Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tulcea’

Reuniți în autocar, străbatem iar Podișul Dobrogei către Tulcea, de unde din păcate, a cam dispărut dropia. Podișul este alcătuit din roci sedimentare și din loc în loc avem demonstrația pe viu: roci care se încălzesc la soare, apar printre iarba destul de rară care acoperă peisajul. Din nou vedem eoliene, despre care aflu iar, că o singură instalație cîntărește 25 de tone!

Iaca și minunea: ALUM SA funcționează! Măcar aici la Tulcea se mai prelucrează alumina că la Oradea și la Slatina s-a terminat cu aceste aliș-verișuri. Ce ne mai trebuie nouă industrie autohtonă? Mai bine importăm prin firmele securiștilor de rit vechi și de rît nou.

Bon. E limpede că după cele sfinte ne reîntoarcem la cele lumești. Am ajuns la hotel pentru ultimul dejun pe aceste meleaguri însorite. După ce ne-au pus la așteptare deși am sosit la ora convenită – tot îți dau autohtonii niște copite că dacă ăsta le este năravul… am primit în sfîrșit cîte o ciorbă de văcută (iar 🙂 ) pe care eu am leorbăit-o în mare viteză (unii au strîmbat din nas, mie mi-a plăcut). Apoi sarmale cu mămăliguță și smîntînă. Mari și destul de bune. Dar cinci frate? Cu cîteva excepții NIMENI nu le-a dovedit. Cert este că pe aici porțiile sunt foarte mari pentru că permanenta briză și apropierea de mare obosesc și slăbesc organismul și este nevoie de hrană consistentă. Plus oboseala acumulată pe drum… Ca desert, o tentativă de plăcintă cu vagi urme de mere (altă copită, ca de final). Păhăruțul cu vin de Niculițel și sticluța de apă minerală au încheiat ultimul festin dobrogean. Săru-mîna pentru masă și la drum că turistului îi șade bine în mișcare, nu? 🙂

Una peste alta, această incursiune în Delta Dunării a fost o experiență care mie-mi lipsea.

Trecem prin Hîrșova, port și șantier naval, patria sturionului. Chiar am văzut la intrarea într-o benzinărie indivizi despre care cunoscătorii ȘTIU că-s traficanți de pește nobil! Nici măcar nu se feresc, doar îs mînă în mînă cu autoritățile, bleah.

Din senin s-a iscat o controversă violentă, despre trioul Patapievici Liiceanu Pleșu, dar n-am chef de ceartă și nu mă bag. La ce bun? Doar se știe că pe cei gata convinși de A3 n-are rost să-i contrazici. Nici la discuțiile despre Koveși nu mă bag. Același motiv.

Și ca să încheiem incursiunea în cel mai pur stil autohton, a mai izbucnit o controversă pe un subiect delicat. Unui om mai în vîrstă i s-a făcut rău, a urinat pe el, soția dumisale a intrat în panică, unii au spus că a băut la prînz cam multișor, alții au spus că asta nu-i important și că trebuie să facem ceva ca să-l salvăm, numai că domnul Paul Blidaru, ghiduil, a făcut ce trebuia și a chemat o ambulanță pentru cei doi. Care ambulanță a venit și le-a acordat primul ajutor.

N-am intrat în controversă, n-am stat să văd ce s-a întîmplat cu cei doi, am ajuns la locul de întîlnire cu nenea taxi-Marian și în sfîrșiiiiit, am ajuns ACASĂ! 🙂 Trei zile pauză șiiii Por-tu-ga-lia!

Read Full Post »

Așezată pe malul Lacului Sanova, care ajunge pînă la Tulcea. Și această mănăstire deține o podgorie și vinde vin aligote, otonel, pelin, etc, alb roșu roze. De fapt sunt două mănăstiri, una mai veche (și mai micuță) și una ceva mai nouă. Istoria lor o puteți citi AICI

Biserica nouă este destul de modestă ca mărime dar este foarte curată și pictura este bine întreținută.

Biserica mai veche este mult mai micuță; pictată monocrom în albastru, plus icoana de pe catapeteasmă.

