NU

N-am crezut s-apuc aceste zile de restrişte. Altceva am sperat în decembrie 1989…

Nu credeam că noi, cei care speram într-o schimbare benefică, vom deveni inutili, aproape senili şi imbecili.

Uităm cuvinte şi concepte simple şi nu mai ştim ce vrem.

Nu mai avem nici-un şleau.

E datul neamului nostru, să trăiască sub nefericirea de a ne fi născut?

Of of of şi iară of, domnule Cioran… Eu cred că, NU!

Degeaba mă (mai) revolt.

Trăiesc în ţara în care oamenii, atît cît a rămas din ei, votează plagiatori, repetenţi şi delatori.

Şi totuşi, eu, spun NU!

Tudor Gheorghe, mă contrazice:

Şi totuşi, eu spun în continuare: NU!

 

Read Full Post »

Caror cruci si caror Dumnezei

Bine le mai spune Tudor Gheorghe…

Caror cruci si caror Dumnezei
Mi-i varsa sangele-n cutite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plang cu glasuri ragusite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plang cu glasuri ragusite?

Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant.

Pentru care dimineti tarzii
Cade ceata care ma-mpresoara?
Care sfert de lacrimi viorii
Amageste dorul si-l omoara?
Care sfert de lacrimi viorii
Amageste dorul si-l omoara?

Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant.

Numai lacrimeaza nici un sfant
Si s-a sters vopseaua din icoane.
Seceta domneste pe pamant
Si soparlele se cred igoane.
Seceta domneste pe pamant
Si soparlele se cred igoane.

Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant.

Au facut copiii nostri dinti
Musca din bunici si din parinti
Musca din vazduh si din pamant
Musca si din mortii din mormant.

– – –

Trist este numai faptul că în faţa unor astfel de dureri spuse cu deznădejde, spectatorii nu au alt mod de exprimare colectiv decît aplauzele.
Ce aplaudă spectatorii, rămîne de aflat: fiorul artistic, sau mesajul alambicat.
Ce aplaudăm? Voi ştiţi?

Read Full Post »

Probabil

Probabil că voi lua iar, o vacanţă de la blogăreală.

Probabil că voi reveni.

Nu ştiu cînd sau de ce.

Totul este probabil, nimic cert.

Am obosit.

Peste puţină şi pentru puţină vreme, voi pleca din Bucureşti.

Probabil că la reîntoarcere, voi continua blogăreala.

Nu ştiu. Vom şi voi vedea.

Ţuc şi hug tuturor cititorilor acestui modest blog.

Pe curînd? Probabil. 🙂

Read Full Post »

Un raspuns genial

Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?„

       Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a raspuns foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:

„Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri…

1. Cred – nu cred, dar sunt profund convinsa – ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Īi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui…

2. Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte…

3. Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli,etc.)

4. Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA…

5. Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..

6. Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis!). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

7. Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili,etc.). Iar noi am spus O.K.

8. Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

9. Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.

10. Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.

11. Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

12. Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

13. Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.

14. Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.

15. Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.

16. Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa?Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?

17. E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.

18. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

19. E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.

20. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu……

21. E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati.

22. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.

23. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.

24. Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.”

(Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).

Primit pe mail.

– – –

Ce părere aveţi?

UP date. Am numerotat paragrafele. Dacă este să vorbim concret, vă rog să vorbim la obiect: care paragraf este neconform cu părerea voastră despre aceste probleme? La obiect, NU la persoană. OK?

Read Full Post »

Amintiri din trecutul foarte recent

Sunteţi trişti? Toţi? Sigur? Chiar toţi sunteţi trişti? Ce motiv(e) aveţi?

Vă mai amintiţi chiar toţi de o manipulare marca proteve? NU?

Hai, că n-a trecut prea multă vreme de atunci şi pînă acum. Nu mai ştiţi?

Nu-i nimic. Vă dau melodia respectivă, la sfîrşitul acestui articolaş.

Deci.

Cred că nu vă mai amintiţi că: medicul stomatolog (manelist) Costi Ioniţă în tandem cu Adrian Copilul Minune (he he heee), exact această misiune a(u) avut: să vă scoată ultimele măsele ale minţii. Măselele alea cu care eventual, puteaţi ronţăi adevărata realitate.

Au reuşit proteveiştii domnului Sîrbu să vă extragă măselele de minte? Sigur că da! Chiar, au reuşit!

Vă mai miraţi că acum cîntaţi pe tonuri diferite, oooof, viaţa mea? Cam DA! Ei,  şi?

Punct şi de la capăt, cu două puncte. Adică.

