Ca răspuns la provocarea dragei psi. Şi ca răspuns răspuns dragei Cita, care credea că am intrat în grevă, apropo de Clubul psi.
N-am intrat în nici-un fel de grevă. Am constatat numai că în cele mai bine de 27 de luni de zile de cînd fiinţează acest blog, am spus cam tot ce am avut de spus, în peste 900 de postări. Risc să încep să mă repet. La ce bun, mă întreb? Despre asta este vorba şi despre nimic altceva.
Am semnalat zeci dacă nu cumva sute de lecturi, am scris despre cele cîteva călătorii pe care am avut şansa de a le face în locuri mirifice, mi-am exprimat păreri proprii, am postat şi părerile altor bloggeri, am postat şi pagini întregi din cărţile pe care le-am citit şi pe care le-am preţuit, şamd.
Am jucat cu alte cuvinte pe acest blog, un ŞOTRON, sărind nonşalant de colo colo, cum foarte bine a remarcat, Miţa.
Şi mi-am amintit că un scriitor remarcabil, chiar a scris o carte intitulată exact aşa: şotron. Carte pe care am descris-o şi am repovestit-o în stil caracteristic şotronesc aici, pe acest blog. Mă îndoiesc că mai are cineva răbdarea de a urmări şotronul descris de mine în zece postări, despre cartea denumită şotron.
Cum tot sînt în mare lipsă de idei noi, redau una dintre acele postări despre şotron:
“”După ce am terminat seria de postări despre cartea lui Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător – , am primit o provocare: să spun cum privesc eu cartea lui Julio Cortazar, Şotron. Înainte de a o deschide, am căutat cîte ceva despre semnificaţia acestui joc. Am aflat că este un joc neaoş, dar nu mai mult. Dacă ştie cineva ceva mai mult, aş fi fericit să aflu. Am înţeles însă ca titlul original al romanului este – Rayuela. Care în traducere română, tot la şotron conduce. De unde a aflat Cortazar despre şotronul nostru, nu mai ştiu să spun. Nu ştiu nici dacă acest joc este sau măcar a fost în voga şi pentru alţi copii, de pe alte meleaguri.
Pe site – ul “madrizen” am găsit o postare care m-a incitat teribil. Redau aici, o parte din ea : ” Toată Rayuela e o improvizaţie de jazz. Personajele principale Horacio şi Maga îşi dau întîlnire în Paris. Fără a-şi spune timpul şi locul exact. Hoinăresc prin Paris pînă dau unul de altul. În epoca celularelor aşa ceva pare inimaginabil şi totuşi, se înscrie într-o logică a hazardului.
Curios lucru, o astfel de întîlnire hazardată s-a produs într-un tîrziu, între Julio Cortazar şi o doamnă pe care o cunoscuse cîndva. S-au plăcut, însă au evitat să facă schimb de adrese. Cu ocazia unei vizite scurte la Paris, doamna i-a scris, cerîndu-i întîlnire. Însă Cortazar i-a răspuns că nu suporta ideea unei întîlniri atît de frugale. În aceeaşi zi, s-au întîlnit întîmplător pe strazile Parisului, de parcă dorinţa era cea care i-a condus pe ambii, în locul cu pricina, la ora cu pricina”.
Frumos spus, dar am două obiecţii : cartea asta a apărut în 1964, deci nu putea fi vorba despre celulare, iar dacă Julio Cortazar a evitat să îi dea adresa acelei misterioase doamne, unde i-a scris aceasta ? Mai bine încep eu cartea, poate mă lămuresc şi vă spun. Dacă nu mă lămuresc, o să plîng, iar voi va trebui să mă consolaţi, ca să nu mă las cuprins de disperarea care m-ar conduce către ideea de a mă lăsa de blogăreală. Sau ar fi o idee bună ? Hmmmm?!
Pînă voi începe eu să spun ce şi cum, iată ce spune Denisa Comănescu : “Protagoniştii Şotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, frămîntat şi sfîşiat deopotrivă de de mistere existenţiale, şi iubita sa Maga, întruchipare poetică a nonconformismului grefat pe un farmec natural veşnic reînnoit, se întîlnesc, se iubesc, se resping, se pierd şi se caută, se regăsesc, trăindu-şi cu extremă intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimată într-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, în atmosfera Parisului anilor ’60“.
Pentru cunoscători, un supliment despre Julio Cortazar : în 1967, Michelangelo Antonioni, inspirat din nuvela sa Funigei, a regizat filmul Blow-up.””
###
Am primit un coment interesant de la B. de Comp
“Am aflat că este un joc neaoş…” De unde ? In franceza se cheama marelle si este exact acelasi lucru. (http://fr.wikipedia.org/wiki/Marelle). Pâna si şotron se pare ca vine din franceza – chaudron (DEX) Cât priveste romanul în sine este un fel de exercitiu de stil – capitolele se pot citi în orice ordine, obtinânduse de fiecare data o naratiune aparent coerenta. In tremeni savanti – intertextualitate
Mai exista o experienta de acest gen, cu siguranta nu singura, realizata de un scriitor sârb : Milorad Pavic (Dictionarul khazar, Partea launtrica a vântului, Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit)
Şi tot B. de Comp adaugă
„M-am uitat si eu colo-colo. Ideea cu sotronul nu este deloc, dar absolut de loc rea. Trebuie sapat. Si înca adânc. Caci vine de demult si mai de peste tot. Aparent este un joc. Dar daca ne gândim putin, este un labirint, nu cazut, ci pus la îndemâna copiilor. Si cum în fiecare adult mai salasluieste si un copil, ajungem si la Monopoly
Dar parca tot de la labirint as pleca. Nu are decât cam 1000 de ani” 🙂
– – –
La acest şotron iniţiat de psi, au mai sărit de colo – colo: blueriver . redsky . virusache . almanahe . cita . scorpiuta . vantdetoamna .
Agatha . carmen . anacondele . rokssana . şi din nou, redsky .