Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tulcea’

Brațul Sulina. 3

Am revenit pe vapor și ne vom deplasa pe altă rută, respectiv după prînz vom intra pe Dunărea Veche (practic în inima deltei, Lebăda, Mila 23, Canalul Olcuța, Canalul Șontea, Lacurile Nebunu și Bălcănești, Canal 35.

Deocamdată așteptăm haleala că ni s-a făcut o foameeee, mamă mamă ce mai foame 🙂 A venit ciorba, tot de pește dar diferită față de aia de ieri. Diferită ca gust dar excepțional de bună. Să vie felul doi și vinuțul că apă minerală am primit deja 🙂

Domnul ghid ne arată un stîrc alb și precizează că nu este egretă, este STÎRC! Care va să zică am mai învățat ceva! 🙂

Față de ieri, astăzi sunt mai mulți turiști și a aterizat la masa noastră o turistă care vorbește cu Robert o limbă care seamănă cu engleza  binișor. Parcă eu i-am fost profesor 🙂

Cerul iar se întunecă și pare că stă să plouă dar nici că-mi pasă. Pînă la hotel nu mai cobor nicăieri, chit că avem în program să vizităm (ți-ne-ți-vă bine!): casa lui Patzaichin! Ce naiba să văd acolo? Hm???

A venit și felul doi. Tot pește. Șalău. Două bucăți generoase foarte bine făcute, se destramă la furculiță cu ușurință și se duc pe gît instantaneu. Garnitură din legume, respectiv morcov, fasole, dovlecei. Silvia opinează că aceste legume au fost fierte în ciorba de mai înainte, scurse și servite lîngă șalău. Opinez că are dreptate 🙂

Bon. Sînt ghiftuit și mai am o leacă de vin. Să-l termin și mai vedem noi ce va mai fi. Deocamdată este de bine. Robi mi-a cedat paharul său de vin pentru că nu le are deloc cu pileala, să-i țină bunul Dumniezo năravul 🙂

Ora 15,30 și mergem și tot mergem pe apa vălurită, străjuiți de un cer plumburiu. Frumos dar obositor. Am 68 de motive să nu mai fiu sprinten…

După ce terminăm azi mai avem o zi în deltă, o zi pe drum spre bucale și după alte trei zile de odihnă, Portugaliaaaaaaa 🙂

Pînă la urmă am aflat că doamna aceasta este franțuzoaică și cînd m-a întrebat dacă parlesc franceza m-a pus aghiuță să zic mda 🙂 Și s-a lansat franțuzoaica într-o tiradă, o la laaaaa, ce mai tiradă, de m-am înecat în vorbăria dumneaei. Numai că l-am trădat pe Robi că trăiește în Quebec deși el nu voia să recunoască neam că parlevuzește franse 🙂

Soarele ba intră în nori ba iese din nori, e limpede că vremea-i tare capricioasă aici. Catîrul tot catîr. Dacă vrea Robi să vorbească DOAR engleza, asta face. Ori vrea să exerseze, ori nu știu ce vrea. Culmea este că pricep mai bine engleza decît franceza, deși eu credeam că-i invers.

Deși suntem pe alt canal, pe alt traseu, totul în jur seamănă cu tot ce-am văzut pînă acum: apă, copaci, stuf, mai rar case. Din loc în loc cuiburi cu berze. Unde suntem? întreabă Robi. și cînd mă pregăteam să spun că nici ghidul nu mai știe, că trăgea vîrtos dintr-un pahar cu vin, îl auzim: Lebăda! 🙂

Deci, e vigilent!

Read Full Post »

Suntem în dreptul localității Sulina. Pe partea dreaptă sunt blocuri, hoteluri și biserica ortodoxă, despre care domnul Blidaru ne-a spus că seamănă cu biserica din Baden Baden, cam pe unde isvorăște Dunărea în Munții Pădurea Neagră, iar  pe stînga, cum este firesc, se văd ruinele unei uzine. De ce firesc? Pentru că actuala gașcă politică cocoțată la putere în romanica, distruge sistematic tot ce a fost cît de cît bun în țară, și împiedică prin toate mijloacele imaginabile  dezvoltarea cît de cît firească a țării, concomitent cu jefuirea sălbatică a tuturor bogățiilor țării. Limpede?

