De cîte ori dau cu ochii de o apă ceva mai mare decît un ştrand :), mă apucă melancolia. Îmi aduc aminte de stagiul de militar efectuat la Marină timp de doi ani luuuungi dar frumoooşi, tare frumoşi. Dincolo de duritatea necesară vieţii de militar (se mai depăşea măsura dar, nu mai contează) am avut parte şi de momente minunate.
Bineînţeles, mai ales în timpul misiunilor de marş (şi luptă) efectuate pe Marea Neagră, la mare distanţă de ţărm. Freamătul apelor calme , valurile uneori foarte abrupte de gen deal – vale, zborul înalt al unor păsări superbe cum sunt pescăruşii, taina tulburătoare a mării nepăsătoare la sfiala noastră de boboci (în primul an), toate aveau un farmec inconfundabil şi irepetabil în alte condiţii (plimbarea pe fluviu sau pe lac). Nu ştiu cum este pe ocean…
Eu am fost radio telegrafist specialist clasa a II-a (maxim ce puteam obţine în timpul stagiului de militar în termen) şi am cîştigat locul doi la un concurs pe întreaga divizie maritimă. Locul întîi a fost ocupat de un radio telegrafist de meserie. Eu am recepţionat 142 de semnale pe minut. Neagoe, a mers pînă la 143, unde eu am clacat. La 144 s-a oprit şi el. (încercaţi să scrieţi 142 de litere după dictare într-o altă limbă 🙂 )
Momentul meu de glorie, a fost undeva în vara anului 1973. Marea era incredibil de calmă. Nici măcar un val de-o şchioapă nu perturba luciul ca de oglindă al mării. Eram unul dintre puţinii care aveau acces pe puntea de comandă şi priveam îngîndurat, nemărginirea. Eram pe partea stîngă a timonei, cu căştile pe urechi. Am spus cu glas şoptit: dacă m-ar lăsa comandantul la timonă măcar cîteva minute… Nu simţisem cînd domnul Cojocăroşu (tovarăş pe atunci 🙂 ) urcase pe punte. M-a auzit. Şi cu cel mai firesc ton din lume, mi-a spus: treci la timonă, radist. Şi am trecut. Timp de două ore, întreaga navă a ascultat de felul în care învîrteam eu mîndru nevoie mare, „covrigul” 🙂
Am mai avut eu un moment memorabil, în timpul unei aplicaţii împreună cu pretinii noştri sovietici şi bulgari, în dreptul localităţii Sevastopol. Dintre toţi radiştii, eu am fost cel care a „prins” radiograma care anunţa că un duşman 🙂 – o navă americană – a pătruns în apele Mării Negre, vitejie răsplătită cu o permisie de cinci! zile. Şi am repetat figura în dreptul localităţii Kaliakra. Să vă spun că Neagoe m-a urît de moarte, este inutil 🙂
Trebuie să mai spun că eram tare mîndri de „ţinuta” noastră, mai ales cea de vară care era pur şi simplu, splendidă. Albă de sus şi pînă jos cu excepţia gulerului care avea trei dungi albe pe fond albastru, reprezentînd cele trei mari bătălii navale din istorie (părerile sunt foarte împărţite deci, nu le denumesc). Boneta se păstra cu uşurinţă curată în permanenţă cu o mică şmecherie: calota era acoperită cu o piesă detaşabilă din pînză (coafă) care se spăla foarte uşor 🙂
Fiind considerată armă de elită, militarii în termen de la marină aveau voie, spre deosebire de pifani, 🙂 să intre în cele mai luxoase localuri. Şi nu ezitam deloc atunci cînd căpătam permisie duminicală să ieşim în oraş, să mergem seara la un restaurant bun din Mangalia, Callatis. O mai exista?
Au mai folosit cuvintele propuse ca de obicei, de psi :
Mitzaa . carmen pricop . tibidoi . Vero . anacondele . Gara pentru doi . La Fee . Carmen DJ . scorpio . dor . lili3d . Cita . roxana . Dia na . Cammely .
la marină ai fost, tibi? doooi ani! lungi ani, radistule!
715 zile pe muche 🙂
frumoase trebuie să-ţi fie amintirile de pe mare! eu am fost o singură dată pe apă, o noapte întreagă, cu ochii mari şi urechile ciulite, de la igumenitsa la brindisi.
psi drag, marea este locul unde înţelegi nemărginirea: cer deasupra şi apă cît vezi de jur împrejur. nici-un punct stabil de care să te legi, în afară de fragilitatea navei pe care pluteşti. marea este locul în care înţelegi – dacă vrei – cît de precară este viaţa noastră; precară în sens de fragilitate şi de efemer. marea este locul perfect pentru călirea unui om; este locul unde înţelegi universul. 🙂 marea este locul în care înţelegi cît de mult îţi lipsesc cei dragi care nu-s lîngă tine. marea te învaţă să fii dîrz şi neinfluenţabil de fleacuri. marea este locul în care pricepi că viaţa ta, depinde numai de coeziunea dintre tine şi ceilalţi membri ai echipajului, şi asta numai, repet numai dacă, acea navă este condusă de un comandant destoinic.
