Noua cortină– repostare (din 27 ianuarie 2010)
E limpede. Nu ştiu ce soi de indivizi făuresc şleaurile pe care se chinuie naţia asta să meargă în drumul său către un viitor incert, dar nu mai există nici-o îndoială că zăpada este principala lor raţiune de a fi. De fapt, nu zăpada care ar putea să fie benefică, ci înzăpezirea, înnoroirea. Trasul sforilor către direcţia neantului garantat. Indivizii aceştia chiar reuşesc să tragă o nouă cortină peste speranţele românilor conectaţi la nato şi la ue. Reuşesc indivizii aceştia să ameţească atît imobilismul istoric al noii birocraţii de tip pan-european, dar trag cu ochiul şi la instalarea noilor socialisme de tip american-obamiste.
Mitul fondator al unei americi care promitea democratizarea unei lumi întregi, a murit odată cu Reagan. Şi cu moartea excepţionalui OM care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. A căzut zidul berlinului ? Ei şi ? facem noi alte ziduri. Dărîmăm fundamentele economiei de tip liberal fondată de Adam Smith, promovăm specula ca religie economică şi năruim noi pînă la urmă toate speranţele voastre într-o lume mai bună. Ce, nu aţi aflat încă ? Lumea este aşa cum vrem noi să fie : idioată şi limitată aşa cum suntem chiar noi, stăpînitorii noii desfăşurări a vanităţilor noastre : colorată în roşu obamist cu nuanţe neo-moscovite. Nu pricepeţi ? Ei fir-ar să fie… Noi zidim lumea. Nu vedeţi ce ziduri frumoase construim ??? Nerecunoscătorilor!
Naţia asta a noastră, navighează printre şleauri. Cu o roată merge către apusul ideii de stîngism roşu venit de la răsărit, cu altă roată merge către răsăritul ideii neo-apusene care invită la somnul ideilor anesteziate, legănate pe muzica politically corectness. Idealul tiraniei minorităţilor de tot felul, asupra majorităţii normale, este pe cale e a fi atins. Nimeni nu mai poate ieşi cîteva veacuri din acest impas : ridicăm noua cortină, iar după ce o s-o înlăturăm, veţi vedea că noul zid este de netrecut.
Înapoi în peşteră cu voi.
#
Au mai repus în pagină vorbe din trecut psi . anaveronica . cita . Gina . Carmen . anacondele . altcersenin .
[…] cuvinte din trecut găsiţi la: psi, Cita, TIby 45.700000 27.179722 Share this:ShareFacebookTwitterEmailPrintStumbleUponDiggRedditLike […]
Suntem în peşteră, Şi ne afundăm în ea.
În întuneric.
un text actual inca multi ani…
lumea intreaga este in mare criza de personalitati.
ce paradox! Scoala pare sa nu mai fie capabila sa dea mare lucru!
o lume fara lideri e haotica, la mana bandelor de excroci!
Cum oare sa reusim a iesi din intuneric?
Nu ştiu. Este motivul pentru care mă bucur că fiul meu nu mai are de suportat aşa ceva.
Bună dimineața, Tibi!
M-am înscris în tema ta, cu ceva asemănător-
http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/01/cu-maniera.html
Bună dimineaţa, Gina!
Am fost, am citit. Interesantă întîmplare şi plină de învăţăminte!
Bună !
Jur Tibi că nu te-am citit înainte de a îl scrie articolul meu. Se pare că gândim la fel din nou.
Ştiu Carmen, că ai scris înainte de a citi această pastilă. 🙂
Mare brânză, ne-am schimbat stăpâni! Am scăpat de Înalta Poartă și de comisarii sovietici și acum avem comisari europeni, UE, NATO, BM, FMI. Am rămas în schimb cu grofii unguri pe cap!
Dacă priveşti de departe, pare că ai dreptate. Dacă te apropii, te convingi: că nu prea ai.
