Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tulcea’

Reuniți în autocar, străbatem iar Podișul Dobrogei către Tulcea, de unde din păcate, a cam dispărut dropia. Podișul este alcătuit din roci sedimentare și din loc în loc avem demonstrația pe viu: roci care se încălzesc la soare, apar printre iarba destul de rară care acoperă peisajul. Din nou vedem eoliene, despre care aflu iar, că o singură instalație cîntărește 25 de tone!

Iaca și minunea: ALUM SA funcționează! Măcar aici la Tulcea se mai prelucrează alumina că la Oradea și la Slatina s-a terminat cu aceste aliș-verișuri. Ce ne mai trebuie nouă industrie autohtonă? Mai bine importăm prin firmele securiștilor de rit vechi și de rît nou.

Bon. E limpede că după cele sfinte ne reîntoarcem la cele lumești. Am ajuns la hotel pentru ultimul dejun pe aceste meleaguri însorite. După ce ne-au pus la așteptare deși am sosit la ora convenită – tot îți dau autohtonii niște copite că dacă ăsta le este năravul… am primit în sfîrșit cîte o ciorbă de văcută (iar 🙂 ) pe care eu am leorbăit-o în mare viteză (unii au strîmbat din nas, mie mi-a plăcut). Apoi sarmale cu mămăliguță și smîntînă. Mari și destul de bune. Dar cinci frate? Cu cîteva excepții NIMENI nu le-a dovedit. Cert este că pe aici porțiile sunt foarte mari pentru că permanenta briză și apropierea de mare obosesc și slăbesc organismul și este nevoie de hrană consistentă. Plus oboseala acumulată pe drum… Ca desert, o tentativă de plăcintă cu vagi urme de mere (altă copită, ca de final). Păhăruțul cu vin de Niculițel și sticluța de apă minerală au încheiat ultimul festin dobrogean. Săru-mîna pentru masă și la drum că turistului îi șade bine în mișcare, nu? 🙂

Una peste alta, această incursiune în Delta Dunării a fost o experiență care mie-mi lipsea.

Trecem prin Hîrșova, port și șantier naval, patria sturionului. Chiar am văzut la intrarea într-o benzinărie indivizi despre care cunoscătorii ȘTIU că-s traficanți de pește nobil! Nici măcar nu se feresc, doar îs mînă în mînă cu autoritățile, bleah.

Din senin s-a iscat o controversă violentă, despre trioul Patapievici Liiceanu Pleșu, dar n-am chef de ceartă și nu mă bag. La ce bun? Doar se știe că pe cei gata convinși de A3 n-are rost să-i contrazici. Nici la discuțiile despre Koveși nu mă bag. Același motiv.

Și ca să încheiem incursiunea în cel mai pur stil autohton, a mai izbucnit o controversă pe un subiect delicat. Unui om mai în vîrstă i s-a făcut rău, a urinat pe el, soția dumisale a intrat în panică, unii au spus că a băut la prînz cam multișor, alții au spus că asta nu-i important și că trebuie să facem ceva ca să-l salvăm, numai că domnul Paul Blidaru, ghiduil, a făcut ce trebuia și a chemat o ambulanță pentru cei doi. Care ambulanță a venit și le-a acordat primul ajutor.

N-am intrat în controversă, n-am stat să văd ce s-a întîmplat cu cei doi, am ajuns la locul de întîlnire cu nenea taxi-Marian și în sfîrșiiiiit, am ajuns ACASĂ! 🙂 Trei zile pauză șiiii Por-tu-ga-lia!

Read Full Post »

Așezată pe malul Lacului Sanova, care ajunge pînă la Tulcea. Și această mănăstire deține o podgorie și vinde vin aligote, otonel, pelin, etc, alb roșu roze. De fapt sunt două mănăstiri, una mai veche (și mai micuță) și una ceva mai nouă. Istoria lor o puteți citi AICI

Biserica nouă este destul de modestă ca mărime dar este foarte curată și pictura este bine întreținută.

