TOZGREC .7. – I.P. Culianu

Povestire autobiografică de Caspar Stolzius

     În care autorul, martor al unor evenimente stranii, se hotărăşte să le descrie într-o carte. El însuşi fiind un savant, nu are încotro şi pentru a nu risca oprobriul comunităţii academice, recurge la un personaj fictiv, care să joace rolul eroului principal. Acesta, un oarecare tînăr, Jean, care-şi părăsise ţara şi încerca din răsputeri să-şi promoveze teoriile sale cam ciudate, căuta un mijloc de a demonstra că universul, este mult mai maleabil decît sunt oamenii dispuşi, să admită. „În acest sens, credea Jean, magia tradiţională, de pildă, care opera într-o altă dimensiune a naturii. putea fi la fel de întemeiată ca ştiinţa modernă, deşi, din punctul de vedere al acesteia, ea a fost complet absurdă”.

     Absurdă ? Poate, dar nu şi pentru Jean. Mai întîi, acesta a înţeles destul de repede că avea de studiat enorm, deşi el era deja un mare erudit pentru vremurile acelea. A înţeles repede şi că avea nevoie de timp. Mult timp. La nevoie, chiar şi de o eternitate. Şi bineînţeles, avea nevoie de un trai tihnit, îndestulat. Împreună cu prietena sa Eve, care era de asemenea fascinată de acest domeniu, Jean începe să citească vechi cărţi de chiromanţie. De Tarot. De magie. Înţelege că va trebui să-şi confecţioneze singur ustensilele necesare. „Trebuie să călească oţelul muindu-l în sînge de coţofana, de raţă şi de cîrtiţă, în suc de iarbă mercurială şi de Anagallis arvensis. Lumînările trebuie să le facă din ceară neîncepută, de la un stup nou”. Trebuiesc respectate cu stricteţe, ritualuri. În sfîrşit sosi şi ziua în care, „pătrunzînd în mijlocul pentagramei, Jean îi invocă în genunchi pe îngerii celor şapte planete, celor şapte zile ale săptămînii, celor şapte culori şi şapte metale, după care rosti numele îngerilor aerieni…”

     O vreme, nu s-a petrecut nimic. Tocmai pe cînd erau gata să abandoneze ritualul, apăru „totuşi un spirit, singur şi fără să facă prea mare tapaj”. Acesta avea aspectul unui moşneag cam decrepit dar cu ochii plini de viclenie. Batjocoritor şi cu o voce neplăcută, acesta le adresă cuvîntul . ” – Ascultaţi-mă cu atenţie şi nu răspundeţi nimic. De obicei, asemenea lucruri nu se întîmplă. Atunci cînd cineva ne invocă, din ce în ce mai rar, ne facem că nu băgăm de seamă… În cazul dumneavoastră, s-a decis să se facă o derogare…” Apoi, după ce moşneagul le-a povestit o seamă de lucruri aparent fără însemnătate, dispăru.

     Ce poate fi plauzibil în povestirea lui Caspar ? totul şi nimic. Retras pentru o vreme pentru studiu, într-un loc izolat, Caspar întîlneşte o tînără stranie, Mekor. Aceasta pare să ştie exact ce gînduri îl frămîntă. Îi dă diverse indicii despre univers, despre apariţia vieţii, îi spune că a venit special pentru a-i conduce paşii pentru ca el, Caspar Stolzius, să poate accede la cele mai ascunse taine. Caspar, nu este convins. El este mai degrabă preocupat, de dorinţa de a cunoaşte-o pe Mekor, în sens lumesc. De-abia cînd insistenţele sale devin prea îndrăzneţe, Mekor dispare. Dar nu înainte de a-i spune că răspunsul la întrebările sale, poate fi găsit intr-un ţinut din California, La Maja, unde însuşi Tozgrec avea să-l îndrume.

     Ajuns în locul acela, Caspar „se pomeni în faţa unei porţi cu grilaj”. Este condus de două tinere în casa care se afla în mijlocul unei grădini minunate. Apare Tozgrec. Acesta , afabil, îi arată ce poate să facă în acest loc minunat. Poate să studieze liniştit, toate tainele pămîntului. Are la dispoziţie, o bibliotecă vastă în care se găseau toate cărţile din lume. Se poate bucura de un trai tihnit şi îmbelşugat. Poate primi în vizită, pe oricine doreşte. Se poate bucura de îngrijirea şi chiar de favorurile celor două tinere frumoase. – Pot să o am chiar şi pe Mekor ? – Dacă asta doreşti, desigur, spune Tozgrec. Este acesta un vis ? se întreabă Caspar. Nu. nu este un vis îi spune Tozgrec. Totul este cît se poate de real. Un singur lucru nu poate să mai facă : să părăsească acest tărîm.

