Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘basel’

Miercurea fără cuvinte este ideea propusă de CARMEN iar eu vă propun corali

Happy WW!

ps. pentru că m-a criticat Olimpia, fac o trimitere şi la alte imagini AICI

Anunțuri

Read Full Post »

Freiburg

Azi, vom merge la Freiburg. Mirificul nostru pass şi-a pierdut puterile aşa că vom scoate una bucată sută de euro – şi ceva mărunţiş – pentru două bilete tur şi retur pentru Freiburg, Germania. A nu se confunda cu Friburg, Elveţia. Vremea este iar mohorîtă dar, nu mai contează. În definitiv, cred că asta este vremea ideală pentru un turist care vrea să vadă meleaguri noi, în toate condiţiile imaginabile: soare, ploaie, vreme senină sau nu, ninsoare vînt şi chiar, furtună. Noi am avut parte cîte puţin, din toate acestea. ICE a plecat din Zurich cu două minute întregi, întîrziere. Huooooooooo! 🙂 Pînă la Freiburg va face aproximativ (sau fix) 43 de minute. Prima oprire, tot Basel dar, gara germană. Au trecut prin vagon doi bărbaţi vigilenţi, cu privirile sfoară: vameşii. Discreţi dar presupun, eficienţi. Apoi, trenul s-a aşternut gospodăreşte la drum.  Peisajul devenit familiar nu se dezminte: ogoare lucrate, şosele bune, clădiri îngrijite; într-un cuvînt, civilizaţie. Şi trenul acesta este curat, silenţios şi ultrarapid. Un DB care merge lejer, cu 160 km./h. Are totuşi o hibă majoră: a plecat cu o întîrziere de două minute şi a mai risipit pe drum, încă vreo cinci. Ruşine! 🙂 Avem harta Freiburgului dar nu catadicsesc să o scot. Mă las în voia flerului şi aleg varianta de vizită cea mai eficace: la întîmplare.  Chiar în faţa gării se deschide o stradă pe care ne avîntăm încrezători că ne va conduce la centrul vechi şi evident, la Munster. Aşa şi e.

Mai întîi zăbovim prin magazine. Mărfuri care seamănă cu cele de acasă dar, numai seamănă; sunt totuşi, altceva… Preţurile au revenit cumva la normal (faţă de Elveţia). Chiar şi aşa, puţinele articole care sunt identice cu cele din România sunt o leacă mai ieftine sau, cel mult egale ca preţ. Să trecem peste aspect. Clădiri frumoase cu două şi cu trei etaje, multe magazine, oameni de toate felurile culorile şi rasele.

Munsterul apare ca de nicăieri în faţa privirilor noastre dar pînă la el, ne mai abatem pe alte şi alte străzi şi prin magazine. Din nou, senzaţia de plonjon în viitor, ne asaltează. Prea multă linişte, prea multă civilizaţie. În Martin Kirche, văd ce înseamnă fervoarea religioasă: nişte femei se roagă la unison cu ochii închişi.

Fotografiez clădiri, tramvaie, peisaje. Ce căutăm şi la Freiburg? Habar nu am. Dar pot spune ce am găsit: încă un colţ de lume normal, cu lume normală. Şi încă o catedrală impunătoare. Din păcate, încă o catedrală în grea suferinţă. Diverse cutii ale milei imploră ajutorul celor dispuşi să contribuie la renovare. Sper ca această catedrală să nu aibă soarta altora căzute în paragină sau în părăsire, sau pur şi simplu transformate în muzeu (cel mai bun caz). Vremea trece şi după vreo trei ore de hoinăreală neîntreruptă se cuvine să mai vedem şi de sufletele noastre pămîntene. Imediat în faţa Munsterului, o piaţă ad-hoc prezintă (şi aici) o gamă largă de produse: artizanat, flori, mîncare, dulciuri, băuturi, de toate pentru toţi. Toate aceste tarabe sunt de fapt, rulote şi autorulote care pe la ora două sint retrase şi lasă piaţa catedralei, goală.

La doi paşi de Munster ochesc un hotel-restaurant denumit, he he heee, Rappen (citeşte rapăn 🙂  ). Nici pomeneală de jeg. Rappen este denumită cea mai mică monedă elveţiană.

Habar nu am cum este hotelul dar vă asigur că dacă sunteţi prin apropiere şi sunteţi flămînzi, aici este locul potrivit să vă astîmpăraţi foamea şi setea. Nu intru în amănunte şi nici poze nu mai fac, să nu-mi mai atrag şi alte invidii. 🙂

Amatorii pot face un tur virtual al Catedralei

Gata. Chiar gata? Încă nu.

