A – psi-luneală

A mai trecut o zi? Da, a mai trecut. A semănat ziua de azi cu alte zile din trecut? Da, a semănat. Va semăna ziua de mîine cu ziua de azi? Nu ştiu; poate că depinde numai de ceea de vrem să semănăm. Sau poate că vrem să vedem ce va încolţi, fără ca noi, să semănăm nimic, aşteptînd minunile raiului în care credem.

Le mulţumesc celor care mi-au răspuns la întrebarea mea, simplă: unde este raiul?

psi

raiul meu este … în mica mea grădină secretă din balcon, în ochii omului drag, în sufletul meu.

alma nahe

Raiul sunt eu!  Apoi, dincolo de înfumurare e el. Pe urmă soarele, luna, cerul, pămâtul, stelele, extra….tereştrii.
Nu cred că există un Rai comun. Poate doar aparent…însă fiecare ne-am alocat câte-o bucăţică şi ne-o fluturăm pe sub ochii ceilalţi, uneori cu jind, alteori cu precauţie etc.

Mariana

Paradisul pierdut… e refrenul ştiut. Poate-l cântăm din nou… sau poate nu e chiar atât de rău!

Sonia

Raiul? Acolo și atunci când se adună toți ai mei împreună. Nu contează locul.

gina

În urmă cu două săptămâni, am străbătut cu autocarul drumul- Pitești-Prislop, întoarcere pe Valea Oltului.
A plouat, a râs și soarele, locurile sunt verzi și plăcute,
Raiul este în suflet..

carmen pricop

Fac naveta de 13 ani în acelaşi orăşel, străbat acelaşi drum, văd anotimpurile prin geamul maşinii desfăşurându-şi decorul aproape la fel şi nu mă satur de privit păsări, stânjenei, maci, lanuri de grâu, porumb, rapiţă, nori, zăpezi, copaci arămii… Raiul e în bucuria de a trăi.

abisurile

Ce bine e cand iti apare asa, pe nepusa masa RAI-ul… Eu am raiul meu undeva bine prezent in amintiri, un rai asemanator cu cel descris de tine, o gradina scapata de escavatoarele centrului civic, un prun batran, niste straturi.

roxdumitrache

Raiul este acolo unde gãseşti împãcarea cu tine însuţi. Cu alte cuvinte îl porţi cu tine. Sau nu. Şi continui sã cauţi şi sã suferi pânã la sfârşit.

Scorpio

Tibi, raiul este in sufletul fiecaruia…sau iadul(dupa caz).

cita

M-am gandit sa-ti spun unde este raiul dar apoi mi-am zis sa te las sa-l afli!

O fată

Raiul ti-e in suflet, in minte, in actiuni, fara sa stii il porti mereu cu tine.

lili3d

Se spune că raiul e în fiecare dintre noi. Dar trebuie să-l căutăm…

Marycix

Da, raiul, oriunde ar fi el, este “intunecat” tot de om. Cred ca una dintre cele mai mari pierderi ale poporului roman este provocata de exodul care dureaza de peste 20 de ani.

Hapi

Raiul e in noi, nu? Si in ceea ce ne inconjoara. Suntem spirite desprinse din miracolul naturii.

– – –

Despre minuni, au mai scris

Alma

dor

Scorpio

Vero

Dana

roxana

carmen pricop

.

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – RAI

N-am mai străbătut drumurile patriei noastre dragi, pe şosele, de multişor. Recent, am acceptat această aventură (pînă la Bistriţa Năsăud şi retur) dintr-un motiv foarte simplu: drumul cu trenul este un chin, iar avionul nu este de nici-un folos pentru o distanţă atît de scurtă; nici ca preţ şi nici ca timp.

Nu voi vorbi despre drumurile patriei noastre, pentru că n-are nici-un rost; ştie toată lumea cum (şi de ce) prezentul se adaptează prin noii i-responsabili de starea drumurilor, la dolcele far niente care tronează pe meleagurile noastre, de generaţii întregi. Altceva vreau eu, să spun.

Am revăzut cu bucurie Valea Oltului pe care am parcurs-o cu o stare emoţională deosebită, acompaniaţi fiind de un splendid concert al lui Pavarotti revărsat din boxele audio. Am făcut o scurtă oprire la Mănăstirea Cozia unde umbra lui Mircea, dăinuie de veacuri întregi. Linişte, pace, oază de reculegere prea puţin frecventată de turişti. De ce? Nu ştiu… Poate pentru că splendida staţiune balneo climaterică din apropiere, Călimăneşti, este într-o stare de vizibilă de degradare? Nu ştiu… Altceva vreau eu, să spun.

Am făcut o şi mai scurtă oprire la Mediaş, preţ de un pahar de socată. Şi am descoperit un veritabil, RAI!