Biserica a scăpat în timpul WW II de un bombardament care viza depozitul de muniții al armatei germane și niște nave germane ancorate în port. Deși a scăpat în timpul războiului, timpul a tîrnosit-o zdravăn de este mare nevoie de reparații, care reparații cam întîrzie să se facă din lipsă acută de fonduri. S-a montat o schelă dar nu văd pe nimeni lucrînd…

Vedem primul far din Sulina, ridicat în 1802. Se văd rîndunici de mare. În depărtare este plaja din Sulina, iar un zid/dig/baraj lung cît o zi de post  separă apele mării de apa dulce a dunării, protejînd fauna și flora din ambele ape. Am amintiri din Malta, unde tot așa, o bombă de 500 de kg a lovit Co-catedrala dar, n-a explodat!

Am făcut un scurt clip în care am încercat să prind cele două părți ale digului care separă apa de Dunăre mai limpede, de apa mării mai întunecată.

Noul far a fost construit în 1980 dar probabil nu peste prea multă vreme va trebui construit un nou far, țărmul avansînd serios în mare din cauza aluviunilor.

Se vede în depărtare o epavă care zace aici de mai bine de zece ani și aud că s-ar putea vedea chiar și Insula șerpilor. Așa să fie oare? Că domnul Paul Blidaru este cam hîtru, am stabilit deja. Chiar acum ne spune că nu toți turiștii pot să treacă de Sulina  și să ajungă pînă la mare că nu este voie daaaaar, minune! Noi suntem norocoși că domnia sa are ceva legături suspuse pe la Doamne Doamne și vom ajunge pînă aproape de far 🙂

Se vede apa din canal care se revarsă spre mare, lucru care reconfirmă faptul că nivelul dunării este ridicat.

Acum am făcut volta și ne îndreptăm spre oraș, unde vom debarca. Aici am vizitat Biserica Ortodoxă a Sfinților Nicolae și Alexandru la a carei construcție au colaborat doi greci (?) un rege și un președinte. Cei doi greci s-au pierdut în meandrele memoriei mele dar țin minte că a fost vorba despre Regele Carol I și despre Gh. Gh. Dej.

(mai multe date AICI )

Este cea mai estică biserică din România și construcția sa s-a întins pe parcursul a șase decenii. Gurile rele spun că și restaurarea va dura cam tot atît, dacă nu cumva chiar mai mult, pentru că nu se găsesc bani pentru culte și pentru cultură, pentru că așa cum bine se știe banii se folosesc cu preponderență în pensii nesimțite/speciale și pentru fondurile de partid/e. Atît de scîrbă îmi e, că mai bine mă opresc aici.

Biserica este foarte frumoasă și bogat împodobită atît la interior cît și la exterior. Cu un zîmbet amar parohul ne-a povestit că după ce s-au găsit infiltrații într-unul dintre ziduri, a descoperit o gaură uriașă în acoperiș, acesta fiind confecționat din cupru… Ne-a mai povestit părintele multe, istorie, povești, legende, cam o jumătate de oră dar nu mai amintesc decît două povești: una se referă la o rusoaică și un italian pe care nici biserica rusă nici biserica catolică nu au vrut să-i unească dar au găsit împlinirea iubirii lor, aici; a două poveste se referă la un pictor de icoane care a fost amenințat de securiști că-i vor zdrobi mîinile. Speriat, acesta a refuzat să picteze Icoana Maicii Domnul dar, după ce aceasta i s-a arătat în vis a consimțit să o picteze, icoana devenind făcătoare minuni fiind bineînțeles cea mai frumoasă din acest frumos lăcaș de cult.

Am părăsit cu regret biserica și ne-am îndreptat către un părculeț dedicat unui celebru dirijor român, George Georgescu. – Mai mare decît Celibidache? – Cam de același calibru, mi-a răspuns domnul Blidaru, vizibil surprins de întrebarea mea (sper că nu și iritat).

În ultimii 12 ani, Sulina a pierdut foarte mulți cetățeni, de la 4500 la 3800 în prezent. Unii au plecat către mare unde este cimitirul, ceilalți au ales să emigreze. No coment. Personal, am avut parte de o surpriză plăcută; am vrut să cumpăr niște pixuri cu pastă și la un chioșc unde am întrebat, o doamnă cumsecade mi-a spus că nu are de vînzare dar mi-a făcut cadou un pix de-al domniei sale! Mulțumesc frumos dragă doamnă, la revedere (oare?) Sulina!