Read Full Post »

De aici avem la dispoziţie două variante: fie alegem ruta cu schimbarea trenului la Berna, fie alegem ruta directă şi pare-se mult mai spectaculoasă care trece prin Neuchatel. Alegem ruta a doua. Ca de obicei şi acest tren este pe trei sferturi gol, iar locurile sunt la alegere. Totuşi; e musai să respecţi clasa pentru care ai legitimaţie de călătorie. Nu ştiu ce se întîmplă în caz contrar dar, este limpede că nimeni nu are chef să încalce regulile. Ştiu ei ce ştiu.

E limpede că suntem în era informaticii. Cu excepţia mea, (stau cu antica agendă în braţe)

cam toţi călătorii au scos de pe te miri unde care un Ipad, care un Iphone şi s-au refugiat printre pixeli.  Stînga şi dreapta, şes. Ogoarele sunt îngrijite şi lucrate conştiincios. După Yverdon-les-Baines, pe partea dreaptă apare un lac imens.

Este plină Elveţia de lacuri frumoase. Din păcate, acumulatorul s-a cam descărcat şi cam gata cu pozele. Plus de asta, ba intrăm în tunel, ba ieşim, pas de fotografiază ceva. 🙂  Ne apropiem de Neuchatel. Au reapărut superbele terase cu viţă de vie. Din goana trenului prin faţa noastră defilează blocuri de locuinţe, hale industriale, depozite. În dreptul localităţii Ligerz apare un lac ceva mai mititel. Are şi acesta farmecul său aşa cum şi ziua aceasta a avut farmecul ei. Noica spunea: “nu lăsa neculeasă mierea fiecărei zi”. Cred că în această sptămînă noi am umplut cîteva borcane cu miere, miere pe care o vom savura pe îndelete, cîteva luni în şir… De aici a reapărut în difuzoare limba lui Goethe. Iar au început să se succeadă tunelurile.

Îmi închipui cum gospodarii cantoanelor mai organizează cîte-un referendum: – Mai facem un tunel? – Jaaaa, răspund cetăţenii. 🙂  Am oprit la Biel/Bienne.  Peisajul s-a modificat încetişor: au reapărut pădurile de conifere. Urmează Grenchen (nu Grachen 🙂  ), unde ploaia a reintrat în drepturile sale fireşti. Mă tot uit pe hartă să văd cît de aproape de casă suntem, pentru că ziua asta frumoasă a fost destul de lungă. Am depăşit 12 ore de cînd suntem pe drum şi începe să se vadă.  De la Grenchen trenul avea două variante de parcurs. Din motive care-mi scapă, a intrat pe varianta cu tunel (jaaaaaa 🙂  ), care ne va duce la Moutier, Delemont, Laufen şiiii, Baseeeel!  Cealaltă rută ar fi trecut prin Olten, nodul feroviar de care am mai amintit. Deja suntem familiarizaţi cu peisajul: pădure, munte şi tunel (jaaaaaaaa 🙂  ). Serios vorbind să reţinem că:

– Prin referendum popular a fost respinsă idea de a mări concediul la 6 săptămîni de la actualele 4 săptămîni.

– Tot prin referendum a fost acceptată impunerea unei limite de construcţie pentru cei care vor să aibă a doua locuinţă. Fiecare comună, canton, poate avea un maxim de 20 % din numărul locuinţelor în categoria – a doua casă. (în Elveţia cam doar 40 % din locuinţe sunt în proprietate individuală/familiala)

– Tot prin referendum a fost acceptată legea fiscală care prevede că taxarea firmelor de jocuri de noroc să fie destinată fondului de pensie şi încasările din loterii să fie destinate cheltuielilor de publică folosinţă .
NOTĂ . În Elveţia referendumul are putere de lege .

Mă întreb dacă se vota în RO aceste propuneri , ce rezultate se obţineau.

De ajuns pentru azi. Mîine, la cererea expresă a dragei almanahe, Castelul Chillon. 🙂

 

Read Full Post »

Înainte de a pleca din Basel spre Zermatt, privesc amuzat dar atent, la Meteo TV. Programul este evident alcătuit în mod profesionist, din imagini captate de nenumărate camere de luat vederi, plasate în cele mai interesante staţiuni din Elveţia, dar nu numai. O voce din off explică pe larg iar pe ecran defilează cifre şi informaţii despre hoteluri, restaurante, pîrtii deschise, program de funcţionare. Nici vorbă de vreo fătucă veselă cu sau fără busuioc 🙂 care să-ţi arate pe o hartă cam cum crede ea că va fi vremea pe acolo. Cei interesaţi văd imaginile de la locul vizat şi stabilesc singuri dacă este cazul să se aventureze pe acolo, sau nu. Noi ne vom aventura. 🙂

