Magicianul . Alison

Cred că în urmă cu mai bine de trei (poate patru) veşnicii – şi cum timpul curge acum incredibil de repede, sînt nevoit să limitez o veşnicie la vreo zece ani de zile – am citit o carte a lui John Fowles: Iubita locotenentului francez. N-am reţinut decît titlul, nu şi autorul; nu ştiu de ce. Despre subiectul acestei cărţi nu-mi aduc prea bine aminte dar, pentru că o am în modesta mea bibliotecă o voi căuta şi o voi reciti. Probabil.

Recent, o prietenă din virtual, Brindusa Frunza, mi-a sugerat, indirect, această carte, Magicianul. Cum am mai primit cîteva sugestii interesante de lectură de la această prietenă din virtual, m-am conformat. Şi bine am făcut! Mulţumesc, Brindusa!

M-a avertizat  Brindusa că această carte face parte dintre cărţile care nu pot fi povestite pentru că nu poţi găsi un „flash” definitoriu de la care să începi relatarea. Aşa şi e: nu poţi găsi un singur „flash”; sînt cel puţin patru „flashuri” care definesc acţiunea cărţii, flashuri inserate chiar de autor în decursul povestirii.

Am identificat – din punctul meu de vedere de cititor amator – cel puţin patru „flashuri” şi am indicat două dintre ele AICI şi AICI. Mai rămîne să mai dezvălui şi celelalte „puncte nodale” pe care le-am descoperit eu, repet, din postura de cititor împătimit, că slavă Domnului! n-am devenit – şi nici nu mai am timp să devin – cititor profesionist, adică feri Doamne, critic literar. 🙂  Vorba domnului Noica: ferească-vă Domnul să deveniţi profesori! 🙂  le spunea domnul Noica, învăţăceilor domniei sale de la Şcoala de la Păltiniş! Cred că ştiţi despre ce este vorba, nu insist.

Tema acestei cărţi este una dintre cele mai uzuale şi cel mai mult exploatate în literatură, iubirea. Nu dragostea care, este cu totul şi cu totul, altceva. Iubirea! Există iubire care transcende? Cum facem deosebirea dintre dragoste – ca dorinţă carnală – şi iubire? Propriul nostru comandament interior, ne poate călăuzi cu acurateţe să facem această definitorie diferenţă între sentimentele care ne străbat, mai ales cînd sîntem prea tineri ca să putem face diferenţa între patima cărnii şi nevoia de absolut? Putem? Nu ştiu.

Nu ştie acest lucru nici domnul Urfe, aparent subiectul principal al acestei cărţi.

Tînăr scăpat de sub tutela unui părinte autoritar (militar de profesie, dur şi autoritar), domnul Urfe încearcă să-şi găsească un destin liber de convenienţe sociale. Nu se angajează în relaţii de lungă durată pentru că nu-i capabil să iubească. Se foloseşte în cuceririle sale vremelnice supuse nevoii de „carne” de o răsuflată şi blamabilă tehnică de cucerire a femeilor care-i pot trece prin pat: autovictimizarea ca biet ins lipsit de iubirea maternă: biet suflet neînţeles.

Tehnica asta a mers impecabil de prea multe ori, pînă a întîlnit-o pe Alison, australianca (altă lume Australia faţă de vechea Anglie, nu?) fată care-i va impune cu ingenuitate, un plan superior de consumare a relaţiilor dintre oamenii dispuşi la  „relaţii deschise”.

Să nu uităm că acţiunea acestei cărţi este situată la nivelul anilor 1960 şi următorii. Revoluţia sexuală tocmai începea.  Dar nu despre revoluţia sexuală este vorba în această carte, Magicianul,  ci, despre nevoia de a păstra cîteva repere strict umane bazate pe iubire, în relaţia dintre cei doi: EA şi EL, exact în timpul marii eliberări de convenienţe sociale, păstrînd în acelaşi timp libertatea individuală! Cuvîntul de ordine este: seducţia bazată pe iubire, nu cucerirea facilă.

Abia după ce Nicolas, o va pierde pe Alison, începe cu adevărat, povestea!

