Furtuna? N-am fost niciodată fascinat de acest fenomen fie el meteorologic, sentimental, magnetic sau mai ştiu eu ce soi. Dacă scormonesc atent în amintirile mele – atît cît mă ajută memoria – prima furtună pe care am văzut-o a fost cînd eram copil, în curtea şcolii unde am deprins primele noţiuni de ABC. Cred că eram cam prin clasa a treia, aveam deja vreo nouă ani şi pot să spun că nu mi-a plăcut ce am văzut: deodată s-a declanşat o sarabandă de frunze antrenate de vînt într-un soi de vîrtej ameţitor, vîrtej care urca frunzele căzute la pămînt, către cerul care culmea! era încă, senin. Habar nu aveam eu că de fapt, acea furtună nu era decît o banală tornadă. Hora dracilor cum spuneau bătrînii…
Apoi vremea a trecut şi dacă îmi aduc bine aminte, a doua furtună pe care am văzut-o eu, a fost cea mai ciudată: jumătate din cartierul în care m-am născut era cufundat într-o vijelie îngrozitoare, iar cealaltă jumătate era inundată de un cer senin şi albastru ca însăşi nemărginirea… Lucrul cel mai ciudat a fost că delimitarea dintre aceste două reprize meteorologice, a fost exact pe strada pe care locuiam, atunci. Eram încă, un copil…
Anii au trecut şi am trăit iar, pe viu, o furtună adevărată: eram militar în termen pe o navă a marinei militare române. He he heee, doi ani am petrecut în această adevărată perioadă a furtunii vieţii mele: serviciul militar obligatoriu. 🙂 Să insist? Nu cred că (mai) are rost…
Normal, viaţa mea a mai fost scuturată şi de alte furtuni: educaţionale, profesionale, sentimentale. Nu şi familiale de cînd în viaţa mea a intrat actuala mea soţie, adevărat port de linişte pentru totalitatea furtunilor prin care am trecut în lungul timpului.
Am mai trecut prin furtuni? Sigur că da. Dar, nu cred că mai trebuiesc amintite…
Totuşi. Ultima – sau cea mai recentă dacă vreţi – furtună văzută de mine a fost şi cea mai spectaculoasă: furtuna pe care am văzut-o – din fericire – de la distanţă, la Matterhorn. 🙂 . Las cîteva imagini să fie mai grăitoare decît cuvintele.
Se spune că niciodată să nu spui niciodată pentru că niciodată este un termen perfect (?) relativ. Aşa şi este. Am fost pentru prima dată fascinat în viaţa mea, de o furtună. Furtuna pe care am avut şansa de a o vedea, cu puţin timp înainte de a părăsi un tărîm de vis: Zermatt.
Nu pot încheia înainte de a-mi aduce aminte că acest masiv muntos – Matterhorn – a fost cucerit cu preţul multor vieţi omeneşti. Şi nu pot să nu-mi aduc aminte de spusele unui copil cînd a fost întrebat de ce se duce să cutreiere o pajişte. – Pentru că există! – a spus acel copil. (Dacă soarele moare – Oriana Falacci). Exact acest lucru a spus şi Edmund Hilary cînd a fost întrebat de ce a simţit nevoia de a cuceri Everestul (împreună cu şerpaşul Tenssing): pentru că există!
Furtuni? Ei da, furtuni! Fără să străbată curajos diferitele furtuni ale vieţii, omul nu ar fi (fost) nimic. Furtuna este cea care îl face pe om să devină temerar şi cuceritor. Vorbesc despre adevăratul om, nu despre tentativele de omuleţi care se strecoară prin viaţă, evitînd furtunile…
Abia la Matterhorn am înţeles atît ce este furtuna, cît şi ce înseamnă a fi un adevărat OM: cel care le înfruntă, le străbate şi în final, le domină!
Abia aici am început să fiu fascinat de furtuni şi mai ales, de cei care le străbat…
# # #
Cei din clubul PSI care au mai scris despre furtună, sunt:
Carmen Pricop altcersenin anacondele scorpio Cristina Mirodone
Congratulations!
N-ai pentru ce.
[…] ,,Provocari” la : psi, poezele, eclpsademart, anacondele, tiberiu, Like this:Like4 bloggers like this post. […]
daaa, furtuni de care vrei aici! 🙂
Ferice de tine sa poti spune despre omul ce te-nsoteste prin viata: „adevărat port de linişte pentru totalitatea furtunilor prin care am trecut în lungul timpului” !
O spun pentru că acesta este purul adevăr. 🙂
Si ai dreptate, Tiberiu…ai dreptate…
Chestie de şansă, scorpiuţă dragă.
