Este posibilă iertarea ? F.M.Dostoievski spune că da, iertarea este posibilă. Romanul său, Jucătorul, este construit abil, în jurul aceste idei = iertarea. Dacă poţi ierta, poţi trăi. Poţi trăi cu toată imperfecţiunea? creaţiei bunului Dumnezeu. Totuşi, nu despre iertare este vorba în Jucătorul. În acest roman, Dostoievski pune în valoare puterea patimii : patima care îi animă de fapt, pe toţi oamenii. Patima bărbatului pentru femeie, patima femeii pentru bărbat, patima femeilor şi a bărbaţilor pentru avere, sau de exemplu, patima prin care oamenii pot crede că îşi pot rezolva preblemele materiale printr-o savanta dozare a norocului. Pe acest sentiment confuz şi de fapt nebunesc, îşi axează toţi jucătorii pătimaşi, existenţa. Aceştia cred că întotdeauna există o şansă de a răsturna destinul nefavorabil printr-o lovitura norocoasă la ruleta vieţii. Sau, la ruleta unui cazinou unde nu ai altceva de făcut decît să joci bine ca să cîştigi. Seducătoare idee. Dar, falsă. Chiar dacă reuşeşti să cîştigi atunci cînd vrei, atunci cînd chiar ai nevoie, nu cîştigi nimic. De fapt, pierzi tot : IUBIRE, BANI, VIAŢĂ.
Subiectul pe scurt. Personajul principal al acestui roman, Aleksei, este îndrăgostit cu patimă de Polina şi pentru că nu este decît un umil preceptor (outchitel) în slujba unui general rus în retragere, aşteaptă pătimaş la ruletă îmbogăţirea care i-ar permite să se căsătorească cu aleasa inimii sale. Generalul, este îndrăgostit de Blanche, o franţuzoaică misterioasă. Polina, este îndrăgostită de un comte, Des Grieux, deşi este conştientă că se poate căsători mult mai convenabil, cu un englez, Mister Astley.
Toate aceste personaje, locuiesc într-un hotel pretenţios, într-o localitate în care se află, cum altfel? un cazinou. Şi toate aceste personaje, aşteaptă o telegramă care să-l anunţe pe general, că La Baboulinka, mătuşa sa, a murit şi i-a lăsat averea moştenire. Numai că, lovitură de teatru : în locul telegramei, soseşte chiar mătuşa, care la cei 75 de ani ai săi, chiar imobilizată într-un cărucior cu rotile, dă dovadă de o energie ieşită din comun.
Nici nu soseşte bine şi mătuşa, îl anunţă pe general că degeaba aşteaptă bani de la ea, că n-o să vadă nici măcar o copeică. Aparenta armonie în care aceste personaje trăiesc se prăbuşeşte. Des Grieux înţelege că nu-şi mai poate recupera banii cu care îl împrumutase pe general, Blanche înţelege că generalul nu-i va mai putea plăti traiul pe picior mare, Polina înţelege că domnul comte nu o va mai transforma din metresă, în soţie. Împinsă de un sentiment confuz, Polina aleargă la Aleksei în cameră şi-i povesteşte tragedia.
Jucătorul, crede că a sosit clipa mult aşteptată : fuge la cazinou, cîştigă o sumă de bani uriaşă şi îi oferă Polinei toţi banii de care aceasta ar fi avut nevoie ca să-i poată arunca domnului comte în faţă, tot ce acesta cheltuise cu ea. Altă lovitură de teatru : Polina refuză banii, dar nu înainte de a-i ceda lui Aleksei, după care se refugiază cu mintea zdruncinată, la Mister Astley.
Blanche, de fapt o întreţinută de lux, pe fază fiind, îi promite lui Aleksei că o să-l facă să vadă stelele cerului în plină zi dacă, acesta o va întreţine din acea sumă de bani uriaşă, vreo două luni, la Paris. Ce mai are Aleksei de făcut ? Acceptă oferta lui Blanche, conştient fiind că aceasta îl va ruina repejor. Stelele promise, rămîn doar o frumoasă iluzie dar banii se duc şi Aleksei îşi reia viaţa mizeră de mărunt slujbaş, veşnic în aşteptarea norocului care nu va mai poposi la el, niciodată.
