Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘zurichsee’

Care va să zică, ăsta fu tot programul cu gaşca; de acum înainte, fiecare pe cont propriu deşi, în oferta iniţială mai erau prevăzute o excursie la Kutna  Hora şi una la Karlovy Vary, contra plată suplimentară, evident. Cu chiu cu vai, Eva a adunat de la trei familii banii pentru Kutna Hora; despre cealaltă destinaţie, s-a făcut că „nu-i triaba mia”. 🙂 . Ştiu că există veşnica dilemă: pe cont propriu sau  cu grupul. Avantaje şi dezavantaje în ambele ipostaze. Voi reveni asupra acestui aspect.

Deocamdată suntem în faţa Turnului cu ceas aflat lîngă Piaţa de Crăciun, de la Praga. Se spune că aceasta este cea mai frumoasă Piaţă din Praga;

am mai vizitat per pedes Piaţa Venceslas aflată în apropiere, care de asemenea este plină de turişti îmbiaţi cu diverse bunătăţi: cîrnaţi, jambon la proţap, dulcegării, bere, etc, etc, etc + evident, obiecte de artizanat şi de vestimentaţie. Turnul cu ceas oferă la fiecare oră un spectacol interesant: o mică uşiţă se deschide şi Domnul Iisus înaintează iar cei 12 discipoli îl urmează;  spectacolul nu durează decît circa 30 de secunde dar, lumea aşteaptă neclintită pînă îl vede.

Ne mai plimbăm puţin prin Piaţa cea mare, admirăm exponatele şi văzîndu-i pe turişti cum se înfruptă de zor, ne aducem aminte că ne este foame. Ochim un restaurant cu specific cehesc şi cerem cîte o supă de ciupeci şi cîte un gulaş. Foarte bune, vă asigur.

Apoi intrăm pe strada Pariszka şi coborîm fără grabă spre Vltava admirînd vitrinele cu tot felul de obiecte de lux, vitrine aşezate la parterul unor palate cu adevărat impunătoare, palate care strălucesc de curăţenie. Lume multă fără înghesuială, totuşi. Ajungem la o sinagogă şi după ce achităm o taxă destul de piperată intrăm să vedem cum este pe dinăuntru. La intrare, mi se oferă o chipa de hîrtie; mîndru nevoie mare, scot din buzunar propria mea chipa dăruită mie la Zidul Plînerii, o pun pe creştetul capului şi intrăm. Sinagoga este sub nivelul solului, împărţită în două încăperi iar obiectele de cult şi băncile sunt aşezate în încăperea cea mai mare. Este luminată electric şi cu lumînări masive şi are un aer auster. Nu ştiu dacă mai este folosită sau este numai muzeu. După un timp oarecare ne ridicăm şi facem loc altor doritori, pentru că erau destui. Sigur că n-am avut voie nici aici cu aparatul de fotografiat. Nu ştiu de ce …

DSC03164

Ajungem la Vltava. Coborîn un şir de trepte tocite şi vedem un debarcader de la care putem cumpăra tot felul de bilete: 1 h plimbare costă 240 de coroane; cu prînz inclus, costă 690; mai este o variantă cu muzică de jazz ceva mai scumpă. Şi abia acum aflu că dacă am fi vrut, puteam să petrecem Revelionul pe unul dintre vaporaşe. Nu ne-a spus acest lucru nici funcţionara de la agenţia de voiaj din Bucureşti, nici Eva de la Praga. Oftez şi mergem mai departe. În aşteptarea vaporaşului, observăm cîrduri de raţe şi de lebede care plutesc pe apele fluviului Vltava iar cerul este împînzit literalmente de pescăruşi gălăgioşi care din cînd în cînd, se odihnesc pe apă şi pe nişte eşafodaje din lemn construite special pentru ei.

Ne urcăm la bordul unui vapor şi începe plimbarea. Primim explicaţii într-o limbă franceză atît de stîlcită, că nu se înţelege nimic; nici explicaţiile în engleză nu-s mai inteligibile. Mai ştii? Poate că nu aud eu prea bine. De-asta este bine să fii asistat de un  ghid calificat: îşi explică pe îndelete tot ce vezi; aşa, am trecut pe lîngă tot felul de Palate şi habar nu avem ce-s. Pentru că nu mai ne este foame, cerem cîte o bere; foarte bună deşi este la sticlă, dar ceva mai scumpă decît la restaurant.

Toate reclamele de pe internet prezintă berea din Praga ca fiind cea mai ieftină din Europa. Serios? Poate la alimentara că la baruri sau la restaurant este la fel de scumpă ca peste tot. Nu contează… Peste tot ţi se cer la plată coroane ceheşti. La restaurante poţi plăti şi în euro la un curs de schimb de 24 coroane la 1 euro; la hotel primeşti 22  la 1; la casele de schimb de pe stradă, poţi primi dacă nu ştii să întrebi, chiar şi numai 17 la 1; iar dacă încerci să schimbi la valutiştii de pe străzi, rişti să primeşti praful de pe tobă. Seara se lasă din ce în ce mai rapid deşi nu este decît ora 15:30. revenim la debarcader şi număr pe degete: ne-am plimbat cu vaporaşul pe Sena la Paris, pe Dunăre la Budapesta, pe Lucernsee şi pe Zurichsee în Elveţia iar acum, pe Vltava la Praga. Oh, era să uit de plimbările cu vaporaşele de pe Herăstrău în Bucureşti. 🙂

