Autorul acestei cărţi, Norman Manea (n.1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, a publicat de la debutul său (1966) şi pînă a părăsit definitiv ţara (1986) 10 volume, find distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi cu Premiul Uniunii Sriitorilor (1984, premiu anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenhaim şi prestigiosul Premiu MacArthur (Nobelul American), în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul distincţiei de “Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nionino pentru “Opera Omnia”, iar în 2006, Premiul Medicis Etranger pentru “Întoarcerea Huliganului. În 2010 a primit din partea guvernului francez distincţia “Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Letrres”.
Poate să pară surprinzător pentru mulţi dar, în 2006, scriitorul a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României.
Despre acest volum, citez din nota asupra ediţiei, notă scrisă de autor în 2005 : ‘’Ediţia de faţă reproduce, cu unele comprimări stilistice, partea a doua a volumului cu acelaşi titlu, apărut în 1979 la Editura Cartea Românească… Această a doua parte, un amplu eseu-colaj despre condiţia artistului şi a relaţiei scriitor-cititor în contextul unei societăţi închise şi nu numai, oferă şi o secţiune din presa vremii, reprezentată de una dintre cele mai apreciate publicaţii culturale (Contemporanul), prin citate, nu o dată hilare, de o cinică demagogie, cînd nu de-a dreptul idiot sincere, ale unor vîrfuri ale intelectualităţii. Cum nu urmăream demascarea şi incriminarea autorilor, ci doar revelarea atmosferei din epocă, citatele nu dezvăluiau numele autorilor, deşi ele erau uşor decodabile, în bibliotecă, cercetătorului sau cititorului interesat… ‘’
Semnificaţia numelui de August Prostul este oferită de autor chiar la începutul acestui eseu, prin două extrase din Enciclopedia dello Spettacolo, Casa Editrice Le Maschere, Roma, 1954, un extras din Grand Larousse encyclopedique en dix volumes, Paris, 1960 şi un extras din cartea lui I.C. Butnaru – Triplu salt mortal : oameni, fapte şi întîmplări din lumea circului, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972.
Foarte pe scurt, August este un soi de “paiaţă”, ‘’care ca figură şi acţiuni bufone se apropie de Polichinelle, în contrast cu clovnul, înrudit masi degrabă cu Pierrot… August este… intrusul care intră mereu cînd nu trebuie şi, vrînd cu tot dinadinsul să se facă util, strică şi treaba altora, falsul prost care face reverenţe directorului de circ, oferă flori şi bezele călăreţei acrobate… dar în final se răzbună cu o neaşteptată şiretenie şi într-o nebănuită dezlănţuire de forţe…’’.
În mare măsură, cred că Norman Manea se regăseşte chiar pe sine în acest personaj. Din cartea Întoarcerea Huliganului, (pe care am semnalat-o AICI) am desprins multe elemente care se refereau la August Prostul, iar cartea aceea este cert autobiografică. Voi reda în continuare cîteva din selecţiunile din presă. Dar, mai întîi o scurtă selecţie de la începutul eseului :
“Din limba şi literatura română… lipseau Arghezi, Rebreanu, Blaga, Iorga, Lovinescu, Zarifopol, Călinescu, Mateiu Caragiale, Pillat, Fundoianu, atîţia alţii… La sfîrşitul clasei a XI-a, în psihoza politehnizării, doar un singur absolvent avusese curajul să-şi dezvăluie opţiunea pentru filologie, scuzîndu-se, sub motivul că acolo se intră mai uşor. Era un vlăjgan furunculos şi cumsecade, repetentul clasei”.
Apoi, din înţelepciunea care ne lumina de la răsărit : “În condiţiile de după Congresul al XX-lea al PCUS, exponenţii ideologiei burgheze din unele ţări au încercat şi încearcă să folosească lupta împotriva laturilor negative ale trecutului, legate de cultul personalităţii, împotriva dogmatismului şi bucherismului pentru a submina înseşi principiile fundamentale ale ideologie şi eticii noastre…”. (Contemporanul, 7 decembrie 1956).
