Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vaclav havel’

După o aterizare perfectă răsplătită cu aplauzele pasagerilor, ne luăm bagajele şi o găsim pe ghida vorbitoare de limbă română care ar trebui să ne conducă primii paşi prin Praga, restul excursiei noastre scurtissime, urmînd să-l facă fiecare familie pe cont propriu. Ghida, are o pancartă după care o recunoaştem; ne adunăm ca puişorii în jurul cloştii şi aşteptăm să vedem ce are de spus. Nu prea multe, deocamdată. Este o femeie de vreo treizeci  şi ceva de ani, slăbuţă, cu o faţă luminată de doi ochi albaştri, imenşi. – Bine v-am găsit! spun. Se gîndeşte puţin şi-mi răspunde cu privirea pironită drept în ochii mei: – Bine-aţi venit! De ce-a ezitat? Voi înţelege ceva mai tîrziu…

Încet încet, cei 20 de turişti care formăm (sau formează) un grup şi nu prea, se adună, iar Eva, pentru că aşa se numeşte femeia cu ochi imenşi, ne conduce la mini-buzul cu care vom merge la hotel. Aici, domnul şofer ne muştruluieşte sever cu privire la aşezarea valizelor în cala de bagaje. Este mai mult vorba de el: singur aburcă valizele noastre rînd pe rînd, după o logică din care înţelegem că mai întîi trebuiesc puse acolo, cele „big”. 🙂 . OK!, fie ca valizele noastre să fie puse în ordinea pe care o stabileşte, EL! 🙂  .

În sfîrşit. Aşezaţi comod pe scaune, purcedem către Praga. Aeroportul Vaclav Havel este la circa 30 de minute de mers cu maşina pînă la Praga; nu ştiu cîţi kilometri sunt şi nici nu ne pasă. Remarc imediat lipsa zăpezii; mă aşteptam să fie chiar mai abundentă decît la Bucureştiul din care plecasem cîteva ore mai devreme dar, nu-i! Vremea este şi aici frumoasă; nici frig nu e, dar seara s-a lăsat brusc şi un întuneric prietenos rupt ici-colo de felinare electrice,  ne învăluie cu tainele sale. Privesc pe geamul mini-busului dar nu pricep mare lucru deocamdată, din cele ce văd. Nici Eva nu este prea vorbăreaţă; nu simte nevoia de a ne desluşi măcar cît de cît dar, nu contează acum. Să ajungem la hotel şi vom mai vedea mai încolo, ce şi cum vom avea de făcut, văzut; ce atîta grabă? 🙂

Ştiu că trebuie să ne potrivim ceasurile după fusul orar local, pentru că după acest timp ne vom petrece cele cîteva zile (5) în Cehia. Am cîştigat o oră? Ar fi a treia oară cînd în acest an ne vom bucura de acest cîştig de timp. Cîştig? Da, şi nu prea. La întoarcere, vom plăti acest timp cu vîrf şi îndesat. Nu insist acum; voi spune mai încolo, de ce.

Pînă la urmă, Eva ne destăinuie cîte ceva: nu vorbeşte prea bine româneşte ( de aici ezitările sale înainte de a răspunde unor întrebări simple) dar ştie oraşul foarte bine ( îmi vine să zîmbesc) şi pentru că mîine – 30 decembrie –  vom avea program de grup, ne va conduce într-un tur al oraşului de patru ore. Foarte bine, ricanez în gînd; chestia asta era prevăzută în pachetul turistic achiziţionat deja; despre ofertele suplimentare nu ne spune nimic? Misterioasă, Eva, tace.

Intrăm în Praga dar deocamdată, mare lucru nu vedem. Probabil că unul dintre farmecele Pragăi este misterul în care clădirile impunătoare se învăluie; lumina chioară a iluminatului public ne dezvăluie totuşi clădiri măreţe, alternate cu imobile mai puţin impresionante. Regimul de înălţime al tuturor clădirilor vechi ( şi ceva mai noi) este constant: cinci, maxim opt etaje. Nu mă pot abţine să remarc totuşi că toate clădirile sunt relativ bine întreţinute, aşa cum am văzut şi la Budapesta şi la Viena. Mai ales, sare în ochi curăţenia predominantă şi în mod clar, un soi de rigoare arhitecturală deşi, varietatea stilului constructiv este mai mult decît diversă. Şi aici, la Praga, pare-se la prima vedere ca şi la Viena, că „noul” se îmbină în mod fericit, cu „vechiul”. Senzaţia de continuitate între generaţii este mai mult decît evidentă. Ajungem la hotelul Christie, hotel prezentat nouă în oferta turistică, a fi de patru stele. Îmi vine iar, să zîmbesc. Patru? Fosta-i lele cît ai fost; acum, cele patru steluţe pîlpîie undeva între două, către maximum trei. Am devenit prea pretenţios? Nici vorbă! Mă enervează minciuna poleită şi mai ales, nu mai pot înţelege nicicum, noile seturi de valori false. În fine…

Camera repartizată nouă, este calibrată exact pe dimensiuni strict necesare: patul conjugal este mărginit de spaţii în care te poţi mişca între  o fereastră meschină pe dreapta, pe lîngă un dulap pe stînga şi pe lîngă peretele din faţa patului unde este montată o plasmă; între pat şi un mic hall care este în dreptul uşii, este o masă de scris cu un singur scaun; tot acest cu(i)b locuibil, este completat de o baie cu cadă aflată imediat lîngă intrare, pe partea dreaptă. Mobilierul este vădit vechi dar, este curat peste tot, cu o singură excepţie despre care prefer să păstrez tăcere, acum. Camera aceasta este de ajuns pentru nişte turişti fără mofturi, cum suntem noi dar, nu mai mult. Patru stele? Iar, îmi vine să zîmbesc Am locuit noi, vremelnic, şi în camere mai bune, şi în camere de hotel mai puţin bune… Acest hotel este totuşi, din categoria celor „ sărăcie cu lustru”. Nu mai contează. Acum, după ce ne-am refrişat o leacă, ieşim în căutarea unui restaurant unde să ne putem ogoi foamea şi setea. 🙂

Habar n-am cum, am nimerit la restaurantul „Jedova chyse” din imediata apropiere de hotel.  Mic, cochet, preţuri moderate, se poate fuma! Mîncare bună, berea la halbă extraordinară! Ce-ţi mai trebuie? Aproximativ vreo 20 de euro pentru a plăti o masă bună, pentru doi. Şi eventual faptul că în celelalte restaurante din Praga şi nu numai, mirarea că pentru aproximativ aceleaşi lucruri, poţi plăti de două, sau de trei ori mai mult.

Bon. Reveniţi la hotel, plonjăm într-un somn adînc, conştienţi fiind că mîine, explorarea Pragăi va începe sub oblăduirea doamnei Eva!

relatarea va urma, chiar şi cu riscul de a vă plictisi. 🙂

Read Full Post »