Frumos. Dar, după 8 ani şi jumate de purtat chestia aia pe cap, permite-mi un amendament : este beretă, nu bonetă 😆
ştiu dar am lucrat cu materialul lui psi 😆
Vorbești în felul ăsta despre mare fiindcă ai stat mult prea puțin pe ea. Believe me ! 😈
Eu am vorbit despre mare. Tu, vorbeşti se pare, despre ocean 😈
Şi soţul meu a făcut armata la marină. La infanterie marină. Mi-am zis că într-o zi ar trebui să mă apuc să scriu întâmplările povestite de el, dar nu ştiu dacă am atâta curaj
De ce nu? Mie chiar a început să-mi pară rău că n-am istorisit mai mult. Curaj Mitzaa! 🙂 Bicicleşte 🙂
[…] S-au mai jucat prin duzina cuvintelor de azi, chiar pe blog la psi și : tibi, […]
Nu mă mir deloc că ai fost „radio telegrafist specialist clasa a II-a” de primă clasă. 🙂
Frumoase amintiri! Iar comentariul de răspuns pentru psi le aşază în vitrina cu cea mai preţioasă colecţie.
Pentru a putea fi specialist clasa întîi, aveam nevoie de trei ani de experienţă. Cînd am revenit la viaţa civilă, clubul telegrafiştilor mi-a respins cererea de înscriere. De ce? Nu ştiu… Probabil pentru că aflaseră că am spart prin deducţii matematice codul de transmisie al frecvenţelor sovietice, lucru pe care l-am raportat superiorilor mei 😆
Îmi amintesc şi acum ce uluială a fost pe mutra locotenetului care teoretic, îmi era şef.
Mulţumesc pentru aprecierea pentru acel comentariu. 🙂
Frumoase amintiri! Sper c-o să ne povesteşti mai multe, cât de curând!
Dacă mi le voi reaminti…
[…] tibi […]
[…] tibi […]
[…] Tibi, lili3d, Carmen Pricop, Vero , Mitzaa Biciclista, Tiberiu, Anacondele şi, logic, psi […]
Eu am făcut doar 6 luni armata într-o unitate imundă din Câmpulung, după facultate. Singurul comandant căruia îi port respect a fost comandantul nostru de companie (= 16 inşi), un sergent major pe nume Lungu, cu mai multă minte decât toţi coloneii ăia burtoşi.
Cred însă că 2 ani pe mare mi-ar fi plăcut mai mult decât 6 luni acolo.
Primele 45 de zile am făcut instrucţie de pifani. Nu credeam că voi scăpa cu viaţă din acel infern. Apoi am avut o perioadă de boierie, patru luni de specializare ca radist. Am avut şi comandanţi buni, şi neoameni dar pe ansamblu, n-a fost rău. Au fost doi ani lungi dar, am păstrat numai amintirile frumoase. Restul, le-am cam îngropat.
[…] tibi […]
[…] scris: psi, tibi, mitzaa, carmen pricop, tibidoi , Vero, anacondele, Gara pentru doi, La Fee, Dictatura […]
doamne ce frumos spui tu marea, tibi!
bună dimineaţa, bună sâmbăta!
Cu riscul de a supăra nițel și de-a părea un nesuferit, am să spun răspicat, că despre mare pot vorbi frumos doar cei ce nu au cunoscut-o cu adevărat. 😉
nu cred că e supărare, dan. sincer, eu nu cunosc marea decât de pe marginea ei de vară…
nu cred că e supărare, dan. sincer, eu nu cunosc marea decât de pe marginea ei de vară…
Nici-o supărare dar eu cred că despre mare pot vorbi frumos, doar cei care-au înţeles-o 🙂
╔══════º•O•º══════╗
▒▩****** ******▩▒
▒▩*** **** **** ***▩▒
▒▩*** * * ***▩▒
▒▩*** ** ***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩ Mi-a placuuut! Mullt!
