Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

M-au întrebat prietenii dacă felul cum răposatul Mircea Scarlat* a pomenit numele meu în „Viaţa românească” nr. 11 / 1987 (Exerciţii de sinceritate) nu mi-a fost pricină de supărare sau jignire.

Le-am răspuns: Cu scrisul e întocmai ca şi cu producătorul care-şi duce produsele la piaţă spre vînzare. Îşi alege, bine nădăjduind, o tarabă, îşi potriveşte marfa cît mai arătos şi-şi aşteaptă muşteriii.

Vine o cucoană. Roşiile astea sunt verzi, spune ea înfiptă. Nu-s verzi, doamnă, răspunde vînzătorul. Şi, scoţînd una din maldăr, o ridică şi-o înfăţoşează cu dragoste cvasi-părintească. Dar cucoana strîmbă din nas şi pleacă semeaţă mai departe.

Vine un pensionar, se uită la roşii bănuitor. Au fost cînva bune, zice, dar acum îs putrede. Nu-s putrede, domnule, sunt coapte, numai bune de mîncat, deloc trecute. Dar pensionarul dă din umeri, se posomorăşte şi se îndepărtează nemulţumit.

Vine o bătrînică, şubredă, mititică, sprijinită într-un băţ şi cere să guste din brînză. I se întinde o fărîmă pe un vîrf de cuţit lung. Molfăie fără grabă fărîma şi se înfioară. Îşi clatină capul: potroacă, şuieră printre dinţii gălbejiţi, e potroacă! Vai de mine face producătorul şi dă să-şi apere produsul, dar bătrînica se sprijină mai tare pe băţ şi se tot duce, oţărîtă, fără să-i dea ascultare.

Vine un vlăjgan, gustă şi el din brînză; de două ori. Îşi ţuguie buzele. Nu-i sărată, exclamă el dispreţuitor. Cum se poate! se minunează producătorul. Vlăjganul a luat-o înainte, ca din puşcă.

Aşa-i şi cu scrisul. Autorul îşi publică marfa şi o pune la dispoziţia publicului. Iar cititorii şi criticii o apreciază, fiecare după cum crede de cuviinţă, după cum i s-a părut textul şi după cum îi este firea. Unii folosesc vorbe bune, alţii laude: unii fac observaţii critice, alţii osîndesc: cu duhul blîndeţii ori cu asprime, cu perfidie ori şi cu termeni grosolani. Cu dreptate, fără dreptate: căci cine, pe tărîmul acesta relativist şi labil, poate hotărî ce este drept?

Oricum, nu încape supărare. Principiul de bază al pieţei culturale ca şi al pieţei alimentare cată să fie deplina libertate.

Libertatea scrisului, libertatea criticii. Aceasta-i esenţa. Celui ce se supără uşor îi prinde bine să stea frumuşel acasă ori să nu pună condeiul pe hîrtie.

La intrarea amînduror pieţele se află cîte o poartă (dantescă, se înţelege), pe care stă scris cu cerneală invizibilă: lăsaţi orice susceptibilitate voi care intraţi aici.

Text aflat în volumul lui Nicu–Aureliu Steinhardt, Prin alţii către sine, Polirom, 2012.

*(1951-1987). Critic şi istoric literar, autor al Istoriei poeziei româneşti, vol. I-III, 1982-1986, vol. IV, 1990, ca şi al unor eseuri despre Miron Costin (1976), Ion Barbu (1981) şi George Bacovia (1987).

