De la Basel spre Lucern(a) am luat un interregio. Pe cît este peisajul de frumos, pe atît este vremea de mohorîtă. Localităţi mai mari sau mai mici se succed din goana trenului, etalînd vile cu de la unu la cinci etaje, căţărate în terase suprapuse pe versanţii dealurilor. Pe unde calea ferată este apropiată de case, panouri uriaşe le protejează antifonic. Mulţi pomi înfloriţi sparg monotonia verdelui incredibil de verde al ierbii, cu pete de culoare alb-rozalie. În zare, se văd păduri de conifere. Din loc în loc, vestitele vaci elveţiene pasc impasibile. Am văzut şi turme de oi, multe dintre acestea sunt veritabile minunăţii: mai solide decît oile obişnuite şi colorate ciudat, jumătate alb şi jumătate negru. Apar şi dispar deci, sunt foarte greu de fotografiat. Totuşi
Facem o scurtă oprire la Olten, important nod feroviar. De aici, drumul de fier pare că urcă o pantă lină către Lucerna. Pe partea stîngă apare încă un lac (cine spune că Finlanda este ţara lacurilor?) pe care îl identific pe hartă a fi Sursee. Nu mai este mult şi ajungem. Gara
este curată (ca peste tot…) şi forfoteşte de turişti. Ploaia a devenit enervantă şi mă împiedică să fotografiez prea mult.
Imediat în faţa gării, pe partea dreaptă, un vaporaş aşteaptă (şi aici) doritorii de o plimbare pe Lucernsee, fie în scop turistic fie pentru localnicii navetişti. Traversăm un pod de piatră şi vedem pe stînga unul dintre celebrele poduri de lemn cu picioare de piatră.Vom reveni pe aici.
Pe ambele maluri se întind tarabe cu de toate pentru toţi: legume, fructe, salamuri, brînzeturi, duciuri, artizanat şi multe alte cele trebuincioase atît turiştilor cît şi localnicilor. Scumpe de nu-ţi vine să crezi: cartofii noi sunt de pe la cinci la zece franci per kilogram, funcţie de mărime, cred. Nişte chestii teribil de apetisante şi de îmbietoare se pot obţine contra a opt franci suta de grame. Cine mai vrea?
Noi mai mergem puţin în aval, trecem pe lîngă cel de-al doilea pod de lemn (mai scurt), şi găsim hotelul turistic unde vom înopta (190 de franci ziua). Pentru că am ajuns mai devreme decît ora convenită şi nu vrem să mai aşteptăm, acceptăm o cameră fără vedere la apă. Ei, şi? Curat, strict funcţional, televizor dar nu şi frigider, o baie utilată excelent, paturi comode. Bun şi aşa. Lăsăm bagajele în grabă şi la hoinăreală cu noi.
Frumos si interesant! Pacat ca a plouat!
Într-adevăr, foarte interesant. Ploaia?
Este semn de belşug iar Elveţia, numai de sărăcie nu se poate plînge…
Spunea un prieten că pe această planetă, există galaxii şi galaxii.
Te salut voios, prietene tînăr de stînga! 🙂
Frumoasă ieşire ai avut, mă bucur să mă plimb pe urma paşilor tăi prin intermediul imaginilor. E frumos si aerul plăcut, poate datorită ploii care dansează cu picioarele ude pe lângă mine. 😆
In urma cu câţiva ani buni am fost şi eu la CAUX Place – Elvetia, la o conferinţă internaţională. Minunate locuri şi minunaţi oameni am întâlnit acolo. Tot acolo l-am intalnit pe regele Mihai, simţeam cum răzbate din spatele cuvintelor sale un dor de ţară imens (pe vremea aceea nu era „dorit” prin ţară) . Acum doar albumul cu poze îmi aminteşte de acele vremuri.
O seară frumoasă îţi doresc!
Ei, DA! Am înţeles şi eu abia acum, ce va să fie „maşina timpului” … 🙂
Am făcut o scurtă incursiune în „viitor”. 🙂
Tot privesc cele aproape 3000! de poze + filme făcute acolo şi parcă tot nu-mi vine să cred că ce-am trăit şi văzut este real…
M-au intrigat alb-negrele si am incercat sa aflu ce soi sunt.
Iata ce am gasit:
Mulţumesc, Mih.
Chiar te rog să intervii de cîte ori poţi completa spusele mele.
Vorbesc foarte serios.!
Sirurile de cladiri, mai ales privite peste apa, sunt tare, tare frumoase…
Plonjezi in alte lumi, in alte vremuri…
Mih,
încă sînt „bolnav” de cele văzute.
Încerc să relatez cît pot eu de obiectiv ce am văzut acolo dar, cît sînt eu de reţinut în a spune pe limba epocii ( româneşti) în care trăim, tot mă simt ca un soi de Jules Verne…
„Bolnav” de normalitate, de firesc (nu de perfectiune, ai spus-o ft bine cand te-ai referit la ce este nota generala si ce este exceptie, la acel raport…sanatos intre majoritatea pozitiva, sa-i spun asa pe scurt pe scurt si minoritatea negativa).
Este fascinant cat de repede te simti bine, cum regasesti parca propriile dimensiuni reale…Suna paradoxal, dar ne uimeste, ne fascineaza normalitatea…
@Tiberiu aka Jules Verne… 🙂 nu-i prima-data când iesi prin Vest, de ce esti (mai) „malade” dupa ce venisi din Elvetia?!… 🙂 Ehehe, s-ajungi în Norvegia si-n Islanda, pe urma mai vorbim… 🙂 A propos, Finlanda e tara lacurilor, cica vreo 30 000!