Biserica mai veche este mult mai micuță; pictată monocrom în albastru, plus icoana de pe catapeteasmă.

Pentru că ușa de la altar era deschisă am profitat și am aruncat o privire în altar. De ce nu m-am învrednicit să fac și o fotografie? Nu știu…

De fapt, aici mai mult am stat pe o bancă la umbra unui copac pentru că oboseala și-a spus cuvîntul. Tandemul s-a  vînturat cam peste tot, a scotocit, a tîrguit vin de mai multe feluri și dulcețuri de la maici. Eu nici măcar să fac fotografii n-am mai fost în stare. Am stat pur și simplu și am admirat priveliștea, bucurîndu-mă de pacea sufletească indusă de așezămintele bisericești. Zică ateii orice vor vroi, pe mine fenomenul religios m-a convins că este în structura omului nevoia de a se raporta la ceva, cum ar fi de exemplu, tradiția. Nimeni nu poate spune că nu este orfan dacă nu se poate raporta la înaintași, la strămoși, la locurile natale. Ne place sau nu, asta E!

Read Full Post »

În apropiere este și Mănăstirea Cocoșu. Domnul Blidaru ne-a dat în grija unui călugăr care ne-a bombardat cu istoria mănăstirii. Prea uluit de aspectul extraordinar de frumos al interiorului, n-am notat prea mult dar, am căutat pe sfînta wiki și iată ce-am găsit: citiți AICI dacă vreți să știți  🙂

Totuși. Am și ceva impresii de la fața locului. Deci.

Mănăstirea Cocoșu este o bijuterie superbă împodobită cu mozaic auriu, o splendoare cum NU credeam că este posibil să existe în romanica noastră cea de toate zilele.

Ei, iată, că dacă CHIAR SE VREA, SE POATE!

Renovarea a fost terminată în urmă cu doi ani, după ce s-a lucrat intens alți zece. Prima biserică a fost alcătuită din lemn și din chirpici (cărămida noastră națională). Denumirea vine de la cocoșul de stepă, ca să NU ia numele unui sat din apropiere, ceva țigănesc dacă nu mă înșel…

Mănăstirea a fost reconstruită și renovată INTEGRAL din donații (și din rodul celor 9 ha de podgorie). Repet, dacă se vrea, se poate. Presupun că nu este singura mănăstire care are în proprietate ceva teren agricol, viță de vie, pădure, etc. Ghidul apreciază că asta este cea mai frumoasă mănăstire din Dobrogea dar eu cred că aria se poate extinde la toată țara și probabil chiar mai mult. Repet, am fost uluit și am văzut la viața mea multe sute de așezăminte bisericești!

Locul este vizitat de puzderie de autocare pline ochi cu turiști care chiar au ce să vadă și de ce să se minuneze.

Iar la ieșire, un călugăr vinde într-un magazin strașnic amenajat, icoane, lumînări, cărți bisericești, tot felul de flecuștețe care să amintească de acest loc sfînt șiiiii bineînțe-leeeees, vin din producția proprie, foarte bun și foarte ieftin la 12 lei doi litri. Vin alb, vin roșu și vinul care mă place pe mine (și eu pe el 🙂 ) vinul roze. Am spus la ieșire? Mergem mai departe 🙂


Read Full Post »

Restul zilei de ieri s-a scurs monoton, n-am avut nimic de semnalat iar astăzi, după ce-am pus bagajele în autocar și am păpat cîte ceva în chip de mic dejun ne pregătim de ultima parte a acestei excursii. Așadar, vom merge la mănăstirile din nordul Dobrogei: Celik-Dere, Cocoșul, Saon. Întoarcere la hotel pentru dejun apoi plecarea spre București pe traseul Hîrșova, Țăndărei, Slobozia, Malu, Urziceni.