     Va fi captiv pentru eternitate, în acest vis, REAL

Read Full Post »

Tozgrec.6. – I.P. Culianu

IV. TOZGREC şi Experimentul Lombrosa

     Ultima parte a cărţii lui Culianu, este scrisă direct în limba franceză, ceea ce mă face să cred că aceasta este versiunea finală. Din păcate, neterminată. Această parte, este compusă după toate regulile. Începînd cu o prefaţă scrisă de domnul IPC, profesor la Universitatea Lombrosa, Califonia de Sud, SUA (localitate fictivă) care prezintă lucrarea profesorului de onirologie, Caspar Stolzius, continuînd cu o prefaţă a acestui autor (de asemenea fictiv), cu un cuvînt înainte şi cu un prolog, scrise tot de autor.

     Această ultimă secţiune este compusă din două părţi; partea întîia cu titlul Mekor cuprinde şase capitole, şi partea a doua, intitulată La Maja, cu un singur capitol – de unde senzaţia (mea) de lucrare neterminată, plus o addenda, cu diverse adnotări la diversele versiuni ale cărţii, adnotări susceptibile a fi adăugate la redactarea finală.

     Las la latitudinea fiecărui cititor,  plăcerea de a descoperi atît bogăţia de simboluri din această carte cît şi bucuria de a se delecta, cu splendidele figuri stilistice care fac deliciul unui cititor avizat.

     Cum în această ultimă parte a cărţii, sunt prezentate inclusiv idei politice care l-au frămîntat pe domnul Culianu, multă vreme înainte de anul 1989, nu cred că mai este cazul să detaliez.

     Spun numai, că Tozgrec este o ficţiune; o ficţiune la care fiecare dintre noi, se raportează în timpul vieţii; spun numai, că Tozgrec este ficţiunea care ne redeşteptă interesul pentru viaţă; o viaţă pe care prea mulţi dintre noi, o considerăm dacă nu banală, atunci măcar neîmplinită.

     Nu există viaţă neîmplinită, pare a spune domnul Culianu. Pentru fiecare dintre noi, există pe undeva, un Tozgrec, un soi de ‘înger păzitor’ care să ne lumineze calea. Depinde numai de noi, dacă reuşim să îl înţelegem pe Tozgrecul nostru, Tozgrec care este definit prin posibilitatea fiecăruia dintre noi, de a găsi calea dintre universul nostru personal îngust,  către universul populat de ceilalţi oameni.

     Apoi, fiecare dintre noi, poate eventual să găsească acea cale luminoasă, care să ne conducă spre înţelegerea rostului fiecărui om de pe pămînt, în spectaculosul drum care se desfăşoară între naştere şi moarte, a fiecăruia dintre noi.

     Depinde de fiecare dintre noi, dacă acest drum este presărat de supuşenie în faţa vremelniciilor, sau dacă acest drum este subsumat ideii că fiecare dintre noi, are o menire pe lume, menire circumscrisă ideii de apartenenţă a omului ca parte a unui proiect comun, de esenţă divină.

     PS. Experimentul Lombrosa (fictiv) se referă la posibilitatea ca intelectul uman, să fie supus unui bombardament mediatic extrem de eficace; cine sunt cei care culeg roadele acestui bombardament mediatic, ştiţi; interesant este numai faptul că, domnul Culianu a plătit cu viaţa sa, îndrăzneala de a devoala acest bombardament…

Read Full Post »

Tozgrec.5. – I.P. Culianu

III. Păianjenul Hermion .(3)

     Uluit, domnul Hayym vede cum „prezenţa lui Tozgrec deveni tot mai incertă. L-ai fi putut lua drept un şir de nori filtrînd lumina crepusculului, drept o grămadă de jar încins sau drept un vitraliu în plin soare”. Această ultimă întrevedere pe care Tozgrec i-o acordase, se desfăşura acasă la domnul Hayym, în prezenţa nepoatei sale, Mekor, prezenţă reclamată explicit de Tozgrec.

