Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 decembrie 2011

life in picture – 12

După o idee a lui Costin Comba

Asfinţit

.

.

.

.

 

Read Full Post »

Această joacă se adresează atît bloggerilor care vor să scoată de la naftalină postări mai vechi (din trecut) cît şi bloggerilor mai noi, care neavînd prea multe texte pe blog, scriu pentru a se întrece pe sine (de întrecut).

Nu există reguli, participă cine vrea-cu ce vrea-cînd vrea, iar cine nu participă este la fel de iubit/ă. 🙂

###

Cavalerul inexistent. Italo Calvino

“Sub zidurile roşii ale Parisului se aliniase oastea Franciei. Carol cel Mare avea sa-i treacă în revistă pe paladini” Carol cel Mare (742-814), despre care mulţi spun că este părintele fondator al Franţei , Germaniei sau chiar al Europei, în fapt primul conducător al unui Imperiu în Europa Occidentală de la căderea Imperiului Roman de Apus, tot el cucerind şi Italia, îşi trece potrivit obiceiului trupele în revistă, înaintea uneia dintre multele şi necurmatele lupte cu necredincioşii.

Obiceiul era ca regele, să se apropie de fiecare paladin în parte şi să-l întrebe cine e, chiar dacă îl ştia prea bine. Iar acela răspundea înşirînd titlurile pe care le avea şi oştile cu care participa la luptă. Rînd pe rînd, cavalerii dau raportul. “ – Iar tu ? Regele ajunsese în dreptul unui cavaler într-o armură cu totul albă … – Eu sînt – se auzi vocea metalică dinăuntrul coifului … Agilulfo Emo Bertrandino al Guildivernilor şi al Celorlalţi din Corbentraz şi Sura, cavaler de Selimpia Citeriore şi Fez! – Aaaaah, făcu Imperatus Augustus – din 800 – (străduindu-se să-şi amintească ceva despre acesta) … De ce nu-ţi ridici viziera ca să-ţi vedem faţa ? … Vocea se auzi limpede dinăuntrul coifului. –Pentru că eu nu exist, sire. – Asta-i bună! … S-o vedem şi p-asta! Agilulfo păru să şovăie un moment. Cu mîna sigură, dar înceată, îşi ridică viziera. Coiful era gol, iar în armura albă cu panaş nu era nimeni. – Măi să fie! … Cum e cu putinţă să-ţi faci serviciul dacă nu exişti ? – Cu puterea voinţei – zise Agilulfo – şi cu credinţă în sfînta noastră cauză!”.

Urmarea AICI şi AICI .

Re-postări găsiţi şi la psi . carmensima . anavero . sara .

Read Full Post »