Povestea de dragoste a acestor două personaje mitologice – Orfeu şi Euridice – i-au impresionat deopotrivă pe zei şi pe pămînteni. Este povestea iubirii pierdute, apoi regăsite pentru a fi pierdută a doua oară.
Fiu al măreţului Apollo, zeul zilei, al luminii şi al artelor, protectorul poeziei şi al muzicii, iar mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului şi a elocvenţei, Orfeu este considerat ca fiind cel mai de seamă cîntăreţ de imnuri din vechea Elladă, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu măiestria sa.
La naştere, Calliope i-a pus pe limbă trei stropi de rouă şi l-a înzestrat cu darul de a alcătui stihuri minunate, iar tatăl său, la vremea potrivită i-a dăruit o liră fermecată făurită de însuşi Hefaistos, liră la sunetele căreia, înşişi zeii Olimpului găseau o aleasă desfătare, muzică pe care dănţuiau nimfele. Dintre suavele nimfe, Orfeu se îndrăgosteşte de Euridice, în ochii căreia, fericirea sa se oglindea zile şi nopţi în şir.
Fugind o dată de insistenţele unui alt tînăr care se îndrăgostise de ea, Euridice este muşcată de un şarpe veninos, şi moare. Distrus de durere, Orfeu cere zeilor ajutor, pentru a-i reda iubita. Dar, cerul tace. Atunci, Orfeu se hotărăşte să meargă el însuşi pe tărîmul umbrelor şi după mai multe peripeţii, depăşind cu lira sa fermecată toaste obstacolele din cale, ajunge în faţa temutului Hades.
Acesta, fermecat de frumuseţea muzicii şi a versurilor sale, se lasă înduplecat şi promite să o lase pe Euridice să-l urmeze în lumea celor vii, cu singura condiţie ca el, Orfeu, să nu întoarcă privirea către Euridice, pînă nu vor părăsi lumea umbrelor. Aproape de ieşire, Orfeu se teme ca nu cumva Euridice să se fi rătăcit şi întoarce capul, dar tot ce mai vede este cum iubita sa, cu braţele întinse către el, alunecă înapoi în Infern.
Revenit pe pămînt, Orfeu nu mai vrea nimic. Rătăceşte trist şi abătut, singura sa consolare, fiind muzica şi poezia sa. Nu mai vrea să iubească nici-o femeie, rămînînd fidel iubitei sale, chiar dincolo de moarte. În zadar îl ispitesc bacantele, preotesele lui Bacchus, el rămîne neînduplecat. Furioase, acestea, răzbunătoare şi ameţite de vin, îl ucid. Dar Orfeu primeşte moartea cu seninătate, pentru că numai aşa îşi mai poate reîntîlni iubita. După moartea sa, muzele lui Apollo au pus lira Lui Orfeu pe cer, unde o vedem şi noi : Constelaţia Lirei, care ne reaminteşte de una dintre cele maui frumoase poveşti de dragoste eternă, petrecută în cer sau pe pămînt.
Tiberiuorasanu's Blog 
frumoasa. Majoritatea povestilor de dragoste, cele frumoase si impresionante au o mare doza de dramatism. Nu exista frumusete fara suferinta in dragoste?
Frumoasă în tragism.
Se spune că atunci cînd oamenii ating praguri prea mari de fericire, stîrnesc gelozia şi mînia zeilor, care le trimit suferinţa, care să le reamintească brutal : sunteţi totuşi, simpli muritori.
Tbi,
Dacă eu aş cânta imnuri, ca Orfeu, nici nevastă-mea nu s-ar mai uita la mine. 🙂 Aş fi pierdut, de neregăsit, sau tocmai asta poate fi o idee preţioasă. 🙂
Băşcăliosul
Cînd am cunoscut-o pe Silvia, în afară de multele poveşti frumoase de adormit vigilenţa pe care i le spuneam, mă încăpăţînam să-i cînt uneori, romanţe.
Muuult mai tîrziu mi-a destăinuit că era cît pe ce să ma lase cu romanţele mele cu tot şi să fugă mîncînd nori. 🙂
🙂
Legenda lui Orfeu si a Euridicei este una dintre cele mai frumoase povesti de iubire din toate timpurile dar dincolo de iubirea desavarsita dintre cei doi, Orfeu reprezenta mult mai mult in cultura greciei antice. Amanuntele nasterii sale, provenienta lirei si chiar motivul fugii lui Euridice atunci cand a calcat pe sarpele otravitor difera de la un autor antic la altul Spre exemplu Pindar sustine ca tatal lui Orfeu ar fi chiar zeul de origine hyperboreeana Apollo iar lira i/ar fi fost creata de Hermes. Coboraraea in Lumea lui Hades ca si moartea tragica a lui Orfeu si aflarea capului sau inca cantand pe insula Lesbos sunt elemente al unui cult al misterelor foarte frumos descris de Edouard Schure in Marii initiati. Mi se pare foarte frumoasa si prima parte a legendei lui orfeu cea in care participa la expeditia argonautilor. Abia dupa aceea se indragosteste de Euridice. Legenda lui Orfeu este si ea printre cele care se refera la coborarea in lumea de dincolo. O mai face si Ulise in drumul de intoarcere spre Itacca dupa incheierea razboiului troian. Mi se pare impresionant de omenesc gestul lui Orfeu de a intoarce capul cu un pas inainte de a iesi in lumea vie aidoma intr/un fel gestului lui Psyhe de a/l vedea pe Amor la lumina tortei. Curiozitatea, nerabdarea, dornita de a fi siguri pe ceea ce ni se pare ca avem sunt tot atatea motive de a pierde speranta de a avea ceva minunat ca iubirea.Dana
Mulţumesc dana pentru superbul tău comentariu.