Este 8,30 și tocmai am pornit. Imediat ce-am ieșit din oraș, stînga dreapta, dealuri; odinioară viță de vie, acum bate vîntul a pustie. Totuși. După cîteva minute, iată: vița de vie rîde iară la noi, alternînd cu pajiști și cu ogoare lucrate. Iată și floarea soarelui nelipsită în Dobrogea, după cum deja am aflat.

Celik-Dere. Mănăstire ortodoxă cu nume turcesc și cu influență rusească în liturghie. Ca de obicei, povestea plonjează în trecut cu binefăcători și cu oropsitori. Picturi, icoane, sculpturi. Stil brîncovenesc. Construită pe două niveluri (cum am văzut de exemplu, la Asissi, locul în care a trăit și a propovăduit Sfîntul Francisc, il poverello); inițial partea de jos era destinată a fi un osuar (cum am văzut la Kutna Hora) dar, acest lucru nu s-a mai întîmplat…

Mai multe date AICI

N-am notat mare lucru, am făcut ceva poze, o măicuță vioaie ne-a povestit din belșug tot felul de povești, nu s-a supărat pe mine nici măcar atunci cînd am fost cam obrăznicuț și i-am spus o snoavă cam fără perdea…

Snoava mea? Iaca: la plecare, cînd măicuța ne-a spus ”mergeți cu Domnul” i-am spus că și peștii tot așa le spun ”fetelor” 🙂 Răspunsul măicuței este antologic: mi-a dat de exemplu un călugăr celebru, care a fost dat jos din tren pentru că nu avea bilet. Ei bine, trenul nu s-a mai mișcat pînă cînd ”nașul” a înțeles că trenul trebuie să meargă cu ”domnul” adică fix cu acel călugăr!

N-am adăstat prea mult nici pe aici. Suntem în zona podgoriilor Niculițel, mai exact Comuna Frecăței, zonă bogată locuită de oameni de ispravă, oameni prin istoria cărora au trecut tot felul de strășnicii, tot felul de seminții cu care vrînd nevrînd s-au amestecat, oameni care au rădăcini și obiceiuri cu influențe neaoșe, rusești, otomane și nu numai.

Mergem mai departe.

Read Full Post »

Vremea trece repejor, ne reambarcăm pe nava Delta și la drum. Bon. Este vremea prînzului, știam de dimineață că vom avea ciorbă de văcuță, căpătăm smîntînă pentru dressing din belșug și deși nu prea mai beau spirtoase, dacă tot am amintit despre ele mai devreme, mă las în voia poftei și mă duc la bar. Ochesc o palinkă de Oaș, (am amintiri despre horinca de pe acele meleaguri) cer, gust, nu-i chiar ce știam eu că ar trebui să fie, dar ca aperitiv, merge. Vine ciorba, excepțională. Felul doi, friptură de porc cu sos de tomate plus alte ingrediente. Friptura merge, sosul este excepțional. Dar garnitura de orez este pur și simplu, irezistibilă. PAROL!

Mă uit pe vapor. Limbile s-au dezlegat, toată lumea vorbește dar nu se știe dacă mai ascultă cineva, 🙂  atmosferă destinsă. Cam asta a fost incursiunea noastră în Delta Dunării, nu cred că alta va mai fi. Am venit, am văzut, ne-am dumirit: potențial uriaș, rezultate mai puțin decît modeste. O dovedește faptul că azi complexul Cormoran era pustiu, că ospătarul se lăuda că mîine vor avea 40 de turiști. 40? Asta-i o glumă?

O mai dovedește și faptul că la Chilia nu te poți apropia din cauza mizeriei, o dovedește inclusiv faptul că din trei nave mari a cîte 80 de persoane nu mai funcționează decît una și aia pe sponci, cu 53 de turiști.

