Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘spania’

Am ieşit din restaurant şi mergem pe rue Rene Levesque, în sus; nu ne putem rătăci, hotelul se află pe această stradă, în aval. După ce ne-am alimentat bateriile biologice, se cuvine să le alimentăm şi pe cele sufleteşti. Cazarea mai poate aştepta că suntem drumeţi învăţaţi dacă-i nevoie, şi cu aşteptări şi cu privaţiuni. Iată că am nimerit, deşi nu o căutam în mod special, la Catedrala Sf. Patrick. Este linişte şi pace. Silvia este în elementul său, aşa cum este în indiferent ce fel de biserică ar fi: creştină, catolică, protestantă, moschee sau templu iudaic. Doar Dumnezeu există peste TOT!

Nu este mai nimeni aici, este cam întuneric, am stat puţin şi am plecat.

În faţa catedralei şi lateral, pe o pajişte, numeroase veveriţe alergau prin iarbă căutînd ele ştiu ce, că alune, n-am prea văzut. Nu se tem de oameni.

Mergem spre cealaltă catedrală, una dintre ţintele primordiale de atins în imaginarul meu turistic. Din nou, linişte şi pace. Dacă la Sf. Patrick nu eram decît noi şi o doamnă mai vîrstnică, aici este o oază de reculegere pentru mai mulţi oameni, turişti sau nu. Iar stau pe bancă şi iar scriu. Scriu ca să am ce citi mai tîrziu, dacă uitarea îşi va croi drum nesuferit peste amintirile noastre.

Silvia, a scos din cotloanele încăpătoare ale genţii sale o cărticică şi cu genunchiul pe pămînt, înalţă o rugă. Ştie ea prea bine ce face.

Este botezată ortodox ca şi mine, ne-am cununat în ritualul ortodox la Biserica Sfîntului Spiridon din Bucureşti, am botezat şi cununat la rîndul nostru tot în ritul ortodox. Dar amîndoi avem o atracţie inexplicabilă atît pentru iudaism cît şi pentru catolicism. Practic, amîndoi suntem un soi de ecumenici. Amîndoi credem că Dumnezeu este UNUL, dar, căile către El sunt diferite pentru că şi oamenii sunt (atît de) diferiţi. Atîtea schisme s-au petrecut de exemplu în creştinism, încît lesne ar fi să cazi în depresie neştiind care este adevărata cale. Ştie cineva cu adevărat ceva? Şase sute de ani au trecut, Anno Domini,  pînă să se concretizeze dogma, aşa cum este acum. Şi au trecut aproape o mie de ani de la Marea Schismă din 1054. La ce-a folosit această schismă? La ce foloseşte că atît Biserica Rusă cît şi cea Anglicană refuză cu îndîrjire reunificarea tuturor Bisericilor? La ce a condus marea strădanie a lui Papa Ioan Paul al doilea pentru ecumenism? La (aproape) nimic. Şi dacă unii nu ştiu, eu am aflat că eresis NU înseamnă altceva, decît altă cale, NU păcătos rătăcit de la dreapta credinţă. Dacă nu ar fi fost comuniştii nişte nemernici, eu aş fi fost botezat uniat. Că aşa a fost şi tata. Numai că pentru vina de a nu fi fost ortodox, tata a fost aruncat în temniţă, iar mama, m-a botezat DE FRICĂ ortodox. Care-i adevărata cale?

Spre deosebire de alţii, noi conştientizăm că Iisus s-a născut evreu, a trăit ca evreu şi a murit ca evreu. Creştinismul a fost dezvoltat de ucenicii săi apropiaţi, TOT evrei, care prin prozelitism au crescut Biserica lui Cristos la proporţiile pe care le atinge astăzi. Şi tot spre deosebire de alţii, atît evrei cît şi neevrei, ştim bine că aproape două sute de ani, creştinii au fost acceptaţi de evrei, mulţi evrei crezînd cu adevărat că Iisus a fost Mesia. Chiar mai există în Israel, evreii meseianici care încă împacă tradiţia VT cu învăţăturile NT. Dacă este interesat cineva, să-mi spună şi îi pot face legătura prin internet cu Otniela Batzion, o intelectuală de prestigiu.