Pentru că ușa de la altar era deschisă am profitat și am aruncat o privire în altar. De ce nu m-am învrednicit să fac și o fotografie? Nu știu…

De fapt, aici mai mult am stat pe o bancă la umbra unui copac pentru că oboseala și-a spus cuvîntul. Tandemul s-a  vînturat cam peste tot, a scotocit, a tîrguit vin de mai multe feluri și dulcețuri de la maici. Eu nici măcar să fac fotografii n-am mai fost în stare. Am stat pur și simplu și am admirat priveliștea, bucurîndu-mă de pacea sufletească indusă de așezămintele bisericești. Zică ateii orice vor vroi, pe mine fenomenul religios m-a convins că este în structura omului nevoia de a se raporta la ceva, cum ar fi de exemplu, tradiția. Nimeni nu poate spune că nu este orfan dacă nu se poate raporta la înaintași, la strămoși, la locurile natale. Ne place sau nu, asta E!

Read Full Post »

În apropiere este și Mănăstirea Cocoșu. Domnul Blidaru ne-a dat în grija unui călugăr care ne-a bombardat cu istoria mănăstirii. Prea uluit de aspectul extraordinar de frumos al interiorului, n-am notat prea mult dar, am căutat pe sfînta wiki și iată ce-am găsit: citiți AICI dacă vreți să știți  🙂

Totuși. Am și ceva impresii de la fața locului. Deci.

Mănăstirea Cocoșu este o bijuterie superbă împodobită cu mozaic auriu, o splendoare cum NU credeam că este posibil să existe în romanica noastră cea de toate zilele.

Ei, iată, că dacă CHIAR SE VREA, SE POATE!

Renovarea a fost terminată în urmă cu doi ani, după ce s-a lucrat intens alți zece. Prima biserică a fost alcătuită din lemn și din chirpici (cărămida noastră națională). Denumirea vine de la cocoșul de stepă, ca să NU ia numele unui sat din apropiere, ceva țigănesc dacă nu mă înșel…

Mănăstirea a fost reconstruită și renovată INTEGRAL din donații (și din rodul celor 9 ha de podgorie). Repet, dacă se vrea, se poate. Presupun că nu este singura mănăstire care are în proprietate ceva teren agricol, viță de vie, pădure, etc. Ghidul apreciază că asta este cea mai frumoasă mănăstire din Dobrogea dar eu cred că aria se poate extinde la toată țara și probabil chiar mai mult. Repet, am fost uluit și am văzut la viața mea multe sute de așezăminte bisericești!

Locul este vizitat de puzderie de autocare pline ochi cu turiști care chiar au ce să vadă și de ce să se minuneze.

Iar la ieșire, un călugăr vinde într-un magazin strașnic amenajat, icoane, lumînări, cărți bisericești, tot felul de flecuștețe care să amintească de acest loc sfînt șiiiii bineînțe-leeeees, vin din producția proprie, foarte bun și foarte ieftin la 12 lei doi litri. Vin alb, vin roșu și vinul care mă place pe mine (și eu pe el 🙂 ) vinul roze. Am spus la ieșire? Mergem mai departe 🙂


Read Full Post »

Restul zilei de ieri s-a scurs monoton, n-am avut nimic de semnalat iar astăzi, după ce-am pus bagajele în autocar și am păpat cîte ceva în chip de mic dejun ne pregătim de ultima parte a acestei excursii. Așadar, vom merge la mănăstirile din nordul Dobrogei: Celik-Dere, Cocoșul, Saon. Întoarcere la hotel pentru dejun apoi plecarea spre București pe traseul Hîrșova, Țăndărei, Slobozia, Malu, Urziceni.

Este 8,30 și tocmai am pornit. Imediat ce-am ieșit din oraș, stînga dreapta, dealuri; odinioară viță de vie, acum bate vîntul a pustie. Totuși. După cîteva minute, iată: vița de vie rîde iară la noi, alternînd cu pajiști și cu ogoare lucrate. Iată și floarea soarelui nelipsită în Dobrogea, după cum deja am aflat.

