Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘zermatt’

Dedic această postare care participă la generosul Club CARMEN unei prietene foarte bune, psi, care spune :

„zăpada este
iluzia unui dor
prins în miez de alb.”

Happy WW!

Read Full Post »

Grachen

Grachen

Drumul pînă la Gratchen şerpuieşte pe serpentine în ac de păr; pe alocuri, pe un singur fir de circulaţie. Din loc în loc drumul este lărgit, unde autovehiculele din sens contrar aşteaptă să poată trece şi ele (autobuzul galben are prioritate absolută). Localitatea este foarte mică, foarte cochetă şi – ne-am obişnuit deja – foarte curată.

Urcăm cu gondola pînă pe un platou unde este un restaurant

şi de unde pornesc cele cîteva pîrtii aflate încă în uz. Sunt pîrtiile folosite în special de copiii înscrişi în Skischule.

Pîrtia principală, cea care porneşte de aici spre vale – cea mai grea – nu mai este accesibilă pentru că zăpada s-a topit şi pe alocuri se vede pămîntul.

Este totuşi, sfîrşit de sezon; sau pe aproape. De jur împărejur se văd saivane cu oi, case, vile şi bineînţeles, pădure cît cuprinde.

După ce-am înfulecat cîte-un cîrnat specialitate locală  prăjit şi scăldat în sos de roşii cu ceapă, am ieşit afară la o ţigară. Şi aici fumatul şi picknicken sunt verboten. Mare lucru de făcut pe aici nu mai este, am vrut doar să pot face o comparaţia cu Zermatt, aşa că luăm gondola în jos. Pînă la plecarea autobuzului mai avem ceva timp şi dăm o raită prin orăşel.

Sezonul este clar pe sfîrşite. Nici măcar preţurile mai scăzute de pe aici nu-i mai tentează pe turişti. Nici nu-i de mirare: deşi oferă mărfuri la jumătate de preţ, tot scumpe sunt. Vizităm Munsterul local, o catedrală în stil baroc (sau rococo?);este pustie dar, foarte încăpătoare. Numai pe scaune au loc peste 400 de persoane.

Lîngă catedrală un cimitir mic, cochet şi tăcut, invită la reflecţie. Şi aici, aleile sunt perfect aliniate, curate şi îngrijite cu migală.

Timpul a cam trecut; ne îndreptăm spre autogară, urcăm în autobuz şi privesc la şofer care priveşte atent la ceas. La fix! autobuzul s-a pus în mişcare.

Este o experienţă teribilă să trăieşti pe viu această sincronizare perfectă (sau aproape) dintre trenuri, autobuze, vapoare. Cînd ajungem înapoi cu trenul la Zermatt, un minibuz electric ne aşteaptă şi pe noi să ne ia şi să ne ducă “acasă”. Nici pomeneală să mai fi putut reface drumul înapoi pe propriile picioare. Cum mîine ne luăm rămas bun de la Zermatt şi vom pleca destul de matinal, mai sporovăim cîte ceva şi la nani cu noi! că suntem obosiţi atît de mişcarea făcută cît şi de uriaşa informaţie primită în acest scurt răstimp. Suntem obosiţi. Ei şi? Splendoarea are nu doar un preţ material ci, necesită şi un efort mental. Era să uit să amintesc că dacă dimineaţă am plecat cu iarna în spinare, seara ne-am întors cu primăvara în piept pentru că de la Grachen pînă la Zermatt, peisajul a fost inundat de un soare strălucitor. Privesc de pe terasă la Mattrerhorn, poate pentru ultima dată.

Este maiestuos, impunător şi pare liniştit. Dar nu e. Am învăţat deja să fac deosebirea dintre nori şi furtuna de zăpadă. Nu este nici-un dubiu: sus, acolo, vîntul năpraznic stîrneşte nori de zăpadă spectaculoşi dar foarte periculoşi!

.

