Martor al epocii în care a trăit

Căci dacă Noica dezvăluia cutremurător temeiuri străvechi ale rostirii româneşti era preocupat de devenirea în timp a culturii noastre, N. Steinhardt şi-a asumat cu inimitabilă spontaneitate şi curaj, cu dîrzenie şi neînfricare, rolul de cronicar al făptuirii concrete în prezent. Un prezent care îşi asumă trecutul şi se pune chezaş viitorului. [ …] De fapt, întreaga operă eseistică a lui N. Steinhardt [ acoperind intervalul dintre cele două zone ale preocupărilor lui Noica ] se constituie într-o sui-generis hartă a spiritualităţii româneşti din ultimele decenii. Căci […] eseurile şi meditaţiile sale zăbovesc cu precădere asupra dezbaterilor de idei, ele însele năzuind – şi reuşind! – să fie o reflectare a problematicii existenţiale contemporane. Temele principale de meditaţie? Degradarea continuă a condiţiei umane sub presiunea forţelor răului proprii regimurilor totalitare: oprimarea libertăţii de opinie, ipocrizia şi minciuna, delaţiunea, tortura fizică şi psihică, sistemul penitenciar transformat şi extins diabolic pînă la dimensiunea unei ţări întregi. Acestor forţe malefice autorul le opunea cu neînfricată tărie îndemnul la păstrarea sau regăsirea demnităţii, încrederea în virtuţile morale şi sufleteşti ale credinţei, în triumful frumosului, binelui şi adevărului, în triumful principalei meniri a destinului uman – libertatea şi fericirea.

Virgil Bulat

* * *

Dintre numeroşii martori ai lui Cristos înfloriţi pe pământul României, doresc să-l amintesc pe monahul de la Rohia. Nicu Steinhardt, excepţională figură de credincios şi om de cultură care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune Bisericilor creştine.

Papa Ioan Paul al II-lea, 1999

Read Full Post »

Papa domnului Turcescu

Astăzi a avut loc alegerea Suveranului Pontif cu numărul 226 (după unii care numără şi antipapii sau iau în considerare alte anomalii de enumerare, 266). Acesta, un argentinian, Jorge Mario Bergoglio este primul franciscan iezuit* ales ca papă.

Am avut şansa extraordinară de a vizita complexul bisericesc unde odihneşte Sfîntul Francisc de Asissi, şi am postat o scurtă biografie a sa, AICI. Merită să (re)citiţi acest articol, dacă vreţi 🙂

Revenind la papa domnului Turcescu; acesta părea sincer dezinteresat de febrilitatea cu care întreg globul aştepta numele Suveranului Pontif, după ce apăruse fumul alb ieşit pe coşul de pe acoperişul Bisericii Sfântul Petru din Roma, la graniţa cu Vatican, din soba specială în care se ard buletinele de vot ale Conclavului celor 115 Cardinali reuniţi în Capela Sixtină (pe care am văzut-o dar, nu cred că poate fi descrisă cumsecade într-o postare) pentru acest eveniment.

Cu o uşoară acreală, Turcescu a spus că este mai interesat de papa noastră din România, contaminată sau nu, afirmînd că el este ortodox. Mda. Ortodox sau nu, e limpede că Turcescu habar nu are ce însemnătate are pentru întreaga lume, inclusiv pentru România cu papa sa cu tot, alegerea Sfîntului Părinte.

Poate că ar trebui să îi mai aducem un pios omagiu lui Karol Vojtyla, cunoscut sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea, adică celui care împreună cu Ronald Reagan, a determinat căderea zidului Berlinului şi succesiv, prăbuşirea Imperiului Roşu, imperiu pe care Putin şi cozile sale de topor inclusiv din România, încearcă să-l reinstituie. Despre Acest Papă eminent, am scris AICI.

Lăsîndu-l pe Turcescu la papa sa (culeasă inclusiv din mîna lui felix) eu am toată nădejdea că noul Suveran Pontif va continua măreaţa operă începută de cel care l-a şi numit Cardinal. Urmaşul lui Ratzingher, cel căruia i-a fost principalul contracandidat la alegerile trecute, şi-a început misiunea cu un gest grăitor: a cerut binecuvîntarea mulţimii adunate în marea Piaţă din faţa Catedralei Sfîntului Petru!