Acum, mergem la hotel. Aventura noastră s-a încheiat. A fost o experiență frumoasă, atent îndrumată de domnul profesor Paul Blidaru, despre care am numai vorbe bune de spus. Am văzut pe internet și păreri contrare nu mă interesează DELOC. Profesorul Blidaru este onest și dedicat. Și dacă are ceva scăpări, ne amintește cu discreție că pînă la urmă este și dumnealui doar un om, la fel ca și noi. Cu bune și cu rele, așa cum recunoaște chiar dumnealui. Respect domnului Blidaru, un venerabil profesor (de muzică) trecut de 73 de ani și care lucrează în turism de 50!

l-am întrebat pe Nicu, tînărul ospătar care a glumit că se scoală la 5 dimineța ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește, dacă vreodată cele trei nave ale companiei Delta funcționează simultan. Mi-a răspuns că da, mai ales duminica dar nu numai. Merge bine hotelul? Foarte bine. Dar complexul Cormoran de ce este așa de gol? Asta chiar nu știe. Mă opresc aici cu întrebările. Pare-se că și aici, OMERTA are legi care nu pot fi încălcate. Asta ai voie să spui, asta spui, ori asta nu știi, etc.

Este ora 16 și e clar că nu mai e mult pînă la hotel, e limpede că am terminat-o cu delta, este evident că după hoinăreala din Tulcea de azi, nu mai urmează decît plecarea de mîine către București.

Silvia se sorește pe punte, Robi moțăie lîngă mine în sala de mese, eu beau bericioaică și scriu aiureli 🙂

L-am întrebat pe Nicu dacă este mai bine pe vapor decît la restaurant.

– L-a fel.

Nu cred dar dacă asta a fost instruit să spună, asta spune.

Read Full Post »

Deci am mers de la Tulcea pînă aici vreo două ore, deși se preconizau patru. E limpede că domnul profesor Paul Blidaru precipită lucrurile ca să ajungem mai repede la Tulcea, ca să avem mai mult timp liber. Și bineface!

Pe drum n-am fi avut unde și de ce să ne oprim și pare-se că nici pe aici mare lucru nu prea este de făcut.  În afară de grupul sosit cu nava noastră, nu pare să mai fie nici țipenie. Complexul este format dintr-un hotel-bar și vreo 15-20 bungalouri (parter plus etaj) , un restaurant cu terasă și o piscină pricăjită pentru copii. Apa are 40-50 de centimetri adîncime, adică-i bună doar pentru copilași și eventual pentru rățuște 🙂

De la recepția hotelului se pot închiria bungalourile, sau șezlonguri și umbrele pentru piscină la prețul de fix 20 lei.

Eu n-am chef de colindat incinta cu capul descoperit (nu mi-am luat șepcuța ot Canada 🙂 ) și aștept răbdător pe terasă Tandemul plus restul de turiști debarcați de pe navă pentru aproximativ două ore. Cum spuneam, complexul este pustiu în toiul verii ori asta spune destul despre halul în care a decăzut turismul din România. De ce să te lași umilit acasă la tine cînd pe aceiași bani (sau mai puțini) poți fi tratat regește în alte țări din UE? La fel de frumoase dacă nu cumva chiar mai? Țări cu infrastructură funcțională unde este de neconceput ca un tren să circule cu 10-15-30 km/h? Țări unde șoselele străbat țara în mod logic și funcțional?

În ultimii 16 ani ne-am făcut toate vacanțele în străinezia și după această experiență tot acolo vom purcede.

Măcar cît s-o mai putea, că onor haita politică strîmbă din nas la regulile civilizate din UE și face absolut TOTUL ca să ne scoată de-acolo, bleah.

În fine. Revin la terasa restaurantului (uriaș și gol-goluț repet, în luna iulie!). De curiozitate, consult lista de bucate (noi vom prînzi pe vapor) . Bogată pe hîrtie, axată în special pe pește cum e și normal dar, nici preparatele din bucătăria internațională nu lipsesc. Dar. De ce este nevoie de precomandă de aproximativ o zi pentru unele preparate de pe listă? Presupun că din lipsă de turiști adică de comenzi, nu au semipreparate cum este aproape peste tot.