Gusturile muzicale ale epocii : “Am ascultat aseară un cîntec care începe aşa : Sculaţi voi oropsiţi ai vieţii… Am ascultat aseară un cîntec care m-a emoţionat şi zguduit ca şi atunci cînd l-am auzit întîia oară. Am ascultat cîntecul vieţii mele, de care n-am să mă despart pînă la moarte. Am ascultat aseară cel mai frumos cîntec ce s-a putut auzi vreodată, pe pămînt”. (Contemporanul, 1 mai 1957).
“Jorge Luis Borges scrie pentru literaţi, pentru puţinii specialişti ai literaturii care sînt familiarizaţi aproape profesional cu acest domeniu ca şi cu cel al filosofiei. O recunoaşte el însuşi. Dar pe un asemenea drum nu se poate ajunge la marea şi adevărata artă care modelează conştiinţele şi deschide perspectivele ideale”. (Contemporanul, 17 mai 1963).
ŞAMD. Ce părere aveţi ? Cît de adînci sunt urmele educaţiei socialiste în viaţa noastră contemporană la mai bine de 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 ?
UPDATE. Apropo de Borges (click AICI)
Blogul zilei : http://jovimpresii.blogspot.com/2009/01/anii-de-ucenicie-ai-lui-august-prostul.html
cât de adânci? depinde din ce punct de vedere… al omului care strângea cotizaţia UTC? nu mai am urme. al omului care învăţa la CSP de rupea cartea şi oricum nu avea mai mult de 7, că „nu ştiţi voi comunismul, proştilor, asta e ceva mai sus de mintea voastră” – iar nu mai ştiu nimic. al omului care era dus cu japca la manifestări? hai că pe-asta parcă mi-ar mai plăcea s-o fac, de bucuria pe care-o aveam de-a fi cu toţii. din punctul de vedere al copilului scos din programul de şcoală pentru muncă? sincer, ideea mi se pare chiar valoroasă… serios! păi îmbinam şi noi truda cu învăţatul; era un … voluntariat obligatoriu :-), dar pe mine asta m-a ajutat să mă implic în viaţa societăţii ulterior.
din punctul de vedere al muzicii? mie mi-a plăcut muzica de atunci mai mult decât cea de acum. din punctul de vedere al temerilor de cei din jur? în jurnalul din clasa a 7-a mi-era frică să scriu ce gândesc… pe cine-ar fi interesat ce gândeam eu; dar mie mi-era frică… aşa că din punctul acesta de vedere… mda, educaţia de atunci ar trebui revizuită pentru că şi-a pus oricum amprenta pe mine, mereu am senzaţia că oamenii ar putea răstălmăci şi ar fi urmări… (dat afară din…, tăiat din salariu etc).
dacă n-am înţeles sensul întrebării sau nu l-am surprins cum trebuie, aştept să fiu trasă de mânecă şi revin… 🙂
Întrebarea nu are un sens anume. Fiecare poate răspunde ce şi cum vrea, pentru că şi experienţele noastre din vremea aceea, au fost diferite, funcţie de mulţi factori : familia în care ne-am născut, şcoala absolvită, anii în care ne-am născut, regiunea în care am văzut lumina zilei, etc.
Mulţumesc pentru răspuns.
Sigur că avem experiențe diferite.
Ne ”adunau” atâtea- frica, gândul că se va opri lumina și n-am terminat ce-mi propusesem, ura nerostită împotriva aceluiași dușman, spaima uriașă că mâine vin în inspecție și orice detaliu poate deveni teribil de important..
Ce-a rămas?
Nu știu dacă am învățat de frică, dar îmi respect totdeauna programul, nu întârzii, îmi place muzica solemnă.
Adunările pionierești aveau o anume demnitate, zică cine ce va vrea să zică!
Exact : aveam cu toţii un singur şi maaaare duşman.
Acum…
Nu sînt tocmai ceea ce se numeşte un nostalgic; totuşi, o anume ordine ar fi necesară şi acum, cred.
Problema este că nu prea se înţelege cum poate fi impusă această ordine.
De bună voie se vede limpede că nu, justiţia şchioapătă, şamd.