Anunțuri

Read Full Post »

– guest post –

Lupta ptr castigarea cupei mondiale la fotbal se va da duminica intre Germania si Argentina. O finala clasica, o ocazie unica ptr Germania sa razbune finala pierduta in Mexic 1986 in fata echipei Argentinei al carei capitan era Diego Maradona. O finala pierduta nemeritat datorita unui gol marcat cu mana de acelasi Maradona. Dar aceasta este doar istorie antica din perspectiva fotbalului contemporan. Duminica se vor intalni nu doar reprezentantele Europei si Americii ci si exponentele a doua stiluri de joc iar partida va fi o confruntare intre viitorul si trecutul fotbalului mondial. Va castiga Germania care a reusit sa reinventeze jocul de pase reducand numarul acestora si reintroducand atacul in forta si bazandu-se pe puterea cumulative a echipei sau va avea din nou castig de cauza o echipa de lider? Va castiga Germania care a aratat ca o campioana mondiala si a muncit ptr aceasta onoare sau se va impune Argentina care nu a impresionat pe nimeni dar a stiut sa profite de ocaziile care i s-au oferit?

Semifinalele care au consfintit aceasta confruntare au fost cat se poate de diferite. Germania s-a impus dupa un joc spectaculos in fata unei echipe a Brazliei neputincioase iar Argentina s-a calificat la finalul unui meci in care nu s-a intamplat nimic, in care Messi nu s-a vazut aproape deloc si in care amandoua echipele s-au temut sa joace din frica de a pierde partida.

Ce se poate spune despre o echipa care pierde la 6 goluri diferenta intr-o semifinala de Campionat Mondial? Daca Germania s-ar fi confruntat cu FC Tandarei sau cu Juventus Colentina acest scor ar fi fost poate chiar onorabil. Dar cand adversara batuta mar la un scor istoric fara precedent in istoria campionatelor mondiale se numeste Brazilia, oricine se poate intreba cum de a ajuns o echipa atat de slaba intr-o faza atat de inaintata a competitiei. Mai mult, este oare posibil ca Brazilia sa fi intrat intr-un declin sportiv ce nu mai poate fi redresat? Raspunsul la prima intrebare este simplu: prin grija FIFA, prin arbitraje mai mult decat indoielnice, Brazilia a reusit sa fie impinsa nemeritat in semifinala campionatului mondial. Raspunsul la cea de a doua intrebare este mai greu de dat dar inclin sa cred ca o echipa nationala care se prabuseste fizic si psihic in absenta a doi jucatori importanti are carente mult mai grave decat emotivitatea afisata la inceputul si finalul meciului.

In ceea ce priveste meciul fara istoric dintre Argentina si Olanda nu pot spune decat ca a aratat ca tacticizarea excesiva nu doar ca plictiseste spectatorii dar nici nu da rezultatele scontate. Olanda care a macelarit Spania, campioana mondiala din Africa de Sud, s-a temut sa isi depaseasca statutul de surpriza a acestei competitii si a mizat totul pe loteria loviturilor de departajare uitand proverbul ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Argentina, care nu a stralucit defel pe parcursul intregii competitii, a avut marele merit de a fi reusit sa isi tina nervii in frau si sa nu rateze loviturile de la 11 m.

Eu as indrazni sa pariez pe Germania si voi sustine o echipa care stie cand sa apese pe acceleratie, care stie sa joace si nu doar sa paseze de dragul paselor. Ma intreb oare pe cine vor sustine spectatorii brazilieni: echipa Germaniei care a trimis nationala Braziliei in compania onoranta a Zairului si Haiti (alte echipe care au reusit sa fie conduse la pauza unui meci de campionat mondial cu 5 goluri diferenta) sau eternal rivala Argentina? Nu as vrea sa fiu pusa sa fac o astfel de alegere si nu cred ca exista suficiente antidepresante, bauturi alchoolice si leacuri vrajitoresti ptr a da o solutie care sa linisteasca sufletul zdrobit al brazilienilor.

Clemy

Read Full Post »

– guest post –

Simona Halep va juca sambata finala turneului de tenis de la Rolland Garos, o performanta cu merite istorice ptr ca din 1980, nici un roman nu a ajuns atat de departe intr-un turneu de mare slem.