– – –
Lucerna ca lucerna, dar oile alea manânca trifoi?!… 🙂
Mih
Unul dintre cei mai buni piloţi pe care i-a avut Ro, a fost Doru Davidovici. Înainte de a dispărea definitiv de pe această planetă, Doru a scris cîteva cărţi. Într-una dintre ele, a spus ce înseamnă un avion „bolnav”.
Un avion bolnav însemna pentru el, un avion imprevizibil, adică un avion care nu mai răspunde la comenzile date de pilot… Nu vreau să insist pe această temă, şi nici să găsesc similitudini între avionul bolnav şi ce se întîmplă acum, în Ro. .
Cît despre acel comentariu (al meu) apropo de majoritate versus minoritate, este limpede că regulile democraţiei sunt depăşite de istorie. Iar, nu vreau să insist.
Paradoxul la care te referi, este extrem de simplu, dpm de vedere: real, normalitate, bun simţ, etc, sunt valori imposibil de cuantificat, clarificat, justificat, exemplificat, în termenii şi accepţiunile unei societăţi în care diferenţa dintre logic şi raţional, este imposibil de decelat.
Din simplul motiv că acestea sunt truisme.
Apropo: ce este normalitatea?
Normalitatea perceputa de turistul roman aflat in spatiul central-vestic european (experienta personala si modesta* insemnand Franta, Italia, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania) se suprapune pe constatarea respectului cotidian fata de sine si fata de ceilalti, un anume grad de civilitate a contactului minimal (trecatori, vanzatori, soferi din transportul in comun, chelneri, receptioneri etc.), a respectului fata de munca proprie sau a celorlalti (fie ei inaintasi sau contemporani), care elimina sau macar reduce la proportii nesemnificative acel pagubos „merge si asa” si duce la realizarea genericului „lucru bine facut”. Poate asta, in primul rand. In spatele acestor banale exemple (si faptul ca sunt banale, adica obisnuite, determinand nota generala, da consistenta senzatiei de normalitate), poti percepe traditia unui sistem bine asezat, bine pus la punct, functional : legi bine, corect intocmite si bine, corect aplicate si respectate, in beneficiul intregului, al societatii, dar si al individului, al omului particular. Nu idealizez viata occidentala, nici de departe, vorbesc de impresia personala la contactul minim cu aceasta, din postura de calator ocazional si pe termen scurt (*).
Superba incursiunea in care ne-ai purtat si pe noi. Am oftat si m-am si bucurat in acelasi timp.
Ma bucur pentru voi, chiar daca ploaia v-a mai necajit nitelus.
Dragă Irina, principalul punct de atracţie (dpm de vedere) al acestei incursiuni pe tărîm helvetic, este Zermat cu privire la ce înseamnă Matterhorn. Apoi, Cascada Rinului – unde am filmat, nu am fotografiat.
dar ştiu că aţi făcut un tur de forţă. 🙂 fiecare postare e tot mai interesantă, iar oile acelea chiar speciale… 😀
mulţumesc iar… şi ştiu că mai ai multe de spus, aşa că tac cuminte şi aştept.
psi dragă, ce am spus pînă acum, este o biată uvertură. 🙂
Melanie
Am (mai) spus: Elveţia este altă galaxie.
N-ai fost atentă la comentariile mele de la postări. 🙂
Cît despre Norvegia şi Finlanda, te asigur că aceste ţări NU sunt pe agenda mea turistică. 🙂
– – –
Oile acelea mănîncă ce mănîncă şi e treaba oierilor lor pe unde le duc să pască.
Povesti si imagini superbe…
multumesc,am calatorit si eu …datorita lor!
Încerc pe cît este posibil să împărtăşesc ceea ce am avut privilegiul de a vedea. Mulţumesc tare mult că apreciaţi relatarea mea.
Am incercat sa gasesc un intermezzo muzical adecvat Elvetiei.
Nu stiu cat este de reprezentativ, dar mi s-a parut interesant:
Mih
Sunt în totalitate de acord cu cele spuse mai sus, iar acest clip este pur şi simplu, minunat şi ilustrează perfect deviza Elveţiei: toţi pentru unul, unul pentru toţi. Mulţumesc. 🙂
Ma bucur mult ca iti place clipul! 🙂
Asa cum sper sa te bucuri si tu ca ne place tot ceea ce ne istorisesti si ne arati din frumoasa voastra calatorie (pe cei ce nu se bucura, baga-i in spam, nu in seama 😛 )
Sigur că mă bucur şi fii sigur că pe blogul meu nu prea încap fiţoşi ca ştii tu cine. 😀
Prima data am crezut ca e un articol despre iarba si oi. Lucerna 🙂
Ia zi, ai mancat multa ciocolata?
Nu prea cred că ştiu cum arată lucerna vegetală. 🙂
Ciocolată? Nu prea. Mai mult m-au încîntat vinurile şi alte bunătăţi pe care prin Ro nu le-am prea văzut. Dar am adus cu mine. destulă!
Superbe imagini! Uf ….Postarile sunt dese… si nu fac fata (timpul ma preseaza) pentru a le „savura”pe indelete!
Postările rămîn aici pentru cînd vei avea timp.
Mă grăbesc să scriu acum tot, pentru a nu uita prea mult. 🙂
[…] mediu = Grachen. Am putut să compar frumuseţea şi parfumul unor oraşe ca Basel, Zurich, Berna, Lucerna, Montreux, Lausanne, Schaffhausen. Am vizitat cîteva muzee (Tinguely de exemplu), cîteva […]