Nu departe de şoseaua care străbate oraşul, pe o stradă în pantă, am oprit în faţa unei curţi. Un gard de lemn proaspăt vopsit, împodobit cu iasomie, ascundea privirilor prea curioase o curte străjuită de viţă de vie care adăposteşte o casă bătrînească încăpătoare cu parfum de vremuri apuse. Buldozerele distrugătoare antedecembriste n-au ajuns pînă aici, din fericire pentru cei doi locuitori ai acestui rai pămîntesc: un vulcan de femeie cu părul coliliu şi un bărbat încă falnic în pofida vremii care a trecut şi peste el.

Cu o scînteie şugubeaţă în priviri, femeia ne-a spus cum şi-au împărţit îngrijirea acestui veritabil Eden: EA se ocupă de casă, iar EL de grădina în care straturile de flori alternează bineînţeles, cu răzoarele de legume. Cîţiva pomi fructiferi întregesc în mod fericit acest colţ de rai pămîntesc, înflorit în mijlocul unui oraş dinamic.

Urgent, copilul din mine a plonjat nostalgic în mod virtual, în amintirea vremurilor în care tot citadin fiind, aveam parte de un astfel de rai, chiar dacă în miniatură; preţ de cîteva secunde, locuitorul de la bloc care am devenit, s-a simţit inferior acestor oameni cumsecade… Ştiu cu siguranţă că n-aş mai fi capabil să muncesc zi lumină, pentru a întreţine un astfel de rai…

Eh, dar cine spune că în rai este doar fericire? Nu este… Copiii lor, au plecat din ţară şi nu dau semne că vor mai reveni aici, niciodată. Aveţi ceva de spus? Unde este raiul?

psi

scorpio

Mariana

carmen pricop

lili3d

Sonia

alma nahe

Abisurile . Roxana . Vienela . Cita . o fată

Read Full Post »

Zile

Am lipsit din blogosferă cîteva zile; aproape o săptămînă. Am fost la Bistriţa-Nasăud unde am fost invitat să particip la botezul unui prunc născut de nepoata mea, Maria, fata fratelui meu, nepoată tare dragă sufletului meu despre a cărei superbă nuntă, am relatat cîte ceva, anul trecut.

Am redescoperit la Bistriţa o lume aşezată, lume care toarce altfel caierul vremii; o lume care este ancorată mult mai bine decît le vine unora să creadă, în realităţile pe care le trăim. Am redescoperit o lume în care lupta politică îşi are rostul ei dar, o lume care-şi consumă decepţiile cu mult mai puţină acerbie decît ar fi de crezut.

Acestor oameni, chiar nu le pasă ce partid cîştigă alegerile; adică le pasă dar, chiar dacă alegerea a fost greşită, aceşti oameni se retrag pe meterezele rezistenţei individuale, rezistenţă alimentată de lanţul slăbiciunilor şi mai ales, de lanţul încrengăturilor care sfidează politicul în virtutea relaţiilor lor interumane;  relaţii care transcend şi sfidează politica şi politicienii. O lume care va dăinui aşa cum a dăinuit şi pînă acum: prin omenie şi prin hărnicie individuală, ambele subsumate unor tradiţii mai vechi decît se poate bănui.

Oamenii tac şi fac, nu se încred excesiv în promisiuni politicianiste şi fac tot ce depinde de ei, pentru a se bucura de acumulările părinţilor lor, acumulări pe care le transmit urmaşilor lor. Mulţi fii şi fiice ale locurilor acestea binecuvîntate pleacă în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite în străinătate dar, marea lor majoritate nu au altceva în gînd decît să revină ACASĂ şi să acumuleze cu banii cîştigaţi, noi valori materiale nu neapărat pentru ei ci, pentru urmaşii lor. Aceşti oameni chiar au sentimentul perenităţii!

Le putem urma exemplul? Dacă vrem, cred cu tărie că DA, putem urma exemplul acesta splendid de cetăţenie aplicată, nu neapărat vorbită în exces. Ce ne împiedică?

Read Full Post »

Colibiţa

La aproximativ 40 de kilometri distanţă de Bistriţa-Năsăud (mergînd spre Suceava) am descoperit o veritabilă perlă a minunăţiilor dăruite de bunul Dumnezeu, pămîntului românesc, Colibiţa. Nu ştiu de unde provine acest nume ciudat; gîndul mă dusese mai întîi spre cobiliţa dar nu, nu este vorba despre numele bucăţii de lemn special prelucrată pentru a le permite oamenilor să poarte poveri.

