De ce-aş fi trist?

Chiar n-am de ce, pentru că anul acesta are semne bune către foarte bune.

Peste cîteva zile fiul meu va împlini o vîrstă rotundă, draga mea soţie mă va invita să-i celebrez o anume sumă de ani la începutul primăverii, în luna aprilie un drag nepot de frate va împlini o vîrstă care-i va marca maturitatea, iar către sfîrşitul lunii mai, draga mea nepoată care poartă numele mamei mele, Maria, se va declara iar, împlinită  ca femeie care le-a dat viaţă celor doi copii frumoşi pe care i-a dobîndit împreună cu soţul său atent, iubitor şi îndatoritor.

Şi, încă. La începutul lunii mai, sora mea îşi va mai adăuga un an de viaţă!

Aşadar, de ce-aş fi trist? Sincer, nu-s!

Trec lejer peste lunile de vară deşi am ce spune şi despre aceste luni – dar nu vreau – şi merg întins către toamnă. Toamna în care m-am născut. Sfîrşitul de septembrie pe care nu vreau să-l mai apuc. În rest, va fi tăcere.

De ce-aş fi trist?

 

 

Read Full Post »

Precizare

“Ne putem bucura pe deplin de viaţă abia în momentul în care înţelegem ce sîntem şi ne asumăm aşa cum sîntem, indiferent dacă atingem, fie şi măcar tangenţial, nivelul aspiraţiilor noastre; popular spus, ne bucurăm deplin de viaţă abia atunci cînd ne simţim bine în pielea noastră, eliberaţi de imperative. Cred că viaţa este un dar celest şi nu întotdeauna sîntem capabili să ne înţelegem rostul pe această lume.”

Mă regăsesc în acest citat, pe deplin. Nu-i înţeleg pe cei care vor să facă din viaţa altora un amalgam al propriilor lor convingeri. Adică. Respect alteritatea dar nu pot fi de acord cu cei care neagă dreptul oricărui OM la demnitatea convingerilor sale, indiferent care ar fi acestea: etice, morale, tradiţionale, religioase. Nu! Chiar NU, pentru că în acest mod de a vedea lucrurile aş fi de acord cu o contradicţie în termeni, apropo de libertatea de opinie – care nu coincide – cu libertatea de exprimare a opiniilor.

Aşadar. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să se bucure de propria sa viaţă lăsîndu-i şi pe ceilalţi să se bucure de viaţa lor aşa cum doresc. Ce-i aşa greu de priceput?

Ps. Ar mai fi multe de spus pe această temă daaar, mă tem că acest subiect este deja  desuet în minţile celor care şi-au pierdut busola bunului simţ.

Read Full Post »

Oul

Cum spuneam alaltăieri, în faţa ferestrei mele e un cuib de turturele 🙂

Astăzi a apărut în cuib şi un ou….

Una dintre cele două păsări vine, cloceşte ce cloceşte apoi pleacă ea ştie unde sau de ce apoi iar vine şi cloceşte apoi iar pleacă.

Sper să nu vină îngheţul iar şi să piară puiuţul încă neeclozat

Hai primăvarăăă, HAI! 🙂

Read Full Post »

Fără titlu

Am primit astăzi un colet cu mai multe cărţi pe care le-am comandat la Polirom în urmă cu cîteva zile. În buna lor tradiţie, cei de la Polirom mi-au pus şi în acest colet – gratis- şi revista lor onorabilă, Suplimentul de cultură.

Subiectul Charlie, este expus pe larg. Preponderent, acest subiect este tratat prin prisma vederilor celor care clamează pe bună dreptate, că dreptul la opinie nu poate fi îngrădit dpdv legal, în nici-un fel.

N-am nimic împotriva dreptului de liberă opinie. Am în schimb o rezervă în ceea de priveşte dreptul la libertatea de exprimare. Chiar nu cred că poţi spune orice, oricum.

Concret. Am să mă refer la un articol scris de Florin Lăzărescu, articol intitulat Libertatea rîsului. Citez: toată viaţa am intrat în conflict cu oamenii care nu suportă o ironie, o glumă pe seama lor sau a anumitor lucruri pe care ei le decretează de la sine putere „cu-aşa-ceva-nu-se-glumeşte”. Dă şi exemple „la întîmplare”: profa (nu profesoara!) pe care o doare mereu capul, isterizată că zîmbeşti în bancă. Colega de clasă care tresare ofuscată că faci mişto de Eminescu. Malacul care pune mîna pe bîtă sau scoate cuţitul: rîzi de orice, dar nu de mama, ca şi cum mă-sa ar fi suprema valoare a lumii. Şamd.

M-am oprit aici  cu citarea pentru că mi se pare că s-a ajuns prea departe. Adică.

