tratament special : degivrarea, pentru că dacă flapsurile sunt blocate, adio zbor… Un omuleţ cocoţat pe o nacelă ataşată unui utilaj special, varsă printr-un furtun un jet puternic de lichid care îndepărtează gheaţa de pe aripile avionului. Suntem anunţaţi că la Tel-Aviv , vremea este “nice”. Ora 11,45. Au pornit motoarele. Avionul a părăsit terminalul aeroportului şi a pornit spre pista de decolare. Nu pare grăbit. Pînă la urmă, întîrzierea este sub treizeci de minute. Nu ca la alte curse : Moscova, Bari au depăşit binişor ora, iar cursa de Atena este chiar anulată!

     La capătul pistei, motoarele sunt turate la maxim; la un moment dat, pilotul eliberează frînele şi avionul care trepida de nerăbdare aleargă în lungul pistei, prinde viteză şi portanţă apoi decolează maiestuos. Am filmat cîteva secunde dar, nu se vede nimic. Alb jos, alb sus, peste tot numai alb de parcă am fi într-un submarin cufundat într-o imensă oală cu lapte. Avionul s-a înscris hotărît pe un curs ascensional şi după cîteva minute de zbor susţinut, brusc ne inundă un soare orbitor. Aripile avionului strălucesc în soarele generos dar în jos, perdeaua lăptoasă de nori încă ascunde pămîntul. Ei şi? Cui îi pasă? Mie, hotărît lucru, NU! Doi stevarzi şi trei fete frumuşele împart călătorilor nişte pacheţele minuscule cu biscuiţi + ceva sucuri, la alegere. Cine doreşte, poate opta pentru vin roşu sau vin alb. Eu mă abţin; este totuşi, prea devreme. Dar nu este prea devreme să ne fie servite nişte sandvişuri magnifice cu carne de curcan (cred), cu o prăjiturică alături şi cu un recipient mititel cu apă potabilă (made în Turcia).

     Mîncarea este însoţită de un KOSHER CERTIFICATION, care ne desluşeşte faptul că, toate produsele şi ingredientele sunt supervizate de Local Rabbinate in the production zone… sub directa îndrumare a departamentului naţional de profil, prin persoana lui Rabbi Moshe Nahshoni. Nu ştiu dacă este chiar prima dată cînd mănînc un fel de mîncare Kosher dar, sigur este prima dată cînd ştiu precis că această hrană ESTE Kosher. Apoi, doritorii de ceai sau cafea, sunt bineînţeles, serviţi. Serviciul se face repede, în linişte, cu zîmbetul pe buze, eficient şi civilizat.

     Între timp, avionul toarce monoton ca un motan uriaş, navigînd printre vălătucii noroşi şi soarele generos. Pămîntul tot nu se vede deocamdată. Nu este decît ora 13 şi deci, mai avem de mers – zburat – vreo nouăzeci de minute. Din cînd în cînd, avionul se mai scutură dar nu avem sentimentul de pericol absolut deloc! A început foiala prin avion. Parte dintre pasageri se cunosc şi deci, îşi fac “vizite”. Am recunoscut printre pasageri cîţiva oameni foarte cunoscuţi dar, pentru că eu nu sînt un afurisit de paparazzi, nu le voi divulga identitatea. Am recunoscut chiar şi un parlamentar numai că, mă simt atît de bine că refuz să-mi amintesc numele său. Or mai fi şi alte personalităţi numai că acest aspect mă lasă complet indiferent. Fiecare cu “treaba” lui. Drept ?

     Unii şi-au scos de te miri pe unde nişte cărţi sau ziare şi s-au cufundat în lectură. Asta voi face şi eu. Voi citi cîte ceva, din Zohar . Căpitanul tocmai ne anunţă că la Tel-Aviv sunt 26 de grade Celsius! Dacă privesc pe fereastră, strălucirea soarelui confirmă, dar pămîntul încă este ascuns de straturile dense de nori deasupra cărora un albastru ireal îmbrăţişează avionul din toate părţile şi-l poartă leganat spre destinaţia noastră : Pămîntul Sfînt.

     Plafonul de nori este din ce în ce mai subţire pe măsură ce ne apropiem; se văd deja ţărmurile Mediteranei şi chiar siajul cîtorva vapoare care privite de sus, par ca de jucărie. Au cam început pregătirile de aterizare. Stevardesele adună resturile, pungile, recipientele şi ziarele citite. “Umblătoarele” sunt acum ocupate non-stop; nervi de la stomac? Deja se vede că suntem pe o rută de zbor descendentă. Suntem invitaţi să ne fixăm centurile şi  să ridicăm mesele rabatabile. Or fi recuperat întîrzierea de la Bucureşti? N-ar fi imposibil.

    

Mediterana se vede acum foarte limpede, şi la propriu şi la figurat. Suprafaţa apei este uşor vălurită şi brăzdată ici-colo de vapoare. Acum se vede foarte clar şi ţărmul. Chestie de minute pînă la aterizare, aterizare care se petrece la ora 14,14 – o aterizare lină şi fără pic de zgîlţîială, o aterizare perfectă. Suntem deja, pe Pămîntul Sfînt!

Read Full Post »