*

Pe drum am fotografiat Montreal pe strada Rene Levescque încercînd o asemănare cu Benidorm, Spania. Puzderie de zgîrie nori acolo, puzderie de zgîrie nori şi aici. Nu merge. Canada este altceva decît Europa. ALT-CE-VA! Nu poţi înţelege Lumea Nouă în comparaţie cu Lumea Veche decît venind aici. Doar aici, la faţa locului, înţelegi. Doar aici. Nu ştiu dacă sună patetic sau pretenţios, dar, nu poţi compara decît lucrurile pe care le-ai văzut nemijlocit. Ce ştii din auzite sau ce-ai citit în mass media, este cu totul altceva decît ce vezi tu cu ochii tăi, ce auzi tu cu urechile tale şi ce simţi tu cu sufletul tău, la faţa locului. Complet ALTCEVA!

*

Citez iar, din lucrarea c a n a d a apărută în anul 2010 în biblioteca ziarului Adevărul: „În pofida prezenţei mai multor zgîrie-nori, cea mai atrăgătoare clădire este Cathedrale Marie-Reine-du-Monde, inaugurată în 1894 şi închinată Mariei, Regina Lumii. O copie la scară mai mică a lui San Pietro din Roma, este o emblematică declaraţie a puterii Bisericii Catolice aici, în partea de vest a centrului oraşului, odinioară fortăreaţa protestantismului britanic. Gesticulînd de pe cornişă, se văd sfinţii patroni ai diverselor parohii ale oraşului care au ajutat finanţarea construcţiei monumentalei clădiri, în vreme ce, la interior, se află o magnifică reproducere a lui baldachino (acoperămîntul de altar) din San Pietro.”

*

Bineînţeles că şi aici, la Catedrale Marie-Reine-du-Monde, Silvia aplică a cîta oară? talentul ei special de a se volatiliza în decor, care talent funcţionează oricînd şi oriunde, cu precădere în spaţiile cultural religioase. Aşa talent, mai rar. Pur şi simplu, acum e, acum dispare şi cînd vrea ea să se re-materializeze, apare din nou. Unde a fost? He he 🙂  Imposibil de aflat. La fel ca personajele din scrierile lui Eliade, Silvia transcende timpurile pentru că stăpîneşte perfect modul de întrebuinţare a spaţiului transformat în timp. Einstein era mic copil pe lîngă ea. La fel şi Eliade 🙂

*

Două vorbe şi despre Catedrală. Mult prea mare faima decît realitatea. Copie la scară a Bisericii San Pietro dar, la o scară destul de mică. Am fost la Vatican şi pot face diferenţa. Dar merită vizitată, neapărat!

Reclame

Read Full Post »

După două zile pline, avem un scurt răgaz, mai de voie așa, nu alergare alertă din loc în loc ca pînă acum. Doar suntem în vacanță, nu? Deși se spune că în vacanță te duci să te obosești că de odihnit sau de dormit poți și la scîrbici, nu? 🙂 Cert este că ne trezim mai fără grijă, așa, la limita pierderii micului dejun. Totuși. Ajungem la timp și-l devorăm pe îndelete… Apoi? Poi cum de la balconul camerei noastre vedem Insula Benidorm, de ce să nu facem o scurtă incursiune și pe acolo?

