“După masivele plecări din Aprilie (mai ales bolnavi, foarte mulţi pe targa, i-am zărit prin interstiţiile seîndurilor de la camera 35) a urmat citirea de către comandantul închisorii a decretului general de graţiere, la 17 iunie. Pentru prima oară se vorbeşte despre „deţinuţi politici”. Pînă acum: „Ce faaace? Deţinuţi politici? Nu zău, mă? Voi sunteţi infractori împotriva securităţii statului, asta sunteţi.” Urmează ca la data de 23 August să „nu mai existe practic nici un deţinut politic”. Despre graţiere ştiusem cu o zi mai înainte, prin morse. Dar acel „practic” mi s-a părut suspect. Poate că n-a fost luat cuvîntul în sensul lui corect care e „de fapt”, „concret” – ci în sensul răspîndit, dar neexact, de „situaţie generală în care cazurile excepţionale fiind foarte rare nu contează”. Gardienii -acum sunt mai vorbăreţi, ba fac şi aluzii la „ce să-i faci aşa a fost, să nu plecaţi cu supărare” – îmi spun că măsura are un caracter absolut. Cu toate acestea, după seria de plecări de la sfîrşitul lui iunie, văzînd că nu fac încă parte nici din seria care a început să fie liberată la 25 iulie, cunosc o stare ilogică de nerăbdare şi anxietate. E stupid, nu mă pot reţine, dar iau aminte că-mi pare rău să fi fost urgisit printre ultimii. Aveam să fiu într-adevăr liberat în chiar ultima zi: numele meu îrneepe cu litera S, n-aveam pile de nici un fel, nu eram bolnav incurabil, fusesem „nesincer cu ancheta”, nu figuram pe listele de turnători („au colaborat cu organele de administraţie”) şi nu mă număram printre reeducaţi. Dar evenimentul liberării se apropie şi poate avea loc din clipă-n clipă. în mica celulă de la Zarcă, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-1 risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, răzgîiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscînd fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pîine cît de mică; ies admirînd mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi. Stau deci în genunchi şi mulţumesc lui Hristos Dumnezeu şi-I făgăduiesc să fac tot ce voi putea spre a mă purta de-acum încolo ca un domn rece în faţa tuturor adversităţilor, piedicilor, zădărîrilor; numai vesel, mereu recunoscător pentru orice bucurie, orice vorbuliţă bună care nu va fi blestem sau înjurătură; şi voiesc mai bine moartea decît să fac păcate strigătoare la cer. Mulţumesc sincer, făgăduiesc serios… Dar cîţi n-au mulţumit şi n-au făgăduit? Gîndul acesta nu mă clatină totuşi pentru că experienţa celorlalţi nu ne e transmisibilă. Aşa îneît buna mea dispoziţie rămîne, doar tulburată de o oarecare agitaţie. Umblu fără a mă opri prin micuţa celulă. Perspectiva liberării mă furnică, dar mă cuprinde apoi şi presimţirea că mă voi întoarce în închisoare – şi par că mi-o doresc. Poate că aici trebuia să rămînem cu toţii, poate că era mai uşor, mai bine.”
Nicu Steinhardt / Jurnalul fericirii
„Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Puteţi mătura liniştiţi seara prin casă, să daţi foc împrumut, să spălaţi şi să coaseţi vinerea, să începeţi un lucru marţea sau sâmbătă, să cheltuiţi bani lunea, să vă întoarceţi din drum şi să rămâneţi nepăsători atunci când pisica neagră vă taie calea.
Sfânta si dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sarbatorim în aceasta zi, în toate sfintele biserici, facând, de cu seara, slujba Privegherii. Ca însusi Dumnezeu Cuvântul, îmbracându-Se în Adam cel vechi si plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca sa Se boteze. Si acesta îl oprea, zicând catre Dânsul: „eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?”.
Tiberiuorasanu's Blog 