Read Full Post »

Zurich

Excusia noastră prin Elveţia, continuă:

Şi ziua aceasta este cam mohorîtă dar măcar nu plouă. După o scurtă deliberare hotărîm scurt: direcţia Zurich. Mirabilul pass îşi face iar, datoria: de data asta putem merge cu un TGV fără să mai plătim nimic în plus. De fapt, aceste PASS-uri sunt valabile pentru orice tip de tren ai chef sau timp să iei, în orice direcţie pe teritoriul elveţian, indiferent cărei reţele feroviare aparţine trenul respectiv. Trebuie numai să ai mare grijă ca nu cumva să te urci la clasa a I-a dacă ai bilet de-a doua, că te-ai ars. Nu este necesar să reţii loc, pentru că locuri sunt din belşug şi pe alese. Fiind un tren german de mare viteză (şi distanţă) are în compunere mai multe vagoane de clasa I-a decît clasa a II-a, separate de un vagon restaurant. Controlorii s-au uitat atent la PASS-uri, la paşapoarte, la mutrele noastre şi au zîmbit încurajator: totul este OK. Totuşi. Doar pentru buna lor informare, suntem amabili să le spunem de unde pînă unde avem de gînd să mergem? Suntem.

Faţă de trenul acela local din prima zi, TGV-ul parcurge distanţa cu vreo 20 de minute mai repejor pentru că nu opreşte nicăieri pînă la Zurich.

Ajunşi în Zurich-gară (există şi alte gări: Zurich-Oerlikon, Zurich-aeroport) ieşim în stradă şi ne orientăm rapid.

Vom străbate per pedes cîteva străduţe din jurul gării, pe o rută turistică marcată pe o hartă. Ploicica sîcîitoare ne murează dar, nu băgăm noi în seamă aşa flecuşteţ. Privim la vitrinele pline cu lucruri frumoase dar evident scumpe, admir curăţenia străzilor şi silenţiozitatea tramvaielor şi troleibuzelor care alunecă printre noi nici prea pline, nici prea goale.

Mai întîi, urcăm nişte trepte spre “Curtea cu tei”,

un platou de pe care avem o minunată panoramă a oraşului în depărtare,

iar aproape vedem rîul Limmat pe care plutesc vaporaşe, bărci şi răţuşte.

Este o oră nepotrivită pentru a vizita cele cîteva catedrale din apropiere dar, izbutim totuşi să ascultăm orga într-una dintre ele

şi să admirăm nişte superbe vitralii semnate de Chagall, în Jungfrau Munster (no foto, bleah… ). Cum ne-am apropiat de un debarcader, ne urcăm într-un vaporaş care face turul scurt (90 de minute) al Zurichsee.

Ambele maluri sunt populate cu diverse construcţii; fiecare metru pătrat de pămînt este folosit pentru ridicarea unor case de diverse înălţimi, case de lux cu o privelişte minunată.

Şi aici, accesul pe vaporaş este pentru noi gratuit, graţie PASS-ului. De fapt, vaporaşele acestea n-au numai un scop turistic. Ca şi la Lucerna – vom vedea -, ca şi pe alte lacuri, aceste vaporaşe sunt parte a sistemului integrat (FOARTE BINE SINCRONIZAT) de transport: avion, tren, vapor, autobuze interurbane şi uneori, chiar transport local urban şi chiar transport pe cablu! Incredibil dar, ADEVĂRAT!

Păcat numai că aceste pass-uri nu acoperă şi preţul berii (Braugold – 0,33 cl. – 5,90 franci sau al cartofilor prăjiţi – 9,90 franci o farfurie plină + două casolete minuscule cu sos de roşii).  🙂

La malul lacului se văd lebede

Iar pe undeva aproape de unul dintre maluri, o arteziană înalţă apa spre cer.

Soarele se luptă din greu cu norii dar, deocamdată nu prea iese biruitor. Singurii care nu par interesaţi de peisaj sunt cîţiva copii care zburdă printre noi, mai blonzi decît berea sau decît spicele de grîu, pe chipul cărora străluceşte fericirea unei copilării în care grija, necazul, nevoia, amărăciunea şi alte feţe hîde ale omenirii, lipsesc cu desăvîrşire. Tare mă bucur că există pe această lume, ŞI copii fericiţi!

Timpul zboară neştiut, acostăm, şi ne abatem puţin – deloc pudici – prin cartierul felinarelor roşii. Zero activitate la ora aceasta post-matinală; cel puţin, aşa presupun 🙂  .  Totuşi, mulţi oameni populează terasele sorbind alene fiecare din pahare cu te miri ce, aşteptînd fiecare ştie el sau ea, ce. 🙂

Timpul este la mare preţ în Elveţia, iar renumitele ceasuri cu cuc apar în vitrine

Nici simbolul bine cunoscut nu lipseşte

Ne îndreptăm spre gară. Dar nu plecăm de aici înainte de a merge şi la… va urma.

Read Full Post »