Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘victoria comnea’

Cine mai crede că istoria este făcută de cine ştie ce oameni deosebiţi, după cine mai ştie ce planuri care strălucesc pline de inteligentă strategie, n-are decît. Adevărul este că istoria curge în sensul dorinţelor unor oameni ajunşi la putere din cine ştie ce motive sau pe ce căi. Mai ştie cineva cum a ajuns Napoleon Bonaparte să fie stăpînul Franţei şi aproape al întregii Europe ? Fiecare vede in Bonaparte ce vrea. Eu, nu-l văd cu ochi buni. Nu ştiu dacă este adevărat ce scrie în carte despre Kutuzov, dar nici nu m-aş mira prea tare. Refuzat de diva Nanone în favoarea tînărului Iancu, în loc săşi vadă de războiul cu turcii, el pregatea surghiunirea celui care îl umilise cu tinereţea sa. Numai că diva Nanone, nu cedase unei toane de moment. Pur şi simplu, fusese plătită să facă acest lucru. Cine plătise ? Pictorul Dante Negro. Pictor care nu lipseşte aproape din nicio scenă descrisă. Cineva trebuie să zugrăveasca lumea aceasta, nu ? Să ne întoarcem la Manuc Bey. De ce insista el atît pe încheierea păcii ? Pentru că era un vizionar -spun unii. Paradoxal, el avea de pierdut dacă ruşii se retrăgeau din principate. Ar fi trebuit săşi caute alt loc unde săşi ducă viaţa. El trebuise să fugă din Istambul de urgia turcilor ultraconservatori, care nu vedeau cu ochi buni reformele pe care le sugerase marelui vizir Mustafa Baraiktar, binefăcătorul său. Dacă turcii rămîneau stăpîni în principate, ar fi avut şi el soarta vizirului, care fusese scurtat de cap. Pentru că era spion rus – spun alţii. Un lucru este cum nu se poate mai limpede „ în înfruntarea dintre rusocraţie şi turcocraţie, Principatele nu reprezintă decît o biată marfă pentru un troc politic„. O hartă care aparţinuse lui Napoleon I şi care reprezenta harta celor patru provincii româneşti în 1812, respectiv Valahia, Moldova, Basarabia şi Transilvania, era aceeaşi hartă care consfinţea în 23 august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov. Şi iată cum şi în prezent, pe harta politică a României, se înfruntă aceleaşi două mari tabere : rusofilii pe de o parte, şi adepţii unei ţări moderne de factură occidentală, pe de cealaltă parte. Există însă un paradox. În 1812, ruşii constituiau garanţia pentru o modernizare a principatelor. Acela a fost însă ultimul moment în care de la ruşi, România a avut ceva de cîştigat. Ce a cîştigat ? Absolut nimic. De fapt, în 1812, am pierdut Basarabia. Nu mai intru în amănuntele istorice. Nici cum a fost înfrînt Napoleon în campania din Rusia, nici cum pentru prima dată în cariera sa de soldat a fugit abandonîndu-şi armata. Nici ce maziliri au fost în Principate odată cu schimbarea stăpînirii. Mai avem de desluşit o taină. Cine era de fapt Marioritza ? Ei cine era. Era o protejată de a lui Napoleon, care fusese trimisă cu misiunea expresă de a-l omorî pe Manuc. Numai că se îndrăgosteşte de prinţ atît de tare, încît şovăie. Si dispare. Pe drumul său de bejenie, Manuc Bey se simte tot timpul urmărit. Ba i se pare că o vede pe Marioritza, ba este convins că îl urmăreşte nimeni altul decît pictorul Dante Negro. Nu se înşela. De fapt, era un singur personaj, cu două deghizări. Şi mai avem de îndreptat o eroare. La începutul romanului, cînd un călăreţ urmăreşte prin binoclu, hîrjoana a doi iubăreţi, Manuc era împreună cu soţia sa, Mariam, pe care o iubea cu tinerească patimă, deşi dobîndiseră împreună, nu mai puţin de şase copii. Călăreţul care se pregătea să-l omoare, era Marioritza, sub înfăţişarea lui Dante. Şi încă un amănunt. Numele întreg al frumoasei Marioritza, este Alexandra Comnena, fiica lui Alecu Văcărescu şi a Veneţienei Comnena . Romanul doamnei Victoria Comnea, aruncă o lumină interesantă asupra istoriei noastre. Istorie din care nu învăţăm aproape niciodată mai nimic, şi care se tot repetă.