Habemus Papam! Indiferent de confesiunea căreia îi aprţinem (sau nu), avem nevoie de ecumenism şi de o nouă dimensionare a dialogului dintre oamenii care aparţin de fapt, umanităţii pe ansamblu.

* Societatea lui Iisus, Ordin Religos întemeiat în 1534 de Ignaţiu de Loyola, aflat în serviciul direct al Papei, conform Wikipedia.

Read Full Post »

psi-luneli. Curcubeu

Dup-atîta frig şi ploaie, iar se-arată soarele. 🙂

În sfîrşit, după aproape două săptămîni de ploaie nesuferită, a ieşit soarele şi prin Bucale. 🙂 N-am apucat să văd curcubeul dar, nu mai contează. Important este că vremea şi-a mai venit o lecuţă în fire şi a început să semene a vară. Care vară, iute, iute va trece daaar, pînă atunci, mai e. N-am văzut de prea multe ori curcubeul în viaţa mea dar cele pe care le-am văzut, au fost magnifice. Primul care m-a încîntat a fost la vremea copilăriei, cînd am fost martorul unui fenomen rarisim: jumătate din strada unde locuiam era în plină ploaie, iar cealaltă jumătate era sub tutela unui cer senin încununat cu un splendid curcubeu. Geaba am întrebat-o pe mama ce este acela, că n-am înţeles mai nimic. Abia la şcoală am priceput taina ROGVAIV. Se spune (în popor) că deseori curcubeul, este semn al graţiei cereşti. Aşa să fie? Îmi aduc aminte că şi atunci cînd Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea, a vizitat România a ieşit un imens curcubeu, şi atunci cînd Bush junior a venit la Bucureşti, curcubeul s-a arătat. Îmi vine uneori să cred că pronia divină încvă mai ocroteşte România, mult mai mult decît o fac unii dintre români…

Despre curcubeu au mai scris blogherii reuniţi în

psi Carmen Pricop simonikool scorpio ch3815h altcersenin Dor de femeie

Carmen DJ Kadia

Read Full Post »

Karol cel MARE

Aş vrea ca papa să ştie că îi mulţumesc… Nimeni nu m-a ajutat atît de mult cît m-a ajutat credinţa lui. Acest ajutor l-am primit, văzîndu-l cum se roagă atunci cînd se abandonează în Dumnezeu şi se vede că această ‘’abandonare în Dumnezeu’’ îl păzeşte de toate. De la papa am învăţat ‘’să mă abandonez în Dumnezeu’’ – Domenico del Rio.     

Cu aceste cuvinte începe o carte închinată vieţii papei Ioan Paul al doilea, carte tradusă şi publicată în limba română la editura Pauline în ianuarie 2005, cu puţină vreme înainte ca Marele Karol să le spună celor care se luptau să-l smulgă din ghearele morţii : “lăsaţi-mă să mă duc la Domnul”.  Pe 2 aprilie 2005, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea (născut Karol Józef Wojtyła la 18 mai 1920 în Wadowice/Polonia) avea să înceapă ultima şi cea mai importantă călătorie a vieţii sale, călătoria către divinitate.

Moartea sa, a îndurerat miliarde de oameni. A fost omul care alături de Ronald Reagan a contribuit decisiv la prăbuşirea lagărului socialist şi la eliberarea (fie şi numai parţial) a estului european, din ghearele Imperiului Sovietic. N-am de gînd să mă refer aici nici la biografia Marelui Pontif, nici la cartea în sine. Voi spune aici pe scurt, ce cred eu despre acest mare OM. Pentru că înainte de toate, Karol Josef Wojtyla, a fost un mare OM.

Ca şi alte cîteva zeci, dacă nu chiar sute de milioane de copii născuţi în lagărul estic socialist, nu am avut parte de educaţie religioasă ci, am avut parte de o agresivă educaţie atee, bazată nu pe Cartea Sfîntă, ci pe Biblia Hazlie. Totuşi sentimentul religios a existat în mine în mod latent. Eram cuprins de o anume emoţie atunci cînd treceam prin faţa bisericilor; uneori intram în cîte una în căutare de linişte şi pace, dar nu dădeam religiei alt sens decît cel de tradiţie de la care un popor se revendică, şi nici mari merite în afară de cele culturale, nu-i acordam. Eram după cum spuneam chiar eu, un ateu ortodox.

