“Să nu rămînă neclar ceea ce denumim educaţie. Atunci cînd criticăm sau lăudăm creşterea anumitor oameni, spunem despre cineva dintre noi că este educat, pe cînd despre altcineva spunem că este needucat, chiar fiind acesta din urmă cît se poate de instruit pentru meseria de mic comerciant, de cîrmaci de corabie ori pentru vreo altă meserie de acelaşi fel. Dar, după cît se pare, discursul de faţă nu consideră că educaţia constă în astfel de lucruri, ci socoate că ea este formarea copilului pentru virtute încă din copilărie, făcîndu-l pe acesta să năzuiască şi să-şi dorească să devină un cetăţean desăvîrşit, capabil să conducă şi să se lase condus după dreptate. Pe cît cred, o dată definită o atare creştere, ea este singura căreia discursul nostru i-ar acorda numele de educaţie, iar pe cea care tinde spre dobîndirea bunurilor, a puterii sau a vreunei abilităţi lipsite de raţiune şi dreptate ar considera-o de condiţie proastă şi improprie unui om liber, întru totul nedemnă de a fi numită educaţie.!”
Asta spunea Platon în urmă cu vreo două milenii şi jumătate. Vi se pare de actualitate? Baftă (sau succes ???) celor care dau bacalaureatul.
*Fragment din volumul Filosofia politică a lui Platon (Polirom – 2006), volum coordonat de Vasile Muscă şi Alexander Baumgarten.
Până la urmă, vrem, nu vrem, și ideile oamenilor se lovesc unele de altele-
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/06/de-sezon.html
Şi se constituie într-un arc de timp.
„formarea copilului pentru virtute încă din copilărie, făcîndu-l pe acesta să năzuiască şi să-şi dorească să devină un cetăţean desăvîrşit, capabil să conducă şi să se lase condus după dreptate”
Frumos citatul, si bun de asezat ca motto in orice liceu, scoala sau universitate.
Eu as spune ca progresul unui sistem de invatamant trebuie inceput cu profesorii, aici avem de facut primul pas spre educatie. In momentul in care profesorul este el insusi un cetatean demn, drept si inclinat spre a impartasi cu ceilalti experienta sa ca umana si profesionala, atunci putem spune ca am facut primul pas spre a schimba gandiri si a forma generatii puternice.
Mulţumesc, Anca
Şi eu cred că trebuie să re-punem la locul pe care îl merită, adevăraţii dascăli.
Sper că în timp, vom reuşi. Sper!
Fiecare are dreptul sa-si gaseasca si sa accepte propria definitie a ce inseamna educatia. Atunci cind statul monopolizeaza educatia se numeste indoctrinare.