Celik-Dere. Mănăstire ortodoxă cu nume turcesc și cu influență rusească în liturghie. Ca de obicei, povestea plonjează în trecut cu binefăcători și cu oropsitori. Picturi, icoane, sculpturi. Stil brîncovenesc. Construită pe două niveluri (cum am văzut de exemplu, la Asissi, locul în care a trăit și a propovăduit Sfîntul Francisc, il poverello); inițial partea de jos era destinată a fi un osuar (cum am văzut la Kutna Hora) dar, acest lucru nu s-a mai întîmplat…

Mai multe date AICI

N-am notat mare lucru, am făcut ceva poze, o măicuță vioaie ne-a povestit din belșug tot felul de povești, nu s-a supărat pe mine nici măcar atunci cînd am fost cam obrăznicuț și i-am spus o snoavă cam fără perdea…

Snoava mea? Iaca: la plecare, cînd măicuța ne-a spus ”mergeți cu Domnul” i-am spus că și peștii tot așa le spun ”fetelor” 🙂 Răspunsul măicuței este antologic: mi-a dat de exemplu un călugăr celebru, care a fost dat jos din tren pentru că nu avea bilet. Ei bine, trenul nu s-a mai mișcat pînă cînd ”nașul” a înțeles că trenul trebuie să meargă cu ”domnul” adică fix cu acel călugăr!

N-am adăstat prea mult nici pe aici. Suntem în zona podgoriilor Niculițel, mai exact Comuna Frecăței, zonă bogată locuită de oameni de ispravă, oameni prin istoria cărora au trecut tot felul de strășnicii, tot felul de seminții cu care vrînd nevrînd s-au amestecat, oameni care au rădăcini și obiceiuri cu influențe neaoșe, rusești, otomane și nu numai.

Mergem mai departe.

Read Full Post »

Vremea trece repejor, ne reambarcăm pe nava Delta și la drum. Bon. Este vremea prînzului, știam de dimineață că vom avea ciorbă de văcuță, căpătăm smîntînă pentru dressing din belșug și deși nu prea mai beau spirtoase, dacă tot am amintit despre ele mai devreme, mă las în voia poftei și mă duc la bar. Ochesc o palinkă de Oaș, (am amintiri despre horinca de pe acele meleaguri) cer, gust, nu-i chiar ce știam eu că ar trebui să fie, dar ca aperitiv, merge. Vine ciorba, excepțională. Felul doi, friptură de porc cu sos de tomate plus alte ingrediente. Friptura merge, sosul este excepțional. Dar garnitura de orez este pur și simplu, irezistibilă. PAROL!

Mă uit pe vapor. Limbile s-au dezlegat, toată lumea vorbește dar nu se știe dacă mai ascultă cineva, 🙂  atmosferă destinsă. Cam asta a fost incursiunea noastră în Delta Dunării, nu cred că alta va mai fi. Am venit, am văzut, ne-am dumirit: potențial uriaș, rezultate mai puțin decît modeste. O dovedește faptul că azi complexul Cormoran era pustiu, că ospătarul se lăuda că mîine vor avea 40 de turiști. 40? Asta-i o glumă?

O mai dovedește și faptul că la Chilia nu te poți apropia din cauza mizeriei, o dovedește inclusiv faptul că din trei nave mari a cîte 80 de persoane nu mai funcționează decît una și aia pe sponci, cu 53 de turiști.

Acum, mergem la hotel. Aventura noastră s-a încheiat. A fost o experiență frumoasă, atent îndrumată de domnul profesor Paul Blidaru, despre care am numai vorbe bune de spus. Am văzut pe internet și păreri contrare nu mă interesează DELOC. Profesorul Blidaru este onest și dedicat. Și dacă are ceva scăpări, ne amintește cu discreție că pînă la urmă este și dumnealui doar un om, la fel ca și noi. Cu bune și cu rele, așa cum recunoaște chiar dumnealui. Respect domnului Blidaru, un venerabil profesor (de muzică) trecut de 73 de ani și care lucrează în turism de 50!

l-am întrebat pe Nicu, tînărul ospătar care a glumit că se scoală la 5 dimineța ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește, dacă vreodată cele trei nave ale companiei Delta funcționează simultan. Mi-a răspuns că da, mai ales duminica dar nu numai. Merge bine hotelul? Foarte bine. Dar complexul Cormoran de ce este așa de gol? Asta chiar nu știe. Mă opresc aici cu întrebările. Pare-se că și aici, OMERTA are legi care nu pot fi încălcate. Asta ai voie să spui, asta spui, ori asta nu știi, etc.