 

Read Full Post »

“Nu lăsa pe mîine ce poţi face azi!” – ar trebui să fie deviza turistului de pretutindeni. Dacă n-am fi făcut ieri acel veritabil tur de forţă astăzi n-am fi putut vedea mare lucru pe munte. Încă de aseară a început să ningă. Mai întîi timid cu fulgi răsfiraţi apoi mai înteţit cu fulgi mari şi ceva mai deşi apoi a părut că ninsoarea se va opri. Părea dar nu s-a oprit. Ninge calm dar bine şi zăpada se aşează strat după strat.

Nici vorbă să mai vedem de pe veranda de “acasă” Matterhorn. Tot ce putem vedea este o ceaţă alburie care îl ascunde privirilor noastre. Vom hoinări prin Zermatt… Mai privesc o dată pe fereastră şi văd că gondolele urcă şi coboară. Asta trebuie să înseamne că ninsoarea, este exact pe gustul şi spre bucuria celor care au venit aici să schieze, nu doar să se zgîiască aşa, ca noi. 🙂 . Ieşim din Chalet (cabană) şi purcedem per pedes spre centrul localităţii Zermatt, locul unde este gara, piaţa şi supermarketul Coop. Localitatea este cocoţată pe dealuri, populată cu sute de chaleturi, vile, hoteluri şi casele localnicilor. Străzile înguste sunt străbătute de tot felul de vehicule, toate propulsate electric. Nu este permisă în nici-un fel circulaţia vehiculelor pe benzină, motorină, etc. Chiar şi cei mai “egali” dintre egali au nevoie de permise speciale ca să poată veni pînă în localitate cu maşina, dar ATÎT! Aici, vor circula ca toată lumea, fie pietonal fie cu taxiurile sau cu minibuzele electrice. De “acasă” pînă la gară am coborît pe un drum îngust, parte povîrniş parte în trepte, drum despre care am înţeles că este denumit de localnici, “Drumul Crucii”.

Am văzut chiar şi o instalaţie de transport pe cablu, privată!

Ne gîndim să dăm o raită şi prin alte localităţi să vedem cum e. Vom lua trenul mai întîi către Tasch (există o legătură permanentă) apoi vom lua alt tren către SF. Niklaus şi de aici, cu autobuzul, spre Grachen – altă localitate pentru schiori, dar ceva mai puţin piperată la preţuri. În afară de faptul că este o importantă bază de plecare către unele dintre cele mai înalte piscuri, Tasch este şi locul unde rămîn toate vehiculele celor care vor să ajungă la Zermatt. Parcările pe aici, par a fi o afacere bănoasă. Ca şi hotelurile.

Nu suntem atenţi şi pierdem prima legătură. Nu-i nici-o pagubă gîndim noi: peste alte 25 de minute, vine altul. Nu aşa gîndesc şi cei cîţiva localnici pentru care timpul are alt preţ… Am ajuns la St. Niklaus. Cît de mică este localitatea, nu lipsesc biblioteca şi grădiniţa…

Cordonarea perfectă dă iar, 🙂  semne de suferinţă. Nu doar că trenul a întîrziat un minut întreg dar, autobuzul de legătură vine toooocmai peste alte paisprezece! 🙂 . Şi la tren şi la autobuz, pass-ul nostru a fost acoperitor.

Despre Grachen, mîine. După duzina de cuvinte. Cu poze. 🙂

Read Full Post »

Rothorn

Revenim prin Furi la Zermat, de unde un autobuz electric ne duce pînă la alt punct de plecare;  alt tren cu cremalieră

ne va duce în alt paradis: Rothorn (3104 metri), via Sunega Paradis. Aici, lîngă o bioramă cu speciile existente în zonă

sunt prezentate într-un ţarc de sticlă pericolele care le pîndesc: gunoaiele

Apoi coborîm la Blauherd, facem o escală la Gant de unde Matterhorn se vede în plină furtună

dar de aici nu mai putem merge pînă la Hohtali (3286 m) sau pînă la Stockhorn (3405 m) pentru că vremea urîtă nu ne permite. Reîntorşi la Sunega

ne bucurăm cît putem de uluitoarele peisaje şi de razele de soare care acum, scaldă generos partea asta de munte. Am plecat de pe Klein Matterhorn exact la timp; acum, acolo toate pîrtiile sunt închise.

Am ajuns “acasă” pe seară tocmai la ţanc. Totul de jur împrejur s-a înorat,  întunecat şi ca să fie peisajul complet a început să fulguiască.