Simona Halep, pe care fostul mare jucator de tenis American Brad Gilbert a poreclit-o “jalapeno” (sau “ardeiasul iute” intr-o traducere aproximativa), dovedeste prin rezultatele pe care le-a obtinut in ultimul an ca munca si seriozitatea te pot duce foarte departe in viata. Talentul nu este totul in sport. Din contra. Talentul fara munca si dedicatie nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Dar faptul ca Simona Halep nu se incadreaza in portretul robot al sportivului autohton (care pune mai mult pret pe talent decat pe antrenament, caruia ii place sa apara in revistele glossy cu o masina ultraluxoasa, etc). Spre deosebire de multi sportivi autohtoni, Simona Halep nu da vina pe soarta ptr nereusite, nu acuza arbitrii si nu cere interventia divina ptr a o ajuta sa castige un meci.

Performanta Simonei Halep ar trebui sa fie un motiv de mandrie si bucurie ptr toti romanii dar, din pacate, sunt destui cei care stramba din nas in fata acestei performante. Cei care sunt gata sa ii diminueze meritele Simonei sustin ca constanteanca nu ar fi ajuns atat de departe in turneu daca Serena Williams sau Li Na ar fi ramas in competitie. Aceasta este o speculatie nedreapta. Cei care fac aceste afirmatii uita ca singura, fara antrenor, Simona Halep a ajuns in sferturi la Melbourne, si ca anul trecut a castigat nu mai putin de sase turnee. Aceste performante au facut-o pe Simona sa fie cap de serie in turneul de la Paris si, deci, sa beneficieze de un culoar favorabil. Dar si eliminatele in fazele incipiente ale competitiei (Serena Williams si Li Na) au beneficiat de conditii asemanatoare si asta nu le-a impiedicat sa fie batute mar de jucatoare aflate in afara primelor 50 in lume. In plus, norocul face parte din viata si toti trebuie sa profitam la maximum de oportunitatile care ne apar.

Ideea ca daca un jucator se afla pe primele doua locuri in clasament este de neanvins este absolut falsa. Orice jucator, fie chiar si numarul 1 mondial, poate pierde oricand in fata unui jucator mai bine pregatit si mai ambitios. Clasamentele nu sunt batute in cuie, jucatorii pot evolua sau pot regresa. Istoria sportului, a tenisului in special, este plina de astfel de exemple. Sorana Carstea de pilda, o alta jucatoare extrem de talentata, si pe care multi analisti o vedeau ca o viitoare stea a tenisului cu cativa ani in urma, se afla pe un mediocru loc 26 in ierarhia ATP desi are potential de a se afla printre primele 10 jucatoare din lume. Cum se face ca doua tinere la fel de talentate se afla in situatii atat de diferite ? Raspunsul este simplu: dorinta de a invinge, munca si seriozitatea. Comentatorii de fotbal spun adesea despre o echipa adversa in fata caruia au pierdut “ca si-a droit mai mult Victoria”. Foarte adevarat. Nimeni nu vrea sa piarda doar ca ptr victorie trebuie sa te pregatesti, sa te antrenezi, sa nu-ti pierzi noptile prin cluburi si showuri de moda, sa ai grija de forma fizica si sa iti asculti antrenorii. Dar intr-o tara in care invarteala, castigul marunt, norocul chior si lipsa de apetenta ptr munca sustinuta sunt cornice si celebrate, o astfel de atitudine vine sa deranjeze ethosul national.

Simona Halep nu se gandeste la ce fac adversarele ei ci este preocupata doar la jocul propriu si se pregateste cu seriozitate ptr fiecare meci si ofera astfel o lectie de profesionalism pe care multi sportivi romani nu vor sa o invete. Aceeasi lectie ar trebui invatata si de comentatorii care sunt nemultumiti de faptul ca vechea si clasica idee a romanului talentat dar care nu are noroc este distrusa cu fiecare rezultat bun al Simonei Halep. Acesti oameni uita proverbul care spune ca “Norocul si-l face omul cu mana lui”, proverb care s-ar putea traduce astfel: munceste si fii ambitios si rezultatele bune vor veni indiferent care este profesia aleasa. Si ptr ca Simona Halep intruchipeaza atat de bine acest mare adevar sa ne mandrim cu ea si sa-i uram mult curaj si succes in finala.