Este ora 16 și e clar că nu mai e mult pînă la hotel, e limpede că am terminat-o cu delta, este evident că după hoinăreala din Tulcea de azi, nu mai urmează decît plecarea de mîine către București.

Silvia se sorește pe punte, Robi moțăie lîngă mine în sala de mese, eu beau bericioaică și scriu aiureli 🙂

L-am întrebat pe Nicu dacă este mai bine pe vapor decît la restaurant.

– L-a fel.

Nu cred dar dacă asta a fost instruit să spună, asta spune.

Read Full Post »

Deci am mers de la Tulcea pînă aici vreo două ore, deși se preconizau patru. E limpede că domnul profesor Paul Blidaru precipită lucrurile ca să ajungem mai repede la Tulcea, ca să avem mai mult timp liber. Și bineface!

Pe drum n-am fi avut unde și de ce să ne oprim și pare-se că nici pe aici mare lucru nu prea este de făcut.  În afară de grupul sosit cu nava noastră, nu pare să mai fie nici țipenie. Complexul este format dintr-un hotel-bar și vreo 15-20 bungalouri (parter plus etaj) , un restaurant cu terasă și o piscină pricăjită pentru copii. Apa are 40-50 de centimetri adîncime, adică-i bună doar pentru copilași și eventual pentru rățuște 🙂

De la recepția hotelului se pot închiria bungalourile, sau șezlonguri și umbrele pentru piscină la prețul de fix 20 lei.

Eu n-am chef de colindat incinta cu capul descoperit (nu mi-am luat șepcuța ot Canada 🙂 ) și aștept răbdător pe terasă Tandemul plus restul de turiști debarcați de pe navă pentru aproximativ două ore. Cum spuneam, complexul este pustiu în toiul verii ori asta spune destul despre halul în care a decăzut turismul din România. De ce să te lași umilit acasă la tine cînd pe aceiași bani (sau mai puțini) poți fi tratat regește în alte țări din UE? La fel de frumoase dacă nu cumva chiar mai? Țări cu infrastructură funcțională unde este de neconceput ca un tren să circule cu 10-15-30 km/h? Țări unde șoselele străbat țara în mod logic și funcțional?

În ultimii 16 ani ne-am făcut toate vacanțele în străinezia și după această experiență tot acolo vom purcede.

Măcar cît s-o mai putea, că onor haita politică strîmbă din nas la regulile civilizate din UE și face absolut TOTUL ca să ne scoată de-acolo, bleah.

În fine. Revin la terasa restaurantului (uriaș și gol-goluț repet, în luna iulie!). De curiozitate, consult lista de bucate (noi vom prînzi pe vapor) . Bogată pe hîrtie, axată în special pe pește cum e și normal dar, nici preparatele din bucătăria internațională nu lipsesc. Dar. De ce este nevoie de precomandă de aproximativ o zi pentru unele preparate de pe listă? Presupun că din lipsă de turiști adică de comenzi, nu au semipreparate cum este aproape peste tot.

Gamă bogată de băuturi, în special alcool. Văd că apare și Aperol că tot îi face toată lumea o reclamă nebună 🙂 Habar n-am ce-i chestia asta deși este la modă așa că cer și eu ca să nu mor prost 🙂 Gust, bleah! Un soi de bitter sau fernet sau cam așa ceva, că n-am mai pus astfel de chestii pe limbă de cîteva zeci bune de ani. Pînă mai deunăzi, mă mai îndemnam la cîte o pălinkă zdravănă sau la cîte un wischi de soi. Dar acum, mă limitez la ceva vinișor și mai mult la bere. Nu-mi place aperol așa că, PAS 🙂 Tot mai bună este o Heineken draft, rece și gulerată. Ultimele imagini din Delta dunării:

Read Full Post »

Aveam tableta  setată pe alarmă la 6,45 dar la 6 fix m-am trezit și n-am mai putut să dorm. Nici Silvia. În timp ce ea își meșterește ness-ul matinal obligator, eu m-am băgat la duș. Baia este curată cu excepția căzii. Mă rog, pentru a face un duș este utilă.