Am început să scriu articolul despre „19 trandafiri” şi aşa cum am promis, fac o scurtă introducere de cîteva postări care au legătură cu cartea.
Acesta este primul, al doilea urmează = un scurt fragment despre Căluşari şi mai am în vedere ceva cu o legendă indiană.
Am ales numai părţile care au o legătură cu cartea, în interpretarea lui Eliade.
Cred că mîine seară postez primul episod despre cartea lui Eliade.
Este foarte complexă dar, cred că am găsit o cheie de descifrare, culmea, indicată chiar de Eliade mai spre sfîrşitul cărţii, după părerea mea.
Foarte frumoasa ideea de a incerca sa descifrezi ce este dincolo de ceea ce poate parea la o prima lectura o scriere obisnuita. De altfel tinand cont de epoca in care si/a trait Mircea Eliade tineretea e cat se poate de firesc sa scrie incifrat, pe nivele de perceptie. Fiind un pasionat de Eliade cred ca ai bagat de seama ce diferenta este intre ceea ce a scris fiind in tara pana in 1940 si ceea ce a scris ca literatura in peroada exilului. Unele teme din prima perioada sunt chiar comune cu ale unor povestiri ale lui vasile Voiculescu. M/au fascinat la Eliade si Memoriile. Degaja o sinceritate uluitoare si totusi stie sa oculteze tot ceea ce trebuie trecut sub tacere. Le/am comparat in amanunt cu Jurnalul lui Mihail Sebastian . Daca nu ai facut/o inca sa stii ca este fascinant. Poti intelege epoca, oameni de atunci, mult mai bine decat din orice tratat. Cat despre Iubire mi s/a parut ca avea ca persoana particulara mult mai mult pragamatism decat ma asteptam.Si pentru asta l/am admirat. E foarte greu s/o alegi pe Marta in locul Mariei. Dana
Întotdeauna o carte spune mai mult decît a intenţionat însuşi autorul ei, uneori chiar îi contrazice intenţiile pentru că, odată tipărită, acea carte nu-i mai aparţine.
Cam aşa ceva afirmă U. Eco într-un tratat despre interpretare. De fapt spune mult mai mult dar, asta se potriveşte aici.
Cartea o dată ajunsă pe mîna unui cititor,se lasă interpretată potrivit personalităţii sale.
Este cam ca în parabola cu orbii care pipăind acelaşi elefant, dar pipăind părţi diferite, descriu elefantul în mod diferit, potrivit părţii pe care a pipăit-o fiecare în parte.
Sunt nu pasionat ci, fascinat de Eliade, Culianu, Idel, Umberto Eco – fără ca ordinea enumerării să fie o ierarhie, pentru că nici nu se poate face aşa ceva.
Nu am citit din scrierile lui Eliade prea mult, nu cred că sînt capabil să-l descifrez în totalitate dar, această carte chiar mi-a dat ceva de gîndit. Foarte mult.
Într-adevăr, ai spus foarte bine că între scriitura lui Eliade există o netă demarcaţie, înainte şi după exil.
Este şi una dintre temele cuprinse în această carte dar, cred că este subsumată altei teme şi anume, LIBERTATEA ca mod de existenţă şi una dintre căile de a ajunge la ea.
Mi se pare firesc ca ideea de libertate sa fie o preocupare pentru Mircea Eliade. Nu cred ca el ca si altii din generatia lui, s/a simtit cu adevarat Liber vreodata indiferent unde a trait.Doar in ceea ce gandea, in universul aceal unic si intangibil al mintii proprii a gasit liberatatea. De aceea a si scris si literatura pe langa lucrarile speciale. Nu ti se pare interesant ca in clipa de fata nu mai parem interesati de libertate? Pe cate paliere poate trai un om inteligent? Este oare un palier mai adevarat decat altul? Cineva care traieste trei patru vieti deodata poate fi caracterizat ca un simplu muritor prin aplicarea grilei obisnuite? Un raspuns mi se pare a fi de gasit in cartea abia aparuta a lui Horia Roman Patapievici, Ultimul Culianu.
Nu am citit cartea lui Patapievici încă, am citit în schimb un lung eseu scris de el cu acelaşi titlu publicat într-un volum comemorativ despre Culianu = Omul şi opera, apărut la Polirom, volum în care se regăsesc păreri, interviuri, elemente biografice în viziunea a 34 de autori, români şi străini, foarte buni cunoscători ai fenomenului Culianu.
