ICR

Nu vreau să mă refer la activitatea guvernului Ponta de cînd a fost învestit şi pînă acum. Nu vreau să mă refer nici măcar la conduita politică  expusă publicului de domnul prim ministru Ponta. E prea devreme. Electoratul va decide ce a fost bun şi ce a fost rău în această guvernare, la vremea potrivită.

Mă refer foarte pe scurt, numai la hotărîrea guvernului Ponta, în ceea ce priveşte soarta ICR. Nu vreau nici să aprob, nici să dezaprob activitatea domnului Patapievici ca director al acestui institut. Sunt destule păreri pro şi contra, iar încă o părere personală, nu modifică pecepţia generală.

Am o singură nedumerire: de ce această grabă? În definitiv, domnul Patapievici îşi exprimase disponibilitatea de a se retrage de la conducerea acestui institut. Şi atunci? Argumentul că acest institut ar fi fost politizat, nu ţine absolut deloc. Abia după trecerea acestui institut în subordinea Senatului, acest institut va fi – lesne de observat – politizat.

Deci? Părerea mea este că în Ro, gesturile de onoare cum ar fi demisia, sunt privite ca o ameninţare la adresa tuturor celor care din diverse motive, chiar ar trebui să demisioneze dar, nu o fac. Exemplele pozitive, le dau frisoane celor care nu înţeleg acest lucru elementar. Despre asta este vorba, cred.

Adică: nu pleci tu, măi dragă tovarăşe, cînd vrei. Te dăm NOI afară, cînd avem noi, chef. Pentru că putem.

Păreri? 🙂

Blogul zilei:  COPACUL DIN PADURE 

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – gînduri de 15 iunie

Iar a plouat, dar s-a oprit. În slava cerului, soarele străluceşte, iar. Din pământ ies aburi. Îmi încordez auzul: pe scara blocului se aude un tropot; nu este decît un copil voios. Lîncezesc ca după o boală. Privesc la meci. Nu ştiu cine a mai dat un gol. Echipa marcatorului, a dat dovadă de o eficienţă care mi-e străină.  Încerc să scriu ceva. Nu reuşesc. Am clipe în care simt că pe nedrept pixul meu, tace. Sau muza? Oare am eu o muză? Nu ştiu. Dacă am o muză, o simt din ce în ce, mai străină.

Alt gînd mă încearcă, acum: începînd de azi, sînt mai bătrîn cu o zi decît fratele meu care pînă acum, era cu opt ani mai mare decît mine. Unde a zburat această vreme? Şi cînd? Nu ştiu. Ştiu cu maximă tristeţe că fratele meu nu-mi mai poate transmite salutări, decît în oniricul viselor în care mă vizitează. Tare mi-este dor de fratele meu. Îmi este un dor cumplit. Fire veselă, bon viveour, spunea adesea cînd venea vorba despre moarte: vă duc crucea la toţi. Nu cred că dacă a plecat primul dintre noi, fraţi şi surori, a greşit: cred că ne duce crucea pe cealaltă lume. Pe lumea asta, eu o voi conduce în locul său la altar pe nepoata mea, fiica sa. Îmi revine această onoare. Îl voi reprezenta pe lumea aceasta, aşa cum şi el ne duce crucea pe lumea cealaltă. Te iubesc, frate al meu. Ultimele sale vorbe, au fost: azi este ziua în care mor geniile. A ştiut pînă în ultima clipă că ultima sa zi pe lumea aceasta, este ziua în care a murit geniul poeziei româneşti, Eminescu. A ştiut. În felul său, fratele meu a fost un geniu. A avut un talent la desen ieşit din comun, un talent pe care l-a luat în derîdere, întotdeauna. N-a încercat niciodată să-şi valorifice talentul. A preferat să-şi trăiască viaţa, ardent. Te salut, frate al meu! Te salut şi te asigur că fiica ta, nepoata mea preferată, este pe mîini bune. Odihneşte-te în pace.

ps. Am primit deja, cîteva comentarii şi vă mulţumesc. Cu sinceritate, vă spun că morţii cu morţii, viii cu viii. 🙂 Gîndul meu acum, după ce l-am evocat pe fratele meu, se îndreaptă către nepoata care îmi va dărui nepoţi. Bine? 🙂

–

Alte duzini de cuvinte, găsim ca întotdeauna, la

Dintre membrii acestui frumos club au mai scris azi, pînă acum:

Dor de femeie almanahe ch3815h Carmen Pricop simonikool cammely

Carmen DJ scorpio Vanessa anaveronica lolita

Read Full Post »