Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘ulei de masline’

Am terminat de transpus manuscrisul pe laptop, am făcut corectura, am copiat şi pe stick, rămîne să văd cum scot pozele de pe tabletă.

Acasă la vechitura mea ştiu, aici nu, dar vine el, musiul rege al tehnologiei acasă, şi mă va scoate din impas. Pînă atunci, îmi destind oasele puţintel că m-am anchilozat de tot 🙂

Apropo de copiat pe stick. Uitasem complet cum se face. A trebuit ca Robert să-mi scrie procedura pe caiet, pas cu pas, ca să o re-deprind. 🙂  🙂 🙂 Am răsfoit iar cărţoiul meu care-mi mai limpezeşte misterele locurilor prin care am trecut sau prin care vom mai trece. Nu ştim deocamdată ce va urma, mici incursiuni prin preajmă sau în Quebec, dar pregătim fără grabă, Montreal pentru că se pare că va fi fabulos. (Sau deloc că tocmai am aflat preţurile: tren, hotel, alte alea pe simplu, cam 1000 de dolari pentru vreo trei zile). Nu cred că sunt de ajuns o zi sau două, vedem. (ce vedem?) Silvia a cam terminat de bucătărit pentru o bună perioadă de timp aşa că, amîndoi suntem pregătiţi să reluăm hoinăreala (pe plan local 🙂 )

Deocamdată, degust două sticloanţe de vin local, rose. Cînd i-am spus că în Canada se produc cantităţi importante de vin de bună calitate, Robi s-a uitat la mine cu mirare. Nu le are cu pileala – chiar deloc – şi habar nu avea. Abia după ce a gustat umpic (aşa spunea cînd era mititel 🙂 ) din vinul alb autohton Pinot Grigio la Red Lobster din Niagara on the Lake, s-a convins.

Înapoi la degustare. Prima sticlă, aflată sub emblema Cuvee du Siecle D’or se numeşte MARQUIS DE MERICOURT are semnătura Georges Antoine du Pontneuf, este un rose cu parfum delicat, gust fructat şi aromă densă, un demi dulce foarte bun, produs în Montreal, Quebec, Canada, la un litru.

A doua sticlă, are pe etichetă mai întîi menţiunea VIGNOBLE şi are ca nume denumirea podgoriei unde este produs, la Halte des Pelerins. Este tot un rose – Robi ştie că vinul rose m-a cucerit cînd am fost în Franţa în urmă cu 12 sau 13 ani – din 2017, Produit Elabore et mis en buteille a la propriete La Halte des Pelerins inc 693, Sherbrooke – Quebec la trei sferturi.

Cred că a doua marcă este calitativ mai bună, sau mai pe gustul meu, este un vin un pic mai sec, aromat dar nu prea mult, cu gust uşor frust către superior banal, misterios dar abordabil, greu de încadrat la categoria fructat, dar,  fiind un vin recomandat (de producător) pentru pick nick la care cunoscătorii pot consuma printre altele, tapenade, un produs tipic bucătăriei spaniole, adică o pastă făcută din măsline fără sîmburi, file de anchoa, capere şi bineînţeles, ulei extravirgin de măsline, pastă pe care o ador, poate fi catalogat drept un vin perfect adaptat pentru orice ocazie fără pretenţii exagerate. Un vin foarte bun şi foarte acesibil. Cred că merge şi cu icre 🙂 Spuneam că am găsit la magazinul arăbesc Adonis, printre altele, şi icre. N-au prea mare legătură cu icrele de la noi din romanica, gustul seamănă dar cam atît. Le învîrte Silvia de zor într-un castron fără să fie convinsă ca nu munceşte degeaba. Eu mi-am pregătit deja, o felie de  pîine că-s pofticioooos 🙂 Dar la vin roze merge de minune, brînza Comte! 🙂  şi am. Tot de la magazinul Adonis. Să nu uit: a fost bun şi grişul şi a făcut Silvia o supă cu găluşteeee, de a oftat Robert extaziat!