Pînă la Zermatt vom schimba trenul de două ori, la Olten şi la Visp. Şi acum, pass-ul face minuni pentru că avînd pass-ul poţi călători oriunde, cu orice tren, în perioada de valabilitate. Străzile din Basel erau pustii şi nici gara nu este prea animată. Vagonul de tren este ocupat ca de obicei, cam pe  jumătate. Nu mai plouă, nu mai ninge dar nici soarele nu se prea vede dintre nori. Este o zi mohorîtă dar deloc friguroasă. E bine şi aşa.

Iar am nimerit o cursă-navetă locală, care opreşte cam peste tot dar între staţii, trenul merge cu viteze care depăşesc lejer suta şi ceva de kilometri la oră. Cînd ajungem la Olten, soarele se străduieşte să ne dea bineţe dar afurisiţii de nori, tot încearcă să-l ascundă privirilor noastre. Important este să fie vremea frumoasă la Zermatt, una dintre perlele coroanei turismului elveţian. Staţiunea în care ne vom stabili cartierul general şi de unde ne vom avînta spre frumoasele culmi muntoase care ne aşteaptă: Gornergrat, Rothorn, etc. Nu şi Matterhornşi voi spune mai tîrziu, de ce.

Trece printre noi nenea cu gheridonul plin cu bere, cafele, dulciuri, cornuri, etc. Dacă la început am fost reticent, acum sînt destul de sigur: majoritatea celor care lucrează în servicii, sunt auslanderi. Mai ales sîmbăta şi duminica, helveţii nu prea obişnuiesc să lucreze. Bravo lor, dacă-şi permit!

Ajungem la Berna la peronul numărul cinci. Legătura pentru Visp o avem la peronul numărul şase. Trenul vine într-un minut şi după încă zece minute plecăm. Coordonare pefectă. Aveţi ceva de comentat? Acest tren este totuşi, plin. Ajunşi la Thun, vedem pe partea stîngă un lac

unde un vapor precis coordonat cu orarul trenurilor (ne-am obişnuit) aşteaptă călătorii doritori de a vizita localităţile de pe ambele maluri. Printre acestea, Interlaken, dar noi, ne continuăm călătoria spre sudul ţării.

Trebuie să menţionez că PASS-ul este livrat într-o anvelopă de plastic, împreună cu o hartă a Elveţiei, pe care sunt trasate liniile feroviare, şoselele, punctele de contact/transfer şi locurile unde pass-ul este acoperit integral sau după caz, oferă reduceri de preţ de pînă la jumătate. Să tot călătoreşti!

Am intrat într-unul dintre nenumăratele tuneluri care străbat ţara. Numai între Basel şi Zurich am numărat vreo şase.

He heeee. Gata cu perfecţiunea elveţiană. 🙂 Am ajuns la Visp la peronul trei şi avem legătură la peronul şase. 🙂 Un pasaj subteran extrem de curat şi de bine luminat separă/uneşte peroanele, iar la linia şase ne aşteaptă deja, un trenuleţ simpatic foc.

Un amănunt important: termenul de transbordare este de fix zece minute şi exact cînd timpul expiră, uşile se închid automat şi trenul porneşte instantaneu. Cine a rămas pe peron… să-i fie de bine!

După vreo cincisprezece minute de mers am început să urcăm, ajutaţi de o cremalieră

instalată între şinele de tren. Încep să se zărească piscurile înzăpezite

iar pe lîngă noi, defilează terase cu viţă de vie. Peste tot vom zări ogoare lucrate, viţă de vie, livezi, oi, vaci.

Lîngă geam, pe o măsuţă este o hartă a regiunii

unde sunt evidenţiate cîteva caracteristici tehnice: Visp 650 metri altitudine. Cel mai înalt punct se află la 2033 metri; poduri 126 – cel mai lung 173 metri, cel mai înalt 45 metri; tunele 33 – cel mai lung 15,4 kilometri; total cale ferată (pînă la Zermatt) 144 de kilometri din care cu cremalieră, 31,9. Lucrare nu glumă!

Imposibil să descriu în cuvinte cumsecade pe de o parte sălbăticia naturii, pe de altă parte formidabila tenacitate de care au dat dovadă aceşti oameni bravi, construind cu imensă trudă şi cu migală, splendori probabil unice măcar în Europa. Cel puţin pînă acum, eu nu am văzut ceva mai minunat. Dureros de frumos! . Tasch este ultima localitate unde este permis accesul cu auto; de aici, ori cu trenul, ori per pedes. Voi reveni la acest aspect. (va urma)

Read Full Post »

Provocarea duminicală a  domnului Costin Comba merită a fi onorată.