Puterea şi opoziţia nu fac acum, decît să valseze la unison, exact pe această melodie cinică: ooof, viaţa mea.

Numai că nu este vorba despre viaţa lor, ci este vorba despre viaţa fiecăruia dintre noi.

Iarnă grea? Alegeri anticipate? Grevă – pardon, protest – parlamentar?

Mitingiadă dusă la extrem? Fleacuri.

Important este să înţelegeţi dragilor, un lucru elementar: imediat ce v-aţi exprimat prin singura voastră putere – votul – mult mai importante devin sondajele de opinie.

Sondaje de opinie evident, măsluite.

Votul vostru este la fel de irelevant ca şi referendumul.

Mult mai relevante sunt acum, opiniile exprimate la tele, de diverşi indivizi năimiţi – indiferent de cine sunt aceştia, plătiţi.

Sau nu prea mai, că Stelian Tănase, de exemplu, (vai, vai, vai!) şi-a luat un concediu binemeritat de la vinerea dinesco-diatizată,  pentru a-şi inspecta proprietăţile de pe coasta de huzur.

Sunteţi trişti? Ei ŞI?

Intraţi rogu-vă în atmosfera de veselie fără frontiere propusă de mister costi şi de mister pruncul mafiotizat minune, adrianul spoitizat de fane învingătorul poli-miliţiei române din anii ’90, şi apoi,  cîntaţi: ooooof, viaţa mea…

Şi evident că apoi, vom spune aproape la unison:

De ce? Uite, d’aia!

Read Full Post »

Ciudăţeii care cred că meseria lor, este judecata

Mă bufneşte rîsul cînd îi aud pe unii, cînd afirmă că sunt: sociologi, politologi, psihologi, şi mai nou, specialişti (he he hee, specialişti) în PR – aka – specialişti în comunicare. Tare mă mai distrez cînd îi aud pe aceşti impostori cu ştaif, cum îşi dau plini de importanţă nu cu părerea ci, cu verdictul! Aceşti veritabili impostori, nu sunt altceva decît, nişte manipulatori ordinari. Să o luăm metodic:

– sociologii. Aceşti indivizi, se bazează masiv pe sondajele de opinie. Sondaje pe care ei le fac la cererea expresă a unor grupuri de interese, grupuri cărora le livrează constant, exact ce vor aceste grupuri să audă: că nu ştiu ce proporţie din populaţia sondată, este sau nu este de acord cu atitudinea unor anumite partide, personaje cu impact mediatic, etc. Pe mine, nu m-a întrebat niciodată, nimeni, despre nimic. Pe voi, v-a întrebat cineva ceva, vreodată? Sunteţi cuprinşi în marja lor e manipulare, a o mie şi ceva de cetăţeni sondaţi? Nu cred, că.

– politologii. Îi desfid pe aceşti indivizi, pur şi simplu. Aceşti indivizi, pretind că ştiu şi că pot să extrapoleze comportamentul liderilor actuali, cu comportamentul liderilor din trecut. Evident, aceşti indivizi se bazează masiv, pe concluziile sociologilor. Parţial, şi pe teoriile istoricilor. Istorici? Mare parte dintre aceşti istorici, sunt simpli omuleţi care interpretează faptele trecutului, prin propriul lor pat al lui Procust; sau şi mai grav, prin patul ideologilor zilei aflaţi în slujba PUTERII!

– psihologii. Ăştia da, specialişti! Specialişti în ZERO barat. Palide înlocuitoare a duhovnicilor. Indivizi care supuşi unui examen competent, ar trebui urgent împărţiţi în două cete: profitori ai naivităţii, şi nebuni sadea, adică omuleţi căzuţi în patima sindromului defectului de profesie. Nebuni care se cred ciocane şi care nu mai văd în jurul lor, decît cuie.

– pi ar-iştii. Veritabile mostre ale minciunii sfruntate dusă pe cele mai noi culmi ale sofismului cu orice preţ, ca sfidare a celei mai elementare logici a bunului simţ. Aveţi nevoie de exemple? Deschideţi televizorul. Şi dacă mai puteţi, JUDECAŢI!

– – –

PRECIZARE: Am tot respectul pentru profesioniştii adevăraţi.

 

Read Full Post »

Enescu

Astăzi se împlinesc 130 de ani de la naşterea marelui George Enescu 

Iar AICI aveţi programul festivalului Enescu din acest an.

###

Blogul zilei : http://incertitudini2008.blogspot.com/ 

http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/04/la-rascruce-de-veacuri.html

 

Read Full Post »

Sa ne solidarizam cu Sibilla

 

 VĂ IMPLOR SĂ MEDIATIZAŢI !!!
NU MĂ LĂSAŢI SINGURĂ ÎN LUPTA ACEASTA ! VICTIMELE SUNT COPII, COPII INSTITUŢIONALIZAŢI !!