Interesant lucru este că pînă la urmă, toate aceste personaje cu excepţia jucătorului, îşi aranjează cumva destul de convenabil, viaţa (scopurile care îi animau). Generalul o moşteneşte pînă la urmă pe La Baboulinka şi se căsătoreşte cu Blanche, care la rîndul ei îl moşteneşte pe general destul de repede. Polina va trăi restul vieţii sale în compania unor rude de-ale lui Astley. Toată lumea a iertat pe toată lumea. Înclusiv mătuşa îl iertase pe general înţelegînd pînă la urmă că patima, nu este uşor de stăpînit : ea însăşi pierduse la ruletă o sumă uriaşă, prinsă fiind de patima jocului. Singurul perdant, este chiar jucătorul.
Aveţi cîteva pagini din această carte, AICI . Merită să le citiţi.
păi, nu se întâmplă şi-n viaţă la fel? unii pe piedestal şi alţii la spital?
mulţumesc încă o dată pentru faptul că pot cunoaşte atât de multe, fără să citesc o carte sau pot să ştiu ce carte vreau să cumpăr ori să împrumut de la bibliotecă.
şi… la mulţi ani! 🙂
Sigur că aşa se întîmplă. 🙂
– – –
Mulţumesc. Fac şi eu, ce pot.
– – –
La Mulţi Ani! şi ţie. 🙂
[…] jos, vă prezint câteva figuri feminine si masculine care au apărut în reclamele vechi ale brand-ului, câteva sticle/doze de Coca-Cola vechi şi un slide show care conţine o […]
[…] vot: alex, altcersenin, cammely, cati, coolnewz, jorji, lotusull, gabi, redsky, rokssana, scorpio, tiberiu, tudor, vero, grişka, lora, virusache şi papa dar şi toţi cei care doresc să ne ajute. […]
O uitasem. Adevărul este că fiecare carte o înțelegem altfel în funcție de vârsta ce nu vrea să se oprească în loc și ,poate, de modul nostru personal de a privi ceea ce ne înconjoară. Faci o treabă tare bună și te apreciez mult pentru asta.
Oare, ai apucat să citești cât de îndatorată îți sunt pentru postarea cu ,,Au înebunit salcâmii ” ?
Am observat anul acesta toți salcâmii din calea mea.
Aşa este Carmen!
Şi eu redescopăr la relecturare, alte şi alte sensuri ale unor cărţi.
Mulţumesc frumos pentru apreciere şi pentru susţinere.
ps. Am văzut postarea de la ‘salcîmi’ şi mă bucur dacă ţi-a produs o stare de confort.
Din păcate, nu prea am timp pentru internet. Am oaspeţi sosiţi din provincie, pentru parastasul de sîmbătă.
„Este posibilă iertarea?”
Da, si trebuie sa ierti din toata inima, nu cu jumatati de masura. Atunci poti sa si iubesti cu toata fiinta ta. 😀
Poate că ai dreptate, Elena Gabriela dar, şi iertatul (sau iertata) trebuie să se îndrepte, altfel… 🙂
Am citit această carte acum vreo 20 de ani. Ştiu că mi-a plăcut mult şi că m-am gândit îndelung la această patimă a jocurilor de noroc. Boală grea, care i-a cuprins pe foarte mulţi semeni din zilele noastre. Am văzut şi mulţi copii care intră la casele de pariuri! Şi toţi visează la îmbogăţire…
Sper să recitesc romanul cât de curând. Mi-e dor de Dostoievski!
O seară bună!
Nu mai citisem Dostoievski de multişor, deci era cazul nu ? 🙂
Chiar este o carte bună, cu fine analize ale sufletului rus, cu răsturnări de situaţie şi cu final impredictibil.
Cît despre patima jocului, este mai grea decît orice patimă.
Sunt foarte puţini cei care se pot lecui de acest rău uriaş.
Aşa este! Am văzut cu ochii mei cum este „mistuit” un om de această patimă. Un om pe care îl cunoşteam, intra la o sală de jocuri, cu ultimii bani în mâna care-i tremura, parcă hipnotizat de „vraja” unui câştig la care visa de fiecare dată şi de care numai „ghinionul” îl despărţea de fiecare dată…
Da, sunt foarte puţini cei care se pot lecui…
Mâine trec la …Dostoievski! Am căutat prin bibliotecă cărţile pe care le am.
Numai bine!
A republicat asta pe Ultima singuratate și a comentat:
Interesant lucru este că pînă la urmă, toate aceste personaje cu excepţia jucătorului, îşi aranjează cumva destul de convenabil, viaţa (scopurile care îi animau).