Declarată Parc Național, avînd și o legendă interesantă, această insulă chiar merită vizitată. Cum aflasem dinainte ce trebuie să facem, luăm autobuzul nr. 2 chiar de lîngă hotel și mergem în portul turistic. Luăm bilete de la o tarabă de pe țărm, 15 euro de căciulă, habar n-avem ce căpătăm în schimbul banilor, că n-ai cum să te înțelegi cu valencienii decît în limba gimnastică 🙂 , dar nu contează, vom vedea noi ce și cum. Valencienii pur și simplu refuză să vorbească altceva. Nici măcar cele cîteva cuvinte în spaniolă sau engleză sau franceză pe care le știu nu ne-au fost de folos deși, mă încearcă o teribilă senzație că ei înțeleg ce le spun dar se fac că nu prea…

În fine. Instinctele noastre de turiști exersați 🙂 ne spun că dincolo de comunicarea precară, oamenii sunt profesioniști și-și fac meseria în mod conștiincios. Deci :)! Am luat biletele de la capătul liniei de autobuz, am mers vreo 200 de metri pînă la un debarcader minuscul botezat (în mod abuziv huo 🙂 ) port turistic și ne-am cățărat pe o navă antedeluviană care părea că ar fi trebuit scoasă din circulație încă de pe vremea lui Noe 🙂 . Cei care se ambarcaseră înaintea noastră, nu prea mulți, vreo 30, se cocoțaseră pe puntea de sus, dar noi am hotărît să rămînem pe puntea de jos, la umbră. Echipajul este format din căpitanul/timonier și doi mateloți. Unul controlează biletele iar celălalt te atacă vrei/nu vrei cu un aparat foto. De ce? Vom vedea… 🙂 .

Drumul pînă la insulă nu durează prea mult, iar odată ajunși la debarcader, suntem îndrumați insistent să accedem pe o altă ambarcațiune, o chestie care fără să fie submarin este amenajată cu ferestre largi, situate sub suprafața apei. După ce-am coborît în cala acestei nave insolite și ne-am așezat pe niște taburete de fier, vreme de vreo 20 de minute vom vedea milioane de pești de la cîțiva centimetri la aproape un metru, zburdînd fără teamă în jurul ”fierătaniei”. Apa este incredibil de limpede, albastră și presupun, foarte curată.

Distracția odată încheiată, suntem debarcați pe insulă, unde avem de ales: fie riscăm o escaladă pînă în vîrful insulei pentru o belvedere (mulțumim frumos dar nu 🙂 ), fie să bem cafea, o bericică sau o limonadă la barul amenajat lîngă debarcader. Nu te grăbește nimeni. Poți să zăbovești întreaga zi dar, trebuie să fii atent cînd te poți întoarce cu ultimul transport. Că dacă nu, acolo rămîi măcar o noapte și vrei nu vrei, dormi în sînul naturii 🙂 . Cum n-aveam de gînd să rămînem acolo, am băut fuguța un suc natural de portocale făcut în fața noastră din portocale adevărate de la mama lor de-acasă (trei euro paharul) și ne-am grăbit la debarcader. După ce ne-am ambarcat pe vaporul antedeluvian, matelotul fotograf ne-a pus în brațe trei castroane (din ceramică?) pe care tronau mutrele noastre; pe un castron eram împreună iar pe celelalte două, separat. Cît? Zece euro bucata. Ce face cu cele pe care nu le vinde? Le reciclează. Cum? Treaba lui…

Legenda? Pe scurt, în sătucul Benidorm se aciuase un uriaș care le cam strica ploile localnicilor. Cum acesta era extrem de îndrăgostit de o zînă, localnicii au hotărît să-l pedepsească furîndu-i iubita. După ce au reușit să o fure pe zînă în timp ce căpcăunul dormea (o fi fost și cam beat, mai știi? 🙂 ), au fugit cu bărcile lor de pescari. Cînd s-a trezit singur, uriașul s-a mîniat teribil și a smuls o bucată uriașă de stîncă cu care a azvîrlit după pescari. Habar n-am dacă i-a nimerit sau nu, cert este că așa a apărut insula. V-a plăcut? Dacă da, e bine, că aproape jumătate din ce-am spus este adevărat iar mai mult de jumătate am inventat pentru că am uitat ce ne povestise Olga… 🙂 . Cîteva imagini ale stațiunii Benidorm dinspre mare, grăiesc îndeajuns despre farmecul acestei localități:

