Tot despre ieşirea din timp este vorba şi în această nuvelă. Trei prieteni, se duc adeseori la bungaloul unui cunoscut al unuia dintre ei, bungalou aflat într-o pădure. La un moment dat, toţi trei sunt proiectaţi în afara timpului prezent şi asistă la o întîmplare care fusese baza unei legende, o întîmplare tristă în care soţia unui hindus fusese răpită şi asasinată de un musulman. Este posibil acest lucru? Poate da, poate nu, cert este că India este plină de mistere de nedezlegat. Dar. Această povestire aduce un element nou:
“ – Oricare ar fi adevărul în privinţa plecării noastre din bungalou, nu acesta e lucrul care mă nedumereşte cel mai mult… Înţeleg foarte bine că am fost proiectaţi în afară din timpul şi spaţiul actual şi am devenit martorii unei crime întîmplate acum o sută cincizeci de ani prin aceste locuri. Pădurea pe care am văzut-o noi la un moment dat era pădurea de atunci; vastă, cu arbori mari şi venerabili, care fără îndoială au fost tăiaţi în decursul secolului trecut. Casa lui Nilamvara era, de asemenea, o casă din secolul XVIII, una din vilele pe care am aflat că le avea el în apropierea Seramporelui şi care a fost rasă de pe faţa pămîntului. Oamenii pe care i-am zărit acolo, ducînd pe năsălia de ramuri trupul tinerei Lila, erau tot aşa, îmbrăcaţi ca în secolul XVIII, cu turbane şi şalvari, cum nu se mai poartă acum în Bengal. Toate acestea le înţeleg foarte bine. Şi n-aş fi avut nici o nedumerire dacă noi, cei trei, ne-am fi trezit că asistăm la asasinarea Lilei şi la jalea casei lui Dasa. Dar noi am auzit numai ţipetele tinerei fete şi, deşi am alergat în toate părţile, n-am văzut pe nimeni; nici pe ea, nici pe cei care o răpiseră. Şi apoi, acolo unde nu mai înţeleg nimic este intrarea noastră în casa lui Dasa. Ar fi firesc ca noi, cum spuneam, să asistăm la jalea lui de acum o sută cincizeci de ani; atît şi nimic mai mult. Dar n-a avut loc o simplă repetare a evenimentelor întîmplate acum o sută cincizeci de ani, ci au intervenit elemente noi, create de prezenţa noastră în acea casă. Noi i-am vorbit lui Dasa şi el ne-a răspuns… lucrurile acestea nu se îmtîmplaseră însă acum o sută cincizeci de ani. Deci nu asistam pur şi simplu la o scenă demult întîmplată, ci interveneam în această scenă, modificînd-o prin prezenţa noastră, de care eroii luaseră cunoştinţă, şi prin întrebările noastre, la care ei răspundeau…Aşadar noi n-am retrăit exact o întîmplare de acum o sută cincizeci de ani, ci am fost proiectaţi ca martorii unui eveniment pe care însă l-am modificat… Accept ipoteza că aş putea asista la bătălia de la Waterloo, însă nu pot accepta că aş putea asista la bătălia de la Waterloo văzînd în acelaşi timp cum Napoleon iese biruitor. Swami Shivananda începu să rîdă şi-mi luă braţul. – Tot raţionamentul d-tale e foarte frumos, însă e cu desăvîrşire greşit, îmi spuse el… Şi e greşit pentru că…”
Chiar. De ce este greşit acel raţionament?
– – –
” – Şi e greşit, continuă el, pentru că acordă oarecare realitate întîmplărilor, fie aceste întîmplări trecute, prezente sau viitoare. Dar nici o întîmplare nu este reală, dragul meu. Tot ce se petrece în cosmosul acesta este iluzoriu… Iar într-o lume de aparenţe, în care nici un lucru şi nici un eveniment nu e consistent, nu îşi are realitatea sa proprie, oricine e stăpîn pe anumite forţe, pe care voi le numiţi oculte, poate face ce vrea. Evident, nici el nu creează nimic real, ci numai un joc de aparenţe.”
Acest raţionament este corect?
Tibi, eu chiar nu-mi dau seama de ce e gresit rationamentul. Sunt curioasa ce mai scrie lumea, poate cineva isi da seama 🙂
Eu ştiu răspunsul din carte dar, mai aştept şi alte păreri. 🙂
Fără îndoială că atunci când vrei să nu faci zgomot ca să nu trezeşti „şerpii”, şi tocmai te-a avertizat cineva să bagi de seamă cu privire la acest aspect, ca o ironie, devii mai zgomotos ca niciodată. 🙂
N-o să vin cu răspunsul din carte nici eu, ca să lăsăm misterul aşa cum îi stă bine unui mister, „lărgit”. Dar…e greşit raţionamentul, fiindcă ce-i raţionamentul(?): un şir de indicii, nici mai mult nici mai puţin, aruncate nici foarte departe, nici prea aproproape, nici car cu fân, nici ac, nici-nici-uri edificatoare(cu ironia ce o presupune cuvântul din setare, bineînţeles).