Read Full Post »

Apropo de viteză. Sulina este brațul cel mai scurt dar și cel mai drept prin urmare, neavînd prea multe meandre care să oblige la viteză redusă, căpitanul poate să meargă cu viteză sporită. Văd că s-au mai retras la adăpost și alții, pentru că viteza creează curent care trage zdravăn și cum nu prea mai suntem tocmai tinerei, brrrrr e cam răcoare 🙂 Ici colo se mai vede cîte-o lotcă singuratică. Pescari? Nu știu…

Am crezut că viteza este mai mare dar nu, mi-a spus matelotul că viteza maximă este de vreo 22 km/h. Șalupele acela prind suta lejer…

Iată și o gospodărie cu eoliană proprie! Aici canalul este mult mai îngust decît canalul Chilia. Alte și alte case pe malul canalului, am văzut și o ciurdă de vaci, uite și o biserică. Alte case cu ponton, unele au panouri solare. Deci trecem prin localitatea Partizani (dreapta) și Ilganii de sus (stînga). Iată și un cuib cu două berze; sau o barză și un bărzoi 🙂

Pe lîngă noi a trecut un catamaran, Delta și nu mai știu cum, în viteză și cînd am intrat în siajul său (mergea în sens invers) ne-am cam zgîlțîit o leacă. Da și ei au pățit la fel 🙂 cînd au intrat în siajul nostru. Așa că acum mergem cu viteză redusă ca să atenuăm zgîlțîiala.

Acum trecem printr-un loc atît de îngust încît abia au loc două nave una lîngă alta! Tocmai ne străduim să dublăm (depășim) un mineralier care vine de prin Anglia și merge la Sulina sau poate și mai departe… Cred că a descărcat ceva pe undeva, dacă este să judecăm după cît de sus este linia de plutire, sau, mai știi, poate că va încărca ceva de pe la noi! Se numește HC Eva-Marie. Pare să fie mineralier. Iar ruliu, iar tangaj dar, mai slabe ca intensitate. E frumos dar, cam monoton și iar mă întreb ce-a fost în capul meu de n-am luat nimica de citit. Hm?

Pfoai, dușmanul naibii! Am văzut un țînțar care s-a ascuns iute-iute naiba știe pe unde că de-l găbjeam pînă acilea i-ar fi fost 🙂

Pe stînga se vede o școală și mai multe nave acostate, pe dreapta un restaurant specializat în pește, pe scurt suntem în Maliuc, prima etapă a călătoriei noastre de azi. Este abia ora 10 am. Iar și iar, se văd cuiburi cu berze. Se văd case neracordate la rețeaua electrică dar, presupun că au generatoare că altfel nu s-ar explica antenele satelit. Nu?

Am trecut și pe lîngă Complexul Lebăda care are un restaurant imens, pe mai multe niveeluri. Totuși observ și rețele de electricitate și pe stînga și pe dreapta. A apărut stuful. O imensitate de pădure de stuf se întinde pînă hăt, departe, pe 1153 km pătrați, fiind cea mai mare întindere de stuf din lume! Înainte era prelucrat, nici nu mai știu pe unde dar acum, nu se mai prelucrează… Naiba știe de ce irosim așa bogăție…

Din cînd în cînd, ca să mai risipească monotonia, ghidul ne mai semnalează cîte un pelikan. Ian te uită ce minune! Care va să zică în Delta Dunării, sunt pelikani! Ăsta da! lucru de mirare J LOL

Bon. Cîteva cuvinte despre alcătuirea navei. Puntea de sus este acoperită cu o tendă dar neprotejată pe nici-o parte oferă o belvedere mirifică oriunde ai sta așezat pe unul dintre cele 120 de scaune. În partea de față este evident, cabina de pilotaj. Și la babord și la tribord există cîte o scară care facilitează accesul în sala de mese de dedesubt, unde pot lua masa simultan 84-104 turiști. La pupa este barul și microbucătăria unde se încălzește mîncarea la prînz, iar la prova o scară abruptă din șase trepte conduce către o punte mititică unde vreo 20 de curajoși înfruntă aspra briză de mare cu beneficiul unor priveliști spectaculoase, ei fiind primii care văd ce este de văzut. Cei care știau despre ce este vorba au venit echipați cu jantilici, șepcuțe, baticuri și cu ochelari.