Cred că am auzit despre Papa Ioan Paul al II-lea, atunci cînd a avut loc atentatul asupra domniei sale, atentat orchestrat de serviciile speciale sovietice şi dus la îndeplinire de Ali Agςa (în 1981). Cred că atunci mi-am dat seama cît de mare a fost pericolul reprezentat de Papă, la adresa comunismului. Acel atentat, a fost mai grăitor decît toate emisiunile ascultate pe la Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii. Dar nu din pdv politic am de gînd să mă refer aici, la Marele Karol.

Anii au trecut, iar pînă la urmă ceea ce era inevitabil să se întîmple s-a întîmplat : toate regimurile criminale instituite după WW2 în estul europei, au început să cadă rînd pe rînd, măturate la coşul de gunoi al istoriei de un vînt de libertate de neoprit (în 1989). Odată cu libertatea, au început să fie traduse şi tipărite şi în România, foarte multe cărţi pe care cenzura ceauşistă, le considera nocive pentru mintea românilor. Astfel am început să citesc ceva filosofie, ceva teologie; astfel am început să-mi pun întrebări existenţiale. Începînd cu anii 2000, am început să urmăresc activitatea Sfîntului Părinte ceva mai atent. De pe atunci am început să înţeleg cît de mare a fost opera sa, şi nu mă refer la numeroasele enciclice ale sfiţiei sale ci mă refer la opera mundană pe care a făurit-o. Cred că papa Ioan Paul al II-lea a readus la credinţă miliarde de oameni. Cred că papa Ioan Paul al II-lea a redeschis orizonturi ale speranţei care nu mai păreau posibile. A fost  singurul papă care a militat neobosit pentru ecumenism şi pentru un fertil dialog inter-confesional. Nu-mi plac înmormîntările. Dar am privit la televizor cu lacrimi în ochi, ceremonia funerară a Marelui Karol. Nu credeam că ştiu să mă rog. Dar atunci, am spus : Doamne, dacă exişti, dă-mi un semn; lasă-mă să văd mormîntul acestui Mare Pontif. Mă credeţi sau nu, dar am avut în acel an o serie de evenimente extrem de favorabile. Iar peste un an, eram la Vatican. Acolo la Vatican, am avut revelaţia. Acolo am înţeles că fără ajutor divin, omul n-ar fi reuşit să construiască acele splendori. Acolo la Vatican, am înţeles măreţia omului care se poate exprima liber, acolo am înţeles profunzimea sensului dumnezeiesc al lumii, acolo am înţeles ce înseamnă de fapt, Nihil Sine Deo! Sînt pe deplin încredinţat că acesta a fost mesajul lui Karol către mine : nu te teme! Crezi!.

Aici cred că se cuvine adăugat un citat din gîndirea Suveranului Pontif . „Un laic ce primeşte cu generozitate iubirea dumnezeiască în inima şi viaţa lui, este mai sfînt decît un preot sau un episcop care o primesc în mod mediocru”.

Requiescat in Pace !

###

Această postare se alătură celor care participă la tema de luni : eroul meu preferat, temă propusă de psipsina.

Adică : griska verovers labulivar scorpio72 Sara Carmen 

###

Blogul zilei http://sareinochi.wordpress.com/2011/08/15/o-ancheta-istorica-in-ajunul-sarbatorii-de-sfanta-marie/

###

  O scurtă prezentare a cărţii 

http://www.librarul.info/carte/75948-Karol-cel-Mare-Istoria-Papei-Ioan-Paul-al-II-lea.html

 Probabil că mai este disponibilă

http://www.librariasophia.ro/carti-Karol-cel-Mare.-Istoria-Papei-Ioan-Paul-al-II-lea-Rio-Domenico-del-so-753.html

 Opere ale Suveranului Pontif

http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=158&Itemid=123

#

Am primit de la monica o melodie superbă, pe care trebuie musai să o ascultaţi, citind versurile aferente

TKS, monica!

Read Full Post »

Între Villon şi Vojtyla

      N-am nici cea mai mică intenţie să fac o paralelă între aceşti doi oameni deşi sacrul şi profanul sunt în foarte strînsă legătură.