Clemy

 

Read Full Post »

Hai la culcare, ţară obosită.
Şi odihneşte-te un veac sau două.
Bagă vîrtos în veşnica ispită
Degringolata tinerime, nouă.
.
Stinge lumini, feştile, lumînări
Închide orizonturi, taie zări.
Trage oblon peste speranţe
Şi mai ales, drapează-te în hanţe.
.
Şi  spune drept, nu te ascunde
Că nici nu prea mai ai, pe unde.
Spune drept ca să se ştie
Cum e astă Românie:
Unde-i bine nu-i de mine
Unde-i rău, hop şi eu!
.
Tagma hoţilor ţi-e dragă
Îi urăşti pe cei ce-au snagă.
Poporenii vai de ei
Ce votează pe ulei
Rînjesc ştirb cu mîini întinse
Spre pomenile prelinse.
.
Nu-ţi sunt dragi oamenii drepţi
Pui în foncţii  doar inepţi.
Vom trăi mîine ca ieri
Şi vom merge, nicăieri.
.
Hai la culcare, ţară obosită.
Şi odihneşte-te un veac sau două.
Bagă vîrtos în veşnica ispită,
Degringolata tinerime, nouă.

Read Full Post »

Oh, dulcele meu chin,
De ce te-nverșunezi, o iei de la capăt
Nu sunt decât o simplă ființă
Fără el sunt cam pierdută*
Rătăcesc singură prin metrou
Un ultim dans
Ca să uit mâhnirea mea adâncă
Vreau să evadez, să iau totul de la capăt
Oh, dulcele meu chin…

Răscolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vântul, ploaia
Puțină iubire, un pic de miere
Și eu dansez, dansez, dansez
Și în vacarm, alerg și mă tem
Oare e rândul meu?
Apare durerea…
Prin tot Parisul, mă las pradă
Și mă duc în zbor, zbor, zbor, zbor, zbor
Numai speranță…
Pe acest drum în lipsa ta
În zadar mă străduiesc, viața mea fără tine e doar un decor luminos, fără sens…

Răscolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vântul, ploaia
Puțină iubire, un pic de miere
Și eu dansez, dansez, dansez
Și în vacarm, alerg și mă tem
Oare e rândul meu?
Apare durerea…
Prin tot Parisul, mă las pradă
Și mă duc în zbor, zbor, zbor, zbor, zbor…

În acest dulce chin
Prin care mi-am ispășit toate păcatele
Ascultă cât de mare e inima mea
Sunt o copilă venită din lume…

Răscolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vântul, ploaia
Puțină iubire, un pic de miere
Și eu dansez, dansez, dansez
Și în vacarm, alerg și mă tem
Oare e rândul meu?
Apare durerea…
Prin tot Parisul, mă las pradă
Și mă duc în zbor, zbor, zbor, zbor, zbor…

Read Full Post »

Pe margine

Aşteptăm ceva. Ce? Încă nu ştim. Aşteptăm eventual ca buboiul politic actual,  să se spargă. Problema noastră este că nu ştim ce soi de puroi va ieşi din acest buboi dacă-l  spargem; şi mai ales, nu avem remedii colective (pfu, ce cuvînt!) pentru indiferent ce soi de puroi va ieşi prin spargerea acestui buboi. Stăm în expectativă pentru că ne-am obişnuit cu puroiul. Deşi suntem vaccinaţi de secole împotriva oricărui soi de puroi, încă ne iluzionăm că cine ştie, cîndva, cumva, vom găsi noi prin neimplicare, mai ALES prin neimplicare, un antidot la toate soiurile de puroi care ne invadează vieţile.  Numai că uităm că şi fiecare dintre noi, alimentează sursa tuturor puroaielor care ne cotropesc pe toţi, cu scuza iluzorie că fiecare dintre noi, se salvează în plan individual. Supravieţuim, DA? Şi aşteptăm…

Read Full Post »

fără titlu

.

 

Read Full Post »

Older Posts »