Matterhorns-a ascuns iar privirilor noastre, dar noi am apucat ieri şi azi două zile absolut superbe şi am văzut atît de multe locuri că ne va trebui un timp pentru a le sedimenta. În apartament este cald şi bine, avem tot ce ne trebuie, putem să ne răsfăţăm.

Read Full Post »

„Acasă”

Plecăm exact la timp ca să prindem alt ZUG spre Zermatt. De data asta, unul mai nou şi mai modern, cu ferestre uriaşe, panoramice. Şi acesta, dacă nu te-ai urcat la ora fixă, închide uşile şi plească brusc şi rămîi pe dinafară pînă la următorul. Cît pe ce să o păţesc şi eu, după ce l-am pozat pe dinafară 🙂 . Cam gata cu soarele. Şi sus, la hotel, personalul aduna şezlongurile, mesele, păturile. Peste tot, schiorii încă mai împînzesc muntele pe nenumăratele pîrtii. Toate aceste pîrtii sunt reamenajate zilnic de cîte ori este nevoie, cu nişte utilaje speciale.

Nici nu-mi pot închipui în decursul cîtor decenii şi cu preţul a cîtor mii de miliarde a fost construită această uriaşă reţea. Şi departe de a se mulţumi cu ceea ce au, elveţienii construiesc neîncetat. Profitul este reînvestit în permanenţă… Calea ferată este pe un singur fir; numai din loc în loc este dublată pentru a face loc traficului din sens contrar; aşa se şi explică stricteţea cu care este respectat orarul de funcţionare.

Coborîm iar în gară şi după ce mai tîrguim cîte ceva luăm din micuţa piaţă centrală de lîngă gară un soi de taxi,

un autovehicul electric unde în afară de şofer, mai încap şase persoane + bagaje. Zermatt este compus dintr-o sumedenie de hoteluri, de chaleturi şi case ale localnicilor.

Toate au de la unul la şase etaje (din cîte am văzut noi) toate căţărate pe dealuri în terase supraetajate. Străzile sunt atît de înguste că par desenate într-un oraşel pentru păpuşi. Nu după prea multă vreme, ajungem “acasă”.  O vilă

unde avem şi noi rezervată o cameră pentru trei nopţi.

Nu e cameră ci, apartament în toată regula.

De pe terasă ar trebui să vedem Matterhorn dar deocamdată… este învăluit în nori.

Acest tip de apartament este închiriat de familii care vor să petreacă mai multe zile într-un loc, dar vor să-şi păstreze obiceiurile culinare sau nu vor să meargă la restaurant. Noi mergem şi la restaurant dar, ne place şi să ne gătim singuri măcar cîteodată. Trebuie să mărturisesc un lucru: rareori oferta de la faţa locului a întrecut aşteptările mele ca aici, în Elveţia. S-a cam înserat, foamea ne cam dă tîrcoale aşa că, poftiţi la masă dacă v-aţi adus de-acasă! 🙂 Noi ne-am adus de la supermarket. Şi încă un amănunt: scrumierele sunt aşezate strategic, pe terasă. aşa că, la dîrdîială cu voi, păcătoşilor de fumători 🙂 . Dar faptul că de pe terasă se va vedea foarte aproape Matterhorn compensează din plin această mică, foarte mică, sîcîială!

A! să nu uit: rezervarea şi plata se fac on-line iar odată ajuns, găseşti cheia la cutia poştală pe care stă scris, numele tău; n-ai servitori pe perioada retervată;  cum găseşti, aşa laşi în urma ta, cînd pleci. Evika! Lume civilizată! Şi am inaugurat şi briceagul elveţian proaspăt achiziţionat: m-am tăiat superficial, la un deget. 🙂 .