Dacă sus este cam răcoare, jos în cantină aerul devine repejor de nerespirat. Două aparate de aer condiționat ar ameliora situația dar mai bine nu, mulțumesc, mai degrabă lăsăm ușa de acces pe mica punte de la prova deschisă și avem ventilație naturală, mult mai sănătoasă, evident.

Ne apropiem de Sulina.

Ghidul ne spune că pe aici sunt cai sălbatici, cum s-ar spune parafrazînd, am văzut și cai fericiți: nu-i bate nimeni, nu-i încalecă nimeni, nu țipă nimeni la ei, și chiar dacă iarna le este mai greu, per total cred că le este mai bine decît  cailor puși în ham să tracteze căruțe pline cu indiferent, ce.

Mai întîi mergem pînă la Marea Neagră, apoi vom întoarce spre oraș.

Read Full Post »

Am dormit neîntors. Aseară, după ce-am descins de pe bamporiu pe la ora 18 (am luat-o pe o scurtătură pe canale secundare) ne-am așezatără gospodărește pe descîntat nește cutii de bere Heineken, (după ce păpasem o Busuioacă de Bolintin de plictis pe vapor) eu m-am culcat. Fără să cinez? Fără. Nu pot ține pasul cu farfuriile uriașe pe care mi le tot bagă pe sub nas ospătarii stabilimentului Delta. Noi mîncăm ca să trăim, nu invers, ca ăia care apoi nu știu de ce-s grași și istoviți de viață, adică  acei lacomi și cei nesătui.

Dimineață, vreau să reîncarc tableta. Nu găsesc cablul de alimentare. Răscolesc toată camera, golesc valiza și geanta, nimic! Să-l fi luat Robi? Posibil că dacă nu, trebuie să cumpăr altul și dacă pe aici nu se găsește, scot tableta din dotare pînă ajungem la Bucale (București în jargon milităresc). E bun și aparatul foto vechi de nouă ani, Cannon pre numele său, cu care am imortalizat mai întîi, Israel. Face și poze (10 mii) face și film, am la dispoziție acumulator de rezervă, deci am patru ore de autonomie pînă la o nouă reîncărcare, am și cablu, boierie 🙂

Mai este puțin și mergem să ne îndestulăm cu micul dejun, după care vom pleca spre Sulina. Vremea ține cu noi, un soare generos ne încălzește binișor iar vîntul și-a luat ploaia din dotare și s-a dus să-i necăjească pe alții, de pe alte coclauri. Așe!

Acasă, aceleași mizerii cu Udrea și cu alte haimanale, mai bine economisesc tableta, iar televizorul nu știe țăranu de orășanu să-l pornească. Cu atît mai bine. Veștile rele să mai aștepte vreo trei zile 🙂 Pînă la urmă am butonat din răsputeri și s-a aprins televizorul. Aceleași ”știri” răsuflate și revehiculate: Halep pînă la saturație, ampla spălare a vinilor psd+alde și să nu uităm de udmr, nici de pmp, împrumuturi peste împrumuturi pentru pensiile nemeritate de jivinele hrăpărețe, dar cînd am auzit că se însoară pușcăriașul măzăriche am spus STOOOOP! și am închis aparatul de produs îmbîcseală pe creiere.  Dar nu m-am putut abține să zîmbesc mefistofelic și să mă întreb: cumva măzărichel, și-a aranjat o evadare ceva-cumva? Să vezi atunci distracție! 🙂 (n-a fost nici-o evadare, a fost numai un mare fîs).

Deocamdată suntem pe nava Delta1 așteptînd să pornească spre Chilia. M-am uitat pe hartă, m-am dumirit pe unde am umblat ieri, pe unde vom umbla azi și pe unde vom umbla, mîine. Vremea este frumoasă dar cam răcoroasă și pentru că aseară am postit 🙂 la micul dejun m-am îndestulat cu ceai, pîine cu unt, brînză, cașcaval, icre și zacuscă. Alții au avut de ales între șuncă, cîrnați prăjiți de două feluri, crenvurști, ouă ochiuri, lapte și cereale, ducețuri și dulciuri de tot felul, fructe de sezon și alte chestii. Nimic de reproșat, belșug! Fete și băieți umblă cu sprinteneală și debarasează mesele continuu, atmosfera plăcută și prin urmare sînt plăcut impresionat.

