După ce am terminat seria de postări despre cartea lui Italo Calvino – Dacă într-o noapte de iarnă un călător – , am primit o provocare : să spun cum privesc eu cartea lui Julio Cortazar, Şotron. Înainte de a o deschide, am căutat cîte ceva despre semnificaţia acestui joc. Am aflat că este un joc neaoş, dar nu mai mult. Dacă ştie cineva ceva mai mult, aş fi fericit să aflu. Am înţeles însă ca titlul original al romanului este – Rayuela. Care în traducere română, tot la şotron conduce. De unde a aflat Cortazar de şotronul nostru, nu mai ştiu să spun. Nu ştiu nici dacă acest joc este sau măcar a fost în voga şi pentru alţi copii, de pe alte meleaguri.
Pe site – ul „madrizen” am găsit o postare care m-a incitat teribil. Redau aici, o parte din ea : ” Toată Rayuela e o improvizaţie de jazz. Personajele principale Horacio şi Maga îşi dau întîlnire în Paris. Fără a-şi spune timpul şi locul exact. Hoinăresc prin Paris pînă dau unul de altul. În epoca celularelor aşa ceva pare inimaginabil şi totuşi, se înscrie într-o logică a hazardului.
Curios lucru, o astfel de întîlnire hazardată s-a produs într-un tîrziu, între Julio Cortazar şi o doamnă pe care o cunoscuse cîndva. Sau plăcut, însă au evitat să facă schimb de adrese. Cu ocazia unei vizite scurte la Paris, doamna i-a scris, cerîndu-i întîlnire. Însă Cortazar i-a răspuns că nu suporta ideea unei întîlniri atît de frugale. În aceeaşi zi, s-au întîlnit întîmplător pe strazile Parisului, de parcă dorinţa era cea care i-a condus pe ambii, în locul cu pricina, la ora cu pricina”.
Frumos spus, dar am două obiecţii : cartea asta a apărut în 1964, deci nu putea fi vorba despre celulare, iar dacă Julio Cortazar a evitat să îi dea adresa acelei misterioase doamne, unde i-a scris aceasta ? Mai bine încep eu cartea, poate mă lămuresc şi vă spun. Dacă nu mă lămuresc, o să plîng, iar voi va trebui să mă consolaţi, ca să nu mă las cuprins de disperarea care m-ar conduce către ideea de a mă lăsa de blogăreală. Sau ar fi o idee bună ? Hmmmm?!
Pînă voi începe eu să spun ce şi cum, iată ce spune Denisa Comănescu : „Protagoniştii Şotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, frămîntat şi sfîşiat deopotrivă de de mistere existenţiale, şi iubita sa Maga, întruchipare poetică a nonconformismului grefat pe un farmec natural veşnic reînnoit, se întîlnesc, se iubesc, se resping, se pierd şi se caută, se regăsesc, trăindu-şi cu extremă intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimată într-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, în atmosfera Parisului anilor ’60„.
Pentru cunoscători, un supliment despre Julio Cortazar : în 1967, Michelangelo Antonioni, inspirat din nuvela sa Funigei, a regizat filmul Blow-up.
🙂
Ai sa vezi ca este o carte care se poate lectura in multiple registre-depinde de „lentila” pe care o adopti. Asta e farmecul ei, e o „compozitie” de fiecare data
Succes la lectura
🙂
Multumesc Belle de Jour !
Deja mai am pregatite doua postari; in prima arat cheia de decriptare a cartii indicata de autor, in cea de a doua, propun propria mea cheie de lectura. Aventura asta este de-abia la inceput. 🙂 Va urmaaaaa … … …
Salut!
Dom’le nu pot comenta
Cat poti citi mneata
Sotron se joaca peste tot
Si la bloc, chiar si la cort
Si in tara si afara
Cu o sticla care zboara
Cartea pare interesanta
Dar putin halucinanta
Mai sa fie chiar asa
S-au gasit ei la şuşa
Doar asa din intamplare
Ca dragostea era mare
In Paris multe stradute
Nu mai spun cate mandrute
Nici poza prin mesenger
Sa o intalnesc mai sper
Sanse, una la milion
Sa gasesti un telefon
Dar sa gasesti o iubita
Intre lume asa multa…
Ziua buna Creanga !
Vom vedea incet, incet, ce este si cu aceasta carte. 🙂
ps. postez mult mai putin decit am citit si/sau am sa citesc. 😀
La mine e chiar invers
Rimez mai mult decat gandesc
Uneori ma mai opresc
Uit sa si mai zambesc
Atunci dorm, sforaiesc
Sotioara nu-mi gasesc
Hai ca sar intr-un picior
De sotron imi este dor
Nu ai zis, tu ai jucat
Sau ai fost prea baiat?
Ha, Tibi si plansul
Hai ca ma apuca rasul
Cand nea Orasanu va plange
Dunarea nu va mai curge
Ori vrei sa ne santajezi
Cand te faci ca lacrimezi?
Vai va rog, aduceti o batista
Vai, vai, vai ce carte trista
Am jucat sotron copil fiind, cu alti copii. Acum, joc un soi de sotron cu autorii pe care ii citesc. Sar si eu printre cartile lor, cu incintare si vi le povestesc si voua ! 🙂
ps. sa rizi liniiiiistit ! 😀
Asculta, asculam conasule
Ca esti bun conasule
Am de cumparat de-a carti
Sa-mi ajunga doua vieti
Stau cuminte, mai rimez
Postarile ti le-mpanez
Daca am sa exagerez
Poti sa ma urechezi
Nu tare, asa incet
Ca un Orasan decent
sa stii ca aici copiii vecinilor se joaca sotron in zilele de vara. la noi acest joc a disparut. si mie imi placea cand eram mica. 🙂
Am mai vazut vara prin cite un parc sotroane desenate, dar paradoxal, n-am vazut copii care sa topaie pe ele.
Poate ca am nimerit eu in pauza dintre jocuri. 🙂
🙂 in Romania pana si sotroanele par a-si fi pierdut rostul.
p.s. vezi ca am schimbat cate ceva la profilul meu si s-ar putea sa intru la moderare, sa nu-mi apara poza, etc.
La moderare nu esti, fie si pentru ca asa este setata platforma.
O sa vad eu ce poza iti vei pune acum 🙂
Fii cu bagare de seama : inca este iarna si este frig. 🙄
eu incerc sa revin la catel. de fapt ma tot chinui sa pun macar una dintre cele 3 poze pe care le-am pus in gravatar si nu merge niciuna 😦
la nora ai aparut cu fostul avatar; mai inceeeearca; stii tu de ce ! 🙂
hmmm, chiar nu stiu ce sa mai fac. sper doar sa-si revina.
[…] Nu-mi rămîne decît să adaug că este o carte plăcută la citit, carte care fără să adîncească prea mult misterul împrejurările în care realitatea capătă brusc accente de ireal, lasă cititorului un larg spaţiu de manevră a imaginaţiei proprii. Am o vagă bănuială că acest volum de debut în proză nu este decît uvertura care avea să anunţe următoarele sale opere ale unui autor important. Am mai semnalat două cărţi ale acestui autor. AICI şi AICI. […]