Ps. Relatarea continuă!  🙂   Magicianul este Maurice! Preotesele seducţiei sînt cele două surori gemene, visul oricărui bărbat captiv „jocului cărnii”.

Read Full Post »

Urfe, cobaiul

„- Puteaţi să plecaţi? Făcu din cap semn că da.

– Şi am făcut greşeala să ascultăm. A vorbit ore în şir. Pe scurt, ne-a explicat că deşi se interesa cu adevărat de teatru — şi este efectiv proprietarul acelui studio cinematografic din Liban — rămăsese

mult mai legat de medicină decît ne lăsase, la început, să bănuim. Că se ocupa în mod special de psihiatrie şi că studiase un timp chiar cu Jung.

– Gogoşile astea mi le-a vîndut şi mie.

– Eu ştiu atît de puţin despre Jung. Crezi că…

– Pe mine a reuşit să mă convingă.

– Pînă la urmă, în ciuda împotrivirilor noastre, ne-a convins şi pe noi. Dar în ziua aceea… Ne-a spus de nu ştiu cîte ori că avea nevoie de noi să-l ajutăm să treacă bariera, să poată păşi într-o lume nouă, jumătate artă, jumătate ştiinţă. O aventură unică, psihologică şi filozofică în acelaşi timp. Ceea ce putea li considerată ca o călătorie nemaiîntîlnită în subconştientul omului. Cam astea au fost cuvintele pe carele-a folosit şi bineînţeles că eram curioase să aflăm ce se ascundea în spatele acestor vorbe mari — ce aştepta de fapt, de la noi. Atunci ne-a vorbit prima oară despre tine. Că voia să creeze o situaţie în care noi două urma să jucăm roluri asemănătoare cu cele din filmul despre care ne vorbise. Trei inimi. Iar tu, fără să ştii, aveai să joci rolul poetului grec.

– Doamne, Dumnezeule! Dar trebuie să fi… îşi lasă capul pe un umăr şi privi în depărtare, spre mare.

– Nicholas, am fost uluite. Şi totuşi, într-un fel…Nu ştiu. Era poate marca aventură. Vezi, oamenii de teatru adevăraţi, odată coborîţi de pe scenă sînt destul de limitaţi şi de neinteresanţi. In timp ce Maurice.. .Imi amintesc că June a bombănit ceva -.că se simte jignită. Cum îndrăznea…cum îşi permitea să creadă că poate cumpăra oamenii pentru simplul motiv că era bogat. A fost singura dată cînd l-am văzut pe Maurice pe punctul să-şi piardă calmul. Se enervase. S-a lansat într-o tiradă lungă şi mi-am dat seama că era şi el o dată sincer cînd ne-a explicat ce complex de vinovăţie îi dă, atîta bogăţie. Că singura lui pasiune reală este să cunoască, să descopere, să extindă cunoştinţele umane. Că visul vieţii lui e să pună în aplicare o teorie la care se gîndeşte de mult. Că nu era vorba de nici un fel de egoism din partea lui şi nici de un simplu capriciu mai năstruşnic… mă rog atît cît se putea vorbi de autenticitate în acest domeniu. A fost de-a dreptul impresionant şi pînă la urmă June n-a mai zis nimic.

– Trebuia să fi întrebat care era teoria pe care voia s-o verifice.

– L-am întrebat de nu ştiu cîte ori , n-ai grijă. Dar de fiecare dată ne închidea gura cu acelaşi argument. Dacă am fi ştiut dinainte, experimentul şi-ar fi pierdut autenticitatea. Expresia îi aparţine. Ne-a dat o groază de explicaţii şi ne-a înşirat o mulţime de analogii. într-un fel, urma să fie un soi de extindere fantastică a metodei lui Stanislavski. Crearea unor relaţii mai reale decît însăşi realitatea.

Urma să fii ca un om care traversează o pădure de alternative diverse, ghidat de o voce misterioasă mai multe voci, chiar — voci care nu ştiu nici ele (astea eram noi) care erau, de fapt, aceste alternative.

Mai compara experimentul şi cu o piesă de teatru, dar o piesă fără replici scrise şi fără public. Numai cu actori.

– Şi la sfîrşit — ne explică şi nouă?