Propun şi eu, cîteva imagini ale Rinului, văzute din interiorul Muzeului Tinguely, Basel, Elveţia

Vă plac? Ce părere aveţi despre gratiile printre care se vede Rinul?

 

 

 

.

.

 

Read Full Post »

Muzeul Tinguely

 Unul dintre punctele de mare atracţie ale oraşului Basel, este Muzeul Jean Tinguely. Pictor şi scuptor, acest artist este un soi de geniu trăznit, mare născocitor de maşinării perfect inutile. De la dimensiuni centimetrice pînă la dimensiunea unui autobuz, toate aceste drăcii acţionate electric, se scutură, se învîrt, produc zgomote şi lumini şi dau senzaţia unui haos controlat.

Evident că în faţa acestor drăcării, sufletul nostru plonjează în timp şi fraternizează cu cetele de copii veseli care se amuză copios apăsînd pe butoanele care pun maşinăriile în mişcare.

Muzeul adăposteşte la rîndul sau o expoziţie de artă modernă (contemporană) din care n-am priceput nimic dar, m-am amuzat copios.

Muzeul este donaţia Fundaţiei Roche, pentru oraşul Basel şi este aşezat pe malul Rinului, într-un părculeţ splendid amenajat mai cu seamă pentru copii. Şi tot în incinta muzeului se află un restaurant curat şi îmbietor, unde poţi să comanzi cîteva feluri de mîncare aspectuoase. Vă sigur că deşi preţul este ridicat, gustul şi servirea sunt excelente.

La intrarea (sau la ieşirea) din muzeu, un grup de copii joacă şah iar atmosfera este împrospătată ce o fîntînă arteziană. Se putea altfel? Tot marca Tinguely.

După arta modernă mergem la Kunst Muzeum să redescoperim arta clasică.

Clădirea muzeului este impunătoare şi sobră, iar după ce străbatem o curte dreptunghiulară dominată de un grup statuar semnat de Rodin, pătrundem în holul unde se află recepţia.

Pass-ul funcţionează şi aici şi bine face că biletele sunt destul de scumpe. Muzeul este structurat pe secţiuni precis delimitate şi poţi să vizitezi eventual numai ceea ce te interesează. O bogată colecţie de Renoir, Manet, Monet, Cezanne, Gauguin, Kokoshka, mulţi alţi pictori celebri sau cunoscuţi mai mult de specialişti ne readuc sufletele la dimensiunea artei adevărate, după incursiunea în modernism. Discret, într-un salon oarecare, poate fi admirat un Tors de femeie ieşit de sub dalta măiastră a lui Brîncuşi, aflat destul de aproape de o sculptură magnifică a maestrului său, Rodin.

Totuşi, ce este prea mult este obositor şi deşi în zilele următoare muzeele sunt închise, decidem să ne retragem “acasă”. Avem destulă vreme la dispoziţie pentru pentru tot ce vom avea chef sau vom putea face, sau vizita.

Read Full Post »

Nerăbdarea îşi spune cuvîntul şi dimineaţa, nu zăbovim prea mult nici în pat, nici “acasă”. Deci, la drum!

Basel nu are pentru noi în prima zi, un aer prea sărbătoresc: o ploicică mocănească încearcă să ne taie cheful de plimbare deşi nu este frig. Ei şi? Noi mergem hotărîţi să descoperim ce ne poate oferi acest oraş care a fost locul de baştină al marelui matematician Euler, şi nu numai. Prin acest oraş au mai trecut sau vieţuit şi alte mari personalităţi ale culturii universale. Ar fi prea mult să-i amintesc pe toţi; voi face referire, măcar la cîţiva dintre aceştia. Măcar.

Înarmaţi cu o hartă sumară şi cu nişte indicaţii destul de vagi, începem să căutăm vestitul Munster. La ora 9 dimineaţa traficul este redus, iar trecătorii rari.

Ici-colo maşini de salubritate redau oraşului aerul de curat şi primitor. Clădiri de P + 5 mărginesc străzi înguste,  cotropite de linişte. Am senzaţia unui orăşel provincial deşi, Basel este al treilea oraş ca mărime din Elveţia şi se pare, cel mai bogat. Cel puţin preţurile, susţin această teorie.

La un colţ de stradă, un camion de mobilă îşi trimite către un apartament de la etajul cinci încărcătura, cu ajutorul unui mecanism ingenios: un soi de macara asistată de trei muncitori.