* Cine a văzut ceva şi n a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să l spună? Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n a fost strivit de el? * – Constantin Noica
” Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. ” – Eminescu

ÎNCĂ O DOVADĂ, RECENTĂ :
Copiii din Centrul de Plasament “Speranţa”Reşiţa, victime sigure pentru pedofili

Fetele instituţionalizate sunt victimele unui pedofil

Mesaj preluat de la Carmen   http://dictaturajustitiei.wordpress.com/ 

 

Read Full Post »

Viata eterna – Fernando Savater

Născut în 1947 la San Sebastian, Fernando Savater a studiat filosofia la Universitatea Complutense din Madrid, unde şi-a susţinut doctoratul cu o teză despre Nietzche şi unde este profesor. Este invitat să conferenţieze la numeroase centre universitare din întreaga lume. Este colaborator permanent al ziarului El Pais şi director al revistei Claves de razon practica. Este filosof, eseist, dramaturg şi romancier. Deţinător a numeroase premii pentru literatură şi jurnalism. Dintre volumele sale traduse în limba română, amintesc : Eseu despre Cioran – Humanitas, 1998; Etica pentru fiul meu Amador – Arc, 2004; Politica pentru fiul meu – Humanitas, 1999; Viaţa eternă – Polirom, 2008. Acest volum  este alcătuit dintr-un eseu despre raportul om/religie, structurat în opt capitole şi un epilog denumit sugestiv = Elogiul scepticilor, la care sunt anexate două conferinţe şi cîteva articole publicate în presă. Din acest ultim volum apărut în colecţia Plural,  voi reda prefaţa scrisă chiar de autor, în trei postări.

*

Pentru  a reflecta asupra planului acestei cărţi – căreia, pe atunci, nu-i găsisem decît un titlu şi abia o umbră de subiect, o forma vagă şi instabilă, platonic proiectată pe fundalul întunecat al peşterii dinăuntrul meu -, am mers în acea dimineaţă caldă de octombrie în locul meu favorit din Londra, grădina Red Lion Square, şi m-am aşezat pe banca aflată cel mai departe de intrare, alături de imaginea ocrotitoare a bustului lui Bertrand Russell. Întrezăream undeva, la dreapta mea, clădirea unde îşi are sediul un club de dezbateri sceptice şi raţionaliste, South Place Ethical Society. La un moment dat, au început să-şi facă apariţia zeci de porumbei, convinşi că, la acea oră şi în acel loc, un bătrînel amabil nu ar fi putut avea altă treabă decît să le arunce firimituri de pîine. Puterea speranţei, îndemnul credinţei! În acest caz, iluzia lor nu avea însă nici-un temei şi, de aceea, au plecat imediat în masă, zgomotoşi, către o doamnă care promitea mai mult şi care tocmai se aşezase pe o altă bancă. A apărut şi o veveriţă, dar ea nu aştepta nimic de la mine; ocupată şi sigură pe sine, îşi vedea de treburile ei mărunte sub piedestalul retras al filosofului. Îmi place mult acest bust al lui Russell, în care are un aer tineresc şi o înfăţişare de gnom pus pe şotii. Religion and Science a fost prima carte care mi-a formulat teoretic întrebările sceptice ale neîncrederii mele timpurii. O păstrez alături de Why I Am Not a Christian, de acelaşi autor… presupun că şi fără argumentele sale credinţa religioasă mi s-ar fi părut la fel de imposibilă. Poate că e o chestiune de caracter.

