Am spus că am fost în transă. Aşa E. Dar, de fapt, transa mea era vizibilă doar exterior. Interior, trăiam la intensitate maximă tot ceea ce vedeam. Am fotografiat; am luat note explicite; am ascultat cu nesaţ toate explicaţiile ghidului; am înregistrat şi periferic şi frontal tot ceea ce am fost în stare să văd, să remarc, să memorez. Nu puteam să trec insensibil peste acele splendori. Am trăit la o cotă de vibraţie pe care nu mi-o cunoşteam. Explicaţia e simplă. În tot acest periplu, circulam în autocar 8-10 ore aproape zilnic, aveam 2-3 ore de vizionat împreună cu grupul, după care în cîteva rînduri am avut între 2 şi 4 ore pe cont propriu. Despre somn, ce să-ţi mai spun? Probabil că 3-4 ore pe noapte a fost un fel de maxim. Nu uita că zilnic ne schimbam reşedinţa. Doar la Roma am dormit două nopţi la rînd în acelaşi hotel.
În pofida acestui mod extrem de alert de desfăşurare a acestui splendid periplu, mi-am regăsit fără efort, toate resursele nebănuite care ZAC în fiecare dintre noi, resurse pe care le găsim NUMAI cînd avem o motivaţie anume. Ştii cum se spune: să nu-i dea bunul Dumnezeu omului, cît poate să ducă! Ei bine, eu, ateul ortodox, am avut parte din plin de această dulce povara; sau cel puţin, aşa am simţit eu. Am simţit boarea HARULUI SFÎNT!
În treacăt fie spus, în timpul vizitei noastre în Italia, serviciile speciale erau în alertă maximă, pentru că se aşteptau la o iminentă agresiune din partea teroriştilor. În afară de faptul că au fost de o discreţie uluitoare, – la Vatican m-am rătăcit şi am intrat într-o zonă interzisă, dar nu mi-a pus nimeni pistolul în piept – nici noi nu am avut vreo clipă senzaţia de nesiguranţă. Cît despre teama de a putea fi ipotetic victime, nici nu ne-a păsat. Apropo de victime : singurul monument (colosal) pe care l-am contemplat doar exterior , a fost Colosseum-ul. N-am avut nici cea mai mică dorinţă de a-l vizita în interior; faptul că acolo a fost locul central de martiraj (timp de secole!) al creştinilor, faptul că acolo erau măcelărite mii de animale zilnic, faptul că acolo moartea gladiatorilor era pe post de spectacol al cruzimii maxime, faptul că chiar acolo a fost martirizat Sf. Petru, mi-a indus sentimentul că nu pot contempla acest edificiu din interior. Asta E! Am admirat geniul constructorilor, dar atit: acest edificiu mareţ era destinat cruzimii umane, fără urmă de boare Dumnezeiască… Îmi pare bine că e aproape o ruină; şi-mi pare şi mai bine că în Evul Mediu, a fost folosit ca rezervor de materiale de construcţie pentru alte edificii şi atîta TOT!
În acelaşi timp, îmi pare bine şi că nu a fost demolat în întregime; dacă nu mă înşel foarte tare, se pare că e primul muzeu al unui holocaust: încercarea de exterminare a creştinilor, pînă la Constantin cel Mare, care la îndemnul mamei sale Elena, a pus capăt acestui abominabil măcel, undeva în secolul al IV-lea. În fine!
Colosseum-ul se află în imediata apropiere a bisericii San Pietro in vincole şi de la el începe să fie vizibil ceea ce a mai rămas din Forumul Roman; Forum care acum nu e decît o adunătură de ruine, ruine pe care ghidul le denumeşte succesiv, templul închinat nu ştiu cărui zeu, arcul de triumf al nu ştiu cărui împărat, etc, etc, etc… De fapt, locul acesta musteşte de istorie, dar nu este decît mărturia imperiului distrus de Dumnezeu, imperiu care l-a crucificat pe Isus. Creştinismul nu putea să aibă alt centru! Doar aici vrerea Divinităţii putea să dea sens afirmaţiei lui Cristos la judecata lui Pilat: Împărăţia mea nu e din lumea asta! Dar a trebuit să treacă secole bune pînă cînd învăţăaturile Apostolilor lui Cristos să prindă definitiv contur, mai ales că Sfinţii Părinţi ai Bisericii începînd cu Origen, au lucrat îndumnezeiţi către aceasta.
Acum, despre altceva. Patronul spiritual al Italiei este Sfintul Francisc de Asissi, zis sărăcuţul, care a trăit undeva între secolele al XII-lea şi al XIII-lea şi care a înfiinţat Ordinul Franciscanilor. Ce este extraordinar la Asissi, este faptul ca acolo, este singura biserică din lume construită peste o altă biserică, biserică zidită la rîndul ei peste o camera tombală unde se află sarcofagul cu moaştele Sf. Francisc, cameră tombală care ea singură rivalizează ca măreţie şi cuprindere cu aproape tot ce este imaginabil ca dimensiuni. Pentru a nu ştiu cîta oară, imaginarul omenesc e copleşit. Îţi poţi închipui? O biserică uriaşă care drept acoperiş are o altă biserică măreaţă şi care drept subsol are o cameră tombală ea însăşi de dimensiunile unei biserici foarte mari!
Probabil că aici e timpul să spun că pe întregul parcurs al periplului nostru în spaţiul ales de Dumnezeu, al Creştinătăţii, am avut parte de cîteva slujbe în direct: una aici, una la Padova (fieful Sfîntului Anton) şi cel mai important, o slujbă la biserica San Pietro – Vatican! Am spus deja că nu mai respect în relatarea mea ordinea turistică. Cred că în următoarea epistolă, îţi voi spune cîte ceva despre Pisa, despre Padova, las Vaticanul şi San Pietro ceva mai la urmă, după care am să încerc să-ţi spun cîte ceva şi despre singurul moment cu adevărat turistic, respectiv croaziera pe Dunare. Deocamdată, te las cu bine .
Tiberiuorasanu's Blog 