     „Voi oamenii, ne spuse Tozgrec, nu credeţi nimic fără semne. Semnul pe care vi-l voi da, aici şi acum, nu este o manifestare de forţă. Mă veţi vedea numai, o vreme, aşa cum vă voi apărea din clipa în care veţi poseda ştiinţa visului. Voi şi urmaşele voastre veţi fi singurii în viitorul acestei lumi care vor mai poseda această ştiinţă”. (…) „Deasupra covorului plutitor, pe locul unde, cufundat în fotoliu, şezuse Tozgrec, am văzut un soi de animal înconjurat de o atmosferă luminoasă, totul semănînd cu un miriapod uriaş care, ridicat în coadă, şi-ar undui membrele ca nişte valuri. Atîta doar, picioarele acestui miriapod erau raze de lumină formînd sectoare de diverse culori, după un straniu model. Pe locul unde şezuse Mekor, raze palide, uşor colorate, oscilau neliniştite în jurul unui nucleu roşu stins, aducînd a roză, care pulsa în aer”.

     Încet, domnul Hayym începe să înţeleagă că Tozgrec, îl transportase pe nesimţite în universul visului. Iar cum în vis totul este posibil, Hayym simţea că se dematerializase. Vedea fără să aibă ochi, auzea fără să aibă urechi, se putea deplasa fără să aibă picioare. Începuse să înţeleagă. Înţelegea inclusiv motivul pentru care Tozgrec, îi ceruse să nu relateze dezvăluirile asupra viitorului, înainte de anul 1984. La vremea sorocită, cititorii acestor stranii dezvăluiri, ar fi putut să creadă sau nu dar, nimeni nu ar mai fi putut să spună că nu fusese avertizat.

     Ultima cerere pe care Tozgrec le-o făcuse : ” veţi pleca în America şi veţi rămîne acolo. Vă veţi schimba numele (din Khaim în Hayym). Mai tîrziu vă veţi strămuta spre Vest, într-o mare grădină. Mekor va avea o fiică din vis, care se va numi Mekor şi va fi aidoma mamei sale şi aceasta va avea o fiică şi aşa mai departe. Mekor Hayym va rămîne pentru totdeauna stăpîna grădinii. Oamenii o vor numi, La Maja „.

Read Full Post »

Tozgrec.4. – I.P. Culianu

III. Păianjenul Hermion (2)

     Deşi domnul Hayym dorise să rămînă un anonim, autorul cărţii, d-l Cox, stabilise că acesta avea „cunoştinţe însemnate despre ştiinţa şi tehnologia începutului de veac” şi purtase o corespondenţă cu „mari oameni de ştiinţă ai vremii” – Guglielmo Maconi, Marie Curie, şi îl întîlnise inclusiv pe Einstein. Domnul Hayym recunoştea cu modestie că, „gîndurile mele despre viitorul omenirii nu-mi aparţin în întregime. Le-am dezvoltat în forma lor actuală tot în urma unor conversaţii cu Tozgrec”. Domnul Hayym, mai degrabă un filosof, îşi punea probleme despre structura universului : „dacă este vorba despre un adevăr unic, valabil în toate sistemele solare ale cosmosului, atunci înseamnă că, supuse aceloraşi legi, toate fiinţele lumii nu cunosc decît un un singur adevăr şi un singur progres – acela al cunoaşterii ştiinţifice”. Seducătoare această teorie, căreia omenirea încă îi este pe deplin tributară.