Părăsind Bistriţa pe o şosea cumsecade, se ajunge la Colibiţa străbătînd un şir de localităţi molcome, aparent dormitînd; este numai o impresie. Localităţile sunt dinamice, în care noul îşi face loc treptat-treptat, forţînd marginile aşezărilor. Între localităţi se întinde o salbă de clădiri noi, simbol al prosperităţii noilor îmbogăţiţi ai nesfîrşitei tranziţii, case falnice cu cel mult două caturi, case de gospodari care edifică o nouă epocă.

Lumea tradiţională încă ocupă centrul localităţilor, dar nu mai mult. Suntem în plin proces de schimbare de generaţii şi acest lucru este cum nu se poate mai manifest. Totuşi: aici încă se mai pot vedea gospodăriile populate de trei-patru generaţii în care tradiţia nu se lasă învinsă cu uşurinţă de impetuozitatea noiilor generaţii. Bon.

După o salbă de localităţi cu nume sonore cum ar fi, Rusu Bîrgăului, Josenii Bîrgăului, Mijlocenii Bîrgăului, Susenii Bîrgăului, Prundu Bîrgăului, ajungem la Bistriţa Bîrgăului, localitate aşezată şi străbătută de Rîul Bistriţa, unde un indicator oarecare face trimitere către Colibiţa. Surpriza neplăcută este că această porţiune de drum (vreo şapte kilometri) se parcurge hîrtopit şi cu jalea în suflet pentru starea de sănătate a vehiculului cu care te deplasezi.

Peisajul este la fel de sălbatic cum a fost la începutul facerii lumii. Coaste abrupte şi versanţi verticali de stîncă tenace defilează pe toate laturile drumului serpentinat: stînga, dreapta, înainte. Duritatea stîncii este frecvent învinsă de tenacitatea vegetaţiei care inundă munţii înconjurători, iar soarele se luptă cu nişte nori ameninţători care încearcă să negureze peisajul strîmt.

Mai întîi, ajungem la o belvedere: un baraj de vreo sută  de metri lungime străbătut de un drum prost asfaltat, formează capătul acumulării de apă care alimentează în vale o hidrocentrală şi o păstrăvărie. Localnicii denumesc acest lac artificial, Marea de la Munte. Oficial, se numeşte Lacul Colibiţa, lac care dă şi numele staţiunii de aici. Staţiune vînată atît de localnicii bogaţi cît şi de din ce în ce mai mulţi europeni care doresc să aibă aici, case de vacanţă.

Aflăm că aici, pe fundul acestui lac odihneşte pentru vecie un sat care a fost inundat după ce localnicii au fost strămutaţi fără voia lor prin anii 1970, anii impetuozităţii de la început a lui Ceauşescu. Oamenii care ştiu locurile povestesc emoţionaţi şi cu evidentă nostalgie, cum erau locurile înainte. Spun că în anumite zile, dacă vremea este senină, se poate vedea pe fundul lacului, fosta şosea. Greu de crezut acest lucru, mai ales că lacul este adînc pînă aproape de vreo 60 de metri. Mi se pare limpede că aici, sau mai bine spus şi aici, legenda penetrează realitatea şi fecundînd-o, naşte noua dimensiune a locurilor, dimensiune în şi cu care trecătorii vremelnici sunt invitaţi să se acomodeze. N-am nimic împotriva acestui fapt. Îmi plac legendele.

Cert este că lacul, fără să fie prea mare, este destul de întins (7 km. lungime), unui automobilist nu prea grăbit trebuindu-i ceva mai bine de două ceasuri pentru a-i da roată. Apa este limpede şi plină cu păstrăvi de crescătorie, motiv de veşnică dispută între foştii şi noii administratori, stabiliţi pe criterii politice. Un cîrd de raţe umple aerul cu măcăielile lor, prilej minunat pentru copiii de toate vîrstele să rîdă şi să chiuie la rîndul lor. Apropo de aer: se spune că aici ar fi cel mai curat şi mai bine ozonat aer din toată ţara dacă nu cumva, din toată Europa. Aşa o fi?

Se pot petrece aici cîteva zile de odihnă totală sau de ce nu, de odihnă activă.

Sunt nenumărate moduri de a petrece timpul şi nu enumăr decît cîteva: rafting, pescuit, scufundări, înot, plimbări cu barca sau cu sania, drumeţii pe cărările Munţilor Călimani (Tăul Zânelor, izvorul de apă minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore pâna în Vf. Bistricioru),sau de ce nu, pînă la Castelul lui Dracula de la Pasul Tihuţa, aflat la vreo 20 de km. Cazare şi/sau masă se găsesc relativ uşor, pentru toate pungile. Şi bineînţeles, amatorii de peşte se pot îndestula cu păstrăv, clean şi alte cîteva specii de peşte dar şi cu alte preparate.

Cîteva imagini de la faţa locului puteţi vedea AICI dar, dacă sunteţi cumva prin apropiere, merită să faceţi o vizită la Colibiţa.

Read Full Post »