Admit la limită că toată construcţia umană despre divinitate poate fi o fantezie născută din obscurantism. Admit – în acest context – că personajele biblice ca Moise, Iisus, Mahomed, chiar dacă au fost certificate dpdv istoric în mod indubitabil, pot fi doar! expresia unor himere în care tradiţionaliştii cred, în timp ce ateii de rit darwinian, nu cred. Admit la limită, aceste raţionamente.

Dar. Dacă ajungem să credem că MAMA (fiecăruia dintre noi) nu este o valoare REALĂ, pe care să o respectăm, ajungem într-un impas: negarea propriei noastre existenţe.

Nu doar „malacul” îşi iubeşte mama. Îmi place să cred că TOŢI o iubim pe femeia care ne-a dat viaţă şi îmi place să cred că dacă renegăm sintagma „cu-aşa-ceva nu-se- glumeşte” sîntem oameni care păstrîndu-şi simţul umorului, nu batjocorim.

Ps. N-am! Crede fiecare, ce vrea. Şi fiecare dintre noi, poate să RÎDĂ cum vrea.

Read Full Post »

Turtureleeee

La fereastra casei mele e un cuib de turturele 🙂

De fapt, sînt guguştiuci care se deosebesc de turturele atît prin culoarea penajului cît şi prin obiceiuri. Totuşi, guguştiucii mai sînt denumiţi şi turturele cu guler deci n-am greşit prea mult în cele două versuri 🙂  . Dacă  aceste păsăruici au cuibărit de pe acum, oare primăvara este aproape?

Read Full Post »

Eu nu sînt Charlie

Mă bucur că s-a încheiat şi acest episod absurd în care oameni ucid oameni pentru că au alte păreri.

Deplîng victimele ucise samavolnic.

Pledez hotărît pentru libertatea opiniei.

Dar.

Nu pot fi de acord că libertatea opiniei poate subsuma libertatea de a batjocori ceea ce alţii consideră a fi un reper moral, ca să nu folosesc sintagma reper sfînt.

Dacă în numele libertăţii de opinie batjocorim libertatea altor oameni la opinie sau la modul lor de a fi înseamnă că ceva e defect în modul unora dintre noi de a privi lucrurile.

Libertate de opinie înseamnă în primul rînd să fii onest şi să exprimi ce ai de spus în deplină libertate, ştiind că opinia ta nu ofensează modul altor oameni de a fi, pentru că libertatea nu poate fi exersată decît în vecinătatea libertăţii celorlaţi NU încălcînd-o sau batjocorind-o.

Dacă opinia ta se bazează doar pe persiflarea altora, asta nu-i nimic altceva decît obrăznicie agresivă. Ori după cum bine se ştie, agresiunea naşte agresiune.

Repet, deplîng victimele ucise în mod samavolnic.

Nimic nu poate justifica crima.

NIMIC!

Aşa că.

Nu sînt Charlie pentru că eu n-am puterea de a-i persifla pe alţi oameni, şi mă aştept ca şi alţi oameni să nu mă persifleze pentru modul meu de a fi.

Nu pledez pentru cenzură, nu pledez pentru legi care să interzică.

Pledez pentru revenirea la bunul simţ care ne-ar permite să convieţuim paşnic indiferent de convingerile noastre, fără să fim tentaţi de a ne constitui în instanţe care să condamne la batjocură modul altor oameni de a fi.

Ironia este ceva, gluma este altceva. Umorul este ceva, batjocura, altceva.

De aceea, eu nu sînt Charlie.

 

Read Full Post »

Sincer? NU!

Am căutat-o după ani şi ani de zile de la despărţirea noastră. Am regăsit-o surîzătore. Optimistă şi încrezătoare. Ce ne-a lipsit? am întrebat-o. Nu ne-a lipsit nimic, mi-a răspuns, ea. Nimic. Nimic altceva decît că tu, erai îndrăgostit fără să ştii, de altă femeie. De femeia vieţii tale. Ştiu asta, ştiu, i-am răspuns, ŞTIU dar, te iubesc şi vreau să rămînem măcar prieteni! Nu ştii nimic, mi-a răspuns, ea, nu ştii nimic! Bine, i-am spus, bine; poate că nu ştiu. Dar măcar prieteni mai putem fi? Şi mi-a răspuns: sincer? NU! Nu mai vreau să aud de tine, nu mai vreau să ştiu ce faci sau ce nu faci. Nu mai vreau să cred că exişti. Uită de telefonul meu, uită de tot ce ne-a legat vreodată. Uită şi că eu am existat în viaţa ta. Ştii că dacă fac asta (uit de tine etc), i-am spus, înseamnă că între noi, intervine cumplitul neant, da? Ştii că… M-a întrerupt cu violenţă: sigur că ştiu. Pleacă! Am plecat, ce era să fac? Am plecat.