     Prima referire despre Tozgrec, domnul Hayym o auzise pe undeva prin Alpi, unde se afla împreună cu nepoata sa de soră, Mekor, ca să-şi îngrijească sănătatea. În decursul unei plimbări, a întîlnit un personaj straniu, despre care se credea că este cam nebun, un oarecare profesor, Irving. Acesta pretindea că-l întîlnise pe acest personaj misterios, căreia legendele îi atribuiau identitatea Jidovului Rătăcitor. Intrigat, domnul Hayym întreprinde cercetări. Află cu destulă greutate locul unde acest personaj misterios – Tozgrec, obişnuia să vină deseori. Se spune că dacă cineva îşi doreşte cu ardoare ceva, acel lucru chiar se întîmplă. Cert este că domnul Hayym, fiind într-o obscură cîrciumioară întîlneşte un personaj. Calm, zîmbind cumva amuzat, acesta se aşează la masa sa, neinvitat. ” – Cu cine am onoarea? întreabă domnul Hayym. – Tozgrec, răspunse străinul sec şi cumva dispreţuitor”. Neîncrezător, domnul Hayym iniţiază o discuţie despre problema care îl interesa pe dumnealui : structura universului. De parcă i-ar fi ghicit gîndurile, străinul îi spune detaşat : ” – Înţeleg problema dumneavoastră. Vă întrebaţi dacă, nu cumva, există civilizaţii foarte dezvoltate care au ajuns la această stare a lor fără a practica ştiinţa dumneavoastră cantitativă”. Uluit, domnul Hayym vede cum „prezenţa lui Tozgrec deveni tot mai incertă. L-ai fi putut lua drept un şir de nori filtrînd lumina crepusculului, drept o grămadă de jar încins sau drept un vitraliu în plin soare”.

     De-a lungul a 23 de întîlniri cu Tozgrec – desfăşurate în acea cîrciumă, domnul Hayym consemnase răspunsurile acestuia. Era el posesorul înţelepciunii lui Solomon ? Era el, Jidovul Rătăcitor ? Era Nemuritor ? Era capabil să facă minuni ? Ce este adevărat din toate acestea? Tozgrec răspunde : ” – Nimic şi totul”. Apoi, Tozgrec, trece în revistă adevăratele aspecte ale universului : există nenumărate forme ale acestuia, pe care omul cu ştiinţa sa actuală, nu le poate percepe; viaţa este un concept mult mai larg decît îl percep pămîntenii; dacă un om ar întîlni un extraterestru, nici măcar nu ar putea să-l recunoască; comunicarea dintre aceste două tipuri de inteligenţă nu ar fi posibilă, pentru că nu se apelează la acelaşi tip de ştiinţă (ori cantitativă, ori calitativă); există nenumărate universuri, fiecare cu calea sa de dezvoltare; între diferite universuri există nenumărate căi de acces dintr-unul în altul; există nenumărate civilizaţii, iar pretenţia oamenilor că ei sunt în centrul cunoaşterii, este ridicolă; dimpotrivă, calea aleasă de om pentru cunoaştere, este cea mai rudimentară. De ce este cea mai rudimentară ? Simplu : pentru că oamenii nu sunt nimic altceva decît, jucăriile construite de copiii unor inteligenţe superioare; jucării imperfecte, pe care acei copii au decis să nu le distrugă pentru că au intuit că se pot distruge şi singure. Foarte puţin măgulitor pentru oameni cu toate religiile, DEMOCRAŢIILE, şi cu toată ştiinţa lor, nu e aşa ? (va urma)

Read Full Post »

Tozgrec.3. – I.P. Culianu

III. Păianjenul Hermion (1)

     Tînărul Elis, „îşi părăsi definitiv ţara care, aflată la sfîrşitul unei scurte perioade de liberalizare, avea să se cufunde într-una dintre cele mai nefaste dictaturi… Ca orice exilat, Elis cunoscu crize de adîncă deznădejde”. Ei bine, venise timpul ca Elis să vadă dacă povestea pe care o ştia de la tatăl său despre Păianjenul Hermion, era adevărată. Povestea spunea că Păianjenul Hermion se arăta o dată la o sută de ani unui deznădăjduit şi-i împlinea trei dorinţe. Un mit printre atîtea altele. Adevărată sau nu, această poveste încă nu se aplica şi tînărului Elis. Acesta îşi găsise un magister în persoana unui binecunoscut savant şi studia nesăţios convins fiind că pînă la urmă, singurul mod de a-şi pune în aplicare idealurile, ar fi fost să strîngă destulă avere care să îi ofere tot ceea ce ar fi avut nevoie, la un moment dat. Dar, după cum bine observase Elis, miturile vechi eşuaseră prin instituţionalizare piezîndu-şi trepatat eficacitatea şi puterea de influenţă asupra oamenilor. Devenise limpede că : „miturile (vechi) nu salvează, ele fac suportabilă existenţa unor categorii de oameni într-un anumit moment istoric”. Elis observase că de fapt, toate miturile (reguli sociale, tradiţii, religii) prin care lumea era (se lăsa) condusă, nu erau decît moduri de programare prin care omul era (se lăsa) convins ” să creadă sau să facă orice, absolut orice„.