Raţionăm cu toţii ca nişte detectivi, crezând că deţinem o teorie unică, altfel, una specială a miracolului, prinzându-ne astfel în jocul universului ăstuia „ştiut”, în care ne jucăm de-a mama şi de-a tata(cu tot ce presupune jocul ăsta, n-o să mă înşir acu ca un măr…), de-a diavolul şi îngerul , de-a preotul şi enoriaşii, de-a vânătorul şi căprioarele, de-a prietenia, de-a distanţele, de-a căldura ş.a.m.d.
Şi când afirm asta o fac şi fiindcă am citit povestirea, dar şi pe cont propriu, din ‘întâmplările-mi” pe „piele” proprie, căci la ce-s bune pădurile(?)(mai ales cele „vizitate” de curând de către autoarea comentariului de faţă…Şi când pădurea nu se cheamă Serampore, ci Sineşti, singura legătură poate că e S-ul de început de cuvânt( sau S-ul grecesc, pe care ai să-l zăreşti într-una din pozele la care am făcut trimitere „înverzind” Sineşti-ul); sau poate că…legăturile sunt, dar capetele nu. :); desigur că în spatele fotografiilor sau (pentru unii) în faţa lor, stă o poveste. Poate o voi înşira-n „stil” , în almanahe vreodată…poate. Sau poate că „întâlnirile” propriului sine cu văzDUHul ăsta miraculos ar trebui să rămână mute.
Ce-i care „ştiu drumul” dispar repede, nu, domnule Eliade? 😉
Sineşti, Pădurea Baciului, etc, locuri ciudate, fenomene inexplicabile, întîmplări pe care unii le observă alţii nu, farmece şi mistere adînci, etc.
Povestea aceea trebuie scrisă, cred. Mulţumesc pentru răspuns. 🙂
ps. Eliade n-o să ne spună mai mult decît ne-a spus. 🙂
Nici eu nu na amestes in raspuns… in fond cine nu a citit va fi stimulat sa o faca.
As spune doar ca eu cunosc o taina a vietii lui Eliade!
Prin casatorie am devenit si eu ruda cu una din marile sale iubiri, iubire ce a atins fantasticul, intr-o maniera fascinanta! si daca el a avut alte iubiri… ea a ramas pe veci, pana la moarte singura…o persoana stranie… coborata parca din scrierile lui fantastice!
Eşti o privilegiată, Cita! Cred că ştiu la cine te referi, a descris subiectul într-una dintre cărţile sale, carte despre care am scris şi eu aici, pe blog. 🙂 Tot despre ieşirea din timp.
🙂
Si, ca sa te fac „gelos” , o sa-ti mai spun ca mentorul meu in ale literaturii, omul fara de care nu as mai scrie azi nimic, a fost cel mai mare biograf al lui Eliade, dl profesor Mircea Handoca!
Cand am studiat la clasa M.Eliade… eu am facut o recenzie si ce oi fi scris… azi nu mai stiu, insa imi amintesc ca m-a intrebat daca sunt de acord sa-mi foloseasca cateva fraze pe care le socotea foarte inspirate…
Nu as fi crezut atunci ca voi purta numele unei mari iubiri a lui Eliade cu care aveam sa ma inrudesc, asemeni altor mari intelectuali romani si chiar a unor printese! Ce noroc pe mine, nu? Mai ales atunci … cand asta era ceva ingrozitor… adica… dosar prost!
Cita
Asta da, noroc şi privilegiu. Uneori, nici nu m-am încumetat să semnalaz cîte o carte a lui Eliade altfel decît copiind pe blog prefaţa domnului Handoca.
Cît despre noroc, parţial a fost pentru că niciodată regimul Ceauşescu nu a renunţat să-l determine pe Maestru, să revină în ţară. Bine că a rezistat. Dosare proaste am avut aproape toţi. Ce, parcă le trebuia motiv temeinic? Nu te plăcea un idiot aflat la putere şi pac! la mititica…
[…] dana, androxa, gabryelle, mirela, cella, octocat, vizualw, zinnaida, iulia, pisicaru, schtiel, tiberiu, alex, luna pătrată, roxana, lili3d, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, phozone, loredana, […]
Hmmm…realitatea este doar o iluzie? 🙂 Iar timpul, este doar o conventie pana la urma.
Eu n-aş fi chiar atît de sigur că realitatea este numai o iluzie; cred mai degrabă că nu percepem noi toate coordonatele sale. 🙂
Nici eu nu am cum sa fiu sigura, dar e posibil sa fie, cred ca nu stim multe… 🙂
Există oameni care au atins niveluri de percepţie imposibil de înţeles de noi. Yoghinii despre care avem noi cunoştinţă şi ne uimesc, nu sunt decît simpli saltimbanci. Ce se petrece în mănăstirile budiste este greu de înţeles, şi de nepovestit. Rar scapă către lumea obişnuită cîte ceva din tăria acestor mistere. Dar, şi viaţa noastră este frumoasăăăă, nu ? 🙂
Da! Si spun asta cu toata convingerea. 🙂
Seara bună 🙂 E, desigur, un pseudoraţionament dar pentru un scriitor de talia lui Eliade, un bun pretext pentru a lăsa imaginaţia să se joace si să descopere lumi… 🙂
Servus, nora! 🙂 Cam aşa ceva… 🙂