Fata asta, a avut dreptate: femeia vieţii mele mă iubeşte aşa cum nici nu-mi puteam închipui. Abia acum înţeleg ce-mi reproşează doamna Le…escu: faptul că în noaptea nunţii sale, n-am fost capabil să fug cu ea, departe de toate şi de toţi. Ea m-a iubit, eu am iubit-o, dar la ultimatumul ei, eu am ales calea către iubirea vieţii mele, nu către o viaţă în care iubirea poate fi, eventual, pasageră.

Mă întreb uneori dacă n-ar trebui să am regrete. Sincer? NU!

 

Read Full Post »

Pendulez

Deşi politica îmi mănîncă încă destulă vreme, reuşesc să mă mai întorc şi la lecturile mele cotidiene. Numai că, am pierdut ceva: nu mai reuşesc să mă mai mobilizez şi să le relatez. Sau măcar, să le semnalez. De prea multă vreme…

Anul acesta este primul în care abia ajuns la Bookfest, prin vară,  am simţit nevoia să plec de îndată de acolo… iar la Gaudeamus, n-am ajuns deloc…  Nu intru în amănunte.

M-am mulţumit să comand (ca de obicei) prin poştă de la Editura Polirom cîteva titluri de carte, titluri care erau de multă vreme pe lista mea de lecturi. Şi voi face probabil săptămîna viitoare o incursiune la librăria Humanitas-Cişmigiu să mai cumpăr cîteva cărţi care mi-au deşteptat interesul. În fine.

Nu mi-am propus deocamdată să citesc cartea domnului Iohannis, Pas cu pas. Aştept să văd cum va evolua noul preşedinte ales, Klaus Iohannnis, pas cu pas, după ce va fi instalat în funcţie şi abia după aceea voi citi cartea sa, pentru a vedea – dacă voi avea ceva de văzut – cum se împacă viaţa literaturizată de domnul Iohannis cu viaţa reală.

Tare sînt curios! Sînt curios mai ales să văd dacă noul preşedinte chiar va face ceea ce aşteaptă oamenii care l-au votat în număr covîrşitor, de la el. Un sentiment indefinit mă face să cred ca da, Iohannis va încerca să-şi impună programul politic anunţat – pe scurt – în campania electorală. Rămîne numai de văzut ce forţe politice îl sprijină.

Bon. De ce-am spus că pendulez? Pendulez pentru că în modul meu naiv de a vedea evoluţia situaţiei politice, înclin să cred ca da, începînd cu data de 16 noiembrie 2014, în România,  paradigma modului osificat în care s-a făcut politica internă, va fi schimbată definitiv! Şi totuşi… Dacă  dezamăgirea cînd ne-am pus speranţele în domnul Emil Constantinescu, se va repeta?

Read Full Post »

21 noiembrie. Amestecate

Ieri a fost reţinută şefa DIICOT, Alina Bica. Pe cît de îngrijorător este faptul că şefa acestei instituţii s-a implicat în fapte de corupţie, pe atît de îmbucurător este faptul că există destui oameni în sistem care n-au depus armele în faţa acestui veritabil duşman al statului democratic, adică exact corupţia la nivelurile cele mai înalte din instituţiile statului! Cum se ştie de multă vreme că acest flagel este transpartinic nu mai miră pe nimeni nici că Alina Bica a fost propusă în funcţie de VV Ponta şi nici că această doamnă este prietenă apropiată cu altă doamnă a politicii din România, doamnă care a divorţat de domnul Cocoş tocmai la timp! Aţi ghicit, este vorba despre speranţa politică a preşedintelui Băsescu, doamna Udrea. Să trecem mai departe.

Dacă tot am vorbit despre preşedinte, trebuie remarcat faptul că astăzi CCR a validat candidatura domnul Iohannis, ceremonie la care a participat cum era firesc şi domnul Băsescu. N-am urmărit ceremonia dar am înţeles de pe FB că a fost o atmosferă cu adevărat civilizată. Deci se poate!

Dacă vă mai amintiţi de fostul europarlamentar Adrian Severin, cel trimis în judecată (cam cu încetinitorul) pentru trafic de influenţă în Parlamentul European, ei bine, acest tovărăşel tocmai a scos pe gură o prostie mai mare decît tot  partidul căreia îi aprţine: cică alegerea lui K. Iohannis ca preşedinte reprezintă nici mai mult nici mai puţin decît o lovitură de stat! Dacă n-aş fi sufocat de indignare, m-aş tăvăli pe jos de rîs. Foarte inspirată a fost remarca unui român stabilit în Japonia, Marius Mistreţu: daaa, a fost lovitură de stat la coadă la secţiile de vot 🙂

Gurile rele afirmă că atît Ponta cît şi Dragnea s-ar fi suspendat din funcţii iar partidul ar fi fost preluat pînă la viitorul congres, de tătuca Iliescu. Adevărat sau nu, e limpede că în PSD a intrat dihonia, deruta şi disperarea. Dacă au pierdut Bucureştiul, adio primării, adio bani şi adio speranţe la următoarele alegeri parlamentare. Ar cam fi timpul ca acest partid infestat cu infractori să cam dispară în plan secund că a făcut destul rău în ultimii 25 de ani!