Am pornit-o vitejește la drum, vaporul merge pe traseul Maliuc, Lebăda, Sulina, barajul și Farul Sulina,Golful Musura (împărăția păsărilor), pînă la vărsarea dunării în mare. Multă animație! Nave cargo cară mărfuri în amonte și aval, iar stînga dreapta tot felul de șalupe brăzdează apa cu mare viteză cărînd cete de turiști curioși (8-12 persoane). Multă verdeață care împrumută culoarea vezuie apelor, multe vapoare ancorate, barje abandonate (oficial, conservate 🙂 )  macarale și șalupe șalupe șalupe.

Read Full Post »

Este ora 08,30 și suntem deja la bordul unuia dintre cele trei vapoare deținute de compania care deține și hotelul.

Am luat un mic dejun surprinzător de bogat și de variat. Aseară am oprit aerul condiționat care pe mine mă deranjează foarte tare, (nici Silvia nu-l agreează) și am deschis geamul protejat contra gîngăniilor de o plasă subțirică de metal. Am dormit cu întreruperi dar ne-am odihnit suficient. Vremea este frumoasă deși ceva nori par să se zburlească la noi.  Este o leacă de răcoare dar se poate rezista doar în cămașă. Oricum, eu în afară de cămăși n-am luat nimic pe post de haină, pulover, etc. Am în schimb umbrela că frigul ca frigul, pe mine ploaia mă indispune total. Am pornit. Ghidul face o scurtă istorie a dunării, origini trei brațe, vărsare trei canale, lungime totală 2840 de km și coincidență, totalitatea canalelor din Deltă însumate, totalizează tot atît! Traseul nostru: Tulcea, Ceatalchioi, Padina, Ismail, Chilia veche. Povești despre disputele ucraino-ruso-moldave-românești, despre pescuitul ilegal și barbar (cu explozibil), povești despre barjele abandonate – peste o sută! (vezi Doamne, în conservare), povești povești povești. Ajungem la o bifurcare unde din stînga Dunărea vine de la Galați, iar noi mergem la dreapta, adică intrăm pe brațul Chilia.Uluitoare diversitatea speciilor de păsări! Dunărea este cel mai internaționalizat fluviu, străbate 10 țări și patru capitale, iar în bazinul său geografic sunt 80 milioane de locuitori (doar atît?). Mergem pe marginea canalului și malurile par aproape; în realitate, lățimea canalului este aici de 1000 metri! Trecem și pe lîngă un stol de pescăruși așezați pe luciul apei.

Cît vezi cu ochii, apă, zburătoare și copaci. Și miliarde de tone de pești sub luciul apei. Abia acum înțeleg cît de imensă este inestimabila deltă. Și mă bufnește rîsul cînd îmi amintesc că un ins caraghios, un bețivan care se dădea drept jurnalist, chiar credea că EL este guvernatorul deltei. EL! Mbuahahahahaha 🙂 Iată: imediat ce-am amintit de L.M. vedem pe partea dreaptă un imaș pe care pasc bineînțeles, niște vaci. LOL 🙂

Sunt și drumuri de acces, am văzut și automobile și pescari amatori.

Păcat numai că s-a cam înorat și s-a cam făcut răcoare. Am coborît la sala de mese, acoperită, unde este cald și Iglesias creează o atmosferă tihnită. Julio nu Enriche.Am ajuns la Ismail, port unde vine minereu de fier din Ucraina pentru combinatul din Galați.Pînă aici se întindea Moldova lui Ștefan cel Mare. Ismail este legat de Galați și cu o șosea de 90 de km. Iată-l și pe prietenul lui Daea, cor-mo-raaa-nuuuul 🙂 Pare-se că un cormoran papă pînă la un kg de pește, zilnic. Așa și? Are balta pește!

Iată și un releu al KGB care monitorizează tot tot tot, chiar și pe noi 🙂 Iată și un siloz construit de Saligny. Prolific inginerul acesta!

Mergem și tot mergem. Peisajul a devenit monoton. Vremea urîtă i-a alungat pe turiști cu rare excepții în sala de mese, de jos. Ce liniște era pînă să vină ceilalți! Acum toți tolocănesc la foc automat, asta e!

Astăzi nu vom parcurge și ultimii 22 de km pînă la mare dar mîine, la Sulina vom avea timp la dispoziție să vedem și portul și marea și cine mai știe ce.