O scurtă lămurire despre uleiul de măsline. Denumirea de extravirgin vine de la conţinutul de acid care oscilează între 0,8% şi 2%. Cel mai bun ulei are aciditatea cea mai mică şi există în principiu trei clase calitative; cel extravirgin (obţinut prin presare la rece – prima tranşă) este cel mai bun.

Am văzut în Malta cum se procedează, pe viu, la un festival al uleiului de măsline, de unde am şi cumpărat ulei produs în faţa noastră.

Restul de ulei de măsline poate fi obţinut prin procedee care storc ultima picătură de ulei din măsline prin procedee calorice şi chiar chimice. Vreţi un sfat? Fugiiiiiţi de acele soiuri de ulei! 🙂 Dar mare atenţie! Dacă nu sunteţi atenţi la etichetă, puteţi să daţi banii pe ulei poreclit extravirgin dar care de fapt, este un melanj între uleiul de calitate şi alte uleiuri mai slabe calitativ. Din păcate, legea permite. De unde ştiu aceste chestii? De la Janos, un ghid excepţional pe care am avut norocul să-l întîlnesc într-o scurtă vacanţă în Malta. Multe am învăţat de la acel ghid dedicat meseriei cu trup şi suflet. Rar aşa profesionist deşi, s-au găsit unii să-l critice că, vezi tu drăgăliţă Doamne, vorbea prea mult. De fapt, gelozia analfabeţilor pe un profesionist.

Revin la vinuri. Robert îmi pregătise o sticlă de Busuioacă de Bohotin (de unde o fi găsit-o???) şi o sticlă cu vin german alb, cam dulce, Aufkellereien. Ce nu-mi place este că toate sticlele au capac de metal înşurubat. Prefer sticlele de vin sigilate cu dop de plută. Dar cum Potugalia, unde creşte arborele de plută este departe, merge şi dopul de metal.

Cum este vorba aceea? Cine nu are la-ndemînă ochi negri, sărută şi ochi albaştri. Păi? 🙂

A venit Robi acasă şi ne-am bucurat. A mîncat, am vorbit puţin şi s-a pregătit de plecare. Unde? La muncă. Uof. Prea mult munceşte băiatul ăsta. Mult mult mult prea mult. 😦  Mă mir? NU. Şi eu am făcut la fel cînd aveam anii lui. Dar nu mai sînt chiar aşa de sigur că am făcut bine. Viaţa trece…

Mai mare dezamăgire apropo de icrele de aici, n-am avut decît exact acolo unde mă aşteptam cel mai puţin: în Grecia. Ce să spun, icrele lor tarama, m-au lăsat complet nemulţumit. În fine. Nu-s bune icrele, rose-ul poate fi însoţit cumsecade şi cu Comte 🙂 Sfat: nu fiţi leneşi să tăiaţi bucăţele de Comte şi să le mestecaţi. Daţi minunăţia asta printr-o răzătoare fină şi veţi vedea cum toate aromele se intensifică, iar gustul brînzei care se topeşte încetişor pe limbă vă va invada cerul gurii pentru multă vreme 🙂 Încercaţi şi nu veţi regreta! Silvia zice că Pecorino Romano, preferata lui Robert, este mai bună. He he. Tandemul tot Tandem 🙂 Hm. Am gustat. Este foarte bună şi Pecorino Romano şi o voi mai căuta.

Mă bufneşte rîsul. Iată cum ţăranu’ de orăşanu’ a ajuns mare somelier 🙂

Gata. A venit Robi acasă şi avem de tolocănit. Am tolocănit şi am stabilit. Montreal? N-avem 🙂 Am selectat în italic mai sus, de ce. Atîta pagubă. 😦

Evident, sînt necăjit. Una credeam, alta e. Se pare că tot ce am apucat să vedem pînă acum a fost limita superioară a ceea ce puteam vedea pe tărîm canadian. De acum încolo, trebuie să mă împac cu ideea că mai avem de stat aici mai mult de trei săptămîni, timp pe care l-aş fi putut petrece şi acasă la romanica, dacă trebuie să stau în casă. Mă bucur că Tandemul este în plină manifestare a fericirii depline 🙂 Serios vorbind, iau ceea ce este bun din această experienţă şi conştient fiind că nu am cîştigat nici măcar la 6/49 quebecos, trebuie să ne restrîngem atît cît ne este plapuma. Şi ce frumos visam… 🙂 Montreal? N-avem! 🙂

Nu credeam că voi spune atît de repede că vreau acasă, la romanica 🙂

Numai că este mai bine să tac. Tandemul este perfect fericit şi n-am eu de gînd să le stric fericirea. Prea rar au posibilitatea de a se întîlni aşa că, tac.