Și Silvia cu cele trei castroane (mutra ei, mutra mea și mutra nostră) 🙂

Read Full Post »

Începem ziua cu ritualul binecunoscut: trezire, toaletă, mic dejun. Coborîm la recepție pentru întîlnirea cu grupul. Care grup? Nimeni! Apare și Olga. Ce facem? În afară de mine și de Silvia, nu mai este prezentă decît o singură amatoare de orgă de piatră, naiba știe ce parascovenie o mai fi și asta. O întreb pe ”dădacă” dacă și cum putem ajunge acolo. Olga, firesc, ne spune: cu mașina mia 🙂 ! Poi dacă-i pe-așa, la drum!

Autostrada este puțin circulată și în aproximativ o oră de mers întins (80 – 130 km/h) ajungem la Novelda, orășel de provincie liniștit, cu case frumoase cu maxim două trei etaje. Vremea este în continuare extrem de plăcută. Străbatem Novelda și ne îndreptăm către un deal pe care în vechime era un castel de apărare din care acum, mare lucru n-a mai rămas…În imediata apropiere se află o biserică destul de modestă ca dimensiuni dar care este realizată într-un uluitor stil se pare inspirat din Gaudi; fațada este ornată cu marmură și cu ceramică; are două turnulețe a cîte 25 metri înălțime și cam atît este de semnalat…

Iată și o machetă a bisericii

Olga dă niște telefoane  și nu după multă vreme apare o femeie care descuie ușa. Intrăm. Bogat ornamentată cu picturi și statui biserica etalează chiar lîngă intrare orga de marmură. Da, tuburile acustice ale orgii sunt făcute din marmură, chiar dacă acest lucru pare greu de imaginat!

Artistul care și-a imaginat că piatra poate să cînte maiestuos se numește Ivan Larrea, iar pe lîngă faptul că este sculptor este și muzician. Aveam să-l cunoaștem personal pe artist, la el acasă, aveam să-i vizităm și atelierul cum altfel? tot prin bunele oficii ale ”dădacei” noastre, Olga.

Read Full Post »

Așa. Acum, musai să spun (pe scurt) ce-am aflat de la Olga. Benidorm este stațiunea aflată pe locul trei în Spania după Madrid și Barcelona, ca număr de turiști. Plus de asta, Benidorm este obiect de studiu la Universitatea de turism ca exemplu de explozie a numărului de turiști și ca exemplu de urmat în ceea ce privește explozia de construcții atît în domeniul turistic dar și în domeniul domestic. În prezent are circa șapte zeci de mii de locuitori dar cele 138 de hoteluri primesc cohorte de turiști. De ce? Pentru că Benidorm este o stațiune ultramodernă în care numărul de zgîrie nori este enorm pentru Spania, dacă nu chiar pentru Europa: 325 de zgîrie nori! În Paris, am văzut în urmă cu vreo zece ani un cartier care se mîndrea cu vreo 15 clădiri mai înalte de o sută de metri. Ce să spună Benidorm cu Gran Hotel Bali, a cărei înălțime este de 186 de metri? Ce să spună noua clădire de locuințe (formată din două turnuri unite la vîrf) cu cei 2oo de metri înălțime ai săi? Nu știu… Mai în glumă, mai în serios, Benidorm este alintat cu numele de BeNewYork 🙂 !

Bon. Deocamdată, după ce am prînzit omenește și după ce am primit accesul la camere, ne ohihnim o leacă și ne organizăm. Către seară, ne vom întîlni cu Olga ca să punem la cale, excursiile suplimentare. Pînă acum totul este OK chiar dacă sînt dezamăgit o țîrică de faptul că suntem cazați DOAR la etajul 10 din 43 🙂 ! În schimb, priveliștea este magnifică, avem perspectivă către Mediterana și către o insulă denumită tot Benidorm (unde vom ajunge ulterior). Plus de asta, pe terasa de la parter (dar și în balcon) fumatul este permis așa că, berica alunecă plină de bună voie 🙂 …

Din cei 189 de călători care au sosit cu avionul pînă la Valencia, numai 23 formează grupul nostru turistic. Dintre aceștia, doar 14 au manifestat interes pentru activitățile suplimentare, Valencia, Alicante, Guadalest sau Novelda. Vom vedea ce și cum mai încolo.