Mic dejun îndestulător iar acum suntem deja ambarcați în așteptarea veșnicilor întîrziați despre care n-am nici cea mai mică idee de ce mama naibulii nu le ajunge timpul, NICIODATA.

Mă rog, astăzi avem program ceva mai lejer, adică vom termina hoinăreala pe la ora 18. Vom merge pe brațul Sf. Gheorghe pe traseul Nufărul, Iconii de sus, Bălteni, Uzlina, debarcare la complexul turistic Cormoran și retur.

L-am întrebat iar pe ospătar, dacă s-a trezit tot la ora 5 ca să ia apă din Dunăre pentru ciorba de pește. Hîtru, mi-a răspuns că s-a trezit la 6 că azi avem ciorbă de văcuță 🙂

Am pornit la drum. Vremea este frumoasă iar, chiar dacă la început a fost cam răcoroasă. Peisajul este diferit față de brațul Sulina unde a predominat stuful, și este asemănător cu brațul Chilia unde predomină copacii.

Am trecut pe lîngă hotel Mila 35 (pe stînga) și tot mergem. Am ajuns la o răspîntie: stînga Chilia, dreapta sf. Gheorghe care este cel mai lung dintre cele trei brațe/canale. Suntem în comnuna Nufărul, trecem pe lîngă insula Ostrov care dispare cînd Dunărea are nivelul mai crescut.

Lîngă un obiectiv militar secret (mbuahahahaha 🙂 ) este o casă pe apă, cum sunt cele de la Amsterdam. Iată și niște dealuri… Stînga Oltenii de jos, dreapta Oltenii de sus. Care va să zică, oltenii-s peste tot. Chiar și la izvorul Mureșului este un sat denumit Oltzem, nu mai vorbesc despre oltenii din Olt și iată că dăm peste olteni chiar și-n delta lipăvenilor 🙂

Se mai văd niște dealuri nu mai înalte de 120 metri poreclite nu se știe de ce, munți. Așa cum noi avem munții Măcin în Dobrogea au și italienii niște munți pitici la Taormina de exemplu, unde am fost și noi, și unde am tras o ceartă cu mafioții ca la Verdun! Mă puneau macaronarii naibii să plătesc masa de prînz de două ori. Atît m-am rățoit la ei, că pînă și ghidul local (șeful mafiei din restaurante) a spus scîrbit: vai, vai, adică pleacă pe limba lui, și auleo pre limba noastră 🙂 : iaca mi-am găsit nebunu 🙂

Pe nesimțite am ajuns la Mahmudia unde mai este activă o carieră de calcar. Ne-a explicat domnul Blidaru care-i tehnologia dar eu am reținut numai că respectivul calcar este îmbarcat în barje și cărat la Galați și chiar se exportă. În depărtare se văd eoliene, ca peste tot în Dobrogea.

Bon. Mult mai repede decît am chitit am ajuns la Uzlina respectiv la Complexul Cormoran.

Read Full Post »

Brațul Sulina. 3

Am revenit pe vapor și ne vom deplasa pe altă rută, respectiv după prînz vom intra pe Dunărea Veche (practic în inima deltei, Lebăda, Mila 23, Canalul Olcuța, Canalul Șontea, Lacurile Nebunu și Bălcănești, Canal 35.

Deocamdată așteptăm haleala că ni s-a făcut o foameeee, mamă mamă ce mai foame 🙂 A venit ciorba, tot de pește dar diferită față de aia de ieri. Diferită ca gust dar excepțional de bună. Să vie felul doi și vinuțul că apă minerală am primit deja 🙂

Domnul ghid ne arată un stîrc alb și precizează că nu este egretă, este STÎRC! Care va să zică am mai învățat ceva! 🙂

Față de ieri, astăzi sunt mai mulți turiști și a aterizat la masa noastră o turistă care vorbește cu Robert o limbă care seamănă cu engleza  binișor. Parcă eu i-am fost profesor 🙂

Cerul iar se întunecă și pare că stă să plouă dar nici că-mi pasă. Pînă la hotel nu mai cobor nicăieri, chit că avem în program să vizităm (ți-ne-ți-vă bine!): casa lui Patzaichin! Ce naiba să văd acolo? Hm???

