Am dormit neîntors. Aseară, după ce-am descins de pe bamporiu pe la ora 18 (am luat-o pe o scurtătură pe canale secundare) ne-am așezatără gospodărește pe descîntat nește cutii de bere Heineken, (după ce păpasem o Busuioacă de Bolintin de plictis pe vapor) eu m-am culcat. Fără să cinez? Fără. Nu pot ține pasul cu farfuriile uriașe pe care mi le tot bagă pe sub nas ospătarii stabilimentului Delta. Noi mîncăm ca să trăim, nu invers, ca ăia care apoi nu știu de ce-s grași și istoviți de viață, adică acei lacomi și cei nesătui.
Dimineață, vreau să reîncarc tableta. Nu găsesc cablul de alimentare. Răscolesc toată camera, golesc valiza și geanta, nimic! Să-l fi luat Robi? Posibil că dacă nu, trebuie să cumpăr altul și dacă pe aici nu se găsește, scot tableta din dotare pînă ajungem la Bucale (București în jargon milităresc). E bun și aparatul foto vechi de nouă ani, Cannon pre numele său, cu care am imortalizat mai întîi, Israel. Face și poze (10 mii) face și film, am la dispoziție acumulator de rezervă, deci am patru ore de autonomie pînă la o nouă reîncărcare, am și cablu, boierie 🙂
Mai este puțin și mergem să ne îndestulăm cu micul dejun, după care vom pleca spre Sulina. Vremea ține cu noi, un soare generos ne încălzește binișor iar vîntul și-a luat ploaia din dotare și s-a dus să-i necăjească pe alții, de pe alte coclauri. Așe!
Acasă, aceleași mizerii cu Udrea și cu alte haimanale, mai bine economisesc tableta, iar televizorul nu știe țăranu de orășanu să-l pornească. Cu atît mai bine. Veștile rele să mai aștepte vreo trei zile 🙂 Pînă la urmă am butonat din răsputeri și s-a aprins televizorul. Aceleași ”știri” răsuflate și revehiculate: Halep pînă la saturație, ampla spălare a vinilor psd+alde și să nu uităm de udmr, nici de pmp, împrumuturi peste împrumuturi pentru pensiile nemeritate de jivinele hrăpărețe, dar cînd am auzit că se însoară pușcăriașul măzăriche am spus STOOOOP! și am închis aparatul de produs îmbîcseală pe creiere. Dar nu m-am putut abține să zîmbesc mefistofelic și să mă întreb: cumva măzărichel, și-a aranjat o evadare ceva-cumva? Să vezi atunci distracție! 🙂 (n-a fost nici-o evadare, a fost numai un mare fîs).
Deocamdată suntem pe nava Delta1 așteptînd să pornească spre Chilia. M-am uitat pe hartă, m-am dumirit pe unde am umblat ieri, pe unde vom umbla azi și pe unde vom umbla, mîine. Vremea este frumoasă dar cam răcoroasă și pentru că aseară am postit 🙂 la micul dejun m-am îndestulat cu ceai, pîine cu unt, brînză, cașcaval, icre și zacuscă. Alții au avut de ales între șuncă, cîrnați prăjiți de două feluri, crenvurști, ouă ochiuri, lapte și cereale, ducețuri și dulciuri de tot felul, fructe de sezon și alte chestii. Nimic de reproșat, belșug! Fete și băieți umblă cu sprinteneală și debarasează mesele continuu, atmosfera plăcută și prin urmare sînt plăcut impresionat.
Am pornit-o vitejește la drum, vaporul merge pe traseul Maliuc, Lebăda, Sulina, barajul și Farul Sulina,Golful Musura (împărăția păsărilor), pînă la vărsarea dunării în mare. Multă animație! Nave cargo cară mărfuri în amonte și aval, iar stînga dreapta tot felul de șalupe brăzdează apa cu mare viteză cărînd cete de turiști curioși (8-12 persoane). Multă verdeață care împrumută culoarea vezuie apelor, multe vapoare ancorate, barje abandonate (oficial, conservate 🙂 ) macarale și șalupe șalupe șalupe.
Am luat un mic dejun surprinzător de bogat și de variat. Aseară am oprit aerul condiționat care pe mine mă deranjează foarte tare, (nici Silvia nu-l agreează) și am deschis geamul protejat contra gîngăniilor de o plasă subțirică de metal. Am dormit cu întreruperi dar ne-am odihnit suficient. Vremea este frumoasă deși ceva nori par să se zburlească la noi. Este o leacă de răcoare dar se poate rezista doar în cămașă. Oricum, eu în afară de cămăși n-am luat nimic pe post de haină, pulover, etc. Am în schimb umbrela că frigul ca frigul, pe mine ploaia mă indispune total. Am pornit. Ghidul face o scurtă istorie a dunării, origini trei brațe, vărsare trei canale, lungime totală 2840 de km și coincidență, totalitatea canalelor din Deltă însumate, totalizează tot atît! Traseul nostru: Tulcea, Ceatalchioi, Padina, Ismail, Chilia veche. Povești despre disputele ucraino-ruso-moldave-românești, despre pescuitul ilegal și barbar (cu explozibil), povești despre barjele abandonate – peste o sută! (vezi Doamne, în conservare), povești povești povești. Ajungem la o bifurcare unde din stînga Dunărea vine de la Galați, iar noi mergem la dreapta, adică intrăm pe brațul Chilia.
Uluitoare diversitatea speciilor de păsări! Dunărea este cel mai internaționalizat fluviu, străbate 10 țări și patru capitale, iar în bazinul său geografic sunt 80 milioane de locuitori (doar atît?). Mergem pe marginea canalului și malurile par aproape; în realitate, lățimea canalului este aici de 1000 metri! Trecem și pe lîngă un stol de pescăruși așezați pe luciul apei.
Am ajuns la Ismail, port unde vine minereu de fier din Ucraina pentru combinatul din Galați.
Pînă aici se întindea Moldova lui Ștefan cel Mare. Ismail este legat de Galați și cu o șosea de 90 de km. Iată-l și pe prietenul lui Daea, cor-mo-raaa-nuuuul 🙂 Pare-se că un cormoran papă pînă la un kg de pește, zilnic. Așa și? Are balta pește!
Iată și un siloz construit de Saligny. Prolific inginerul acesta!
Alte imagini
Tiberiuorasanu's Blog 