     Mulţi oameni sunt de părere că ceea ce visăm, are o directă legătură cu modul în care viaţa noastră va fi înrîurită; este posibil ca în somn unii oameni să primească mesaje la care în stare de trezie nu au acces ? Unele culturi, aşa afirmă, iar unul dintre cai mai mari Cabalişti evrei, – Luria, pretindea că în timpul somnului se ridica la cer şi primea revelaţii pe care apoi le dicta discipolilor săi. Posibil; cine ştie ? Drept este că, cei care au trăit vreodată senzaţia de deja-vu, ştiu precis că în somn au mai văzut ceea ce de fapt, ar trebui să fie o noutate absolută în viaţa lor. Tot în vis a primit şi Elis mesajul care îl va marca pentru viitor. Un soi de Vrăjitor deghizat în Arlechin, îi făcuse o profeţie : „Ai cîştigat. Vei avea succes, dar vei cunoaşte pînă la 30 de ani ce înseamnă încordare psihică”. Ce putea să însemne asta ? După mai multe încercări de a interpreta spusele Vrăjitorului din Vis, Elis se hotărî să acţioneze; va „dezvolta o întreagă întreprindere, prevăzută cu ordinatoare, tipografii şi televiziune… care îşi propunea să difuzeze un mesaj potrivit aşteptărilor umane, crescînd zilnic din ea însăşi, pînă ce va atinge dominaţia politică a lumii întregi”. Cu alte cuvinte, Elis va crea o nouă fantasmă – s-o denumim TOZGREC, fantasmă care va trebui să intre în luptă cu celelalte fantasme deja existente în lume : „Superman, Spiderman, Batman”, etc.

     Sigur, chiar şi faptul că Elis a găsit întîmplător un exemplar dintr-o carte pe coperta căreia era scris un singur cuvînt – Tozgrec, are însemnătatea sa. Autorul, un oarecare Cox, pretindea că discută o lucrare a unui filosof evreu din Odessa care se voia anonim, un oarecare Hayym, a cărei carte fusese publicată în 1911; cartea era plină de minunăţii care în 1911 erau simple fantezii dar care, actual, erau lucruri la îndemîna tuturor : televiziunea, zborul supersonic, telefonul mobil, bombele care ar fi putut distruge omenirea, emanciparea femeii, progresele medicinei, etc. Războiul şi religia, afirma sus şi tare domnul Hayym, sunt cei doi factori ai progresului; războiul pentru că dezvolta nevoia de tehnologie din ce în ce mai superioară pentru atac şi apărare şi religia pentru că era – încă – în stare să-i ţină pe oameni, în ascultare.

     Dar, „un eveniment foarte important îi schimbase însă în mod radical ideile, şi anume întîlnirea cu Tozgrec”. (va urma)

Read Full Post »

Fragmente – complementare versiunii Păianjenul Hermion – I.P. Culianu (Text scris în limba română – n.ed.)

     Elis întreprinse o cercetare critică pentru a vedea dacă şi alţi oameni cred în ipoteza conducerii lumii. Ajunse repede la concluzia că da şi colecţionă, în decurs de cîţiva ani, următoarele teorii :

Teoria 1, culeasă de la mai mulţi compatrioţi de-ai săi; ca sursă probabilă nu excludea serviciile secrete : lumea este condusă de Uniunea Sovietică şi de America, duşmani numai în aparenţă, înţeleşi să-şi extindă dominaţia asupra tuturor ţărilor globului. Ipoteză vagă şi nepractică, întrucît postula conducerea lumii de către două forţe relativ impersonale, oricum inaccesibile ca atare (nu puteai cere ceva Americii sau Uniunii Sovietice ca atare).

Teoria 2, culeasă de la o autostopistă nordică vagabomdînd prin Italia : lumea este condusă de inteligenţe extrraterestre. Problema, în acest caz, era aceea de a intra în contact cu extratereştrii. În fond, apariţia lor în faţa cuiva echivala întru totul cu aceea a Păianjenului Hermion. În acest caz, se putea spune prea bine că Păianjenul Hermion conduce lumea (unde Păianjenul Hermion este o inteligenţă extraterestră).

