Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘trithemius’

Marele Maestru

 Cei puternici cu adevarat sunt cei pe care nu-i vom cunoaste cu adevarat niciodata. O traditie strabuna, din timpurile pierdute in negura istoriei, sustine ca in fiecare generatie traiesc printre noi 18 drepţi care deţin harul divin. Ei nu stiu existenta harului si nu se vor cunoaste niciodata intre ei. Harul divin le va ajuta pentru a promova binele omenirii in generatia lor. Pana aici, legenda existenta in esotericul a cel putin 3 religii pe care eu le cunosc. Daca este sau nu adevarat nu vom sti niciodata; in orice caz, daca legenda ar fi adevarata, Johannes Trithemius ar fi putut fi unul din acesti oameni. Putin oameni, chiar si din cei mai avizati, au auzit de el, desi cu totii intr-un fel ne folosim de invataturile lui, chiar dupa 500 de ani. Cand veti vedea in timpul activitatilor voastre pe internet ecranul de mai jos 

trebuie sa stiti ca el se datoreaza in primul rand lucrarilor stiintifice ale lui Johannes Trithemius.

Johannes Trithemius (1462 – 1516) a fost calugar catolic german,stareţul manastirii Sponheim, langa Bad Kreuznach, in sud-vestul Germaniei. Johannes Trithemius, absolvent al celebrei universitati dinHeidelberg, s-a adapostit intamplator in aceasta manastire benedictina in timpul unei furtuni, manastirea fiind aproape o ruina, cu cativa calugari dezordonati, aproape morti de foame. Trithemius ramane la aceasta manastire si la varsta de 21 de ani devine staretul ei. In cativa ani manastirea devine cunoscuta ca centru de studiu, reusind in 10 ani sa posede una din cele mai valoroase biblioteci din Germania (mai mult de 2000 de manuscrise) . In 15o6, adica dupa ce a construit una din cele mai faimoase biblioteci scolastice si a reconstruit o manastire din ruine, asa cum se intampla mai intotdeuna ca o fapta buna nu este iertata niciodata, este nevoit sa paraseasca manastirea din cauza acuzelor de magie si lipsa de compatibilitate dogmatica. Din fericire, Episcopul catolic al diocesei din Würzburg, om cult si vizionar il recupereaza si-l numeste staretul manastirii Sf. Iacob din Würzburg (Schottenklöster – o misiune Scotiana in Germania). Johannes Trithemius va ramane in aceasta manastire pana la sfarsitul vietii lui.

Articol preluat de pe portalul http://politeia.org.ro/ unde găsiţi şi continuarea sa.

Read Full Post »

            Casaubon reia şirul istorisirii sale. “În zilele care urmară am neglijat Planul. Sarcina Liei se apropia de termen şi eu stăteam cu ea cît puteam mai mult”. Sigur că ulterior, Casaubon a înţeles ce era de înţeles de la bun început : acesta este singurul mister al lumii, taina tainelor stă în pîntecul femeii iubite care este pe cale să perpetueze  viaţa sa şi pe a ta, printr-o nouă viaţă, o nouă frumuseţe a lumii, denumită în arborele sefirotic TIPHERETH. Dar nu, spune Casaubon înciudat, “noi, – sardonicii – voiam să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea cu diabolicii, arătîndu-le că, dacă era vorba de complot cosmic, noi ştiam să inventam unul care mai cosmic de atît, nici că putea fi”.

            Din joacă în joacă, din deducţie în deducţie, trio-ul nostru desluşeşte în ce constase puterea secretă a Templierilor : descoperisera Omphalos-ul, Umbilicus Telurris, Centrul Lumii, Originea Mecanismului. Iar Filip cel Frumos – Hrăpăreţul tocmai la acest lucru rîvnea. De aici torturile insistente la care fuseseră supuţi Templierii. Vorbiseră ? Mister ! La ce slujea Omphalosul ? Simplu : “Faptul că posezi staţia aceea îţi dă putinţa de a prevedea ploile şi seceta, de a dezlănţui uragane, taifunuri, cutremure …(cu siguranţă Atlantida a dispărut din cauza unui experiment dus prea departe) … E altceva decît bomba atomică; asta face rău şi celui care o lansează”. Cu alte cuvinte, poţi să remodelezi pamîntul, să provoci schimbări climaterice, să şantajezi orice guvern vrei, să provoci căderea burselor, să manipulezi tot ce poate fi manipulat şi să elimini tot ce nu ţi se supune. Preschimbarea metalelor în aur fusese o joacă de copii. Ce-i oprise pe Templieri ca să-şi pună puterea la lucru ? Înţeleseseră că trebuiau sa aştepte şase sute de ani pînă ce dezvoltarea tehnologică să le poată sluji, intenţiile. Trebuiau să transmită din generaţie în generaţie acest teribil secret : locul unde se găseşte Umbilicus Telluris.