Gamă bogată de băuturi, în special alcool. Văd că apare și Aperol că tot îi face toată lumea o reclamă nebună 🙂 Habar n-am ce-i chestia asta deși este la modă așa că cer și eu ca să nu mor prost 🙂 Gust, bleah! Un soi de bitter sau fernet sau cam așa ceva, că n-am mai pus astfel de chestii pe limbă de cîteva zeci bune de ani. Pînă mai deunăzi, mă mai îndemnam la cîte o pălinkă zdravănă sau la cîte un wischi de soi. Dar acum, mă limitez la ceva vinișor și mai mult la bere. Nu-mi place aperol așa că, PAS 🙂 Tot mai bună este o Heineken draft, rece și gulerată. Ultimele imagini din Delta dunării:

Read Full Post »

Aveam tableta  setată pe alarmă la 6,45 dar la 6 fix m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Nici Silvia. În timp ce ea își meșterește ness-ul matinal obligator, eu m-am băgat la duș. Baia este curată cu excepția căzii. Mă rog, pentru a face un duș este utilă.

Mic dejun îndestulător iar acum suntem deja ambarcați în așteptarea veșnicilor întîrziați despre care n-am nici cea mai mică idee de ce mama naibulii nu le ajunge timpul, NICIODATA.

Mă rog, astăzi avem program ceva mai lejer, adică vom termina hoinăreala pe la ora 18. Vom merge pe brațul Sf. Gheorghe pe traseul Nufărul, Iconii de sus, Bălteni, Uzlina, debarcare la complexul turistic Cormoran și retur.

L-am întrebat iar pe ospătar, dacă s-a trezit tot la ora 5 ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește. Hîtru, mi-a răspuns că s-a trezit la 6 că azi avem ciorbă de văcuță 🙂

Am pornit la drum. Vremea este frumoasă iar, chiar dacă la început a fost cam răcoroasă. Peisajul este diferit față de brațul Sulina unde a predominat stuful, și este asemănător cu brațul Chilia unde predomină copacii.

Am trecut pe lîngă hotel Mila 35 (pe stînga) și tot mergem. Am ajuns la o răspîntie: stînga Chilia, dreapta sf. Gheorghe care este cel mai lung dintre cele trei brațe/canale. Suntem în comnuna Nufărul, trecem pe lîngă insula Ostrov care dispare cînd Dunărea are nivelul mai crescut.

Lîngă un obiectiv militar secret (mbuahahahaha 🙂 ) este o casă pe apă, cum sunt cele de la Amsterdam. Iată și niște dealuri… Stînga Oltenii de jos, dreapta Oltenii de sus. Care va să zică, oltenii-s peste tot. Chiar și la izvorul Mureșului este un sat denumit Oltzem, nu mai vorbesc despre oltenii din Olt și iată că dăm peste olteni chiar și-n delta lipăvenilor 🙂

Se mai văd niște dealuri nu mai înalte de 120 metri poreclite nu se știe de ce, munți. Așa cum noi avem munții Măcin în Dobrogea au și italienii niște munți pitici la Taormina de exemplu, unde am fost și noi, și unde am tras o ceartă cu mafioții ca la Verdun! Mă puneau macaronarii naibii să plătesc masa de prînz de două ori. Atît m-am rățoit la ei, că pînă și ghidul local (șeful mafiei din restaurante) a spus scîrbit: vai, vai, adică pleacă pe limba lui, și auleo pre limba noastră 🙂 : iaca mi-am găsit nebunu 🙂

Pe nesimțite am ajuns la Mahmudia unde mai este activă o carieră de calcar. Ne-a explicat domnul Blidaru care-i tehnologia dar eu am reținut numai că respectivul calcar este îmbarcat în barje și cărat la Galați și chiar se exportă. În depărtare se văd eoliene, ca peste tot în Dobrogea.

Bon. Mult mai repede decît am chitit am ajuns la Uzlina respectiv la Complexul Cormoran.

Read Full Post »

Older Posts »