Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tinovul mohos’

Excursie la Sf. Ana

Cum mare lucru de văzut prin Tuşnad nu prea (mai) e, mergem la punctul de informare de unde aflăm că zilnic, pentru amatori, se organizează excursii prin împrejurimi. Sigur că suntem amatori, mai încape vorbă ?

Ghidul este un personaj  interesant; scund, crăcănat (aveam să aflu mai tîrziu că are şi o herghelie de cai), dar volubil şi dispus să ne dezvăluie cîte ceva din tainele locurilor pe care urma să le străbatem.  Aflăm că Tuşnad a fost ridicat la rang de oraş în 1968, şi are în prezent (anul 2004) cca 1800 locuitori, fiind prin urmare cel mai mic oraş din ţară. Trecem prin comuna Bixad (locul de baştină al ghidului) atestată din 1720. Cei 2500 locuitori ai comunei, se îndeletnicesc cu creşterea vitelor şi cultivarea cartofilor. Cu oarecare tristeţe, Rudolf, căci aşa se numeşte ghidul, ne spune că din cinci cariere de piatră mai funcţionează doar una, şi acolo, 40 de mineri extrag mai multă piatră decît extrăgeau înainte de privatizare, 400… Şi ne mai spune Rudolf, care e secui, că dacă mai ‘nainte toate rutele CFR erau pavate cu piatra extrasă de aici, de-abia acum s-a constatat că piatra nu mai corespunde normelor europene. Ce pot eu să-i răspund? Nu mă pricep la pietre. La normele europene,  nici atît …

Peisaje super. Ajungem la cabana Sf. Ana.

Aici, avem circa o oră pe cont propriu. De jur împrejur tarabe cu artizanat şi cîteva micro-ospătării. Oferta e redusă, doar mititei cu muştar şi pîine  şi diverse feluri de Kurtos : un soi de cozonac pe băţ, făcut pe loc, sub ochii larg căscaţi ai ageamiilor într-ale artei culinare secuiasco-maghiare. Verdictul e totuşi unanim : de-li-cioşi!

Scurtă incursiune la Tinovul Mohoş (lacul cu muşchi). Aici  este o rezervaţie naturală cu un microclimat total nespecific zonei,  vegetaţie tip tundră, cu brazi pitici – deşi sunt în vîrstă de zeci de ani – şi plante carnivore, totul sprijinit pe o ţesătură de rădăcini; mergem pe o punte amenajată – din lemn – pentru că  ni se spune, sub picioarele noastre e o mlaştină de şapte/opt metri sub care e un lac de origine vulcanică la fel ca şi Sf. Ana. Faptul că ştii că sub talpile tale e o mlaştină, nu te încîntă de loc; dar faptul că ghidul turuie voios şi de nestăpînit, te mai scoate din cele negre gînduri şi-ţi spui că, pînă la urma, ceea ce vezi nu este chiar de ici de colo… Şi chiar nu e ! Peisajul e parcă desprins dintr-un film SF, brazii (normali) din departare, aşezaţi pe coasta muntelui se văd mai mari decît cei de aici, de lîngă tine! Întrega vegetaţie este pitică, iar cînd vedem şi floarea carnivoră, chiar nu mai ştim ce să mai credem. Aflăm că astfel de flori nu mai sunt decît parcă prin Canada, pe undeva.

Mai multe imagini, AICI 

Coborim spre lacul Sf. Ana. Cu un diametru de circa cinci sute de metri , departe de a fi aşa de mare cît îmi închipuisem eu că ar fi, are totuşi o splendoare aparte. Înconjurat cicular de păduri şi flancat de o microplajă, e un loc ideal de a-ţi petrece un sfîrşit de săptămînă, eventual în jurul unui grătărel. Păcat că e vreme urîtă, căci s-ar fi putut face baie şi plajă. Despre acest lac există și unele legende.

  • Doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soție, nu dorea acest lucru deoarece părinții o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritișului. În seara nunții, mireasa a fugit și s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsuflețit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfințit de către mitropolie.
  • Odinioară, prin aceste locuri trăiau doi tirani care erau frați. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetății de pe Puciosul avea o caleașcă minunată, câștigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămășag că a doua zi va veni în vizită cu o caleașcă și mai măreață. Pentru a câștiga rămășagul, tiranul pune să fie înhămate la caleașca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleașca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănțuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârșav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere și tunete, cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetății de odinioară s-a format un lac albastru și liniștit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.

Mai multe imagini AICI

 A doua zi, plimbare prin împrejurimi, şi ospăt la Moara lui Făgădau : gulaş de fasole dres cu ardei iute tocat (eros pista), fripturi, păstrăv, palinka şi vin. Excelent! Păcat că localul nu este mai populat. Ar merita o popularizare susţinută. Aflăm că şi aici, aplicarea pîrdalnicelor de norme europene ar fi prea costisitoare pentru simpaticele noastre gazde; prin urmare se pregătesc fie să vîndă, fie să închidă. Remarc la gazde, o tristeţe reţinută; sentiment care ne încearcă şi pe noi. Dar… asta E !

Tot la sfîrşitul de vară s-au mai gîndit : labulivar

Read Full Post »