N-o să fac eu apologia birocraţilor idioţi de la bxl. Dar nici să-i compar cu jecmănitorii de la răsărit nu-mi vine. Încă nu am auzit de genociduri comandate de la bxl şi puse cu cinism în practică.
Măcar despre NATO ar trebui să recunoşti că altă variantă, nu mai avem. Neutralitatea şi autodeterminarea sunt foarte frumoase. Dar numai în vis. Cînd te trezeşti, vezi cam pe ce lume trăim.
[…] mai scos la lumină cuvinte din trecut:psi, Cita, TIby, DictaturaJustiţiei, Vero, AltCerSenin, Incertitudini Rate this: Share this:FacebookTwitterMai […]
Bună ziua
Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni…”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
Vă mulțumesc frumos!
Împreună putem schimba vieții!
Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro
[…] din trecut mai găsiţi şi la: vero, tibi, dictatura justiţiei, cioburi de […]
de când ai scris aceste cuvinte şi până acum, nu a ieşit nimen idin peşteră. şi ceva îmi spune că nici nu o va face prea curând. 😦
astăzi v-aţi vorbit cumva? parcă şi la vero găsisem acelaşi ton.. amar.
psi
este unul dintre motivele pentru care nu prea mai am chef de subiecte politice.
totul se reia şi se reia şi se reia.
nu m-am vorbit cu vero ci, alma cred că a fost scînteia, cu una dintre postările sale.
anticipaţie la vero? evident, da.
dar atunci ce să mai spunem despre articolele lui Eminescu, valabile şi acum, la mai bine de un secol şi cîteva decenii? asta este problema.
nu-mi aminti de publicistica eminesciană şi nici de conu caragiale a cărui zi de naştere, cea de mâine, iar se arată neştiută, nespusă… ne învărtim în cercuri, aceleaşi, purtând visuri, aceleaşi… trâmbiţe mincinoase ne cheamă şi cei mai subrezi năvălesc în calea lor.
dar gata… tăcere. am de pus o „judecată” în scenă… 😉
bine psi
tăcere… eu am fost mai comod şi am reblogat ceva…
Una dintre numeroasele condiții pentru acceptarea în NATO a fost închiderea Uzinei de Utilaj Greu Progresul Brăila care avea contracte solide de export și mergea bine, având câteva mii de angajați. Alta a fost cedarea SIDEX-ului pe 300 milioane de dolari unui indian, sponsorul lui Tony Blair în campania electorală.
Mi-ar fi plăcut să intrăm în aceste structuri fără să fim jefuiți pe față.
Nu ştiu cum este cu UUGP din Brăila dar ştiu precis că Sidex, după ce a fost privatizată nu a mai produs pagube zilnice de milioane de dolari ci, a devenit contributor important la buget.
Jefuiala au produs-o şi încă o mai produc, politicienii noştri.
Mai ales politicienii care au vîndut pe nimic Petrom cu resursele din subsol cu tot, apoi BCR-ul (banii obţinuţi pe bcr s-au dus pe apa sîmbetei electorale numai ca tărtăriceanu şi crinA să fie realeşi) etc, etc, etc.
Îmi dai un singur exemplu de o astfel de furăciune enormă, produsă în ultimii 3 ani?
“Privatizarea Cuprumin a fost impusă de FMI, laolaltă cu vânzarea altor companii de stat precum Oltchim şi vânzarea de pachete minoritare la companii din energie precum Transgaz, Hidroelectrica ori Transelectrica. CUPRUMIN a făcut Profit în ultimii doi ani însă oficialii de stat citaţi au precizat că acesta a fost doar CONJUCTURAL.”
http://www.agentia.org/anchete/se-vinde-i-cuprul-rom-niei-rezerve-de-7-miliarde-de-dolari-36248.html
Doina
Văd că ai ocolit motivul scoaterii la privatizare:
„Cuprumin Abrud va fi scoasă la vînzare la un preţ ce porneşte de la 60 de milioane de euro. În preţul acţiunilor sunt incluse şi datorii de 14 milioane de euro către terţi dar şi investiţii necesare de mediu de 17 milioane de euro. Practic, preţul minim de vânzare ar fi de circa 90 de milioane de euro.”