După ce am cinat într-unul din cele două restaurante cu autoservire avem de ales: fie te duci la plimbare, fie te apuci de pilit 🙂 . Vinul inclus nu-i nici grozav de bun dar nici prost. Vin de masă acceptabil. Dacă mai vrei supliment (și noi mai vrem) de la unul dintre nenumăratele baruri sau cafenele cumperi ce vrei că au cam de toate. N-avem chef să stăm pe terasă, mai degrabă vrem să admirăm priveliștea de la balcon. Cum mă străduiam de zor în romgleza mea de baltă să cer nește vin roze și nește apă minerală cu gaz, plus nește gheață cubulețe, fata de la bar m-a atacat frontal: spune bre ce vrei în românește 🙂 ! Draga  de ea!

Și ne-am încheiat lunga zi pe balcon, în sunetele unei orchestre bunișoare și a unei dive care se străduia de zor să o imite pe Tina Turner… Cum nu i-a prea ieșit a dat-o pe pe un soi de jazz pe care l-a interpretat muuuuult mai bine. Pînă la urmă, am închis ușa de la balcon și la adăpostul liniștii ne-am cufundat în somn. Mai e și mîine o zi!

Read Full Post »

text şi foto de brindusafrunza

Octombrie cald, cu ploaia–n hlamida mestecenilor in desfrunzire, ma cuibareste in fotoliu, alaturi de sufletul blanos birmanez si o carte aburinda al incantatorului Sergiu , Radu Sergiu Ruba : « O vara ce nu mai apune ».

Imi pregatesc un ceai de iasomie si –mi caut zaharul cubic. Prin cutiuta de sticla aramie matisata, lumina strabate arhitectura ciudata a cuburilor ce –mi induc reveria alba a oraselului andaluz, uimire ce mi s-a aratat, la inceput de toamna, in drumul meu spre Cadiz, stralucind pe un deal la marginea raului Barbate : Vejer, Vejer de la Frontera.
Cufundat in istorie, după ce a fost ridicat ca oras -fortareata de fenicieni, folosit mai apoi in acelasi scop de catre romani, traind apoi cinci secole de dominatie maura, dupa care a fost capturat de regele Ferdinand de Castilia in anul 1248, Vejer a devenit un oras de granita a Spaniei recucerite de regii crestini ,”de la Frontera”fiind adaugat numelui sau .
Amprentele de gotic-Mudejar, renascentist și baroc sunt prezente pe cladirile civile și religioase, biserici, palate si creneluri.In fiecare colt merita sa te opresti, sa te intorci si sa admiri pentru ca totul pare a fi creat pentru a intruchipa o ilustrata alba ca o perpetua pecete andaluza .
Ce-s amintirile frumoase ? « O vara ce nu mai apune » !

Vejer1

Vejer2

Vejer3

Vejer6

Vejer8

Vejer9

Vejer10

Vejer12

Vejer15

Vejer18

Vejer21

Vejer22

Vejer25

Vejer27

Read Full Post »

