WW – Basel

Imagini de vis care se pot transforma în realitate, puteţi găsi la CARMEN

.

.

.

.

#

BLOGUL ZILEI: http://mirelapete.dexign.ro/2012/03/lansare-de-carte-cu-ilustratii-de-mirela-pete/

 

Read Full Post »

Edgar Allan Poe

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
„E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător.”

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
„E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător.”

Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l
„Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!” Şi-am deschis, netemător,
Beznă, niciun trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: „Lenore!”
Doar ecoul trecător.

Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
„La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate…
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor.
Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!”
Vânt şi niciun trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: „Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?”
Spuse Corbul: „Nevermore!”

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: „Nevermore”.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor.
Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Până-am spus: „S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor”.
Spuse Corbul: „Nevermore”.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gândit: „E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvântul: „Nevermore””.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor;
Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
„Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri” –
Eu mi-am spus – „să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!”
Spuse Corbul: „Nevermore”.

„Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?”
Spuse Corbul: „Nevermore”.

„Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?”
Spuse Corbul: „Nevermore”.

„Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!”
Spuse Corbul: „Nevermore”.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.

#

 Traducere de Mihu Dragomir

Read Full Post »

Rinul

În anul 1983, a apărut la editura Sport –Turism o carte excepţională a marelui poet al Franţei, Victor Hugo.  Carte denumită simplu, “Rinul”. Carte apărută în 28 ianuarie 1842 sub forma unor “ scrisori către un prieten”, scrisori datate din anii 1838 şi 1839.

Carte care însumează  experienţa unor călătorii pe care Victor Hugo, le-a întreprins în diverse locuri ale spaţiului germanic al acelui timp:  (selectez) Strasbourg,Basel,Zurich. Scrisorile erau destinate propriei sale soţii, Adele, şi mai rar, pictorului Louis Boulanger.

Mi-am amintit de această carte dintr-un motiv sinplu: nu peste prea multă vreme, voi avea ocazia de a vedea cîteva dintre locurile descrise de Victor Hugo.

Cu alţi ochi în cu totul altă epocă.

Merg acolo cu ochii larg deschişi şi fără idei preconcepute: nu cred că ţara cantoanelor este un teritoriu dominat de bănci, de vaci sau de ceasurile fără cusur. Voi încerca să văd acolo în primul rînd, oamenii. Şi mai ales, modul în care oamenii pot trăi eliberaţi de tirania politicului.

Nu ştiu ce voi găsi acolo dar voi încerca să privesc şi să relatez cu obiectivitate tot ce voi vedea. Pînă să ajung acolo, mă documentez despre Basel, locul în care voi locui cu preponderenţă – vreo două săptămîni. Orice sfat şi orice sugestie de la voi, va fi bine primit şi vă mulţumesc anticipat.

 

Read Full Post »

Mamaliga

Am primit pe mail un text care m-a pus pe gînduri:

Blestem

Să-ţi lipsească întotdeauna ceva

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă, să-ţi lipsească ceaunul.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai şi ceaun, să-ţi lipsească focul.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai şi ceaun şi foc, să-ţi lipsească apa.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai ceaun şi foc şi apă, să-ţi lipsească sarea.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai şi ceaun şi foc şi apă şi sare, să-ţi lipsească mestecăul.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai şi ceaun şi foc şi apă şi sare şi ai şi mestecău, să-ţi lipsească rîvna.

– dacă ai mălai şi vrei să faci mămăligă şi ai şi ceaun şi foc şi apă şi sare şi ai şi mestecău şi ai şi rîvnă, să nu-ţi lipsească lehamitea de a mai face o nouă mămăligă.

Vă place mămăliga?

Read Full Post »

A venit ?

sînt în faza de recalibrare. voi reveni? poate. cînd? nu ştiu.

am să vă anunţ. bine? oricum, vă mulţumesc.

ps. nu voi mai răspunde la comentarii, momentan.  

Read Full Post »