            Da, dar cum ? Computerul-Abulafia consultat, le dă un răspuns pe măsura : “Guillaume Postel moare în 1581. Bacon e viconte de Saint-Albans.La Conservatoire se află PENDULUL LUI FOUCAULT”. De ce nu au folosit o simplă hartă ? Cine ştie cum era cartografia pe vremea aceea, renunţă la întrebare. Sigur că exista un document, dar acesta trebuie să fi fost încifrat după metoda lui Trithemius, iar mişcarea pendulului, combinată cu o rază de soare, într-o anumită zi, ar fi trebuit să indice cu precizie locul.

            Pare simplu, dar de fapt este teribil de complicat. Unde trebuie plasat pendulul ? Se ştie că acelaşi pendul funcţionează diferit în diferite locuri ale lumii. Apoi, să nu uităm că întotdeauna oamenii au avut o predilecţie ciudată pentru catacombe, subterane, peşteri, locuri care promit doze masive de mister; locuri în care conspiratorii s-au simţit mai bine decît oriunde.

            Aveau să apară scriitori de sf. SF ? Nici vorbă de aşa ceva, spune Eco. Jules Verne nu face decît să le deschidă ochii oamenilor şi să le arate ce au de făcut !  Trioul nostru scormoneşte munţii de manuscrise. “Eu mă obişnuiam, Diotallevi se corupea, Belbo se convertea. Dar toţi eram pe cale să ne pierdem acea lumină intelectuală ce ne ajută întotdeauna să distingem asemănătorul de identic, metafora de lucruri spune Casaubon”. Se pare că primii care au înţeles cum ar fi putut fi reconstituită harta care aşezată sub Pendul, ar fi indicat LOCUL, şi anume pe cale combinatorică, calculul factorial din Sefer Yetzirah, au fost iezuitii.

            Este de ajuns să vedem ce putere imensa căpătaseră aceştia. De ce a fost înfrint de exemplu Napoleon ? Aşa au decis iezuiţii. Etcetera. Eco se distrează cu cititorul plimbîndu-l prin cele mai neaşteptate momente ale istoriei, încercînd să ne convingă de diverse teorii. Cum un cititor obişnuit nu ştie atîta istorie şi teologie, încît să îl confirme sau infirme, este bine să  citim aceste lucruri, elucubraţii vizibile amestecate cu adevăruri (orice o fi acela un adevăr!), este bine să le citim deci, cu zîmbetul pe buze, adică aşa cum cred eu că le-a şi scris Eco.    

            Tot lucrînd la Planul acesta acaparator, Belbo devine din ce în ce mai însingurat, vine şi revine cu diverse versiuni, munceşte îndîrjit. Diotallevi începe să acuze o suferinţă de stomac stranie, iar Lia, îl convinge le Casaubon să plece împreună cu copilul într-o mică vacanţă. – Pînă una alta ce ştiţi voi cu adevărat ? Nu ştiţi decît ce v-a spus excrocul acela, şi ce citiţi prin manuscrisele unor săriţi de pe fix care inventează mistere. Pot să văd şi eu biletul acela pe care vi l-a lasat Colonelul Excroc Ardenti ? Şi spune Lia cu mult bun simţ : “Planul vostru e plin de secrete pentru că e plin de contradicţii. De aceea ai putea găsi mii de inşi neliniştiţi dispuşi să se recunoască în ele … Lumea nu l-a crezut pe Semmelweis care le spunea medicilor să se spele pe mîini …Spunea lucruri prea simple. Oamenii îl cred pe cel ce vinde loţiunea care face părul să crească”. Asta au făcut cei trei ? Au făcut un Plan complet fals ? Vom vedea.

Read Full Post »