Teoria 3, culeasă de la un şofer de taxi şi de un reprezentant comercial, ambii din Paris : lumea este condusă de Evrei, care reprezintă în acelaşi timp marii plutocraţi şi marii revoluţionari, dreapta financiară şi stînga intelectuală, capitalismul şi comunismul. Toată lumea de azi este un vis rău conceput în minţile diabolice ale Evreilor. O teorie asemănătoare aparţinuse naţionaliştilor germani din vremea primului război, iar apoi, naziştilor. Dar, în fond, ea data deja din epoca Imperiului roman, îi spuse mai tîtziu un profesor de istorie ecleziastică.

Teoria 4, expusă de amanta unui fost profesor al său de la Universitate . lumea este condusă de masoni. Cine nu e mason nu participă la putere. Reprezenta întregirea teoriei 3 (referitoare la Evrei) şi extinderea ei la o organizaţie care permitea şi ne-evreilor accesul la conducerea lumii.

Teoria 5, expusă de un american limbut şi hirsut, noaptea, într-un autobuz Greyhound : lumea e condusă de Rotary Club şi de Reader’s Digest. Vulgarizare a teoriei 4 şi a celei care urmează.

Teoria 6, culeasă de la un italian, care o apăra cu patimă într-un restaurant : lumea este condusă de CIA, printr-o infinită reţea de organizaţii, printre care era numit şi Reader’s Digest (dar nu şi Rotary Club).

Teoria 7, culeasă de la un anarhist în stare de ebrietate : lumea e condusă de Vatican, care reprezintă un scandal public. Distruge Vaticanul şi vei elibera lumea. Din monologul patetic al anarhistului se formau sumedenie de fantasme romantice . vedeai lumea ca o femeie goală înlănţuită de lanţurile Vaticanului, dezrobită prin foc şi sînge de cardinali. La sfîrşit, această lume apărea, voluptoasă, înaintea anarhistului… Elis prevedea însă că, în loc de a i se oferi, îl va lua în palmă, îi va reteza capul cu dinţii, apoi îl va scuipa pe jos, ştergîndu-şi cu un deget firişorul de sînge prelins prin carotida omului. Hotărît, lumea nu avea dimensiuni9 umane.

Teoria 8, culeasă de la un vînzător de îngheţată : lumea e condusă de negustorii din California, care fac modele şi dictează gusturile. Scopul lor este însă acela de a distruge lumea. De aceea fac mode tot mai urîte şi împing tot mai mulţi indivizi în braţele drogurilor şi ale violenţei.

Teoria 9, în legătură directă cu cea precedentă, culeasă de la un portar de hotel din Barcelona : există în lume o forţă negativă care vrea s-o distrugă şi care este localizată în California; şi o forţă pozitivă care încearcă s-o prezerve, reprezentată de Biserică şi de organizaţiile ei caritative. Comunmismul, după această sursă, era, dacă nu un produs californian, cel puţin un fenomen înrudit cu nihilismul californian. Comuniştii erau mai buni decît califonienii, întrucît nu grăbeau sfîrşitul lumii prin droguri, violenţă şi prostituţie.

Teoria 10, expusă de un fost profesor de drept comercial : lumea e condusă de negustori, fiind, în ultimă instanţă, un bun comerciabil în întregime şi fără rezerve. (Crezi că o femeie, oricît de cinstită, nu are un preţ ? spunea el. Iar lumea e departe de a fi cinstită…) Cel mai mare negustor din lume este stăpînul lumii : de el depinde politica statului şi a celorlalţi negustori. Întrebat dacă, în timpul vieţii, Howard Hughes fusese stăpînul lumii, profesorul afirmă că el nu se gîndise la exemple concrete, dar că, în ultimă instanţă, nu era exclus ca Howard Hughes să fi luat, la vremea lui, decizii privind destinele întregii lumi.

Teoria 11, culeasă de la un popă ortodox, care în mod vizibil nu credea în ea : lumea e condusă de Dumnezeu (vezi însă deasupra, teoriile 1 şi 2).

Teoria 12, vorbă de duh lansată de un tînăr evreu care se afla de faţă atunci cînd popa ortodox formulase, ipocrit, teoria 11 : da, lumea e condusă de Dumnezeu, dar de dumnezeul evreilor ! (Vezi teoria 3).