***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩*** ***▩▒
▒▩*****▩▒
▒▩***▩▒
▒▩▒
•.¸¸.•*♡*•.¸¸.•*♡*• .¸¸.•*♡*•.¸¸.•*♡*•.¸
*•.¸¸.•*♡*•.¸¸.•*♡*•…” “★´¨)
¸.•´¸.•*´¨) ¸.•*´¨)
(¸.•´ (¸.•´★★ Thank you!!!”
hahahahhahahhaah! Vin si eu pe velierul tau! Presupun ca te-ai dat cu bricul Mircea! Am o istorie legata de asta, dar ttrebuie sa plec… Sper sa ti-o pot scrie diseara… E despre o fraiera care nu s-a bucurat de iesirea in larg, fiindca i–a fost rau, rau de tot!
N-am avut onoarea de-a mă plimba cu Barcul Mircea (geaba este botezat Bric). Aştept povestea… 🙂
[…] tibi […]
Noah, Tibi…uite cum ma atingi tu direct la suflet. Nu mi-au placut militarii dar in schimb i-am admirat pe cei de la marina. Eram in gimnaziu cand am fost intr-o tabara la Mangalia si am fost cazati la Liceul de Marina de acolo. Am fost atat de impresionata de lumea aceea incat am vrut sa dau la Marina. Doar insistentele autoritare ale parintilor m-au oprit. 🙂 In schimb am ramas cu admiratia pentru marinari. e bine zic eu, ca urmatoarea experienta cu marea a fost intr-o croaziera, in Malta. Si cum marea a fost agitata nu m-am simtit confortabil. Abia am asteptat sa ajung cu picioarele pe pamant. 🙂
Eu regret şi acum că n-am rămas acolo, după încheierea stagiului.
Am fost rugat cu insistenţă să rămîn, cred că mi s-ar fi deschis perspective frumoase dar, ştiam ce compromisuri trebuiau să facă inclusiv militarii pe atunci şi am refuzat cu hotărîre.
Eu sînt atunci cînd trebuie disciplinat dar, nu sufăr nedreptatea şi mai devreme ori mai tîrziu m-aş fi răsculat aşa că, am ales civilia şi nu mi-a mers prea rău. 🙂
Dacă ai rău de mare nu există leac. Pe mine m-a ferit Domnul de aşa ceva.
Eu am fost un copil care mereu imbratisa cate o idee neasteptata si uimitoare pentru cei din jur. Pentru noi, cei de la deal, unde nu exista decat raul si valea, era socanta ideea ca eu, fata, sa ma duc la marina.Cum la fel, mai tarziu,fostul meu sot, era socat si enervat ca m-am inscris la un club de arte martiale, pe care l-am frecventat vreo trei ani.A fost la fel cand am plecat de judecatorie sa lucrez in presa. Lista poate continua. 🙂
Păi am văzut că eşti răzvrătită şi asta mi-a plăcut foarte mult la tine. 🙂 Şi eu am făcut destul de multe cotituri pînă mi-am găsit făgaşul dar o dată ce l-am găsit, acolo am rămas.
M-ai amuzat teribil cu artele marţiale. Era necăjit că dacă ai fi vrut, l-ai fi putut face arşice cît ai clipi? 😛
Inainte de ’89 erau la moda filmele cu karate. Apoi am citit despre civilizatia japoneza si chineza. Dupa Revolutie, artele martiale au iesit din anonimat si au fost legalizate. La noi in oras se deschisese un club care a castigat foarte multi adepti.Dar pentru ca se cere disciplina si consecventa, si pentru ca era un stil dur, ca metoda de antrenament si practica, au renuntat multi, incat, dupa vreo 6 luni, din 200 de elevi ramasesem 8. Mi-e mi-a placut foarte mult si as fi continuat dar insistente, nervii si amenintarile sotului m-au facut sa renunt. Insa mi-au schimbat viata definitiv. In liceu fusesem o bleguta si o visatoare. Am devenit dintr-o data stapana pe mine. O stapanire de sine care nu mi-a mai disparut si mi-a folosit in viata. am avut si intamplari in care am folosit tehnicile invatate. Lumea nu se asteapta la reactii din partea mea. Sunt micuta de statura, am doar 160, sunt finuta si sunt femeie. Cum poate riposta o femeie? 🙂
Mie nu mi-a trebuit karate că am luat în tinereţe lecţii de box şi de lupte libere 🙂 Dar. Fiul meu, un blînduţ din fire, cam venea scărmănat acasă cînd a început liceul. L-am dus la un club şi după cîteva luni de zile, a venit acasă supărat. Cu greu mi-a mărturisit că-l pocnise pe un coleg care-l atacase, de l-a trimis direct în lumea viselor. Mi-a spus că decît să mai lovească pe altul, mai bine încasează dar nu mai ripostează. N-a mai fost nevoie: colegii au răspîndit iute zvonul că ştie karate şi derbedeii nu l-au mai agresat nici pe el nici pe prietenii săi. 🙂
[…] cu mii de glasuri: Mâine vine Dragobete şi va fi şi el cu tine! Au mai scris cu 12 cuvinte: tibi, psi, Mitzaa . carmen pricop . tibidoi . Vero . anacondele . Gara pentru doi . La […]
Acum inteleg eu multe! 🙂
Inteleg de ce bunica tinea ca ginerii sai sa aibe armata facuta (din nefericire nici unul nu a facut armata:))
Inteleg cum de esti tu mereu pe receptie 🙂
Inteleg si de unde ai tu un asa de profund spirit de echipa
Si mai inteleg si de ce te inconjuram noi, toate , cu atata simpatie!