text şi foto de brindusafrunza

Artă si istorie!
Imi place sa imi imaginez , pentru o clipa, ca in acest spatiu au fost mai degraba artisti și artizani la lucru decat invingatori și invinși, pentru a daltui istoria Palatului Regal din Sevilia.
Inițial un fort pentru guvernatorii mauri cordobani din sec al X lea , palatul a fost extins sau reconstruit de mai multe ori. Conducatorii mauri almohazi au adaugat in sec al XII lea un nou palat ce se regaseste in prezent in Patio del Crucero. Cand a cucerit Sevila in sec al XII lea, Regele Ferdinand al III lea s-a mutat în Alcázar,palatul fiind folosit ca resedinta principala a multor monarhi creștini.
Alfonso cel Intelept a înlocuit o mare parte din palatul vechi cu unul singur gotic. Între 1364 și 1366, Pedro a creat bijuteria coroanei Alcázar, un somptuos Palat tributar stilului Mudéjar .La realizarea acestei opere maiestre au participat zidari mauri muncind cot la cot cu artizani din Sevilia şi maeştri din Toledo.
Curtea interioară a palatului este împărţită în două alei, aleea numită Las Doncellas -destinată vieţii publice şi aleea denumită Las Muñecas- destinata vieţii celor ce locuiau în palat.
Gradinile Alcazarului se impletesc frumos aranjate în terase, cu vegetație luxuriantă, cu fântâni și pavilioane în jurul carora respiră prospețime si liniște in Jardin de La Danza, Jardin de Troya, Jardin de la Galera, Jardin de las Flores, Jardin del Principe, Jardin de las Damas, Jardin del Laberinto Viejo, Jardin de la Alcoba, Jardin de les Poetas fiind impresurate cu palmieri, lămai de Cernoda, portocali, magnolie si iasomie si ape si fantani care mai pastreaza in memoria marmurei versetele regelui poet Al Mutamid și a nuntii regale ale lui Carol I cu Isabella de Portugalia.

a1

a2

a3

a4

a5
a6

a7

a8

a9

a10

a11

a12

a13

Read Full Post »

Text şi foto de brindusafrunza
“Peste ochiul de fântână
mi se legăna țiganca.
Părul verde, verde fața,
cu ochi de argint, ca ghiața.
Peste apă ea atârnă
de un țurțure de lună.”
(Romanta Somnanbula – Federico García Lorca)

Mergand teleleu pe strazile Granadei, in dupa amiaza tarzie, descopar un indicator care-mi starneste curiozitate : « Cuevas del Sacromonte » !
Stiam cate ceva despre Abatia Sacromonte, dar despre grotele din Sacromonte, nicio amintire !
Urc pe stradute pe o panta destul de abrupta si in fata mea se descopera in alb satinat , un intreg cartier pitoresc:smochini , agave si cactusi , acorduri de flamenco, case pesteri, obiecte de ceramica si alama traditionala . Usor, usor ma dumiresc !

Ma aflu in cartierul tiganesc al Granadei, patria flamenco-ului si a celebrei zambra (Ce este zambra ? Povestea si dansul interzis al tiganilor din Sacromonte de catre regii catolici pana in secolul al XX-lea ) simboluri inconfundabile ale folclorului andaluz.. Printre grote, unele fiind pana astazi locuite, am gasit cateva care au fost transformate in baruri sau sali de spectacole pentru flamenco. Am remarcat si o scoala de flamenco, avand drept scop pastrarea unicitatii și autenticitatii genului muzical andalus aflat in pericol de a-si pierde originile si identitatea. La inceputul anilor 90, cartierul devine celebru si pentru muzeul dedicat culturii tiganesti spaniole.Aflat pe varful dealului Albaicin , muzeul este interesant, amintandu-mi oarecum de casele trogoditilor din Tunisia. Iti trebuie oarecare conditie fizica sa ajungi, dar merita. In primul rand pentru imensa surpriza oferita de imaginea splendida a rubinului intre smaraldul pinilor – fortareata- palat Alhambra.

Granada -Sacromonte -alhambra preview

Granada -Sacromonte -cuevas

Granada -Sacromonte -cuevas1

Granada -Sacromonte -cuevas 3

Granada -Sacromonte -cuevas 5

Granada -Sacromonte -cuevas 6

Granada -Sacromonte -muzeu 1

Granada -Sacromonte -muzeu 4

Granada -Sacromonte -muzeu 6

Granada -Sacromonte -muzeu 9

Granada -Sacromonte -muzeu 10

Granada -Sacromonte -ved catedrala

Granada -Sacromonte -vedere alhambra

Granada -Sacromonte -vedere cartier1

Granada -Sacromonte -vedere cartier2

Read Full Post »

Older Posts »