Ideea lui Eliade despre libertate era centrată – în această carte – pe obţinerea acestei stări de spirit, făcînd abstracţie de factorul politic, în special de factorul politic reprezentat de comunişti.
De fapt, este vorba despre posibilitatea de a plonja într-o lume paralelă, prin tehnici care amintesc de yoga, prin incantaţii şi dansuri cu substrat spiritual, accesibil unor iniţiaţi.
Fiecare dintre noi trăieşte mai multe vieţi simultan, chiar dacă nu conştientizăm pînă la capăt această realitate.
Şi, mai presus de toate, fiecare dintre noi trăieşte un moment decisiv în viaţă, moment care ne marchează şi care ne schimbă cursul vieţii.
Plonjînd în memorie, putem să găsim acel moment de ruptură şi înţelegîndu-l corect, să remediem dacă este ceva de remediat, dar numai dacă ne dorim acest lucru.
Pentru că întreaga noastră viaţă, oscileză între momente de anamneză şi momente de amnezie.
Cam pe aici se situeză cei trei piloni pe care se bazează această carte : Povestea lui Orfeu şi a lui Euridice, jocul caluşarilor, mitul indian despre care voi vorbi tot pe scurt într-o postare viitoare + gnozele din care iniţial creştinismul a ieşit, şi în care creştinătatea, pare să se reîntoarcă.
Despre diversele paliere pe care un om inteligent sau nu, trăieşte, iar este mult de vorbit, cred.
cum sa citesc acest mit
Legendele Olimpului.
mie mi s-a parut foarte interesanta legenda
:-):-):-) ❤
un lucru de cultura grnerala
:-*
🙂
Povestea de dragoste a acestor două personaje mitologice – Orfeu şi Euridice – i-au impresionat deopotrivă pe zei şi pe pămînteni. Este povestea iubirii pierdute, apoi regăsite pentru a fi pierdută a doua oară.
Fiu al măreţului Apollo, zeul zilei, al luminii şi al artelor, protectorul poeziei şi al muzicii, iar mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului şi a elocvenţei, Orfeu este considerat ca fiind cel mai de seamă cîntăreţ de imnuri din vechea Elladă, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu măiestria sa.
La naştere, Calliope i-a pus pe limbă trei stropi de rouă şi l-a înzestrat cu darul de a alcătui stihuri minunate, iar tatăl său, la vremea potrivită i-a dăruit o liră fermecată făurită de însuşi Hefaistos, liră la sunetele căreia, înşişi zeii Olimpului găseau o aleasă desfătare, muzică pe care dănţuiau nimfele. Dintre suavele nimfe, Orfeu se îndrăgosteşte de Euridice, în ochii căreia, fericirea sa se oglindea zile şi nopţi în şir.
Fugind o dată de insistenţele unui alt tînăr care se îndrăgostise de ea, Euridice este muşcată de un şarpe veninos, şi moare. Distrus de durere, Orfeu cere zeilor ajutor, pentru a-i reda iubita. Dar, cerul tace. Atunci, Orfeu se hotărăşte să meargă el însuşi pe tărîmul umbrelor şi după mai multe peripeţii, depăşind cu lira sa fermecată toaste obstacolele din cale, ajunge în faţa temutului Hades.
Acesta, fermecat de frumuseţea muzicii şi a versurilor sale, se lasă înduplecat şi promite să o lase pe Euridice să-l urmeze în lumea celor vii, cu singura condiţie ca el, Orfeu, să nu întoarcă privirea către Euridice, pînă nu vor părăsi lumea umbrelor. Aproape de ieşire, Orfeu se teme ca nu cumva Euridice să se fi rătăcit şi întoarce capul, dar tot ce mai vede este cum iubita sa, cu braţele întinse către el, alunecă înapoi în Infern.
Revenit pe pămînt, Orfeu nu mai vrea nimic. Rătăceşte trist şi abătut, singura sa consolare, fiind muzica şi poezia sa. Nu mai vrea să iubească nici-o femeie, rămînînd fidel iubitei sale, chiar dincolo de moarte. În zadar îl ispitesc bacantele, preotesele lui Bacchus, el rămîne neînduplecat. Furioase, acestea, răzbunătoare şi ameţite de vin, îl ucid. Dar Orfeu primeşte moartea cu seninătate, pentru că numai aşa îşi mai poate reîntîlni iubita. După moartea sa, muzele lui Apollo au pus lira Lui Orfeu pe cer, unde o vedem şi noi : Constelaţia Lirei, care ne reaminteşte de una dintre cele maui frumoase poveşti de dragoste eternă, petrecută în cer sau pe pămînt.
e super tareeee:-)
Ce este super tare ?
ESTE CEA MAI FRUMOASA POVESTE PE CARE AM CITIT-O
FOARTE TARE
Mai sunt şi alte poveşti frumoase în Legendele Olimpului.
inca o poveste de dragoste filemon si baucis
da
Da si eu consider ca Filemon si Baucis este o povestire foarte interesanta