Reclame

Read Full Post »

Revenim din turul celor trei oraşe la hotel pentru puţină odihnă şi ceva de mîncare pentru că peste vreo trei ore (adică la ora 20) mergem la festivalul uleiului de măsline, un fel de sărbătoare a recoltei dar, atenţie! nu este nimic regizat – cel puţin aşa ne-a spus ghidul. Ţăranii din Zeitun – care se traduce măslin / ă, – au această tradiţie din vechi timpuri şi se pare că nu au contaminat-o în scop turistic deşi, turiştii sunt primiţi cu bucurie şi cu mărfuri de tot felul, nu doar cu uleiul tradiţional. Văd eu diseară ce şi cum.

Deocamdată sînt obosit nu atît fizic cît mental. Din nou, o sumedenie de informaţie audio şi vizuală s-a abătut asupra noastră şi este imposibil să notezi şi să procesezi, tot ce auzi şi vezi.

Prima surpriză  uriaşă – s-a produs la Mosta = un orăşel de numai cîteva mii de locuitori (pauperi!) a fost în stare să producă un aşezămînt bisericesc care să rivalizeze cu Vaticanul şi cu Hagia Sofia din Istanbul. A doua mare surpriză, la Valetta = imposibil de crezut că un orăşel de cîteva mii de locuitori, a putut să construiască o catedrală care poate rivaliza ca splendoare cu orice aşezămînt bisericesc din toată lumea creştină BOGATĂ! Intermezzoul de la Mdina (citeşte emdina) nu face decît să întregească în modul cel mai fericit acest mozaic de artă şi istorie care îmbină în Malta civilizaţia a trei continente şi cultura mai multor popoare. Este uimitor cum oamenii acestui pămînt s-au încăpăţînat să construiască un habitat confortabil, în ciuda celei mai mari penurii de resurse care poate fi imaginată: apă se găseşte numai pe insula Gozo iar lemnul şi mineralele lipsesc cu desăvîrşire. Chiar şi puţinele parcele cultivate sunt pe terenuri acoperite cu pămînt adus din Sicilia!

Maltezii au fost stăpîniţi de toate sau aproape toate popoarele din bazinul mediteran: romanii, arabii, italienii, francezii, mai rar grecii dar foarte multă vreme de turci. Napoleon a stăpînit Malta mai puţin de doi ani pentru că a fost alungat de englezi cu implicarea masivă a faimosului amiral Nelson în 1800; britanicii n-au mai plecat de aici decît în 1974, la 10 ani de la declararea independenţei. Britanicii au plecat (nu chiar de tot) dar parte din administraţia britanică şi-a lăsat amprenta benefică asupra acestei republici. Circulaţia este pe partea stîngă, limba engleză este limbă oficială alături de limba malteză, bucătăria are influenţe din mai multe culturi (turcă, engleză, malteză, arabă, etc), personalul este atent şi îndatoritor şi cred că ar mai fi multe lucruri bune de spus, dar să le spună cine a locuit aici mai multă vreme. De pildă, o parte dintre britanici cumpără locuinţe în Malta pe care le închiriază în timpul verii şi în care locuiesc chiar ei pe timpul iernii atît pentru că preţurile sunt aici mai mici decît în Anglia dar şi pentru că clima este mult mai blîndă: în Malta, nici în toiul iernii temperaturile nu coboară sub 17 grade Celsius.

