A încerca să scrii despre ce a scris Borges este similar cu a încerca să descrii lumea descrisă aşa cum a descris-o Borges, încercînd să nu-l plagiezi fie şi măcar în modul de relatare dacă în substanţă este efectiv imposibil. Nu poţi să descrii lumea sa fără să apelezi la modul său borgesian de a vedea lumea. Învariabil, nu reuşeşti decît să pastişezi. Şi atunci, la ce bun? Totuşi.
Borges face parte din galeria marilor scriitori despre care toată lumea a auzit, foartă multe lume îi cumpără cărţile, foarte mulţi dintre cei care îl citesc se încumetă să îl şi citeze, aşadar Borges este unul dintre scriitorii în faţa căruia lumea cititorilor trebuie să se declare cel puţin opacă. Sau măcar, translucidă. Sau cel puţin, difuz admirativă. Încă nu am auzit ca Borges să aibă detractori. Mare performanţă, NU ? Oricum. Pentru împătimiţii de lectură (pentru cei care încă nu au aflat), semnalez că la Polirom este în plină desfăşurare editarea operei sale complete.
Am cumpărat de la editura Polirom un pachet de trei cărţi, respectiv Proză completă 1 şi 2, plus Texte captive. Borges este pur şi simplu, fascinant. Scriitura sa este greu de desluşit pentru că este destul de greu să navighezi cu siguranţă printre personajele din proza sa, care numai prozaică nu E!
Sigur, personajele descrise în textele sale, îmbracă rînd pe rînd, vestimentaţia personajelor care trec cu o uluitoare uşurinţă, de la autencititatea personajelor întîlnite de Borges în decursul vieţii sale reale, la autenticitatea contrafăcută a personajelor care sălăşluiesc în imaginarul său scriitoricesc, începînd de la eroii baladeşti ai culturii în care a trăit chiar el, pînă la irealitatea fictivă a celor pe care Borges îi denunţă ca fiind relatatorii unor fapte petrecute fie în imaginarul său de scriitor ORB la propriu, fie în imaginarul unor scriitori fictivi, care încearcă să rescrie lumea aşa cum ni se pare nouă, tuturor, că ar trebui ca această lume să fie.
Constatăm cu stupoare, că lumea imaginată de Borges, este identică, repet identica şi perfect iluzorie pentru fiecare dintre noi, pînă la momentul propriu fiecăruia, de a ieşi din această lume – labirint.
Pentru fiecare dintre noi, moartea ar trebui să fie busola personală. Moartea fizică, desigur. Problema ar fi : finitudinea noastră, ar trebui să debusoleze viaţa celor care vin după noi ?
Mulţumesc fini,
Această postare chiar avea nevoie de o subliniere calificată care să-i confere un plus de expresivitate.
Mulţumesc.
Nu l-am citit pe Borges atat de complet cum as fi vrut, dar l-am iubit de cand am citit ca isi imagina paradisul ca o biblioteca…o minte luminta si modesta…
dacă-l începi, nu te laşi pînă nu citeşti TOT!