UPDATE.  Europarlamentarul Adrian Severin a fost numit U.E. raportor pentru relaţia cu Rusia. Exact ce spuneam : istoria este facută exact alandala de indivizi care mai de care mai idioţi. Obama ştie de ce.

Anunțuri

Read Full Post »

La prima întîlnire cu un autor, neştiind la ce să te aştepţi, eşti prudent. Prefaţa este bine – venită, deşi uneori prefer să nu o citesc decît la urmă. Cartea aceasta începe cu o scenă care se vrea cumva rezumativă pentru întregul roman : un călăreţ urmăreşte prin binoclu, hîrjoana în zăpadă a unei perechi de iubăreţi. Călăreţul ridică o puşcă şi încearcă să-l omoare pe el. O herghelie de cai apare de niciunde, şi în loc să-i facă una cu pămîntul pe cei doi, se opreşte docil pînă cînd acestia încalecă doi cai şi dispar. Lîngă călăreţul asasin, apare Babic, omul de încredere, „umbra” prinţului. Nu este deloc greu să înţelegi că este vorba despre Manuc Bey şi despre Marioritza; cine este călăreţul rămîne să descoperim mai tîrziu. Manuc Bey, avea mulţi prieteni, dar şi duşmani neînduplecaţi. La început, facem rînd pe rînd cunoştinţă cu personajele care populează această carte. Trebuie să recunosc încă de la început, că am intrat în atmosferă destul de ezitant, unele personaje se lasă descoperite numai treptat, dar odată pătruns în miezul acţiunii, esti captivat. Cartea este foarte bine scrisă, deşi este prea exagerată asemanarea cu Razboi şi Pace pe care o face Bogdan Creţu, chiar păstrînd proporţiile, după cum spune domnia sa. Sîntem familiarizaţi cu atmosfera Bucureştiului din acele vremuri, cu noroaiele, noroadele, celebrele subterane, obiceiurile poporane şi cele boiereşti. Consulul Franţei, contele Ledoulx, priveşte cu dispreţ mizeria din această ţară, şi deplînge faptul că trebuie să dea ‘ciubuc’ chiar şi la curtea Domnească, unde adevăraţii domni, sunt ofiţerii ruşi conduşi de Kutuzov. Prietenul său, Consulul de la Istambul, tocmai provocase destituirea domnitorilor filo-ruşi Constantin Ipsilanti şi Alexandru Moruzi şi fusese recompensat de Napoleon. Ca urmare, ţarul Alexandru ordonase ocuparea celor două principate. Războiul ruso-turc izbucnise, mişcare care îi convenea lui Napoleon. Trupele ruse fiind ţinute la Dunăre, el putea să atace Rusia dinspre Polonia. Treaba consulului este să zădărnicească încheierea păcii, ale cărei tratative se ţineau la Bucureşti, în Hanul lui Manuc. Manuc însuşi, încerca să grăbească încheierea păcii, pentru că treaba asta l-ar fi slăbit pe Napoleon. Era influent atît în tabăra rusă, cît şi în cea otomană. Deci, trebuia eliminat. În saloanele bucureştene, îşi face apariţia o frumoasă şi misterioasă doamnă, despre care circulă cele mai contrarii şi fanteziste zvonuri, de la faptul ca este putred de bogata, la faptul că este o consumatoare de nădragi, pîna la faptul că este trimisa specială a lui Napoleon. Alexandra Marioritza, se va întîlni atît cu Manuc, pe care îl admiră deschis, cît şi cu Ledoulx, pe care îl striveşte cu personalitatea sa. Manuc, obişnuia să petreacă ajunul Crăciunului, în casa văduvei poetului Ienachiţă, pe care îl cunoscuse înainte ca acesta să fie uns domn. În povestire mai apar şi clucereasa Elena nora sa, şi fiii lor, Nicolae şi Iancu, unchiulache şi nepotache. Vremurile erau în schimbare şi odată cu ele, şi moda vestimentară. Tineretul adoptă moda europeană. Încep să apară la Bucureşti ‘reprezentaţiuni’. O anume primadonă Nanone, dăduse toată lumea peste cap. Toata lumea, dorea să asiste. Consulul cu soţia sa, neconsolata Toinette, generalul Kutuzov, toată floarea boierimii sunt prezenţi la ‘reprezentaţiune’. Şi toţi se întrec să trimită divei, cam răscoaptă, coşuri cu flori. Diva, însoţită de un dansator ignorat cu desăvîrşire, interpretează o arie din Răpirea din Serai. Aplauze frenetice o răsplătesc. După o pauză, urmează Orfeu şi Euridice de Gluck. Delir. Între timp, diverse personaje îşi ţes pînza de paianjen a intrigăriilor. Diva, curtată de general, îl preferă spre adînca sa stupoare, pe Iancu. Iancu n-ar fi putut asista la ‘reprezentaţiune’, dacă un pictor care pare să cunoască pe toată lumea, nu i-ar fi cedat costumul sau europenesc. Pictor invitat de soţia consulului, să-i facă şi portretul. Pictor care este în foarte bune relaţii chiar cu generalul Kutuzov. Numai consulul francez nu ştia cine este pictorul Dante Negro.