A venit și felul doi. Tot pește. Șalău. Două bucăți generoase foarte bine făcute, se destramă la furculiță cu ușurință și se duc pe gît instantaneu. Garnitură din legume, respectiv morcov, fasole, dovlecei. Silvia opinează că aceste legume au fost fierte în ciorba de mai înainte, scurse și servite lîngă șalău. Opinez că are dreptate 🙂

Bon. Sînt ghiftuit și mai am o leacă de vin. Să-l termin și mai vedem noi ce va mai fi. Deocamdată este de bine. Robi mi-a cedat paharul său de vin pentru că nu le are deloc cu pileala, să-i țină bunul Dumniezo năravul 🙂

Ora 15,30 și mergem și tot mergem pe apa vălurită, străjuiți de un cer plumburiu. Frumos dar obositor. Am 68 de motive să nu mai fiu sprinten…

După ce terminăm azi mai avem o zi în deltă, o zi pe drum spre bucale și după alte trei zile de odihnă, Portugaliaaaaaaa 🙂

Pînă la urmă am aflat că doamna aceasta este franțuzoaică și cînd m-a întrebat dacă parlesc franceza m-a pus aghiuță să zic mda 🙂 Și s-a lansat franțuzoaica într-o tiradă, o la laaaaa, ce mai tiradă, de m-am înecat în vorbăria dumneaei. Numai că l-am trădat pe Robi că trăiește în Quebec deși el nu voia să recunoască neam că parlevuzește franse 🙂

Soarele ba intră în nori ba iese din nori, e limpede că vremea-i tare capricioasă aici. Catîrul tot catîr. Dacă vrea Robi să vorbească DOAR engleza, asta face. Ori vrea să exerseze, ori nu știu ce vrea. Culmea este că pricep mai bine engleza decît franceza, deși eu credeam că-i invers.

Deși suntem pe alt canal, pe alt traseu, totul în jur seamănă cu tot ce-am văzut pînă acum: apă, copaci, stuf, mai rar case. Din loc în loc cuiburi cu berze. Unde suntem? întreabă Robi. și cînd mă pregăteam să spun că nici ghidul nu mai știe, că trăgea vîrtos dintr-un pahar cu vin, îl auzim: Lebăda! 🙂

Deci, e vigilent!

Read Full Post »

Suntem în dreptul localității Sulina. Pe partea dreaptă sunt blocuri, hoteluri și biserica ortodoxă, despre care domnul Blidaru ne-a spus că seamănă cu biserica din Baden Baden, cam pe unde isvorăște Dunărea în Munții Pădurea Neagră, iar  pe stînga, cum este firesc, se văd ruinele unei uzine. De ce firesc? Pentru că actuala gașcă politică cocoțată la putere în romanica, distruge sistematic tot ce a fost cît de cît bun în țară, și împiedică prin toate mijloacele imaginabile  dezvoltarea cît de cît firească a țării, concomitent cu jefuirea sălbatică a tuturor bogățiilor țării. Limpede?

Biserica a scăpat în timpul WW II de un bombardament care viza depozitul de muniții al armatei germane și niște nave germane ancorate în port. Deși a scăpat în timpul războiului, timpul a tîrnosit-o zdravăn de este mare nevoie de reparații, care reparații cam întîrzie să se facă din lipsă acută de fonduri. S-a montat o schelă dar nu văd pe nimeni lucrînd…

Vedem primul far din Sulina, ridicat în 1802. Se văd rîndunici de mare. În depărtare este plaja din Sulina, iar un zid/dig/baraj lung cît o zi de post  separă apele mării de apa dulce a dunării, protejînd fauna și flora din ambele ape. Am amintiri din Malta, unde tot așa, o bombă de 500 de kg a lovit Co-catedrala dar, n-a explodat!

Am făcut un scurt clip în care am încercat să prind cele două părți ale digului care separă apa de Dunăre mai limpede, de apa mării mai întunecată.

Noul far a fost construit în 1980 dar probabil nu peste prea multă vreme va trebui construit un nou far, țărmul avansînd serios în mare din cauza aluviunilor.