Read Full Post »

Tozgrec.(2). – I.P. Culianu

I. Grădinile lui Tozgrec

 

      „Cu menţiunea ‘roman’. Text neterminat, manuscris, redactat în limba română… Pe pagina de titlu este notată o dată : 21 august 1981, data începerii romanului.” (Tereza Culianu-Petrescu).

 

II. Sid şi Mekor 

 

      „Text manuscris, în româneşte… Titlul Sid şi Mekor a fost dat de editor, în încercarea de a evita repetarea titlului Tozgrec.” (Tereza Culianu-Petrescu).

###

     Oamenii, de obicei, sunt excesiv de subiectivi. Realitatea înconjurătoare se reflectă extrem de diferit în imaginarul fiecăruia dintre noi. Fiecare martor al unei întîmplări petrecute sau chiar în curs de desfăşurare, are propria sa versiune despre succesiunea faptelor. Ne uneşte totuşi, ceva : recursul la mit. Fiecare dintre noi compară evenimentele la care asistă, cu experienţa proprie, experienţă raportată la bagajul de cultură al societăţii în care fiecare dintre noi, s-a format. Ori, este ştiut că fiecare societate/cultură are propriul său mit întemeietor, mit la care ne raportăm cu toţii, aproape în mod automat. Profesorul Culianu, chiar a întemeiat o nouă modalitate de studiu, respectiv mitanaliza.

     Preocupat fiind de studiul religiilor, profesorul Culianu a remarcat că toate culturile pămîntului, au serioase puncte de tangenţă, puncte care fără să coincidă, au remarcabile similarităţi. Cu rare excepţii, oamenii aparţinînd diferitelor culturi acceptă instinctiv o „Instanţă Superioară” condiţiei umane. Fie că acea instanţă este compusă dintr-un Panteon populat cu Zei, fie că această instanţă este dominată de un singur Dumne-Zeu. Se pare că omul este ‘matriţat’ să gîndească aşa cum gîndeşte. Desigur, există şi excepţii. Pe acest tărîm (om obişnuit, om de excepţie, Zeu) se desfăşoară intriga acestui roman, denumit – Tozgrec.

     Ambele variante, I şi II, constituie (în opinia mea) o introducere care să familiarizeze cititorul atît cu cele două personaje principale – Tozgrec şi Mekor Haym – cît şi cu elementele care vor constitui substanţa cărţii. Aceste personaje sunt învăluite într-o aură de mister, legenda atribuindu-le amîndurora multiple posibilităţi de geneză, înfăţişare şi chiar scop. Atmosfera este întregită de un filon epic-narativ caracteristic romanului poliţist cu plonjeuri în atmosfera specifică basmelor întemeiate pe legende care fie provin din mituri, fie devin chiar ele, mituri de referinţă.

     Tozgrec poate lua diferite înfăţişări iar Mekor, poate avea diferite identităţi, începînd prin a fi descendenta unui lung arbore genealogic (pe linie maternă) ca fiică a unui bătrîn înţelept deţinător al multor adevăruri ultime despre lume, cît şi prin a fi o impostoare pripăşită în preajma bătrînului, cu unicul scop de a-l face pe acesta să-i destăinuie secretele. Desigur că din scena în care se desfăşoară aceste evenimente, nu pot lipsi cei care avizaţi fiind de puterile bătrînului, caută să-l captureze şi să folosească aceste puteri,  în scopuri mîrşave. Despre ce fel de putere este vorba, autorul ne spune la un moment dat : „- Voi încerca să-ţi spun pe scurt despre ce este vorba : despre putere asupra oamenilor. Pentru a avea putere asupra lor, trebuie să le influenţezi inconştientul… trebuie să exerciţi asupra lor un control psihic, cu scopul de a provoca în ei reacţiile scontate.”

     Ce caută oamenii de cînd e lumea ? Fericirea. În ce mod se ajunge la acest ideal ? Depinde. Creştinii speră la o viaţă în rai, dacă au respectat poruncile : nu fă aia, nu fă ailaltă. Yoghinii, speră în Nirvana. Comuniştii, au promis un rai laic, pe pămînt. Occidentul s-a depărtat de la unele valori creştine punînd în centrul preocupărilor oamenilor, zeul-ban. Ce cale propune Tozgrec ? Rămîne de văzut. (va urma).

 

Read Full Post »