Read Full Post »

Duminică. Ninge viscolit încă de aseară. Asta da! vreme de stat la gura sobei şi de povestit la nepoţi. Chiar nu ştiu de ce mi-am adus aminte de nunta prin care ne-am unit vieţile eu şi sotia mea, nuntă frumoasă unde ne-am jurat credinţă în faţa lui Dumnezeu la Biserica Sfîntul Spiridon, încheiată cu petrecere mare la Salonul Voievodal de la Hanul Manuc. Petrecere mare adevărat vă spun, cu orchestră şi cu artişti adevăraţi, ca de exemplu Gheorghe Turda, Nicolae Suciu, Luigi Ionescu, Nae Lazarescu, George Enache şi … A fost realmente un spectacol de varietăţi. Nu să vă povestesc eu nunta mi-am propus acum. Poate, altădată. Acum am scotocit prin bibliotecă şi am găsit un volum denumit chiar aşa : Manuc. Semnat de doamna Victoria Comnea, care deşi are studii de Biologie la Universitatea din Bucureşti, a publicat poezie şi proză în revista Luceafărul şi a debutat cu un jurnal de călătorie la Editura Eminescu, America din valea adormită. De atunci a mai publicat, Perfect distractiv în 1999, Capcana în 2001, Ultima adoratoare în 2003, Un romb de cer în 2004. Manuc, a apărut la Polirom în 2006. Cartea este prefaţată de Bogdan Creţu, care printre altele, spune : ” Manuc propune o lume ficţională pe care o simţi, în ciuda fixării sale la debutul secolului al XIX-lea, verosimilă, plauzibilă, în care tot soiul de personaje pline de viaţă, multe coborîte din primul eşalon al istoriei adevărate, îşi deapănă firul existenţei cu o naturaleţe ce nu are cum să nu cîstige adeziunea cititorului. Un roman istoric >>cinstit<<, care renunţă la artificii inutile şi la alte strategii de seducţie în afara realului talent al autoarei”. Cartea aceasta vorbeste despre personaje istorice, pe fundalul războiului ruso-turc, în care Napoleon făcea eforturi de extindere a imperiului său. În toate aceste evenimente, Bucureştiul avea să joace un rol determinant, căci aici se duc negocierile de pace, mereu influenţate de prinţul armean extrem de bogat, Emanuel Manuc. Am să ‘desfac’ această carte în patru postări, după numărul capitolelor sale. Sigur că din această carte nu putea să lipsească o fiinţă fermecătoare, echivalentul feminin al lui Manuc. Alexandra Marioritza, este din stirpea rară a femeilor puternice, frumoase şi inteligente. Libertatea deplină nu o stînjeneşte, dimpotri : ii reliefează caracterul de femeie perfect stăpînă pe ea. Singura sa slăbiciune, este beyul Manuc. Vom vedea.

Acum, astăzi, credincioşii trebuie să dea dovadă de tărie : începe postul . Lăsata Secului are doua etape care conduc spre Postul Paştelui : Duminica Înfricoşatei Judecăţi, cînd se lasă sec de carne – astăzi -, şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – duminica viitoare. Postul propriu zis, începe cu 15 februarie şi se încheie pe 4 aprilie. În această perioadă, voi vă lăsaţi ispitiţi ?

Read Full Post »