Nu peste multă vreme, descoperim uimiţi o catedrală destul de mare, dezafectată; de fapt, nu chiar dezafectată ci transformată într-un soi de restaurant-pizzerie-braserie sau cam aşa ceva… Se pare că lupta absurdă dintre catolici şi protestanţi are pe aici, forme radicale. Pur şi simplu, nu mi-a venit la îndemînă să o fotografiez. De ce? Nu ştiu. În fine…

Mai găsim în drumul nostru cîteva pieţe ad-hoc, unde eşti tentat cu tot felul de bunătăţi: legume, fructe, mezeluri; nu lipsesc gustările calde sau reci şi nici florile.

Aveam să aflu că ofertanţii nu sunt localnici ci, producători independenţi din Franţa şi din Germania, aflate la o aruncătură de băţ de Basel. În jurul prînzului tarabele dispar, iar locul este curăţat cu grijă şi redat traficului obişnuit. O altă biserică este transformată în muzeu (de istorie).

Din loc în loc, alte tarabe cu fructe şi legume decorează intersecţiile dintre străzi. La parterul clădirilor vechi dar bine întreţinute sunt magazine cu tot soiul de mărfuri. Scump? Să vedem: o umbrelă pliabilă este 10 franci, un spray ordinar 4,50 iar o caserolă de cherry, ajunge la 8 franci elveţieni. Citisem pe undeva că în Basel se găsesc nişte mîncăruri vegetale grozave. Nici nu este de mirare la cît costă carnea pe aici: 50 de franci / kg. de vacă, 30 franci carnea de porc, etc. Preţul cutiei de bere începe de pe la 2,50 şi tot urcă, iar vinurile pornesc de pe la 8 franci. Un vin bun costă totuşi, cam 15-25 de franci.

După ce întreb (iar) cum putem ajunge la Munster şi capăt indicaţii (în limba gimnastică 🙂  ) ajungem la Markplatz iar de aici, la doi paşi este unul dintre podurile care traversează Rinul între micul şi marele Basel.

De aici, o străduţă îngustă urcă spre o coamă deluroasă unde stă cocoţat maiestuos, Munsterul. Situat într-o piaţă care-i poartă numele şi încadrat de cîteva din cele peste 40 de muzee din Basel, Munsterul impresionează prin dimensiuni şi prin austeritate. Aflat într-o permanentă renovare, oferă totuşi prilejul şi privilegiul de a fi vizitat, filmat sau fotografiat. Dacă interesează pe cineva, aici este înmormîntat Erasmus din Rotterdam.

Nu zăbovim prea mult pe aici pentru că mai avem cîte ceva de vizitat. Coborîm dealul agale şi dăm cu ochii de un căţel cuminţel care-şi aştepta răbdător, prietenul biped.

Vedem în drumul nostru şi cum se distribuie poşta

iar dacă vreţi să faceţi unei femei o bucurie, nu ezitaţi să-i oferiţi flori…

Ajunşi din nou la pod, ne continuăm drumul pe un bulevard situat în apropiere. Foarte multe magazine mari, mici sau medii te tot îmbie cu mărfuri (nu prea de soi) dar preţurile…

Am mai văzut o biserică dezafectată (vorba vine) transformată în muzeu. Pe asta, m-am încumetat să o fotografiez

Am mers per pedes destul deci, este vremea să ne procurăm bilete pentru transportul în comun. Miraculosul PASS îşi face datoria şi căpătăm de la un automat dreptul de a călători întreaga zi, la jumătate de preţ. Asta tot face cam 6 franci de persoană. Reţeaua de tramvaie, troleibuze şi autobuze invadează toate străzile din centrul vechi. Practic, nu poţi merge pe jos mai mult de cinci minute fără să găseşti o staţie. Înarmat cu o hartă corespunzătoare, n-ai nici-o şansă de a te rătăci. Şi nici să-ţi pierzi vremea pentru că în fiecare staţie sunt indicatoare electronice care-ţi indică riguros, timpul pe care îl ai de aşteptat pînă la venirea autovehicului necesar.

Totul este reglat la parametrii unui gigantic ceasornic elveţian, ceasornic renumit pentru precizie. Ne lăsăm angrenaţi în acest carusel şi după ce mergem cîteva staţii cu un tramvai şi alte cîteva cu un autobuz, descindem în apropierea complexului Roche, unde lucrează peste 4000 de oameni plătiţi împărăteşte. Dar nu pentru Roche am venit noi aici ci… va urma. 🙂

Read Full Post »

Older Posts »