– Aşa ne-a promis de Ia bun început.- Chiar şi mie?

– Cred că moare să ştie ce gîndeşti şi ce simţi cu adevărat. Căci tu eşti centrul atenţiei. Cobaiul principal.”

Fragment din Magicianul / John Fowles

Read Full Post »

PRINŢUL ŞI MAGICIANUL

“A fost odată un prinţ tînăr care credea în toate lucrurile în afara de trei. Nu credea în prinţese, nu credea în insule, nu credea în Dumnezeu. Împăratul, tatăl său, îi spusese că aceste lucruri nu există. Şi cum nu erau nici prinţese, nici insule şi nici vreun semn al existenţei lui Dumnezeu în împărăţia tatălui său, tînărul prinţ îi dădu crezare.

Dar într-o zi, prinţul fugi din palat şi ajunse în împărăţia vecină. Aici, spre uimirea sa, văzu insule în largul coastelor şi pe aceste insule niste făpturi stranii şi tulburătoare cărora nu îndrăzni să le dea un nume. În timp ce căuta o barcă pe mal, un bărbat îmbrăcat în haine de seară se apropie de el.
– Insulele de colo sînt adevarate? întrebă tînărul prinţ.
– Bineînţeles că sînt insule adevărate, răspunse bărbatul în haine de seară.
– Şi făpturile acelea stranii şi tulburătoare?
– Sunt toate prinţese adevărate şi autentice.
– Atunci trebuie să existe şi Dumnezeu! strigă prinţul.
– Eu sunt Dumnezeu, răspunse omul în haine de seară înclinandu-se uşor.
Tînărul prinţ se întoarse acasă cît putu mai repede.
– Iată-te înapoi deci, îi zise împăratul.
– Am văzut insule, am văzut prinţese, l-am văzut pe Dumnezeu, îi răspunse prinţul, cu reproş în glas.
Împăratul rămase impasibil.
– Nu există nici insule adevărate, nici prinţese adevărate şi nici Dumnezeu adevărat nu există.
– Dar am văzut cu ochii mei!
– Ia spune-mi cum era îmbrăcat Dumnezeu.
– Dumnezeu era în haine de seară.
– Avea mînecile hainei suflecate? Prinţul îşi aduse aminte că aşa erau. Împăratul zîmbi.
– E un costum de magician. Ai fost păcălit.
Auzind acestea, prinţul plecă din nou în împărăţia vecină şi se duse pe acelaşi mal unde îi ieşi din nou în cale omul în haine de seară.
– Împăratul, tatăl meu, mi-a spus cine eşti, zise prinţul indignat. Data trecută m-ai păcălit, dar nu se va mai întîmpla. Acum ştiu că insulele nu sînt reale şi nici prinţesele nu sînt reale, pentru că tu nu eşti decît un magician.
Omul în ţinută de seară zîmbi.
– Nu eu te păcălesc, baiete. În împărăţia tatălui tău există multe insule şi multe prinţese, dar tatăl tău le ţine sub vraja lui şi nu le poţi vedea.
Prinţul se întoarse acasă gînditor. Cînd îl văzu pe împărat, se uită drept în ochii lui.
– Tată, e adevărat că nu eşti împărat ci doar un magician?
Împăratul zîmbi şi îşi suflecă mînecile.
– Da, fiule, sînt magician.
– Atunci bărbatul de pe mal era Dumnezeu.
– Bărbatul de pe mal era doar un alt magician.
– Trebuie să cunosc adevărul adevărat, adevărul de dincolo de magie.
– Nu există adevăr dincolo de magie, răspunse împăratul.
Prinţul fu cuprins de tristeţe şi zise:
– Am să mă omor.
Prin farmecele sale, împăratul chemă moartea să vină. Moartea apăru în uşă şi îi facu semn prinţului să vină cu ea. Prinţul se înfioră. Îşi aminti de insulele frumoase, frumoase dar ireale si de prinţesele ireale, ireale dar frumoase.
– Prea bine, zise. Voi putea îndura totul.
– Vezi, fiule, zise împăratul, acum eşti şi tu un magician.”

Fragment din Magicianul / Polirom / p. 622

Cartea poate fi comandată la POLIROM

Read Full Post »