     Villon născut Montcorbier a adoptat numele unei rude, un prelat, iar Vojtyla, este cunoscut sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea.

     Ziua asta oarecare, 8 aprilie, îi uneşte pe aceşti doi oameni într-un mod bizar : în această zi Villon s-a născut, în această zi de 8 aprilie, Vojtyla şi-a găsit în sfîrşit liniştea pe care o dorea : întîlnirea cu Dumnezeu, Domnul ştiutelor şi neştiutelor, Domn pe care l-a slujit ca nimeni altul.

     Cu ajutorul imagisticii istoriei, trecem lesne peste cele aproape cinci veacuri care despart epocile în care aceşti doi oameni, au trăit. Avem noi oamenii o calitate formidabilă : privim cu mare uşurinţă istoria milenară, raportîndu-ne la un prezent incert, fără să privim prea atent la viitorul care începe clipă de clipă, pentru că suntem încredinţaţi cu tărie, de veşnicia noastră.

      Villon a fost un bandit, dar a fost un poet celebru. Vojtyla, a fost un sfînt, la fel de celebru, dar mult mai celebrat.  Repet, nu vreau să fac o paralelă între aceşti doi oameni. Vreau să fac o apropiere între între demonul-poet Villon şi  daimonul-sfînt-prelat Papa Ioan Paul al II-lea.

     Villon, nu s-a temut de nimic. Papa Ioan Paul al II-lea, şi-a început pontificatul, cu celebrele vorbe : “nu vă temeţi!”

     Chiar. De ce să ne temem?

     Spune Villon :

     Balada

Fântâna-mi stă alături şi totuşi mor de sete,
Ca focul ard, dar dinţii îmi dârdâie de frig,
În ţara mea mă aflu, dar tărâm străin îmi pare,
Stând lângă jar, eu tremur de friguri doborât,
Sunt gol de tot şi totuşi veşmântul mi-i de vornic,
Când râd, am ochii-n lacrimi, doresc zădărnicii,
Mă-mbărbătez cu visuri şi mor de deznădejde,
Mă-mbăt de veselie şi tremur de dezgust,
Voinic mă simt şi totuşi stau frânt fără de vlagă,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc,
Nepăsător de toate îmi zbucium încă gândul,
Să mă îmbuib de bunuri când nu mai vreau nimic,
Şi mierea vorbei blânde, mai mult amar mi-aduce
Pe omul ce mă-nşeala mai drag mi-i să-l aud.
Prieten mi-e acela care mă-ndeamnă a crede
Că lebăda cea albă e neagră ca un corb,
Minciună ori dreptate de-acuma mi-i tot una,
Pe cel ce-mi face bine mi-l socotesc duşman,
Ţin minte tot şi totuşi nu-ncheg nimic în minte-mi,
Prieten mi-e oricine, dar toţi mă ocolesc.

Spune Vojtyla

Cântec despre Dumnezeu ascuns (fragment)

I. Ţărmuri pline de linişte

Îndepărtatele ţărmuri ale liniştii încep chiar dincolo de prag.
Nu vei zbura pe acolo, precum o pasăre.
Trebuie să te opreşti şi să priveşti mai profund, tot mai profund,
până vei reuşi să-ţi desprinzi sufletul de adâncuri.

Acolo de priviri verdeaţa nu se mai satură,
şi nu se mai întorc ochii legaţi.
Ai crezut că viaţa te va ascunde de cealaltă Viaţă
în străfunduri adânci.

Din acel torent – să ştii – că nu e întoarcere.
Cuprins de tainica frumuseţe a veşniciei!
Să rezişti şi iar să rezişti. Să nu întrerupi zborul umbrelor,
numai să rezişti tot mai simplu şi tot mai clar.

În răstimp mereu vei ceda în faţa Cuiva, ce de acolo vine
închizând după sine discret uşa odăii mici –
care mergând îşi îmblânzeşte pasul 
şi- atinge această linişte cel mai profund.

#

Cioran, a murit fără să mai ştie cine e.

” Mi-am reprimat toate entuziasmele; dar ele există, ele constituie rezervele mele, fondul ne-exploatat, viitorul meu, poate”.  Cioran / Demiurgul cel rău – p 122 / Humanitas.

Blogul zilei :   http://incertitudini2008.blogspot.com/

 

Read Full Post »