Această joacă se adresează atît bloggerilor care vor să scoată de la naftalină postări mai vechi (din trecut) cît şi bloggerilor mai noi, care neavînd prea multe texte pe blog, scriu pentru a se întrece pe sine (de întrecut).
Nu există reguli, participă cine vrea-cu ce vrea-cînd vrea, iar cine nu participă este la fel de iubit/ă.
– – –
Anul trecut (în 2008), a aparut la Editura ART, o alta carte splendida, “Cea mai frumoasa istorie a fericirii”. Cartea este scrisa sub forma unor dialoguri, sustinute de Alice Germain cu trei personalitati diferite.
“In acest dialog pe trei voci, fericirea isi spune povestea de la nasterea sa, in filosofia Greciei antice, pina la afirmarea ei politica in 1789, trecind prin reprezentarea ei paradiziaca in sinul credintei crestine. Daca filosofia isi propune sa gindeasca fericirea, istoria ii urmareste evolutia, ‘secularizarea’ progresiva si pregnanta tot mai mare in societatea contemporana. Andre Comte – Sponville, filosof care a consacrat numeroase lucrari ideii de fericire, povesteste cum din Antichitate, destinul fericirii a fost impletit cu cel al filosofiei. Jean Delumeau, profesor onorific la Colege de France, specialist inistoria mentalitatilor religioase, arata cum fericirea a luat in Occidentul crestin forma unui paradis menit sa ne consoleze de toate spaimele omenesti si sa ne induca speranta unei bucurii vesnice. Arlette Farge, director de cercetare la CNRS, istoric, specialista in comportamentele populare din sec. al XVIII-lea, descrie placerile Secolului Luminilor, secol al voluptatii si explica in ce mod a devenit fericirea un scop politic, o cautare colectiva, in sinul unei Republici de cetateni luminati” spune Alice Germain in prolog. cartea incearca sa raspunda la intrebari pe care ni le punem cu totii, implicit sau explicit, mai des sau mai rar, dar intrebari care nu ocolesc viata nici-unuia dinte noi.
Citeşte dacă vrei, restul acestei postări, aici https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2009/10/22/cea-mai-frumoasa-istorie-a-fericirii/
# # #
Vorbe de-n-trecut mai găsiţi la anaveronica . psi . cita .
[…] mai dat curs invitaţiei de a răscoli trecutul în căutare de cuvinte: psi, tiberiu, cita 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike […]
Ufff!
Tibi,
Nu știam că mai este valabil jocul, așa că am propus eu un joc..de imaginație!
Nu-i nimic Gina, se pot juca amîndouă! 🙂
As vrea sa particip si eu Tiberiu, dar nu stiu ce am de facut!
Nimic mai simplu: reiei un articol mai vechi şi pui linkuri către cei care au procedat la fel. Dacă nu ai texte mai vechi, participi cu textul de azi şi de asemenea, faci trimiteri către alte bloguri. Simplu? 🙂
Trebuie sa dau articolului acelasi titlu? „Vorbe de-n-trecut”? Si mai trebuie sa spun ca acest joc a pornit de la tine?
Am spus mai sus: ai libertate deplină! 🙂
[…] din trecut” joacă inventată de tibi şi la care au mai participat astăzi şi: vero, tibi, cita 1 person likes this post. Unlike Posted by psi on Dec 11, 2011 despre oameni şi […]
cred că, dacă voi avea timp, o să continui eseul despre fericire şi bucurie început cam acum un an, la provocarea unui prieten.
totuşi, ca să îţi răspund, eu cred că fericirea este acea stare continuă, de graţie, accesibilă nu multora dintre noi. în siddharta a lui herman hesse, fericirea este pe chipul luntraşului, este starea lui.
eu aşa cred. dar tot mi-ar place să citesc această istorie… 🙂
tare mi-ar plăcea să citesc eseul tău, pe care sînt sigur că-l vei scrie atunci cînd vei avea timp…
cît despre această carte, este una dintre cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit vreodată. voi mai semnala cărţi de la această editură.
fericirea? nu ştiu să spun ce e.
bucuria, ştiu dar fericirea, nu cred că ştiu.
nici nu mi-am pus această problemă.
tibi, eseul este jumătate scris. a fost publicat ca şi comentariu pe un blog care nu mai există acum, dar l-ma salvat… deci jumătate de muncă este făcută. 😉
fericirea? îi dăm crezare iezuitului? eu aşa văd fericirea, tibi:
” cand sufletul se afla in stare de gratie, frumusetea lui e atat de inalta si vrednica de admiratie, incat depaseste cu mult tot ceea ce este frumos in natura, incantand ochii lui Dumnezeu si ai Ingerilor” (ignatiu de loyola)
frumoasă definiţie, psi dar… este aplicabilă în mod universal?
[…] zinnaida, cella, gabryelle, geanina, anastasia, mirela, iulia, diverse, ironic blonde, octocat, tiberiu, androxa, loredana, stropi de suflet, oana clara, vultureşti, alex, vizualw, dar oricine altcineva […]
tibi, dacă admitem că fericirea este o stare continuă şi inaccesibilă majorităţii, atunci da, definiţia este aplicabilă. dacă o confundăm cu bucuria, atunci nu, nu cred că poate fi aplicată.
şi cum eu cred că prea mulţi oameni nu prea ştiu să facă deosebirea…
🙂 ştii, tibi, la vremea aceea, mai acum un an, când am scris despre fericire şi bucurie, zisele mele nu au fost acceptate. mi-a fost teamă atunci că nu am ştiut să mă explic. şi mă întreb: de ce oamenii nu vor să recunoască faptul că fericirea nu ne este accesibilă şi că ne risipim bucuria? de ce doare atât de mult că suntem asemeni lui sidharta şi atât de diferiţi de luntraş, cu toate că cei doi seamănă tare mult?
promit să termin eseul până la crăciun, chiar dacă va trebui să reiau nişte lecturi pentru aceasta.
nu ştiu, psi
aştept eseul tău şi promit să comentez copios pe marginea sa. bine? 🙂