Eu pusesem ochii pe altă fată dar Silvia s-a ţinut de capul meu exact atîta cît a trebuit. 🙂
excelent!cel mai mult am rezonat la pasajul cu sotia”adevarat port de liniste”
Mulţumesc frumos, flo! 🙂
Sînt un om dintr-o bucată care spune exact ce simte şi ce gîndeşte.
Mie imi place mult calmul dinaintea furtunii… nici nu stii cind te trezeste… 🙂
Eu credeam că-ţi place mai mult calmul de DUPĂ furtună. 🙂
La acela inca n-am ajuns 🙂
Vei ajunge, negreţit!
[…] scris Futună şi pe-alte tărâmuri: psi©, tineriu, altcersenin, anacondele, scorpio, cristina, Share this:FacebookTwitterLike this:LikeBe the first […]
Eneregiile universului si noi, marunti si fragili dar raspunzand mereu la provocari.
Nu-mi pot imagina uriaşul efort care a fost depus acolo de elveţieni pentru a amenaja munţii la standard extrem de ridicat. Este incredibil ce-am văzut pe acolo… dar adevărat!
Bărbatule, eşti un vapor acostat în portu-ţi dorit, ferice de tine, ferice de ea!
Furtunile-s departe, în largul lor…
Aşa este, dragă Olimpia: ferice de noi. 🙂
Salut 🙂 Tibi, socot c-ai reuşit aici, o mică „furtună” artistică 🙂
Salve, nora 🙂
inspirată din realitate. tks! 🙂
[…] scris despre FURTUNĂ toți ceilalți prieteni din Clubul psi©, carmen pricop, tineriu, altcersenin, anacondele, scorpio, cristina, … Like this:LikeOne blogger likes this […]
observ eu că orice temă aș alege, tu ești încă în elveția. iar noi… cu tine! 😀
ţi-am spus spus că încă vreo zece zile tot pe acolo voi hălădui. 😀
iar noi după tine ca rățuștele… șir indian! 😀
păi dacă-i p’aşa, o să caut însemnările din excursia din Franţa, să văd dacă sunt cumva, utilizabile… 🙂 da’ pozele tot nu ştiu pe unde îs.
Bună !
Tibi, nu ne-ai mai păcălit și-mi pare bine pentru că povestești frumos.
Spre deosebire de tine mie îmi plac furtunile. Am fost fascinată atunci când am văzut pentru prima oară o furtună la munte.
Servus!
Pe munte ca pe munte dar o furtună pe mare, este aproape sigur, mortală. Ştiu ce spun. Iar dacă nu este mortală, te asigur că este extrem de neplăcută. Organismul uman reacţionează tare diferit la acest stres. Iar acum, recent, am prins o furtună mai mititică şi nu mi-a priit deloc. 🙂
Când îl susțin pe pirat iau în considerație și furtunile îndurate de el pe mare . 😆
Mai mari furtuni a avut de îndurat în politică. 😀
fascinate imagini! impresionante toate fenomene naturale despre care citim, vizionam materiale… dar amintirile celor traite pe viu, ne marcheaza si ne impun un respect deosebit! fericit esti ca ai vazut asemenea minunatie!
CARMEN
Mai întîi, scuze pentru că ai intrat la moderare. Habar nu am, de ce.
Blogul meu este deschis, nu practic moderarea preventivă.
Apoi.
Am avut această şansă extraordinară de a vizita meleaguri la care nu mă încumetam să visez; nu intru în amănunte…
Şi da, sînt tericit că am văzut ce am văzut pe viu, dar sînt la fel de fericit să constat că relatările mele, sunt bine primite de voi.
Mulţumesc iar, şi iar. 🙂
[…] exista si la ei: psi, poezele, eclpsademart, anacondele, tiberiu, cristina, Clopotel, almanahe, dictaturajustitiei, adapavel, profunz Share […]
superbe imagini! superbe descriere!
mi-a atras atentia paragraful asta: jumătate din cartierul în care m-am născut era cufundat într-o vijelie îngrozitoare, iar cealaltă jumătate era inundată de un cer senin şi albastru ca însăşi nemărginirea… Lucrul cel mai ciudat a fost că delimitarea dintre aceste două reprize meteorologice, a fost exact pe strada pe care locuiam, atunci.–> mi se pare fascinant sa vezi asa ceva. iti da impresia ca traiesti in doua lumi. am vazut si eu….dar nu era chiar o furtuna
cat despre furtuni..nu-mi plac. unele-mi strica freza, altele aduc agitatie in sufletul meu. DAR! dupa furtuna iese soarele, asa-i? Pe asta mziez si eu 🙂
Amintirile din copilărie sunt foarte adînc săpate în noi şi ne pot marca pentru toată viaţa. Ce am povestit aici, este adevărat şi chiar dacă par fascinante, furtunile sunt foarte periculoase. Şi bine spui: bine că după, întotdeauna, iese soarele. 🙂