Se vede în depărtare o epavă care zace aici de mai bine de zece ani și aud că s-ar putea vedea chiar și Insula șerpilor. Așa să fie oare? Că domnul Paul Blidaru este cam hîtru, am stabilit deja. Chiar acum ne spune că nu toți turiștii pot să treacă de Sulina  și să ajungă pînă la mare că nu este voie daaaaar, minune! Noi suntem norocoși că domnia sa are ceva legături suspuse pe la Doamne Doamne și vom ajunge pînă aproape de far 🙂

Se vede apa din canal care se revarsă spre mare, lucru care reconfirmă faptul că nivelul dunării este ridicat.

Acum am făcut volta și ne îndreptăm spre oraș, unde vom debarca. Aici am vizitat Biserica Ortodoxă a Sfinților Nicolae și Alexandru la a carei construcție au colaborat doi greci (?) un rege și un președinte. Cei doi greci s-au pierdut în meandrele memoriei mele dar țin minte că a fost vorba despre Regele Carol I și despre Gh. Gh. Dej.

(mai multe date AICI )

Este cea mai estică biserică din România și construcția sa s-a întins pe parcursul a șase decenii. Gurile rele spun că și restaurarea va dura cam tot atît, dacă nu cumva chiar mai mult, pentru că nu se găsesc bani pentru culte și pentru cultură, pentru că așa cum bine se știe banii se folosesc cu preponderență în pensii nesimțite/speciale și pentru fondurile de partid/e. Atît de scîrbă îmi e, că mai bine mă opresc aici.

Biserica este foarte frumoasă și bogat împodobită atît la interior cît și la exterior. Cu un zîmbet amar parohul ne-a povestit că după ce s-au găsit infiltrații într-unul dintre ziduri, a descoperit o gaură uriașă în acoperiș, acesta fiind confecționat din cupru… Ne-a mai povestit părintele multe, istorie, povești, legende, cam o jumătate de oră dar nu mai amintesc decît două povești: una se referă la o rusoaică și un italian pe care nici biserica rusă nici biserica catolică nu au vrut să-i unească dar au găsit împlinirea iubirii lor, aici; a două poveste se referă la un pictor de icoane care a fost amenințat de securiști că-i vor zdrobi mîinile. Speriat, acesta a refuzat să picteze Icoana Maicii Domnul dar, după ce aceasta i s-a arătat în vis a consimțit să o picteze, icoana devenind făcătoare minuni fiind bineînțeles cea mai frumoasă din acest frumos lăcaș de cult.

Am părăsit cu regret biserica și ne-am îndreptat către un părculeț dedicat unui celebru dirijor român, George Georgescu. – Mai mare decît Celibidache? – Cam de același calibru, mi-a răspuns domnul Blidaru, vizibil surprins de întrebarea mea (sper că nu și iritat).

În ultimii 12 ani, Sulina a pierdut foarte mulți cetățeni, de la 4500 la 3800 în prezent. Unii au plecat către mare unde este cimitirul, ceilalți au ales să emigreze. No coment. Personal, am avut parte de o surpriză plăcută; am vrut să cumpăr niște pixuri cu pastă și la un chioșc unde am întrebat, o doamnă cumsecade mi-a spus că nu are de vînzare dar mi-a făcut cadou un pix de-al domniei sale! Mulțumesc frumos dragă doamnă, la revedere (oare?) Sulina!

Read Full Post »

Apropo de viteză. Sulina este brațul cel mai scurt dar și cel mai drept prin urmare, neavînd prea multe meandre care să oblige la viteză redusă, căpitanul poate să meargă cu viteză sporită. Văd că s-au mai retras la adăpost și alții, pentru că viteza creează curent care trage zdravăn și cum nu prea mai suntem tocmai tinerei, brrrrr e cam răcoare 🙂 Ici colo se mai vede cîte-o lotcă singuratică. Pescari? Nu știu…

Am crezut că viteza este mai mare dar nu, mi-a spus matelotul că viteza maximă este de vreo 22 km/h. Șalupele acela prind suta lejer…

Iată și o gospodărie cu eoliană proprie! Aici canalul este mult mai îngust decît canalul Chilia. Alte și alte case pe malul canalului, am văzut și o ciurdă de vaci, uite și o biserică. Alte case cu ponton, unele au panouri solare. Deci trecem prin localitatea Partizani (dreapta) și Ilganii de sus (stînga). Iată și un cuib cu două berze; sau o barză și un bărzoi 🙂

Pe lîngă noi a trecut un catamaran, Delta și nu mai știu cum, în viteză și cînd am intrat în siajul său (mergea în sens invers) ne-am cam zgîlțîit o leacă. Da și ei au pățit la fel 🙂 cînd au intrat în siajul nostru. Așa că acum mergem cu viteză redusă ca să atenuăm zgîlțîiala.