Adică tocmai faptul că produce pierderi.
Apoi:
– cît de credibil este acel site?
– cine a făcut evaluările alea de miliarde de dolari?
– etc
De fapt, ce vrei să spui?
Prețul cuprului la 20 ianuarie este de 8135 dolari pe tonă. Rezervele estimate ale Cuprimin sunt de aproximativ 1 milion de tone.
Eu nu înțeleg de ce trebuie să dăm rezervele de cupru de 7-8 miliarde de dolari pentru 90 milioane de euro. 112 milioane de euro se economisesc anual doar tăind plățile către falșii revoluționari.
Și dacă ai urmărit presa, guvernul a anunțat că preia la datoria publică arieratele, la fel cum a procedat și în cazul altir privatizări de „succes”.
http://www.bursa.ro/pretul-cuprului-la-nivelul-maxim-al-ultimelor-17-saptamani-155076&s=materii_prime&articol=155076.html
Nu sînt eu avocatul acestui guvern.
Ce ştiu precis este că întreprinderile patronate de stat produc numai pierderi şi corupţie.
Dacă ăsta este preţul pentru a face din afaceri de partid, afaceri din care cîştigă România, atunci cred că trebuie plătit.
Tare mi-e că unele „surse” ţipă ca din gură de şarpe, numai pentru că dacă se schimbă puterea, să nu aibă noii stăpîni ce să mai fure.
Tibi, a fost privatizat Romtelecomul, au crescut tarifele, a fost privatizat Petrom-ul, petrolul nostru merge la export și la consumul intern vine petrol de import din Kazakhstan și de aiurea de trei ori mai scump. Tu nu ai mașină dar tot te afectează fiindcă prețul benzinei se regăsește în toate majorările de prețuri.
S-a privatizat gazul- eu stau la casă și în martie anul trecut am avut factură de 2000 lei. Nu vreau să mă gândesc ce mă așteaptă în această iarnă crâncenă.
De ce să nu ne exploatăm noi cinstit resursele? Pe plan mondial este un deficit enorm de cupru. Acum ar putea să fie timpul nostru.
Un colaborator de-al meu importă cabluri de Cu din Turcia. Are doar doi angajați și o cifră de afaceri uluitoare. De ce să nu exportăm noi cabluri de Cu și alte semifabricate ca să echilibrăm balanța de plăți?
Ne supunem ca niște slugi umile FMI-ului care are propriile interese.
P.S. Bulgarul Stamen Stancev a fost consultant internațional în privatizarea Petromului. A fost trimis în judecată pentru trădare și spionaj dar dosarul a înțepenit pe traseu. Despre recuperarea prejudiciului nu discută nimeni fiindcă cel ce a profitat de trădarea lui Stancev este OMV-ul și ne punem rău cu UE.
Când taci și înghiți se cheamă că te lași călcat în picioare deci nu ai demnitate.
Când ești sărac îți rămâne demnitatea dar când ești bogat și te lași jefuit este pur și simplu umilitor.
Înainte de a simpatiza un partid sau altul trebuie să ne amintim de interesul național.
Doina de acord sută la sută cu acest comentariu.
Problema este că la noi hoţia este la rang de mare cucoană de sute de ani iar cei care sunt cinstiţi sunt priviţi ca nişte ciudăţenii şi batjocoriţi.
Place, nu place, ăştia suntem şi nu văd cum să ne mai schimbăm prea curînd.
Despre dosarele care zac în justiţie, am mai discutat noi.Ştii ce părere am pe acestă chestie, şi mai ales despre tartorul şef care a distrus speranţa într-un stat democratic, kaghebilă ilicescu, da?
Nu mai simpatizez cu nici-un partid.
Îi dispreţuiesc pe unii mai mult decît pe alţii, dar atît.
Tot ce mai doresc este să nu reuşească o lovitură de stat, pentru că aşa vrea moscova: să nu se monteze scutul antirachetă în Ro.