 

Read Full Post »

Gornergrat

La Zermatt avem timp să cumpărăm cîte ceva de-ale gurii dintr-un supermarket (recomandabil!) să lăsăm bagajele la o magazie (contra plată) şi să tîrguim bilete pentru ascensiunea cu un tren special pînă la Gornergrat la 3089 metri altitudine.  Trenul opreşte pe parcurs pentru schiorii care vor ataca nenumăratele pîrtii de schi;

fiecare urcă şi coboară cum vrea, după ce plăteşte cam 37 de franci de căciulă (atît am plătit noi, graţie miraculosului pass, care ne-a scutit de jumătate din preţ). Nu este frig absolut deloc, iar îngerul nostru păzitor ne-a dăruit un soare strălucitor ca cele mai frumoase vise.

Peste tot sunt pliante amănunţite cu harta regiunii, orarul trenului, pîrtii şi punctele de legătură dintre diversele telecabine şi telescaune, etc; pe scurt tot ce are nevoie un turist, să ştie! Trenul este cuplat la o cremalieră pentru că panta ascensională este de vreo treizeci de grade. Din cînd în cînd, se vede cîte-un schior care coboară vijelios. În zare, se văd telecabinele care merg către Monte Rosa Hutte. Calea ferată este pe  alocuri apărată de acoperişuri şi protejată de parazăpezi. În tren este foarte cald dar afară, soarele este însoţit de un geruleţ straşnic care îi zgribuleşte pe neprevăzători – sunt cam minus 15 grade. Jos este una, sus este altceva!

Coborîm din trenuleţ, facem poze şi mai urcăm o pantă pînă la Observatorul Astronomic

(cred) unde este bineînţeles, şi un hotel. De aici mi-am cumpărat alt briceag elveţian, (în locul celui confiscat la Otopeni) pe care l-am inscripţionat cu numele meu, TIBI. 🙂 Luăm un ascensor apoi dăm ultima bătălie pentru cota 3136. Pentru ultimii 12 metri am păşit de circa şaptezeci de ori şi am făcut trei opriri.

E limpede că n-am stofă de alpinist. 🙂 Voinţă am, picioare bune am dar, astmul meu spune NU şi NU! 🙂 deşi pe aici, n-am fumat mai mult de trei-patru ţigări la fiecare două zile.

Poze, apoi vom căuta ceva de papa că suntem lihniţi. Poze la cota 3136, cea mai mare înălţime la care am fost vreodată în viaţa noastră, pînă acum.

Suflul mi-a revenit dar, a început să se înoreze, tocmai la timp pentru a intra în bufetul cu autoservire

unde poţi alege dintr-o gamă cumsecade de feluri de mîncare, salate, dulciuri, băuturi beţive, sau nu. 🙂 Farfuriile sunt ţinute la cald, totul este curat şi îmbietor. Cu cincizeci de franci, două persoane pot mînca pe săturate şi se pot delecta şi cu cîte-o berică. Practic, după bolul cu gulaş nu-mi mai trebuie nimic dar trebuia să gust din rulada de porc şi din nişte chestii vegetariene sub formă de sarmale. Buneeee 🙂 . Mîncarea este consistentă pentru că aici vin schiorii iar aceştia, consumă calorii, nu glumă!

Abia aici m-am lămurit cu munţii aceştia. Practic, de la Visp începe escalada diverselor părţi ale masivului muntos dar pentru cele mai înalte vîrfuri, cartierul general este la Zermatt. De aici (şi de la Tasch) ai nenumărate posibilităţi de escaladă către principalele vîrfuri, respectiv Gornergrat – unde am fost azi, Klein Matterhorn (3883 metri) – unde vom merge mîine cu telefericul, respectiv pînă la Zchwarsee Paradis cu telecabina şi apoi ascensiune per pedes pentru temerarii care se vor încumeta să atace Hornlihutte unde este o bază şi de aici pentru cei mai viteji pînă la Matterhorn – 4478 metri, escaladat prima oară în anul 1876, cu preţul a şase vieţi omeneşti (din grupul de opt!).

Depinde numai de timpul pe care îl ai la dispoziţie pentru că există diverse posibilităţi de escaladă şi pentru alte şi alte localităţi aflate pe alte şi alte piscuri muntoase ca de exemplu Breithorn – 4164 metri, Pollux – 4092 metri, Castor – 4228 metri şi multe, multe altele…


Read Full Post »

Între Visp şi Zermatt

Urmează Gornergrat.

Read Full Post »

Older Posts »