Mă întorc astfel la întrebarea iniţială care m-a făcut să mă avînt – mai mult sau mai puţin îndreptăţit – în periplul de idei din paginile care urmează. Ea mi-a venit pentru prima oară în minte cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, pe cînd aveam vreo paisprezece ani. Iar mai apoi, pe la şaisprezece sau şaptesprezece ani, îndemnat de lectura cărţilor lui Bertrand Russell. Reînvie în memoria mea acum, cînd dau timpul înapoi, în dimineaţa aceasta insolit primăvăratică de toamnă londoneză, în timp ce vecina mea de bancă hrăneşte cu mult profesionalism porumbeii insaţiabili. Cum e posibil oare să creadă cineva cu adevărat în Dumnezeu, în ceea ce se află dincolo, în tot circul cu supranaturalul ? Mă refer, desigur, la persoanele inteligente, sincere, a căror capacitate şi al căror curaj mental nu am niciun drept să le pun la îndoială. Vorbesc mai ales despre contemporanii mei, cei cu care împart realitatea tehnologică şi virtuală a secolului XXI. Au existat şi alţi oameni credincioşi, însă asta s-a întîmplat în trecut (anotimpul propice credinţei, dacă-mi este permis să-l parafrazez pe Borges) : Augustin de Hipona, Toma d’Aquino, Descartes, Isaac Newton, Kant… sunt gînditori cu un talent pe care nici nu visez să-l egalez vreodată şi care au crezut în lucruri imposibil de verificat. Poate că au fost influeenţaţi de climatul cultural copleşitor de religios în care au trăit (sau nu era chiar atît de religios în cazul ultimilor amintiţi ?). Poate că şi-au supus exprimarea intelectuală limbajului epocii respective, mai ales că nimeni, nici atunci şi nici acum, nu poate să ignore complet momentul istoric în care se află şi să facă un salt în necunoscut. Dar în secolul XX sau chiar în zorii secolului XXI, după Darwin, Nietzsche şi Freud, în urma spectaculoasei desfăşurări de forţe a ştiinţei şi tehnicii din ultimii o sută cincizeci de ani, mai există oare oameni care să creadă în Super-Tatăl justiţiar şi infinit, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică, amin? Aşa ni se spune, aşa pare să fie. În 1916, la începutul secolului celui mai bogat în descoperiri cunoscut pînă acum de omenire, s-a făcut un sondaj printre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă din lume, pornind de la întrebarea : “Credeţi în Dumnezeu?”. Aproximativ 40 % au răspuns afirmativ. În 1996, doi profesori americani – istoricul Edward Larson, de la Universitatea din Georgia, şi Larry Williams, de la Universitatea din Maryland– au repetat sondajul, prelungindu-l pe durata unui an întreg. Rezultatul a fost acelaşi : 40 % credincioşi, 45 % atei şi 15 % agnostici, echivalentul celor care, în alte situaţii, răspund cu “nu ştiu”. S-a ajuns la sfîrşitul acestui secol, atît de important pentru ştiinţa contemporană, ca oamenii de ştiinţă să fie în continuare, mai mult sau mai puţin, la fel de “religioşi” ca acum optzeci de ani şi ca înaintea atîtor mii de descoperiri cruciale.

Şi nu e numai cazul oamenilor de ştiinţă, cu siguranţă. În arena tulburărilor politice, situaţia este cu mult mai alarmantă. Acum cincisprezece ani, Gilles Kepel a publicat La Revanche de Dieu, o carte polemică în acel moment şi considerată provocatoare, care trăgea un semnal de alarmă în privinţa întoarcerii la extremismul religios, intrat în conflict cu transformările politice şi sociale din întreaga lume. În zilele noastre, cu apelurile la jihad din partea unor lideri musulmani, cu prosperitatea conservatorilor religioşi în administraţia americană, cu terorismul grupării Al-Qaeda, după războiul din Afganistan şi invazia din Iraq, după agravarea situaţiei conflictuale dintre religiile monoteiste din Orientul Mijlociu, după “renaşterea” ortodoxiei catolice datorită influenţei mediatice a papei Ioan Paul al II-lea, după manifestările dogmatice din Spania împotriva legii căsătoriei între homosexuali şi împotriva şcolii laice, după criza internaţională cauzată de caricaturile lui Mahomed apărute într-o revistă daneză etc., putem fi siguri că pronosticurile lui Kepel au triumfat pe toate planurile şi, în destule cazuri s-au dovedit a fi chiar prea cuminţi. Pentru a confirma acest lucru, e suficient să aruncăm o privire în numărul 16 al revistei Foreign Policy, ediţia spaniolă din august-septembrie 2006, ce are pe copertă titlul “Dumnezeu se întoarce în politică”, iar în paginile din interior un reportaj intitulat semnificativ “De ce Dumnezeu are tot mai multe voturi”. Poate că este exagerat să prevestim o asemenea victorie, dar cu siguranţă Dumnezeu – zeităţile şi, mai ales, credincioşii – continuă (El sau ei) să ocupe arena în faţa raţionalismului ilustrat sub toate formele şi sub toate aspectele. Religia continuă să fie prezentă, uneori în mod agresiv – poate nu mai mult ca în trecut, dar cu siguranţă nu mai puţin. Întrebarea este : de ce ? (va urma)

Read Full Post »

Va amintiti?

“ Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi. Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram dejape Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia…” – Andrei Cornea 

Am preluat acest articol de AICI

Sursa principală este AICI

Vă şi mă întreb : cît de actual este acest articol ?

Read Full Post »