Se poate imagina paradisul terestru ? Desigur ! Mai mult decât atât, se poate vizita! Probabil că există câte un paradis imaginabil pentru fiecare dintre noi. Sau poate chiar mai multe. IT Morar nu pretinde să fi vizitat chiar paradisul. Ne spune numai că a ajuns “la un pas de Paradis : Noua Caledonie”. Un paradis destul de ancorat în real, din moment ce în 2014, locuitorii săi vor trebui să se pronunţe prin referendum : independenţă, sau teritoriu francez ? Dar până atunci mai e, aşa că, deocamdată baştinaşii au de tranşat o altă dilemă mult mai veche : “dacă o parte a omenirii se trage din Adam şi Eva, în cultura Kanak […] tatăl omenirii este Tea Kanake […] : în zorii lumii, luna îşi depune dintele! pe o stâncă apărută din oceanul originilor. Sub efectul razelor sale, dintele se descompune, se sfarmă. Din bucăţelele dintelui lunar, apar primele fiinţe vii.[…] Din aceste fiinţe primordiale s-a născut Tea Kanake”. Cine are dreptate ? Ei, băştinaşii, sau adepţii Vechiului Testament ?
Aici, la capătul lumii, consulul englez nu se sfieşte să fie şi seful unei agenţii de voiaj şi nici nu mai pare chiar de mirare dacă în parcarea hotelului, se văd şi câteva Logan-uri franco-române. Există şi ceva românaşi pe aici ? Bien sur ! Unul are un salon de înfrumuseţare, altul este medic, mai este o doamnă care lucrează într-un cabinet medical stomatologic, şi chiar şi un fost combatant în legiune, dar cu care nimeni nu ţine legătura. Nici restul nu se prea înghesuie să se viziteze, spre deosebire de cei 14 – 15 maghiari trăitori pe aici …
Şi totuşi, merită să baţi drumul până la capătul lumii ? Ba bine că NU ! Aici poţi să vezi cum noul se îmbină cu vechile tradiţii, vezi cum au întâietate cutumele străvechi în faţa noilor reglementări moderne . Au fost în trecut cazuri de canibalism ?Au fost dar, numai în scop ritualic. In prezent, “nimeni nu se mândreşte cu faptul că un străbunic al său, îşi mânca duşmanii”, la propriu .
Deocamdată, la modă sânt can-can-uri mai lejere : “scandalul Miss Caledonia de anul trecut, când reprezentanta de aici a fost exclusă din finala Miss France pentru că pozase goală înainte de a fi desemnată Miss.” Sau Sărbătoarea Omletei Uriaşe, ajunsă la cea de a douăzecea ediţie. Pentru acest eveniment a fost făcută o tigaie specială, în care se pot pregati simultan 7200 de ouă. Cine le numără ? Năstase ! IT Morar dixit !
Viaţa comunităţii se desfăşoară în “case minunate, unele ascunse în pâlcuri de copaci, altele mai la vedere …” Din păcate, mulţi “tineri fără orizont care nu-şi găsesc un loc de muncă bun, […] îşi iau bilet numai dus la Paris şi rămân acolo, la ajutorul de şomaj”! Dar şi “tinere cadre franceze vin aici pentru carieră […], pentru a-şi demonstra că pot începe de la capătul lumii […] pentru a ajunge pe o poziţie bună în centrală, cu ‘aura de fost lucrător in teritorii”! Deci, soare, cald, iarna temperatura nu prea coboară sub 18 grade Celsius, peşte din belşug, cam totul pare a fi la îndemâna omului născut fericit pe aceste tărâmuri … Şi totuşi! Ce lipseşte în Paradis ? IT Morar pare că e sigur : internetul high speed ! În piaţă, pe lângă legumele şi fructele cunoscute, sunt şi foarte multe soiuri de fructe exotice, autohtone, sau nu; totuşi viaţa în Paradis nu este chiar aşa de ieftină : “patru euro kilogramul de cartofi şi şapte euro kilogramul de salată”. Se consumă pe lângă peşte, “carnea de cerb, care fără a fi o delicatesă, este mai iefină decât carnea de vită sau porc.”
Parte a băştinaşilor metişi sunt urmaşii “transportaţilor” – deţinuţi de drept comun – sosiţi începând cu 1864 şi chiar deţinuti politici – comunarzii – începând cu 1872. Se pare că mare parte dintre localnici preferă să rămână ‘sub francezi’. Mai ales că “şefii de triburi au o îndemnizaţie de la autorităţi”… Este o mare diferenţă între asezările de tip ‘sat’ şi asezările tribale. În sat, viaţa modernă a fost mult mai bine adaptată la traiul autohton dar în ‘trib’ lucrurile au rămas la nivel ancestral. Nimeni nu are dreptul de a vinde pământul decât în cadrul aceluiaşi trib, autoritatea şefului este incontestabilă, cutumele neschimbate de când se ştie istoria locurilor; adică de când au fost colonizaţi. Înainte, traiau în şi din legende.
“În loc de încheiere domnul IT Morar spune : ‘călătoriile importante nu se încheie niciodată. Chiar dacă am pus punct voiajului, el continuă influenţându-ne cu imagini, cu amintiri, cu senzaţii. Depozitul nostru sentimental, deschide un nou raft cu fiecare călătorie” […] Călătoriile importante nu se încheie niciodată. Cărţile despre călătorii, se încheie întotdeauna. Cartea de la capătul lumii se încheie aici!”
tibi,
salut !
chiar nu intelegeam de ce ITMorar are ca titlu al blogului
„ITMorar in Noua Caledonie si altele.
Inteleg acum ca a scris o carte , de calatorii si nu numai , despre Noua Caledonie.
Pentru ca m-ai facut curioasa ma duc sa caut pe google mai multe informatii despre acest coltz de paradis .
Recunosc ca habar n-am unde sa-l localizez pe glob.
salut luminita
Cartea asta a fost un proiect aparte. Morar a scris tot ce a simtit pe drum si la fata locului, a trimis prin internet fiecare capitol pe masura ce era definitivat, iar Polirom tiparea cartea. Lansarea cartii s-a facut chiar la aeroport o data cu reintoarcerea lui Morar din acea calatorie.
Nu e greu de localizat Noua Caledonie. 🙂
[…] Sursa: https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/05/23/ioan-t-morar-cartea-de-la-capatul-lumii/ […]