Tot pe surse circulă un zvon potrivit căruia România va fi drastic sancţionată pentru harababura de la recentele alegeri prezidenţiale. Se spune că s-ar putea merge pînă la anularea fondurilor de coeziune. Ce-ar mai fi de spus? Mulţumim PSD şi celor peste cinci milioane de votanţi ai acestui partid toxic.

Ca să ne mai luminăm puţin, îi anunţ pe cei ineresaţi că a început un turneu de snooker care poate fi văzut de cunoscători şi nu numai pe Eurosport.

Şi nu uitaţi că astăzi prăznuim Vovidenia! Cei interesaţi pot citi despre această sărbătoare  pe portalul  Creştin Ortodox .  Să prăznuiţi bine! 🙂

 

Read Full Post »

Poveste simplă

S-a oprit în faţa mea. Nu mă mai ştiţi? Privesc atent figura rubicondă care mă scrutează prin lentilele unor ochelari de marcă prin care privirea sa pătrunzătoare mă ţintuieşte onest, drept în ochii mei – verzi niciodată să nu-i crezi – privire care ţîşneşte cu bonomie vag amuzată, privire subliniată de un zîmbet înflorit pe figura sa luminoasă. Preţ de cîteva secunde încerc să-mi scanez memoria privind fugitiv la doamna aceasta îmbrăcată frumos cu lucruri nu prea scumpe dar de bună calitate. Ar trebui să o ştiu? mă întreb contrariat.

Îmi sesizează nesiguranţa şi în stil de mare doamnă, trece la următoarea întrebare: ai votat? Desigur că am votat, răspund imediat, deşi de data asta, îmi propusesem să las lucrurile să curgă fără aportul meu la urna de vot. Şi eu tot aşa, îmi spune doamna.

Chiar nu ştiu de unde să o iau. Chiar nu ştiu de ce ar trebui să o recunosc.

Am votat cu Iohannis, îmi spune cu un aer precipitat. De ce? întreb fără mare curiozitate, doar ca să mă aflu în treabă. Cum de ce? mă ţintuieşte doamna cu un aer vag acuzator! Cum de ce am votat cu Iohannis? Tu nu ai înţeles că Ponta este un pericol mortal?

Faptul că brusc mă tutuieşte, mă pune în alertă. Tiberiule, îmi zic acuzator, cum de ai uitat cine este această doamnă? Cum de te poţi refugia în spatele unei amnezii, nu vezi că această doamnă este animată de un spirit civic superior? Ba da, îmi răspund umil, ba da, văd.

Nu apuc să răspund şi doamna mă pune la curent, turuind, deşi nu cerusem acest lucru, cu  opţiunile sale politice: în primul tur de scrutin am votat cu Tăriceanu; domnul Antonescu este o dezamăgire pentru mine şi pentru prietenii mei; nu sînt de acord cu faptul că PDL s-a vărsat în PNL; cum să fiu de acord cu băsiştii?; doamna Ecaterina Andronescu este o victimă; nu Coposu a fost seniorul politicii româneşti ci, domnul Mircea Ionescu Quintus, care mai este; şi continuă dar, eu nu mai aud ce are de spus.

Mi-am amintit cine este această doamnă: am întîlnit-o la un parastas în anul 2012 (amănuntele nu-s importante, această persoană fiind reală). Această doamnă a căpătat brusc pentru mine, un contur definit: este purtătoarea de mesaj a/l societăţii civile urbane, societate păcălită de proiectul USL, proiect în care a crezut pentru că fiind cadru didactic, s-a trezit cu salariul amputat. Lucru pe care nimeni nu l-a putut ierta guvernării Boc deşi nimeni nu mai este dispus să-şi amintească de jaful făcut în ultimele luni ale guvernării Tăriceanu.

Cum scurtul drum pe care l-am avut de parcurs împreună cu această doamnă s-a apropiat de sfîrşit, nu m-am putut împiedica să-i adresez şi eu, o întrebare: ***ela, (îmi amintisem între timp cum se numeşte această doamnă) mai ştii cum mă numesc eu? Nu! mi-a răspuns ***ela, nu! Şi atunci, de ce m-ai abordat? am întrebat cu ochii mei verzi, aţintiţi în frumoşii săi ochi căprui. Uite-aşa!  mi-a răspuns ***ela, uite-aşa! pentru că atunci, la parastas, ţine-ai cu Boc şi cu Băsescu.

Read Full Post »