Acum trecem printr-un loc atît de îngust încît abia au loc două nave una lîngă alta! Tocmai ne străduim să dublăm (depășim) un mineralier care vine de prin Anglia și merge la Sulina sau poate și mai departe… Cred că a descărcat ceva pe undeva, dacă este să judecăm după cît de sus este linia de plutire, sau, mai știi, poate că va încărca ceva de pe la noi! Se numește HC Eva-Marie. Pare să fie mineralier. Iar ruliu, iar tangaj dar, mai slabe ca intensitate. E frumos dar, cam monoton și iar mă întreb ce-a fost în capul meu de n-am luat nimica de citit. Hm?

Pfoai, dușmanul naibii! Am văzut un țînțar care s-a ascuns iute-iute naiba știe pe unde că de-l găbjeam pînă acilea i-ar fi fost 🙂

Pe stînga se vede o școală și mai multe nave acostate, pe dreapta un restaurant specializat în pește, pe scurt suntem în Maliuc, prima etapă a călătoriei noastre de azi. Este abia ora 10 am. Iar și iar, se văd cuiburi cu berze. Se văd case neracordate la rețeaua electrică dar, presupun că au generatoare că altfel nu s-ar explica antenele satelit. Nu?

Am trecut și pe lîngă Complexul Lebăda care are un restaurant imens, pe mai multe niveeluri. Totuși observ și rețele de electricitate și pe stînga și pe dreapta. A apărut stuful. O imensitate de pădure de stuf se întinde pînă hăt, departe, pe 1153 km pătrați, fiind cea mai mare întindere de stuf din lume! Înainte era prelucrat, nici nu mai știu pe unde dar acum, nu se mai prelucrează… Naiba știe de ce irosim așa bogăție…

Din cînd în cînd, ca să mai risipească monotonia, ghidul ne mai semnalează cîte un pelikan. Ian te uită ce minune! Care va să zică în Delta Dunării, sunt pelikani! Ăsta da! lucru de mirare J LOL

Bon. Cîteva cuvinte despre alcătuirea navei. Puntea de sus este acoperită cu o tendă dar neprotejată pe nici-o parte oferă o belvedere mirifică oriunde ai sta așezat pe unul dintre cele 120 de scaune. În partea de față este evident, cabina de pilotaj. Și la babord și la tribord există cîte o scară care facilitează accesul în sala de mese de dedesubt, unde pot lua masa simultan 84-104 turiști. La pupa este barul și microbucătăria unde se încălzește mîncarea la prînz, iar la prova o scară abruptă din șase trepte conduce către o punte mititică unde vreo 20 de curajoși înfruntă aspra briză de mare cu beneficiul unor priveliști spectaculoase, ei fiind primii care văd ce este de văzut. Cei care știau despre ce este vorba au venit echipați cu jantilici, șepcuțe, baticuri și cu ochelari.

Dacă sus este cam răcoare, jos în cantină aerul devine repejor de nerespirat. Două aparate de aer condiționat ar ameliora situația dar mai bine nu, mulțumesc, mai degrabă lăsăm ușa de acces pe mica punte de la prova deschisă și avem ventilație naturală, mult mai sănătoasă, evident.

Ne apropiem de Sulina.

Ghidul ne spune că pe aici sunt cai sălbatici, cum s-ar spune parafrazînd, am văzut și cai fericiți: nu-i bate nimeni, nu-i încalecă nimeni, nu țipă nimeni la ei, și chiar dacă iarna le este mai greu, per total cred că le este mai bine decît  cailor puși în ham să tracteze căruțe pline cu indiferent, ce.

Mai întîi mergem pînă la Marea Neagră, apoi vom întoarce spre oraș.

Read Full Post »

Older Posts »