Revenind la sărbătoarea dedicată recoltării maslinelor. Oraşul Zeitun (măslin/ă) are cam 11000 locuitori şi este atestat cu documente încă din secolul al VII-lea. Cel care a ridicat această localitate la rang de oraş, a fost ultimul Mare Maestru, cel care a predat Malta fără luptă lui Napoleon, cel despre care am povestit foarte pe scurt în episodul anterior:  Ferdinand von Hompesch zu Bolheim. Cert este că nici nu prea avea încotro: Malta era apărată atunci numai de cîţiva Cavaleri şi aceştia n-aveau cum să se opună armatelor lui Napoleon. Să trecem, peste.

În drum spre Zeitun, ghidul ne mai spune aparent serios că dacă tragi o linie orizontală cam pe unde este aeroportul, lîngă oaşul Luqa (citeşte lua) obţii două regiuni: Malta de nord şi Malta de sud. Malta de nord este mult mai bine amenajată inclusiv pentru turism, Malta de sud fiind ceva mai puţin amenajată pentru că, aici lenea mediteraneeană s-a îmbinat cu calmul englezesc. 🙂  . Cred că nu-i decît o glumă a unui ghiduş deşi, şoferul originar din sud, a confirmat 🙂  .

Festivalul se desfăşoară pe parcursul a două zile şi are o parte laică – azi – şi o parte religioasă – mîine – pentru că foarte vechi fiind, îmbină elemente păgîne cu elemente creştine. Întreaga sărbătoare se desfăşoară în jurul bisericii din centrul oraşului, parte pe şosea şi parte pe parcul din apropiere, parc special amenajat cu tarabe, mese, bănci, etc. Biserica este din secolul al XIV- lea şi are hramul Sf. Ecaterina.

Am ajuns. Forfotă şi veselie. Pe cîteva scene amenajate ad-hoc, artişti locali se produc în faţa unui public entuziasmat. Greu să deosebeşti localnicii de turişti pentru că foarte puţini dintre maltezi mai poartă costumele tradiţionale. Peste tot, lumea mănîncă şi bea, se veseleşte şi în aer se simte destindere şi bunăstare. Este normal să fie aşa, pentru că la astfel de ocazii se reunesc familiile cu trei sau patru generaţii şi bucuria revederii este  imensă. Am întîlnit şi noi o astfel de familie şi am văzut pe viu cît de tare se bucurau! Pe strada din faţa bisericii defilează fanfara oraşului şi o trupă de actori care s-au îmbrăcat în straie de Cavaleri.

Peste tot, localnicii oferă amatorilor produse tradiţionale de tot felul sau obiecte de artizanat. Cu ce se deosebeşte această sărbătoare de un bîlci de pe la noi? Simplu: aici nu stai cu frica hoţilor în sîn şi nu auzi manele de nici-un fel! 🙂  Am glumit desigur. Am intrat şi în biserică şi am văzut pioşenie pe feţele celor care se rugau în tăcere. Maltezii chiar sunt un popor de catolici credincioşi! Nu stăm prea  multă vreme – două ore – şi cam gata. De ce se numeşte această agapă, Sărbătoarea Uleiului de Măsline? Iată: într-un loc destul de bine asediat de amatori, o presă de ulei produce în faţa noastră, ce altceva? Ulei de măsline!

Fiţi convinşi că uleiul de măsline din galantarele supermarketurilor este „botezat” chiar dacă scrie pe etichetă, EXTRAVIRGIN! Extra, pe naiba. Abia aici am aflat ce înseamnă uleiul de cea mai bună calitate: măslinele trebuie culese la sfîrşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, cînd sunt culese măslinele temperatura aerului nu trebuie să treacă de 27 de grade Celsius, iar între momentul recoltării şi presare să nu treacă mai mult de 48 de ore. Nu în ultimul rînd trebuie menţionat că măslinele sunt atent selecţionate bucată cu bucată, înainte de a fi introduse în presă. Bineînţeles că uleiul cel mai bun este cel obţinut numai din PRIMA presare la rece. Cum vă păcălesc negustorii? Pur şi simplu amestecă uleiul de mai slabă calitate cu mici cantităţi de ulei extravirgin, pentru că legea le permite. Dar uleiul pe care l-am cumpărat noi de aici, are garanţia că a fost produs chiar în faţa ochilor noştri. Scump? O fi daaaar, merită!

DSC04411

DSC04418

DSC04422

Read Full Post »