Deocamdată, un stol de pelicani se rotește pe deasupra noastră, oferind un spectacol inedit pentru mulți dintre noi.Alte imagini

 

Read Full Post »

Hotel Delta

În fine, ajungem la Hotel Delta, trei stele pîlpîitoare, primim cazarea și coborîm la masă că vorba lui Silvia, ne vine să lătrăm de foame 🙂

Primul fel a fost un soi de șalău (bine gătit, dar cam fad) înecat într-un ocean de piure de cartofi la care s-au îndurat să ne dea și cîte un păhăruț minuscul cu vin de Niculițel + o sticlă mititică de apă plată sau carbogazoasă, la alegere. Deocamdată aștept răbdător să ne aducă felul doi, porc la cuptor sau cam așa ceva. Semn bun: în cameră am zărit o scrumieră, deci se poate fuma!

Au adus porcul, două felii generoase cu două garnituri, pilaf de orez și piure de cartofi cu sos de tomate roșii, dar după ce-am gustat am lăsat totul în farfurie. Bucătari de mahala. Nici măcar desertul, înghețată de vanilie n-a fost mai comestibil. Asta a fost, să vă fie de bine, mulțumim. Vorba lui fratele meu, Cornel, odihnească-l Domnul în pace: mulțumescu-ți ție Doamne, c-am mîncat dar iar mi-e foame 🙂

Lîngă cele 5 mese a cîte 10 persoane (grupul) mai erau vreo 20 de petrecăreți care sărbătoreau ceva, se distrau și jucau de mama focului în sunetul unei orchestre de trei zgomotici plus o talentată distrugătoare de șlagăre autohtone și internaționale.

Mai bine luăm o sticlă de vin pentru delectat pe îndelete în cameră. Mîine ne trezim la 6,45 să mergem cu bamporiul pe Brațul Chilia. Noapte bună!

Read Full Post »

Histria

Plecăm spre Histria. Traversăm Năvodari – Tabăra – apoi Canalul Dunăre Marea Neagră, Combinatul Năvodari-Patriciu, Rompetrol, apoi Corbu. Iată și Săcele, comuna unde s-a născut Gică Hagi, eminent sportiv, eminent OM, eminent caracter care a repus fotbalul românesc pe harta lumii după ce haita de profitori în frunte cu verii Becali l-a îngropat.

Pe stînga vedem Lacul Sinoe, pe dreapta Cetatea Histria unde ajungem mintenaș. Am plătit taxa de intrare dar pentru ghidul local ar trebui să plătim separat încă vreo 50+50 lei. Domnul Blidaru s-a necăjit și a întrebat-o pe casieră ce tîmpit a dat această dispoziție. De parcă nu s-ar ști ce gașcă de analfabeți conduce acum România.

Cultură? Brrrrrr, pericol mare așa că PAS! M-am lămurit și cu această cetate. Numai și numai pietre, ruine, nimic concret.

Am lăsat tableta lui Robi și pentru că am găsit o leacă de răcoare la umbra unui copac stau pe loc și scriu. Nu țin neapărat să văd Lacul Razilm. Așa că… aștept întoarcerea grupului. Pînă să vină grupul am ochit o scurtătură și am văzut și lacul 🙂

Mare lucru nu este de văzut pe aici așa că grupul s-a întors urgent și ne-am cățărat în autocar să purcedem spre Tulcea. După estimarea ghidului mai avem de mers ceva mai mult de o oră. Peisaj familiar, lanuri de porumb, nu și de grîu pentru că a fost cules deja, ceva pomi, ceva eoliene și tot așa. Localități adormite cu bine știutele case dărăpănate, dar de unde NU lipsesc terasele cu cheflii! Suntem obosiți, este trecut de ora 19 și suntem pe drum de 12 ore. Aud ceva explicații despre podișul localitatea și lacul Babadag dar nu mai sînt capabil să rețin aproape nimic. Trăiască în caz de nevoie, Wikipedia 🙂 Cam tot autocarul cu puține excepții moțăie. În sfîrșit ajungem la Tulcea dar, stai așa că nu-i așa. 🙂 Control trafic. De ce ? D-aia! Că nu prea mai știu pesedoii de unde să mai stoarcă ceva bani, fie din amenzi fie din șpăguieli.

Cîteva date despre Histria AICI

Cîteva date despre Babadag AICI

 

Read Full Post »

« Newer Posts