Sa-ti fie bine! 🙂
Eu vă mulţumesc frumos că m-aţi adoptat cu atîta drag 🙂
Şi da, armata a avut şi părţi bune. Am învăţat multe lucruri utile, acolo.
Stia bunica ce stia 🙂
[…] multe detalii la Psi. Au mai scris: tibi, mitzaa, carmen pricop, tibidoi, Vero, anacondele, Gara pentru doi, La Fee, Dictatura Justitiei, […]
Noroc cu duzina asta și comentariile aferente altfel nu aflam atât de multe despre tine, Tineriu dragă ! 😆 Ai sămânță de hacher !
Hacher? Nu pricep. Am spart ceva pe undeva? 😀
Am fost și eu o dată (!) pe mare, când eram într-o tabără. Și valurile erau așa de pornite, că toată lumea era la nivelul de jos ca să dea la… boboci. Eu stăteam țonțoroi la ultimul etaj, dar eram cam palidă… 🙂
Frumoasă povestire!
Răul de mare se poate manifesta în mai multe feluri: somnolenţă, foame 🙂 , dureri de cap; cea mai răspîndită formă este totuşi, hrănirea bobocilor 😀
Totuşi. Nici-um marinar nu este scutit de sarcinile sale. Ba, dimpotrivă: activitatea distrage atenţia de la „rău”.
Tibi, iti inteleg dragostea pentru mare.Eu am lucrat 4 ani pe malul marii la canalul Dunare Marea Neagra si de atunci an de an, vin la Constanta de Ziua Marinei sa admir navele arborand marele pavoaz si militarii in tinuta de gala.
Roxana, nava este unul dintre puţinele locuri unde nu se aplică zicala : merge şi aşa. Nu merge. Ştii ce faci sau pleci. Plus de asta, nimeni nu poate să tragă chiulul pentru că nu există nimeni care să-i facă treaba în locul său. Fiecare marinar are un carnet în care sunt trecute precis toate sarcinile în toate situaţiile şi se fac antrenamente permanent. Pe navă toţi fac foarte bine ce spune comandantul sau mor toţi. Şi te mai asigur un lucru: la comanda navelor nu-s acceptaţi impostorii. Sau mă rog, nu erau acceptaţi în acea vreme. Şi eu am avut şi mai am tresăriri cînd văd parada… 🙂
Sa stai pe o nava inconjurat de ape cat vezi cu ochii, mereu atent la orice schimbare de vant sau de val, sau sa zbori intre cer si pamant, a fost mereu visul unor oameni pe care eu i-am considerat speciali.
Este un sentiment absolut special. Plus de asta, apusul şi răsăritul soarelui în plină mare, au ceva incredibil şi indescriptibil care nu seamănă nici pe departe cu apusul sau răsăritul privite de pe ţărm. Aşa cum am spus şi mai sus, trebuie să iubeşti marea ca s-o înţelegi şi ca să te iubească şi eu. Dacă nu, asta e 🙂
Te cred pe cuvant…mie imi place marea doar cat sa simt si sub picioare nisipul si atat…
Nici eu nu-s un înotător prea grozav. Te asigur însă că, o baie în mijlocul mării, unde de jur împrejur nu vezi decît apă şi cer, îţi lasă în suflet imagini şi trăiri de neuitat, senzaţii pe care lîngă mal, nu le poţi avea 🙂
Brrrr, deja m-a apucat frica :)))) ce imagine????
Nici-un brrrrrr.
Ai centura de salvare confecţionată din plută (deci nu se poate sparge 🙂 ) şi eşti în deplină siguranţă.
Imagine? Nemărginire de jur împrejur, de la nivelul apei în sus şi de la nivelul apei înspre adînc. 🙂
Toate de un albastru incredibil. Repet, nemărginirea 🙂
Plus de asta, n-ai de multe ori în viaţă prilejul să experimentezi aşa ceva…
[…] tibi […]
Ce amintiri minunate…
🙂
[…] scris duzini minunate: tibi, mitzaa, carmen pricop, tibidoi, Vero, anacondele, Gara pentru doi, La Fee, Dictatura Justitiei, […]